Ruptura dintre cetăţean şi stat

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Nu m-am asteptat ca politicienii nostri sa devina îngeri în campania electorala. Ratasera atâtea ocazii de a se arata normali în vremuri linistite, cum ar fi putut ca tocmai acum, când magnetul puterii îi atrage, sa se ispaseasca de pacate? Veleitarii iau din nou cu asalt Parlamentul. Nimic nu-i opreste. Ei candideaza la un post de senator sau de deputat. Si-l vor avea. Nici nu vor sa auda când li se spune ca Parlamentarul trebuie sa fie veriga între cetatean si stat. Pe ei îi intereseaza combinatiile pentru afaceri. Si le vor urzi, ca si pâna acum, în luxul saloanelor Parlamentului. Nu conteaza ca li se striga în fata: ,,hotilor!“, ei vor sa faca legi. Si le vor face dupa chipul si asemanarea lor. Pentru românul din România adevarata, cel care nu a luat calea bajeniei, devine tot mai greu de înteles, si înca si mai greu de acceptat, aceasta prabusire a ordinii în stat. În general, punem raul pe seama erorilor de guvernare, pe ,,exceptia româneasca“ venita din nefericita imixtiune a balcanismului în moravuri si de marea noastra abilitate de a ne descurca prin itele legilor. Sa le retinem ca valabile si sa le completam cu un dat real, extern vointei sau felului nostru de a ne comporta, pe care ni-l ofera André Gunter Frank, profesor de economie la Universitatea din Amsterdam. El a studiat evolutiile din Estul Europei înca din primii ani de dupa prabusirea comunismului si a urmarit raporturile Est-Vest prin prisma politicilor economice. Constatarea lui: cea mai mare parte a schimbarilor care au survenit, favorabile sau nefavorabile, (în fostele state comuniste, n.n.), chiar si reactiile ideologice sau populare pe care acestea le suscita au cauzele lor profunde în fenomenele economice mondiale; în mod paradoxal, efectele esentiale ale acestora scapa puterii politicii, ideologiei sau culturii ,,Les ironies de l’économie: une interprétation des politiques Est-Ouest par référence à l’économie mondiale“, Eres, 1992). Cu alte cuvinte, întelegem de la olandez ca pentru ceea ce ni se întâmpla nu suntem numai noi vinovati ci si calitatea mediului politic în care am intrat. Acest fin acord scapa interpretarilor politologilor români. Daca asa stau lucrurile, cum sa-l ,,simta“ un român din România profunda! Când ma prind, prietenii si fostii mei colegi de scoala ma întreaba: ce faceti voi acolo, în politica, adica, de ne merge atât de rau? Raspunsul meu de azi, ca si cel de ieri, anume ca nu am nimic cu politica, îi surprinde. Crescuti în universul lui Moromete, îsi framânta palmele lor ca scoarta de stejar si înjura. Îi vad cum cauta sa desluseasca semnele vremurilor. Nu le este la îndemâna. Liderii de opinie le-au slabit scoala, le-au furat religia si-i biciuie cu televiziunea. Atunci de ce ne fac, ma, pe noi hoti? Noi suntem hoti sau ei? Ce sa le raspund! Înregistrez cu mâhnire îndepartarea lor de ceea ce eu cred ca ar trebui sa fie Stat. Îi gasesc tot mai neîncrezatori, tot mai dusmanosi. Am impresia ca aud cum între ei si Putere, ei ca cetateni, Puterea ca stat, se rup încheieturile României. Un stat fara puterea unor oameni ca ei nu rezista mult. Fara credinta lor în ceea ce ei numesc tara, România se pravaleste. Ei nu cred în valori, altele decât cele care le recunosc pretul muncii lor. Si al demnitatii pe care o numesc cu o dezarmanta simplitate: omenie. Ma, nu mai avem oameni de omenie în tara asta? Ce sa le raspund! Lumea toata, nu numai a lor, a intrat într-o alta zodie. Asta a vrut sa spuna si André Gunter Frank.
Urmaresc, prin intermediul presei, ce se petrece în jurul nostru. Demonstratii violente la Atena, Varsovia, Budapesta, manifestatii de strada la Roma, Paris, Madrid. Iata, mi-am spus, sunt nemultumiri peste tot. Daca le-as fi dat acest raspuns prietenilor mei din acea Românie adevarata m-ar fi luat în serios? Nu cred. Suferinta lor este a lor. Cel mult, în numele omeniei, pot sa-i compatimeasca pe altii dar lor li se pare ca ziua de mâine li se întuneca ceva mai devreme decât a spaniolilor, francezilor, italienilor. Criza din Europa îi afecteaza, dar cea din tara îi doare. Conducatorii Europei cauta solutii, este drept, dar traiesc ratacirea de a crede ca raul vine de la risipa iar binele de la austeritate. Despre uriasa cacealma pe care le-a tras-o marea finanta mondiala evita sa discute. Asa cum evita sa recunoasca erorile politicii de birou a institutiilor comunitare de la Bruxelles. Într-un recent editorial din „L’Express“, economistul si omul politic francez Jacques Attali sustine ca o economie – a unui stat si, prin extrapolare, se întelege a Europei comunitare – trebuie sa tina cont nu numai de mediul natural ci si de cel uman. „Noi am suferit o criza a datoriilor pe care am tratat-o tot cu datorii, chiar mai mari, fara sa tratam problemele de structura… Desi au fost facute unele reforme, au fost puse în functiune unele instrumente, cum ar fi cel de stabilitate, sau au fost prevazute posibilitati de interventie nelimitata pe piata datoriilor statelor prin Banca Centrala Europeana, nu avem înca o idee clara asupra a ceea ce trebuie sa facem. O «economie pozitiva» trebuie sa aiba în vedere nu numai interesele celor care cer locuri de munca sau ale investitorilor care asigura aceste locuri, ci si interesul general pe termen lung al unei societati“. („L’Express“, 19-25 septembrie 2012).
Lumea se întreaba cum de si-a construit Germania puterea economica pe baza careia, astazi, pretinde sa fie ascultata în Europa. Raspunsul trebuie cautat în ceea ce nu ne-am fi asteptat la germani: mobilitatea. Într-un interviu dat unui ziarist francez, cancelarul Germaniei din perioada 1998-2005, Helmut Schmidt, considera ca ceea ce a schimbat soarta economiei germane a fost amploarea reformelor adoptate în deceniul sapte al secolului trecut. Atunci, spre surprinderea chiar a germanilor, situatia s-a îmbunatatit mai rapid decât în Italia sau Franta pentru ca politicienii germani au impus masuri curajoase. Atunci. Acum lucrurile s-au schimbat în întreaga Europa. Cauzele? Una dintre ele este prevalenta politicului asupra profesionalismului. ,,Problema este ca astazi nici un sef de stat si de guvern european nu este economist de formatie. Nici Hollande, nici Merkel, nici Cameron. Ei sunt politicieni. Sigur ca în anii 70 relatiile privilegiate dintre Bonn si Paris aveau la baza si o simpatie personala, dar ele erau construite cu mult mai mult pe prezenta în fruntea guvernelor a unor economisti de prima mâna. Giscard d’Estaing, Barre, noi nu eram ideologi, nici maniaci ai unui liberalism energic si în nici un caz socialisti. Eram pragmatici ghidati de bunul simt…“. Cea mai severa dintre judecatile acestui nonagenar – a împlinit 93 de ani – este cea privind constructia Europei unite. Ziaristul care i-a luat interviul îi reaminteste ca Angela Merkel cere ,,uniunea politica“ a Europei, în timp ce Parisul se face ca nu pricepe ce ar fi aceasta. ,,Nici eu nu înteleg. Nu împartasesc opiniile acestor politicieni cu discursuri frumoase care nu duc nicaieri… În institutiile europene sunt folosite 23 de limbi nationale oficiale si (exista) tot atâtea interpretari ale istoriei natiunilor. Francezii îsi aduc aminte de ceea ce le-au facut germanii, germanii nu uita suferintele provocate lor de francezi. Fiecare continua, mai mult sau mai putin, sa priveasca lumea prin prisma nationala. Este mult mai dificil sa construiesti o uniune a natiunilor europene decât Statele Unite ale Americii. Acesta este un proiect pentru multe generatii care trebuie, însa, facut. Astazi au disparut personalitati ca filosoful spaniol Ortega y Grasset, germanul Oswald Spengler, autor al unei carti despre declinul Occidentului în timpul Primului Razboi Mondial… care priveau departe. Nici Merkel, nici Hollande nu se compara cu ei. Orizontul lor de gândire nu trece de viitoarele alegeri“. („L’Express“, 31 octombrie – 6 noiembrie, 2012).
Europa, leaganul civilizatiei si al democratiei, este zguduita de forta tot mai mare pe care o capata coruptia guvernantilor. Cândva acest flagel era asociat automat cu metehnele conducatorilor africani: relatiile de clan, tribale, erau folosite în scopul îmbogatirii rapide. Acum coruptia nu mai are culoare, a devenit moneda curenta. Ruptura dintre cetatean si stat se adânceste. Grecii, spaniolii, irlandezii, portughezii si altii îsi plâng suferintele acuzând complicitatea politicienilor cu institutiile financiare mondiale pe care le considera spoliatoare. Iesirea la liman este departe, solutiile sunt diferite si discutabile. Grecii refuza planurile de austeritate prin manifestari violente de strada, nordicii, chiar si polonezii, mai nou, reiau drumul periculos al xenofobiei, ungurii se repliaza dramatic pe ideea nationala, recurgând la experiente extremiste. ,,Ungaria a devenit laboratorul unei noi drepte“ scrie filosoful G.M. Tamás, fost deputat. ,,Exista mai multe feluri de a corupe democratia. Suprimarea subventiilor pentru a schimba datele politicii unui stat constituie o forma de santaj. Oricât ai fi de liberal onest, acest adevar trebuie spus. De aceea, opozitia ungara se ridica nu numai împotriva politicii guvernamentale ci si împotriva presiunilor institutiilor europene si ale Fondului Monetar International“.
Criza a adus în viata noastra un nou pericol: ruptura dintre cetatean si stat. Cum sa gasim drumul cel bun?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper