Romania pe mâini bune

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

„România este tara solutiilor radicale. Când ceva nu merge bine, intervenim în forta si remediem situatia, operând fara mila, pe viu.“ Nu-i asa ca suna bine aceste fraze? Nu-i asa ca au ceva german în rezonanta? Nu-i asa ca ne-am dori din rasputeri ca realitatea politica româneasca sa aiba aceasta înfatisare, marcata de un radicalism etic sanitar si salutar? Întrebari retorice, asteptari rapid si tragic înselate. De 23 de ani.
Dar iata ca, sesizând marasmul moral si penal în care se zbate tarisoara, eurodeputatul Monica Macovei a intervenit cu binecunoscuta-i autoritate, întelepciune si obiectivitate, redactând un cod etic pe care o comisie pedelista sa-si bizuie eforturile în procesul de selectie a candidaturilor pentru scrutinul ce se apropie. Perfect! Fireste, întelegând prea bine degringolada organizatorica si slabiciunea morala a resurelor umane portocalii, reputatul eurodeputat a intervenit cu excelentu-i „bisturiu“ moral pentru a îmbunatati calitatea noilor candidati ai fostului partid de guvernamânt. În urma dezbaterilor si discutiilor din comisie, personaje de calibrul Elenei Udrea si Robertei Anastase s-au dovedit apte sa se ridice la exorbitanta altitudine morala a standardelor stabilite de M.M. Normal! Oare ce-om fi asteptat? Orice comentariu este de prisos. Sau poate ca nu… Românii, neam de întelepti si hâtri, au câteva vorbe de duh de-a dreptul geniale. De pilda, „Pestele de la cap se împute“ si „Aschia nu sare departe de trunchi“. Si, plecând de la aceste luminoase maxime, oare nu putem detecta o relatie, fie ea si minuscula, între recentul Congres al Partidului Popular consumat la Bucuresti, si maniera în care se „face curatenie morala“ în congregatia oranj, filiala dâmboviteana? Nu cumva acest laxism etic, bazat pe o cecitate autogena remarcabila (dar foarte intransingenta cînd e vorba de alte familii politice europene!), are un model maximal, o sursa originara, ale caror defecte structurale sunt perpetuate cu entuziasm pe mioriticile plaiuri? Ba bine ca nu!
Sa pornim de la evenimente recente, coborând apoi pe axa timpului. Deunazi, comisarul european pentru sanatatea si protectia consumatorilor, maltezul John Dalli, si-a înaintat demisia. El era cercetat de OLAF (oficiul antifrauda al UE) pentru luarea de mita din partea unor mari companii producatoare de tigari. Fireste, frumos si nobil gest, demisia! Însa nu si gratuit. Domnul Barroso, Presedintele Comisiei Europene si sef direct al demnitarului maltez, coleg de familie politica de-al domniei sale, nu numai ca nu a facut presiuni pentru a determina demisia în acest caz, dar a si semnat un act care îi acorda dreptul fostului comisar de a beneficia vreme de doi ani de 45% din indemnizatia de baza, circa 20.000 de euro, pâna când îsi va gasi de lucru sau se va pensiona… Dreapta si aspra pedeapsa, nu gasiti? Oare John Dalli ar fi trecut prin furcile caudine ale comisiei Macovei? Ce credeti?
Domnul Barroso, mare lider al formatiunilor conservatoare din Europa, era prin anii 1980 sef al unei grupari politice de extrema stânga numite Reorganizarea Partidului Proletariatului, grupuscul de sorginte maoista. Fireste, între timp s-a razgândit, si-a dat seama ca a gresit si iata-l conducând Europa „populara“ pe noi culmi de civilizatie si progres…
Oricât de complex si exotic sau nefrecventabil ar fi, ca personaj, eurodeputatul britanic Nigel Farage, uneori pâna si lui i se întâmpla sa rosteasca adevarul. Iar când o face, anumite personalitati politice populare ar trebui sa se ascunda în nisip de rusine. Evident, nu o vor face nicicând. Ca mai stim noi cine în spatiul carpato-danubiano-pontic. Iata, de pilda, ce aflam de la domnul Farage: anume, ca, acelasi fascinant domn Barroso a petrecut în primavara anului 2005 o saptamâna pe iahtul de lux al miliardarului grec Spiro Latsis. Cu numai o luna înaintea acestui placut eveniment (placut pentru José Manuel, natural!), institutia pastorita de portughez, recte Comisia Europeana, tocmai ce îsi daduse acceptul ca executivul grec sa acorde ajutoare de stat în valoare de peste zece milioane de euro companiei de transport maritim aflate în proprietatea armatorului din tara lui Aristotel. Onassis, nu cel din Stagira. Desigur, nici un conflict de interese la mijloc…
Eurodeputatul francez Joseph Daul, lider al grupului popular în PE, un vajnic luptator contra loviturii de stat organizate la Bucuresti în vara lui 2012 de guvernul si majoritatea parlamentara de-atunci, personaj extrem de vocal si aprig împotriva abuzurilor de tot felul, avusese anumite probleme de ordin penal în tara-i natala. În 2004 acestuia i se întocmise dosar de urmarire penala pentru o deturnare de fonduri în valoare de 16 milioane de euro. Acesti bani apartineau unor sindicate ale fermierilor francezi. Desigur, domnul Daul avea toata îndreptatirea morala sa denunte actiunile penale de la Bucuresti…
Dar sa revenim pe plaiurile mioritice. Am vazut cât de corecti si de morali în comportament sunt fratii mai mari ai popularilor români. Asta nu înseamna ca trebuie sa pierdem din vedere derapajele facute cu vioiciune de pedelistii de frunte. De exemplu, Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor în câteva cabinete, a facut parte din conducerea Internationalei Socialiste pe vremea când Emil Boc nu înfiera cu mînie de utecist întârziat ticalosiile aliantei socialiste numite USL. Acest marunt aspect ideologic si biografic nu a împiedicat-o pe doamna Boagiu sa se aleaga vicepresedinte al Partidului Popular în urma Congresului de la Bucuresti.
Dar cine ce treaba are? Important este ca avem o comisie de etica în PDL. Ce mai facem cu ea e chiar un detaliu, peste care putem sa trecem fluierând. Nu-i asa ca acesti oameni, fie ei români sau altceva, sunt chemati înca o data sa salveze România de ciuma comunisto-socialisto-liberala? Si mai ales cum sa nu ai încredere în puritatea lor morala si rectitudinea lor ideologica?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper