Lungul drum spre nicaieri. Germanii din România deportati în URSS (IV)

Un articol de LAVINIA BETEA

Resita – miezul memoriei. Anton Ferenschutz

 

Continuam publicarea în foileton a lucrarii „Lungul drum spre nicaieri. Germanii din România deportati în URSS“, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.
Pe Anton Ferenschutz l-am cunoscut la Resita, în urma cu aproape doua decenii. Venise în tara sa-si lanseze cartea autobiografica „Generatia de sacrificiu“ (Timisoara, Helicon, 1995).
Întâlnirea noastra de-atunci s-a consumat în sediul Televiziunii TeraSat Resita, Anton Ferenschutz fiind invitat sa rememoreze amintirile proprii din deportarea în URSS. În anii 90 asemenea „pete albe“ ale istoriei stârneau interese, afecte si controverse. „Fratia“ dintre români si „nationalitatile conlocuitoare“ si prietenia dintre „poporul sovietic“ si celelalte „natiuni socialiste“ au fost „principii“ ale istoriografiei comuniste. Astfel ca deportarea etnicilor germani din România în URSS, la sfârsitul razboiului, s-a regasit pâna la caderea regimului comunist doar în amintirile de familie ale fostilor deportati. Evocate, cu teama, nu cumva copiii „sa se scape“ cu vorba, la scoala.
Spre deosebire de alti martori si victime care-si resemnificau amintirile concentrându-se asupra trairilor proprii, prin literatura si pictura Anton Ferenschutz îsi transformase drama deportarii în dramatic eveniment comunitar, conexându-l cu efectele celei de-a doua conflagratii mondiale. La sfârsitul ei, învingatorii au trecut la diverse represalii asupra învinsilor. Pedepsirea „criminalilor de razboi“ si „colaborationistilor“ de catre tribunale special constituite s-a facut cu ample mediatizari. În categoria acestora a fost, în România, „procesul Antonescu“. Pedepsele aplicate de sovietici unor grupuri pentru „vini colective“ s-a facut însa în tacere. În plin razboi înca, Stalin deportase sase comunitati etnice pentru vina de a nu se fi împotrivit ocupantului nazist. În „tara sovietelor“, pacea a adus nenorocirea soldatilor prizonieri si celor care trecusera în rândurile armatei germane. Conform conventiilor dintre Aliati, au fost returnati patriei lor de catre învinsi. Aceia care luptasera împreuna cu armatele naziste împotriva Armatei Rosii au fost executati, iar prizonierii de razboi au fost mutati din lagare naziste în lagare sovietice.
Ca tara învinsa în razboi, România a fost obligata la despagubiri. Printre acestea, a fost si deportarea la munca fortata în Uniunea Sovietica a etnicilor germani. În ianuarie 1945, sub patronajul comandamentului sovietic de la Bucuresti, barbatii pâna în 48 de ani si femeile între 17 si 40 de ani au fost trimisi la „reconstructia“ URSS. Transportati în vagoane de vite, spre destinatii necunoscute, nemtii din România au muncit la ce-a fost mai greu, în conditii la limita supravietuirii. Cu urmarit diferite, în functie de personalitatea si destinul fiecaruia de viata.
Printre multimile de resiteni deportati a fost si Anton Ferenschutz. Una dintre primele opt familii de colonisti adusi în vatra Resitei de azi ca mesteri în metalurgie si minerit fusese a stramosilor sai. În 1941, când armatele naziste au ajuns în România, comunitatea germana din Transilvania era numeroasa. Dupa spusele lui Anton Ferenschutz, nemtii de-aici s-au comportat „mai germani ca germanii“, grupul etnic minoritar având sentimentul identitatii de grup mai pronuntat decât comunitatea de origine si decât populatia majoritara a tarii de adoptie. În entuziasmul acela pentru victoriile armatei germane în Europa, copil de 12 ani fiind, regreta ca fratele mai mare, voluntar în SS, i-o luase înainte. Cu alti copii germani de vârsta lui, Anti, cum îl numeau parintii si prietenii, s-a înscris în „Tineretul hitlerist“. O organizatie paramilitara unde pregatirea viitorului soldati se facea în tabere cu regim si disciplina dure. O treime din programul lor zilnic era destinata îndoctrinarii naziste. Istoria rescrisa a Germaniei, ancorata în bornele razboinicilor vikingi si ale „genialului Hitler“, propaganda nazista si… „stiinte rasiale“. Copiii purtau centuri inscriptionate cu deviza „sânge si onoare“.
Dupa aceste program de manipulare, Anti Ferenschutz si alti baieti de seama lui au început sa-si doreasca o „moarte de erou“ în slujba Fuhrer-ului. Ideologia nazista e mai concreta decât cea comunista, observase el dupa ce le-a „gustat“ pe amândoua. În plasa ei s-au prins mai usor suflete nevinovate. Dogma comunista despre clasa proletariatului, revolutia mondiala, legile obiective ale istoriei scl, e mai abstracta. Mai greu de înteles si de crezut în ea. Rasa ariana, le spuneau instructorii baietilor din „Tineretul hitlerist“, e menita de Dumnezeu sa stapâneasca lumea. Cine are ochi vede aceasta în însesi caracteristicile genetice ale germanilor: ei sunt frumosi – ca îngerii –, cu parul blond si ochi albastri. Amestecul indivizilor cu „origine“ buna cu cei „impuri“ îl interziceau, cu strictete, si nazistii si comunistii.
Inspectia unui oficial nazist la organizatia hitlerista a tineretului din Resita a bulversat sufletul micului Anti încredintat, pâna atunci, ca va fi si el unul dintre „oamenii noi“ ce vor stapâni lumea. Dupa ce-a raspuns exceptional la toate întrebarile specialistului în „stiinta raselor“, acela l-a felicitat. S-a uitat în ochii baiatului si-a constatat – oroare! – ca nu erau albastri, culoarea „rasei pure“. Anti avea ochi negri, negri ca ai evreilor, negri ca ai tiganilor, rasele impure. „Porc patat!“– l-a stigmatizat imediat inspectorul Marelui Reich, întorcându-i scârbit spatele.
Si la plecarea în deportare, unii nemti din România credeau înca în minciunile lui Hitler ce promitea victoria prin noi arme miraculoase. Dar dupa patru ani de munca fortata în Siberia, s-a întors vindecat de nazism si bolnav de comunism. N-a fost singurul, iar conversia fusese bine planuita. La început, localnicii i-au primit cu ura pe „fascisti“. Stalin trebuia sa-i ucida pe toti, era atunci opinia multor sovietici. Deportati tineri ca Anton Ferenschutz au fost apoi selectati pentru „Scoala de lupta antifascista“. Dupa orele de munca urmau programul de „denazificare“ si îndoctrinare comunista. Cu stimulentul atractiv al unui litru de lapte în fiecare zi de curs. Pentru trupurile tinerilor vlaguiti de munca grea, hrana neîndestulatoare si frig siberian, laptele acela era un „întaritor“ eficient în învatarea materialismului dialectic.
La întoarcere, orasul natal i s-a parut vindecat de ranile razboiului. Nu si viata sa. Îl asteptau alte nenorociri. Dupa o lunga perioada de boala, sotia sa Maria a dat nastere unui copil mult asteptat. Dar fetita s-a îmbolnavit incurabil, tocmai în spital. Se internase cu mama, din mare grija si iubire, pentru o banala raceala. Contaminata de acul seringii cu care sora medicala facea tratamentul tuturor copiilor din sectie, copila a murit lasându-si parintii distrusi. Necazurile au curs fara ragaz. Pacatului de-a fi fost membru al „Tineretului hitlerist“, i s-au adaugat, în timp, altele noi. Dupa schimbarea ideologiei staliniste cu comunismul national, stagiul din lagarul siberian aparea în ochii noilor propagandisti ca… dovada de filo-sovietism. „Gestapoul rosu“ ce devenise Securitatea l-a convocat într-o zi la sediul din Resita. I-au cerut sa semneze angajament de informator tocmai pentru a-si dovedi calitatea de „bun aparator al cuceririlor poporului“. Desi nimic nu parea în viata lui altfel decât ar fi trebuit sa fie. Bun familist, apreciat de colegii sai din Combinatul Siderurgic unde lucra ca desenator tehnic, dedicându-si timpul liber celor doua pasiuni – pictura si handbalul, si totusi… Niciodata, dupa propria-i marturie, n-a avut vreun indiciu asupra motivelor care-au determinat alegerea sa. Cunoscându-l mai îndeaproape, as fi zis ca tocmai farmecul personal si calitatile de a lega relatii bazate pe încredere l-au „recomandat“ racolatorilor Securitatii.
În 1971, Anton Ferenschutz a emigrat în locurile de unde plecasera stramosii sai spre Transilvania în urma cu doua sute de ani. Cosmarurile si depresia i-au împovarat însa zilele si noptile. Ca remediu, doctorii i-au recomandat sa-si scrie memoriile. A rezultat o prima carte-document despre traumele „ciumei brune“ si „ciumei rosii“ – „Generatia de sacrificiu“.
În decembrie 1989, vestea schimbarilor din România a bulversat viata familiei Ferenschutz din Bielefeld. Cu forte ce pareau sa tâsneasca din zagazurile sufletului de „resitean“, Anton Ferenschutz s-a apucat de lucru, organizând, în Bielefeld, o prima expozitie de copii dupa tablourile lui Nicolae Grigorescu. I-a zis „Ajutor pentru România“ si asa a fost primita. Puternic sensibilizati de revolutia româna si procesul Ceausestilor, concitadinii i-au cumparat 40 de tablouri. Din banii aceia a organizat un convoi de ajutoare pentru Resita.
Expozitiile de pictura organizate la Bielefeld si Resita s-au succedat an dupa an. Banii din vânzarea tablourilor i-a oferit totdeauna batrânilor si copiilor abandonati sau bolnavi de HIV din orasul natal. A intermediat apoi „înfratirea“ dintre Resita si Bielefeld si întâlniri dintre oameni politici si de afaceri.
Amintirea acestui om atât de deosebit prin bogatia experientelor de viata si calitatilor personale, m-a determinat sa-l evoc într-un articol cu titlul „Porcii patati“ publicat în 2007 de „Jurnalul National“ în cadrul serialului „Istoria comunismului românesc“, evocare reprodusa partial si în rândurile de fata.
Cu emotie si placere, împreuna cu Cornelia Dunareanu, redactor-sef al Televiziunii Resita, l-am reîntâlnit în primavara lui 2012 pe Anton Ferenschutz în casa sa din Bielefeld. Ne-a prezentat localitatea de adoptie, locul numit „Piata Resita“ datorita relatiilor initiate de el între cele doua comunitati. L-am însotit si la mormintele familiei din cimitirul orasului. El si sotia sa au ales însa ca loc de vesnica odihna satul Garâna. Aproape de Resita, locul cel mai frumos si drag sufletului lor din toata lumea.
În fata camerei de filmat a Corneliei Dunareanu, Anton Ferenschutz a rememorat câteva episoade din deportarea în URSS. Sotia sa, Maria Ferenschutz si doi resiteni – „fiul de suflet“ Stefan Raicu si Maria Ferenschutz, stabilita în Germania prin casatoria cu nepotul sau – au raspuns cu bunavointa întrebarilor despre memoria deportarii, asa cum se mentine aceasta în zilele noastre în cercul familiei si apropiatilor fostilor deportati.
Am considerat aceste discutii un caz deosebit – deportarea unui om în memoria lui si a celor apropiati – care merita reproduse integral.

Cititi în numarul urmator discutia cu Anton Ferenschutz.
ERATA:
În numarul trecut (41) al revistei, textul „O piedica în calea uitarii la Resita…“ (reprezentând episodul al treilea din lucrarea „Lungul drum spre nicaieri. Germanii din România deportati în URSS“) îi apartine dlui Erwin Josef Tigla, presedintele Forumului Democratic al Germanilor din judetul Caras-Severin si al Asociatiei Germane de Cultura si Educatie a Adultilor Resita.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper