Knock-out

Un articol de STEFAN BAGHIU

Dan Sociu, Poezii naive si sentimentale, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti, 60 p.

 

Nu are cum sa nu-ti placa Dan Sociu. Pentru ca se pare ca cel putin unul din principalii reprezentanti ai poeziei douamiiste dispune de resurse poetice greu de epuizat. Si lucrul cel mai interesant este ca, desi generatia l-a prins în curtea „primilor mizerabilisti“, el fiind, în fond, atât o victima colaterala a eticii post-punk si a douamiismului pur sânge, cât si un împatimit al revoltei specifice noii poezii, autorul „cântecelor eXcesive“ pare sa aiba totodata în proiect o anumita restaurare a frumosului. Si ce poate fi mai riscant decât domolirea unui avânt care a caracterizat, în debutul ei, generatia poetica milenarista?
Dezbateri
S-a discutat mult despre evolutia poetica a lui Sociu. S-a discutat la fel de mult în jurul trecerilor lui de la poezie la proza si despre revenirile permanente. Daca în legatura cu ultimul sau volum de poezie, „Pavor Nocturn“, parerile criticii de întâmpinare au fost împartite, în 2012, „Poezii naive si sentimentale“ îi ofera lui Sociu sansa de a fi receptat într-un singur fel: cel mai credibil poet al generatiei sale. Este, de acum, de datoria criticii sa observe alura autentica si puternica pe care o tot dovedeste acest poet din 2002 (anul debutului cu „borcane bine legate, bani pentru înca o saptamâna“) pâna astazi. Si ca sa usurez analiza, voi cita scurta trecere în revista a discutiilor despre „Pavor nocturn“ pe care o face Daniel Cristea-Enache la aparitia volumului: „O usoara, dar semnificativa querelle a provocat, pe frontul cronicarilor actualitatii literare, aparitia volumasului «Pavor nocturn» de Dan Sociu, poet a carui traiectorie a fost mai mereu însotita de o vie discutie critica. Dupa ce taxase «cântece eXcesive» (2005) reprosând autorului ca din poemele lui «mizerabiliste» lipseste, în genere, chiar poezia, Paul Cernat aproape ca a celebrat noua aparitie: «poetul major iese cu adevarat, la lumina»… Mult mai rezervat asupra relevantei acestui «Pavor nocturn» s-a aratat în schimb Alex. Goldis, pentru care preluarea, din precedentul volum de versuri, a unui întreg ciclu («Cu gura uscata de ura») nu face decît sa arate un regres valoric, în jumatatea realmente noua si în ansamblul de etapa. A venit apoi, foarte polemica si personalizata, cronica în doua episoade a lui Bogdan-Alexandru Stanescu, neprecupetind niciun elogiu si facînd din Dan Sociu un poet care mai întâi impune si ulterior schimba paradigmele generatiei sale“. Însa nu e evidenta detensionarea discursului si colonizarea unor noi forme de meditatie pentru întreaga generatie?
Detasarea absoluta
De fapt, ce trebuie observat la Dan Sociu este ca el nu si-a transformat aproape deloc programul poetic. Este adevarat, a schimbat registre, l-au tentat noi forme de angajare, însa a ramas, de la primul volum încoace, acelasi observator timid si spontan al intersectiilor cu realitatea. Nu se poate vorbi, în niciun caz, nici de un regres valoric, nici de o impunere a paradigmelor si de ulterioara lor schimbare, nici de o iesire neasteptata la lumina, ci simplu, de o fluctuatie a meditatiei caracteristice în aceleasi registre tematice. Mizerabilismul va fi fost mereu la el acasa, revolta la fel, excesul dramei îi este mereu caracteristic, numai ca subiectul a evoluat, actiunile s-au înlocuit într-o ordine fireasca a lucrurilor, metodele de perceptie a oicumenei au fost când brutale, când terapeutice si iata, anul acesta Dan Sociu apare cu un volum al detasarii absolute. Pentru ca nu e greu de observat cum discursul „daycare“ si-a pastrat autenticitatea. Avem, de fapt, în fata, un poet care stie cu adevarat cum sa-si gestioneze poezia. Si asta nu e neaparat ceva ce se învata, ci mai curând se capata independent de exercitiul autorului: „A fost apoi o dupa-amiaza de duminica în metroul spre gara./ Vorbeam despre copii si eu am spus ca nu mai vreau,/ ca nu ma simt în stare. Si ca ar fi nedrept fata de fiica mea./ În statie tot voiai sa iesi pe usa cealalta,/ cea care da-n haul scârbos dintre sine/ si-ti ascundeai ochii sa nu te vad cum plângi./ Mi-ai spus cândva – nu sunt frumoasa, nu în sens clasic./ Si eu ti-am spus – stiu, adica la început stiam,/ acum nu-mi mai pasa./ Altadata mi-ai spus ca nu ai fost facuta din dragoste/ si ma întrebam de unde atâta dragoste-n tine./ Si ce daca ai tai nu te-au vrut./ Te voiam eu“.
Nu e oare acelasi Dan Sociu din „Pavor nocturn“? („se spune ca mirosul ei/ îmi scade agresivitatea/ dimineata îmi lipesc nasul/ de obrazul ioanei/ trag adânc în piept/ cât sa-mi ajunga pentru/ întreaga zi/ daca iesim din camera/ lasam radioul deschis/ si ea crede ca suntem cu ea/ nu e nici o problema/ si noua ni s-a facut la fel/ &/ si toate minunile astea/ vor fi si mâine aici!“). Si analogia poate merge pâna spre volumul de debut. E usor de sesizat ca Dan Sociu, desi pare sa nu aiba nevoie de prea multa expansivitate, observa atât temele marunte, cât si micimea „marilor tematici“ si le ridica la fileu. De la cumpararea unei masini de spalat la emisiuni TV standard, de la „foisorul rockerilor“ la Disneyland, de la avorton la „drama pancreatica“, toate motivele poarta specificul poeziei lui Dan Sociu, care pare ca va glisa mereu, dinspre micul univers al apartamentului catre proiecte spatiale si teorii cosmice. Adevarata reusita a lui Sociu este aceea de a glisa între lumi total diferite, oferind totodata senzatia de natural. Orice pare sa aiba legatura cu orice în astfel de momente si rar îsi fac loc stridentele de imaginar. Pentru ca totul e de fapt redus la a întelege lumea înconjuratoare si la a-i explora, fara teama, retinere sau rusine caile.
Cine l-a încadrat pe Sociu între poetii banalului a avut dreptate. Cine l-a încadrat pe Sociu între poetii biografisti a avut, din nou, dreptate. Si pentru ca oferta lui Sociu este una surprinzatoare de fiecare data, se poate ca cine a gasit în poezia lui urmele spectaculosului nu s-a înselat. Asta pentru ca, în tot acest parcurs poetic, trip-urile si imaginarul si-au „facut de cap armonios“: „Toamna e baiat, ti le spune în fata./ Stephen Hawking e baiat, ti-o spune în fata,/ vântul rece îti spune în fata/ ca nu esti dorit, nici nedorit,/ ca viata si moartea ta n-au nicio importanta/ Stephen Hawking azi 2 septembrie/ în The Guardian: universul s-a creat singur/ din nimic. In yer face,/ ca baietii, molecule si alte molecule/ si zero semnificatie, nu/ sîntem mai speciali decât sarcoptul râiei./ Când am intrat la Grigorescu/ era înca vara,/ când am iesit la Eroi se întunecase./ Era frig si mirosea a toamna,/ mirosul ala care-ti aminteste de alte toamne/ si pentru o clipa te pacaleste continuitatea/ si se urca la cap“. – Este clar ca pentru Sociu retinerea nu mai e de mult o ustensila. Si este clar, în acelasi timp, ca are suficienta „educatie poetica“ (desi termenul poate parea usor fortat) încât sa-si permita luxul oricarui subiect. E halucinant cum un poet reuseste sa-si mentina aceeasi vitalitate pe întreg parcursul sau literar. Mai impresionant e ca momentele banale capata mereu substanta aparent inaccesibila. Si, daca se poate, mai impresionant e faptul ca poezia lui Sociu poate fi analizata atât secvential cât si din avion, caci rezultatele vor fi aceleasi. Pentru ca înlantuirile fericite îi stau la îndemâna si pentru ca stie mereu sa-si tempereze atmosfera poetica. Excesul de drama e pe domenii proprii, limbajul colocvial e, la fel, împroprietarit, însa niciunul din aceste puncte nu devine un handicap în „Poezii naive si sentimentale“. E, în fond, vocea unui poet care si-a gasit mereu formula potrivita. Unii pot cataloga usor momentele de exces drept „cersetorie“, altii pot vorbi despre banalul cotidian, însa dincolo de aceste observatii pripite ramân aceleasi subtilitati ale gândirii, aceleasi structuri inteligente (a nu se întelege fortate, „destepte“, sau cautatoare de întelepciune) si aceleasi momente de „gratie mizerabilista“. Este pur si simplu a întelege viata din postura celui care nu mai cauta raspunsuri, dar nici nu devine un „întelept“.
S-a discutat destul de mult asupra volumului, chiar înainte de aparitie. Unii au spus ca va fi o încercare, un „volumas“, o placheta de exercitii poetice. Însa „Poezii naive si sentimentale“ va recupera cu siguranta (daca este sa ne luam dupa criticile referitoare la „Pavor nocturn“) pierderile în receptare. Nu numai pentru forta cu care Sociu revine în poezie, ci si pentru concretizarea unei certitudini: Dan Sociu este unul din cei mai importanti poeti români. Cu toate riscurile pe care le include afirmatia.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper