Finca Festival 2012

Un articol de ION BOGDAN STEFANESCU

Sub genericul „Justus Frantz & Friends“ se desfasoara, de ani buni, în Gran Canaria, pe domeniul maestrului Justus Frantz, un festival întins pe o perioada de unsprezece zile, unde artisti în curs de afirmare sau deja consacrati îsi masoara talentul, în apaluzele unui public foarte avizat care, an de an, alege sa calatoreasca spre arhipelagul Canarelor, din Oceanul Atlantic, pâna la aceasta insula, a treia, ca marime, dupa Tenerife si Fuerteventura. Spatiile domeniului, foarte generoase, ofera o multitudine de variante pentru concerte:  amfiteatrul de la poalele fermei, terasele cu o priveliste rar întâlnita ori salonul din locuinta principala, cu doua piane Steinway, cu pereti mobili de sticla ce deschid încaperea spre o gradina imensa, strajuita de palmieri si leandri, unde încap câteva sute de spectatori. Aici am asistat, în ultimele trei zile de festival (am cântat si dirijat chiar în ziua închiderii), la programele foarte bine gândite de catre organizatori si am aflat de nume noi ale artei intepretative. Este cazul sopranei Elisa Sun-Hyung Cho, o voce surpinzatoare, de o claritate incredibila, cu o tehnica impecabila care, asa cum spunea maestrul Justus Franz, va produce, cu siguranta, o mare surpiza în lumea liricii internationale. Cu multi ani în urma, maestrul o anunta în acelasi mod pe Cecilia Bartoli, invitata în acelasi festival. Alte voci valoroase au fost baritonul Nicolai Borchev sau soprana Maria Ariya. De asemenea, câtiva pianisti, girati de maestru, au încântat publicul fie în recitaluri solo, fie la patru mâini sau la doua piane. Îi numesc pe Christopher Park, Kim da Sol, Mario Haring, Andrei Licaret, Masha Korf, Carsten-Stephan Bothmer sau Lida Kantscheva, care au prezentat lucrari de rezistenta din repertoriul pianistic, compuse de Bach, Mozart, Brahms, Schumann, Schubert, Debussy, Ravel si Skriabin. O seara cu o atmosfera deosebita, creata de candelabrele care luminau scena, de lumina lunii printre palmieri si leandri si, mai ales, de sunetul chitarei lui Pablo Sainz Villegas, a ramas cu siguranta în memoria afectiva a publicului. Încântatoare au fost si cele doua programe camerale: unul cu trio-ul „Magdalene“ interpretând Beethoven, Schubert si Ernst von Dohnany, celalalt avându-i ca protagonisti pe violonistii Gernot Winischhofer si Ksenia Dubrowskaja, împreuna cu pianista Ana Ferrer, în lucrari de Schubert, Brahms, Sarasate etc. Vedetele de necontestat ale festivalului au fot însa Justus Frantz, prezent în dubla ipostaza – solistica si dirijorala –, Orchestra Natiunilor, condusa – în afara de Justus Frantz –, si de dirijorul bulgar Martin Panteleev si celebrul violonist Dimitri Sitkovetsky. Acesta din urma a încheiat festivalul, sub bagheta amfitrionului nostru, vrajind publicul cu sunetul viorii sale Stradivarius.
Reusita ultimelor doua zile de festival se datoreaza, în mare masura, Orchestrei Natiunilor, ansamblu înfiintat în 1995 de catre Justus Frantz împreuna cu Sir Yehudi Menuhin si Leonard Bernstein. Acest ansamblu cutreiera lumea în lung si-n lat, promovând în special tineri foarte înzestrati, proveniti din culturile germanice, dar si din cele mai exotice si îndepartate tari ale mapamondului. Asa se face ca în componenta orchestrei întâlnim muzicieni din Germania, Austria, Anglia, Australia, Coreea, China, Japonia, Vietnam, Brazilia, Venezuela, USA sau Bulgaria, Ungaria, Armenia, Cehia, Polonia si, nu în ultimul rând, România. Am putea spune chiar ca cei mai multi provin din România, în special la compartimentul coardelor. De anul acesta, în colectivul orchestrei a fost cooptata o noua concetateana a noastra, flautista care a studiat acest instrument în Germania (spre norocul ei!). Sunt tineri cu un potential fantastic, stapânesc la modul superlativ tehnica instrumentala si, prin aparitiile în cele mai reprezentative centre muzicale ale lumii, alaturi de dirijori importanti si solisti renumiti, capata încredere, experienta si asimileaza un repertoriu vast, componente esentiale în desavârsirea profesionala a oricarui tânar muzician ce aspira la o cariera profesionista. Pe teritoriul Germaniei, aceasta orchestra sustine o stagiune permanenta, itineranta, în cele mai importante sali de concert, sediul lor fiind la Hamburg. Sistemul de promovare si de sustinere financiara este foarte bine pus la punct, biletele fiind complet vândute înca dinaintea începerii turneelor, printr-un sistem de abonamente, beneficiind totodata de sustinerea financiara a unor mari companii si oameni de afaceri.
Se cuvin laude speciale unui violonist român de exceptie, Catalin Desaga, de mai bine de zece ani concert-maestru al acestei prestigioase orchestre. Publicul românesc a avut ocazia sa-l cunoasca datorita aparitiilor sale, în postura de concert maestru al Filarmonicii George Enescu, sub bagheta lui Christian Badea sau în cea de solist al Orchestrei Nationale Radio. Pe lânga deosebite calitati profesionale, Catalin Desaga se remarca si printr-o trasatura morala din ce în ce mai rar întâlnita în lumea artistilor: îsi ajuta în mod constant colegii de breasla români. Prin Catalin Desaga, peste o suta de cordari au avut acces la aceasta orchestra. Numai în ansamblul foarte restrâns, prezent anul acesta la festival, am întâlnit cinci români exceptionali: trei violonisti, un violist si singurul contrabasist al formatiei. O performanta demna de luat în seama, tinând cont de afluenta instrumentistilor tineri de pretutindeni. În plus, seriozitatea cu care trateaza fiecare repetitie, viteza de reactie si implicarea totala în concert îl individualizeaza în mod cert pe Catalin Desaga în peisajul muzical international. Pentru mine, tinând cont de programul pe care l-am prezentat în festival, „Suita în si minor de Bach“ si concertul „Noaptea“ de Vivaldi – în dubla ipostaza, solistica si dirijorala –, concert-maestrul român a jucat un rol esential: în cadrul repetitiilor m-am sprijinit pe experienta sa, iar în concert am avut o colaborare artistica excelenta, ceea ce a conferit o siguranta benefica actului interpretativ.
Dar ansamblul a excelat sub bagheta dirijorului Martin Panteleev, în Adagio-ul op. 11 de Samuel Barber, o lucrare foarte pretentioasa, cu fraze largi, generoase, cu dinamici extreme, de la un pianissimo foarte rafinat, la momentele de mare dramatism în nuanta puternica, pentru care e obligatorie o sonoritate omogena, o stapânire perfecta a tehnicii vibrato-ului si o intonatie desavârsita, pe care acesti tineri le-au demonstrat cu prisosinta, mai cu seama ca au cântat în aer liber, fara amplificare. A urmat Concertul pentru doua piane în Re major de Mozart, KV 365, avându-i ca solisti pe Justus Frantz si Lida Kantscheva, un adevarat regal muzical! Rar se aude o asemenea interpretare rafinata, plina de surprize estetice dintre cele mai variate, într-un dialog perfect realizat al solistilor cu orchestra. Au impresionat, mai ales, interventiile suflatorilor (oboi, corn), toti patru provenind din Polonia, cu o calitate a sunetului remarcabila, perfect armonizate cu sonoritatile propuse de tuseul impecabil al maestrului Justus Frantz. Dialogul pianistilor, plin de verva, de umor, de o virtuozitate bine controlata sau momentele de sesibilitate creând o stare de imponderabilitate au fost cu înalta arta sustinute de dirijorul Martin Panteleev (seful Filarmonicii din Sofia si dirijor permanent al Filarmonicii din Cape Town) si de muzicalitatea si tehnica membrilor orchestrei. Seara s-a încheiat cu o surpriza excelenta: „Cvintetul în Re major“ de Franz Schubert, trasformat în simfonie, a X-a, si adaptat pentru orchestra de coarde de catre Justus Frantz. O partitura extrem de dificila pentru un asemenea ansamblu, în redarea careia tinerii muzicieni au fost impecabili. Cei doi violoncelisti bulgari si contrabasistul român au reusit sa sune cât zece, iar dificultatile de intonatie si, în general, de frazare, au fost foarte bine traversate, fapt la care a contribuit si viziunea dirijorala. A fost un concert remarcabil, care s-a încheiat cu o receptie unde publicul a avut ocazia sa-i întâlneasca pe protagonisti, într-o ideala atmosfera creata de luminile discrete, de performantele culinare ale bucatarului sef si de apreciatul vin al casei.
Ultima zi a festivalului a programat un matineu în care au putut fi ascultate capodopere ale muzicii baroce, prin J.S.Bach cu a sa „Suita în si minor pentru flaut si orchestra“, urmata de Concertul pentru flaut supranumit „Noaptea“. Gradina a fost arhiplina, cu un public entuziast si avizat. Am remarcat faptul ca nu s-a aplaudat între multele parti ale Suitei, ceea ce, în salile noastre, se întâmpla mai rar. Cu toate ca am repetat pentru acest concert chiar si în dimineata cu pricina, orchestra a ramas sa pregateasca în continuare si prestatia de închidere. Remarc puterea de munca a acestor tineri si capacitatea lor de implicare pe o perioada atât de îndelungata. Practic, vorbim de opt ore de cântat continuu, urmate de o pauza de numai doua ore, dupa care s-au prezentat, impecabil, în concertul de seara, unde, sub bagheta maestrului Justus Frantz au interpretat Simfonia nr. 29 de Mozart, Concertul pentru doua viori de Bach si „Simfonia despartirii“ de Haydn. Au fost plini de energie si ne-au demonstrat, înca o data, marea lor bucurie de a face muzica. Extraordinari s-au dovedit, de asemenea, solistii Dimitri Sitkovetsky si foarte tânara Ksenia Dubrowskaja. Ambele viori au sunat minunat, desi diferit, evidentiind particularitatile fiecarui interpret. Concertul a fost plin de viata, robust, cu acelasi ritm sustinut pe toata durata sa, orchestra reusind sa faca fata cavalcadei celor doi solisti. Rezistenta muzicienilor s-a dovedit iesita din comun, deoarece, dupa o pauza în care s-a asteptat lasarea întunericului, astfel încât scena sa poata fi luminata cu candelabre postate la pupitrul fiecarui interpret, a urmat „Simfonia despartirii“, într-o inspirata regie a momentului: muzicienii au parasit, rând pe rând, scena, purtând în mâna, fiecare, candelabrul personal si desenând, în acest fel, culoare fine de lumina, printre palmierii si leandrii din jurul spatiului în care era asezat publicul. Dorinta noastra, a tuturor celor care asistaseram la acel eveniment magic, era, desigur, ca vraja lui sa nu se mai sfârseasca.
În concluzie, „Finca Festival 2012“ a fost un regal muzical, cu un program pe cât de variat si profesionist alcatuit, pe atât de valoros din punct de vedere al nivelului interpretativ, iar noi, românii, ne putem mândri cu performantele concetatenilor nostri muzicieni implicati în multe evenimente valoroase ce se petrec pe toate meridianele lumii. Si, în mod special, consider ca este cazul sa-i laudam pe acesti tineri alesi sa faca parte din colectivul permanent al Orchestrei Natiunilor, condusa de maestrul Justus Frantz.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper