Europa între solidaritate si control

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Prin octombrie, analistii nostri cu surse nelimitate de îndatorare au vorbit entuziast de „mai multa Europa“, preluând o sintagma confuza lansata chiar de la Bruxelles. O Europa mai puternica si unita asa cum si-o doresc mai toate statele membre, da. Chiar si una mai bine pusa sub control, cum pretinde doamna cancelar Merkel, suntem dispusi sa acceptam. Dar „mai multa“ cum? Asa cum o imagina Charles de Gaulle „de la Atlantic la Urali“? Nu ar fi rau dar este cu totul  de neimaginat astazi si mâine. Ceea ce nu iau în considerare (banul obliga!) analistii-propagandisti este un adevar simplu: excesul de comunicare stânjeneste medierea sau compromisul de care factorii politici au nevoie. Nu aparentele ci principiile conteaza în arta guvernarii, afirma Dominique Reynié profesor la Institutul de studii politice din Paris. Entuziasmul pentru proorocirea virtutilor acelei „mai multe Europe“ a fost întrucâtva domolit de rezultatele reuniunii Consiliului European de la sfârsitul lui octombrie. O reuniune care nu avea cum sa confirme previziunile de peste vara ale ministrilor de finante ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene îndemnati, probabil, sa gaseasca în graba solutii la criza din zona euro. Politica mare nu se face de azi pe mâine. Criza ridica probleme din ce în ce mai serioase chiar si pentru pastrarea unitatii si statutului Uniunii dobândite cu atâta dificultate. Vom fi bucurosi sa ramânem macar atâtia câti suntem chiar daca nu vom avea „mai multa Europa“. În Marea Britanie vocile oficiale ale diminuarii integrarii sunt tot mai frecvente. În Grecia exista o adversitate deschisa fata de Uniunea Europeana. Statele din Nord nu agreeaza participarea la salvarea celor care nu s-au dovedit prea rigurosi cu cheltuielile. Necazurile mult prea veselei societati de consum nu pot trece neconditionat în contul celor gospodari si disciplinati. Ultimul Consiliu European a evidentiat ca diferentele de abordare a solutiilor de criza au nevoie de conciliere si de compromisuri. Ceea ce vor francezii, spaniolii, italienii, grecii si mai ales britanicii de la Europa difera de ceea ce  urmaresc germanii si nordicii. Între solidaritatea clamata la Paris, în spatele careia trebuie detectata o filozofie politica iesita din experienta istorica a francezilor, si disciplina germana, un dat ontologic, nu se va putea ajunge fara compromis. Disciplina la Berlin înseamna, de fapt, control, iar acesta se afla în toate formulele de federalizare avansate pâna acum. Cine îsi permite sa ramâna indiferent la ideea controlului? Si, de parca nu erau destule probleme de armonizat, a mai aparut înca una: victoria autonomistilor, de fapt, a independentistilor, în alegerile locale partiale din Spania. Premierul Rajoi si-a salvat pozitia în Galicia dar a pierdut în fata „independentistilor“ basci. Scrutinul a fost un test pentru dreapta spaniola  care, iata, dupa Catalunya, pierde si în Tara Bascilor. Catalanii si bascii au  mai parcurs o etapa în drumul lor spre secesiune. Pe plan mai larg, actiunea autonomistilor este, în ordine pragmatica, contrara ideii de federalizare, iar miscarea lor, în ordine doctrinara, sapa la temeliile unitatii Europei. Va fi interesant de vazut cum vor reactiona Bruxellesul si Strasburgul la rezultatele alegerilor din Spania. Vor ramâne la fel de indiferente, daca nu tolerante, cu bascii, asa cum s-au aratat, cel putin pâna acum, cu pastorul Tokes  din România sau Umberto Bossi din Italia?
Poate esua proiectul european?
În general, olandezii par destul de degajati si de generosi cu proiectele europene. Nu este si cazul istoricului culturii Thomas von der Dunk care a publicat în „De Volkskrant“ un interesant comentariu despre etapa de azi a ideii federalizarii Europei. El face o paralela între constructia europeana si cea de stat federal a Belgiei. Pentru a soca, Von der Dunk arata chiar din titlu: „Europa va esua pentru ca Belgia a esuat!“. El porneste de la ideea ca integrarea în Uniunea Europeana functioneaza pe modelul de federalizare al Belgiei, model care a esuat. Dupa ultimele alegeri organizate în Flandra, scrie istoricul, independentistii flamanzi au devenit cel mai puternic partid belgian. „Belgia este de ani buni exemplu-tip de transfer de solidaritate pe care Verhofstadt (prim-ministru al Belgiei federale, n.n.) si Van Rompuy (presedinte al U.E., n.n.) vor sa o puna în practica la nivel european. Exista un singur mod de a interpreta rezultatele alegerilor din Flandra: respingerea masiva a solidaritatii… Daca partidele flamande nu au reusit sa convinga electoratul propriu de binefacerile solidaritatii între flamanzi si valoni, cum ar putea sa fie posibila o solidaritate între flamanzi si greci?“. Chiar daca demonstratia olandezului este restrictiva, adica ia în calcul numai modelul Belgiei, concluziile lui sunt de luat în seama. În timp de criza, „mai multa Europa“, crede von der Dunk, o mai mare integrare alimenteaza puseuri nationaliste. „Neonationalismele se hranesc din constrângerile bugetare cerute de Uniunea Europeana cu scopul de a contracara criza economica si conduc la mai putina solidaritate între popoare; vedeti ce se întâmpla în Catalunya, Scotia, iar exemplul cel mai elocvent îl ofera Belgia“, scrie istoricul olandez. Expresiv si, poate, convingator, el încheie astfel: „Mai multa Europa este un refugiu pentru mai putina Belgie“.
Marea Britanie din nou altfel.
Premierul David Cameron nu a fost prea încântat de acordarea „Premiului Nobel pentru pace“ Uniunii Europene. El si ministrii din cabinetul lui se gândesc la o noua consultare a britanicilor în privinta viitorului relatiilor lor cu Uniunea Europeana. Doamna ministru de Interne Theresa May a anuntat ca tara sa se gândeste „sa se dezangajeze din Europa justitiei si a securitatii“. Sherlock Holmes, scria inspirat un ziar parizian, ramâne englez. Comentatorii avizati pun intentiile Londrei pe seama faptului ca în curând crimele, de exemplu, trec sub jurisdictie europeana de drept comun. Acestea, divorturile si multe alte culpe vor fi judecate la Curtea de la Luxemburg. Too much, spun britanicii. Premierul Cameron  a cerut ca expertii sa inventarieze pâna la primavara domeniile „în care Uniunea Europeana nu este indispensabila“. Pâna atunci, el vrea sa negocieze cu Bruxelles-ul mai multe „clauze de exceptare“, dupa care, daca se va ajunge la un compromis, rezultatul acestuia nu va fi asumat automat, ci supus unui referendum ce va fi organizat dupa alegerile din 2015. Într-un editorial din „Le Monde“, un ziarist francez a remarcat faptul ca nu criza din zona euro îi deranjeaza pe britanici ci ideea federalizarii. Fara sa fie explicit – si-a lasat marja de negociere! – Cameron încearca sa salveze „o participare minimala a tarii sale la Uniune“ anticipând prudent evolutia raporturilor dintre Marea Britanie si Uniunea Europeana: „Zona euro se îndreapta spre o mai mare integrare, ea este necesara daca se doreste salvarea monedei unice, dar eu cred ca aceasta va oferi Marii Britanii ocazia de a obtine un nou si mai bun acord cu Europa“. Unii ar fi bucurosi sa scape de britanici. Realistii stiu, însa, ca fara ei ideile liberale vor pierde cel mai avizat si necesar suport în Uniunea Europeana. Mari aparatori ai „pietei unice“, britanicii ofera solutii viabile, iar daca acestea nu sunt acceptate pun obstacole în disputele pentru Europa sociala si solidara, cea a francezilor si una disciplinata, adica sub control, cea a germanilor. Si nu este putin lucru! Pe când socialistii impuneau în Franta saptamâna de lucru de 35 de ore, britanicii îsi aparau dreptul de a lucra 6o de ore pe saptamâna.
Asa cum arata acum proiectul de buget al Uniunii Europene pe perioada 2014-2020, nu are sanse sa-i satisfaca pe britanici. David Cameron a anuntat deja ca va opune veto-ul Marii Britanii daca va fi supus votului în forma actuala la summit-ul din 22-23 noiembrie.  Londra nu agreeaza nici Pactul bugetar, nici uniunea bancara si nici ideea instaurarii unor taxe europene pe tranzactiile financiare, toate trei initiative sustinute în majoritatea capitalelor Europei comunitare. Bruxelles-ul prevede, deocamdata, un buget de 1033 de miliarde de euro pe urmatorii sapte ani. La reuniunea din octombrie a Consiliului European, presedintele Comisiei, José Manuel Barroso, l-a întrebat pe Cameron daca va opune veto-ul la votarea bugetului iar acesta a replicat: „raspunsul scurt este: da“, pentru ca „nu putem sa adaugam tot timpul cheltuielilor alte cheltuieli“.
Schimbari din mers
Uniunea bancara în care doamna Merkel îsi pune destule sperante pentru a avea înca un instrument de control asupra politicilor financiare, a gasit Franta pe pozitii nuantat diferite fata de cele ale Germaniei. Parisul tinea sa fie respectata hotarârea reuniunii din iunie de a se asigura, pâna la 1 ianuarie 2013, „un cadru legislativ“. Berlinul a cerut  o supervizare unica a 6000 de banci din zona euro prin Banca Centrala Europeana, pe tot parcursul anului viitor. Doamna Merkel a avut câstig de cauza. Sa spunem, în treacat, ca preferintele cancelarului nu sunt straine de campania electorala din  Germania, unde vor avea loc alegeri în septembrie 2013. Dar trebuie sa fim bucurosi ca, iata, unele schimbari pot fi facute din mers. Cea mai spectaculoasa dintre acestea priveste Grecia. Dupa manifestatiile uriase,  inclusiv cele din timpul recentei vizite a  doamnei Merkel la Atena,  presedintele  Barroso a socotit necesar sa declare ca este multumit de „eforturile remarcabile realizate de poporul grec“  si ca este oportuna reexaminarea deciziilor anterioare privind calendarul programului  de austeritate pretins guvernului grec. El a obtinut o amânare de doi ani pentru intrarea acestuia în vigoare. „Actorii Consiliului European au considerat ca au fost facute progrese substantiale  si ca… chiar daca acordul (privind noua transa de împrumut) nu este definitivat,  acesta va fi aprobat“. Grecia trebuie salvata cu orice pret. Ea nu este lasata sa paraseasca zona euro. Merita, în acest punct, sa amintim opinia fostului ministru de Externe german Joschka Fischer, adept convins al federalismului: „Ar fi o greseala ireparabila în procesul constructiei Europei daca cineva ar încerca sa realizeze integrarea politica împotriva institutiilor nationale existente si a traditiilor, mai degraba decât de a le implica. Orice încercare de acest fel ar fi sortita esecului datorita istoriei si mediului cultural din Europa“ (conferinta tinuta la Universitatea Humboldt, în 2000).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper