Europa cea absenta…

Un articol de DUMITRU RADU POPA

Alegerile americane au tinut atentia natiunii (extrem de polarizate, de altfel) cu sufletul la gura, banii care s-au cheltuit de ambele parti in campaniile electorale si pentru prezenta in media ar putea concura cu usurinta bugetul unei tari, hai sa zicem, in curs de dezvoltare… Iar in ultimele saptamâni dinaintea alegerilor totul a culminat cu cele trei dezbateri fata in fata: presedintele Obama, pentru democrati, si guvernatorul Mitt Romney, pentru republicani. Aceste dezbateri televizate au devenit o traditie in democratia americana, debutând in anii saizeci cu faimoasa confruntare dintre tânarul John Fitzgerald Kennedy si oponentul sau republican Richard Nixon.
Sa ne intelegem: aceste dezbateri aproape intotdeauna servesc pentru a confirma prejudecati mai degraba decât pentru a schimba radical opinia publica despre candidati. Ele sunt, deci, mai cu seama importante pentru acei votanti care nu si-au ales inca pe unul sau celalalt dintre candidati.
Cea de-a treia confruntare dintre Obama si Romney a fost dedicata politicii externe si am observat, cu stupoare, ca si multii altii – mai ales de partea cealalta a Atlanticului – ca, in cele 90 de minute de dezbatere, Europa nu a fost mai deloc pomenita. Cincizeci de milioane de americani au urmarit programul in direct, la televizor (ma rog, cu firesti „dezertari“ scurte permise de remote-control la canalele care transmiteau sacrosanctul baseball sau fotbalul american) si este de presupus ca si-au facut o oarecare idee despre starea mapamondului. Dar, trebuie spus, din punctul de vedere strict al Statelor Unite, a rezultat o planeta destul de simplificata. Pe de o parte, este China, marea putere rivala, un concurent completamente neleal, in acceptia ambilor candidati. China trebuie silita sa joace dupa regulile legislatiei internationale – asta a rezultat ca un consens, desi niciunul dintre combatanti nu a intrat in amanuntele unui asemenea dificil proces (daca ar fi sa excludem ideea avansata de Mitt Romney, care a afirmat ca, din prima zi a presedintiei sale ipotetice, ar lansa un ultimatum Chinei. Usor de spus, probabil imposibil de facut in contextul actual al dezechilibrului economic dintre cele doua tari). Pe de alta parte, in aceasta simplificare pragmatica, mai este un Orient Mijlociu expandat, care se intinde de la Libia pâna la Pakistan. Tocmai de aici vin toate amenintarile pentru securitatea nationala americana. In timpul dezbaterii, Iranul a fost citat de 45 de ori, Israelul si China, mai bine de 30 de ori fiecare, Afganistanul, de 29 de ori. Pâna si Mali a fost citat de patru ori.
Dar Europa? Presedintele Obama a pomenit-o in treacat ca pe un aliat, intre altii. Cuvântul NATO nu a fost pronuntat niciodata de cei doi candidati. In secventa finala, Mitt Romney si-a amintit probabil ca ii mai ramasese ceva munitie netrasa, asa ca a spus ca, daca va ajunge la Casa Alba, va avea grija ca Statele Unite ale Americii sa nu ajunga in situatia Greciei… Iata cum, astfel, Europa venea citata doar ca paradigma negativa, tocmai pentru a le aduce aminte alegatorilor teribilul sfârsit ce ii asteapta daca ar reconfirma pentru inca patru ani ca sef al Executivului american un „statalist“ (i s-a pus, in decursul anilor, si eticheta de socialist, ba chiar si aceea de comunist!) ca Barak Obama. Sunt multi cei din Europa care s-ar putea simti ignorati, minimalizati. Cum? In 90 de minute de dezbatere nu s-a gasit alt loc pentru Europa decât o aluzie negativa? Demonstreaza aceasta oare, inca o data, declinul vechiului continent, marginalizarea lui? „New York Times“, din fericire, observa ca cei doi vorbitori au ignorat si alte teme de importanta fundamentala pentru America si intreaga lume, cum ar fi, de pilda, schimbarile climatice si politica ambientala. E insa asta o veritabila consolare? Francezii, poate cei care pastreaza cel mai puternic in Europa orgoliul national, au fost primii care s-au simtit lezati. „Europa este astazi la concurenta cu Australia pentru statutul de cel mai uitat continent!“, se lamenta cotidianul parizian „Libération“. Dupa parerea mea, insa, tacerea asupra Europei din dezbaterea despre politica internationala americana este totusi un progres fata de tonul folosit in campaniile electorale ale celor doi pâna cu putina vreme in urma. Astfel, in mai multe rânduri Mitt Romney l-a acuzat pe Obama ca tinde sa transforme Statele Unite intr-un fel de societate in care persoanele asteapta ajutorul de la stat, ca in Europa. In viziunea lui, modelul negativ era nu numai Grecia, ci si Spania si Italia, evocate ca natiuni pe marginea falimentului.
Dar exista, slava Domnului, si alt fel de pareri. Una dintre ele apartine lui Anne-Marie Slaughter, stralucita profesoara de drept international si geostrategie la prestigioasa Princeton University si mâna dreapta a lui Hillary Clinton la Departamentul de Stat. Ea gaseste ignorarea Europei o problema de strict moment politic si da toata vina pe „narcisismul american“. Tot Slaughter explica faptul ca dezbaterea nu era, de fapt, nici despre situatia mondiala, nici despre politica externa americana. Referintele repetate la Israel, din partea ambilor candidati, erau strict indreptate pentru câstigarea voturilor in Florida, pe când atacurile violente la adresa Chinei urmareau acelasi scop in Ohio, citadela industriei automobilistice americane. Fiecare replica era bine studiata dinainte si evaluata din punctul de vedere al eficacitatii pe care ar putea-o avea asupra votantilor nedecisi inca, mai cu seama in acele swing states, precum Florida si Ohio, care ar putea, pâna la urma, sa decida invingatorul alegerilor din noiembrie. Daca Anne-Marie Slaughter are dreptate, atunci alarmant nu este declinul Europei, ci, mai degraba, provincialismul marii parti a populatiei americane, fie ca voteaza pentru republicani, fie ca o fac pentru democrati.
Un lucru este insa cert, indiferent de amnezia candidatilor in privinta vechiului continent: alegerile americane vin si trec, Europa insa ramâne!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper