„Corpul T“

Un articol de MIHAI IOVANEL

Am vrut in mai multe rânduri sa scriu despre un numar sau altul al excelentei reviste „Corpul T“, editata de un grup de studenti & universitari din cadrul Facultatii de Litere a Universitatii „Transilvania“ din Brasov, condus de Alexandru Musina si Andrei Bodiu. Publicatia aliniaza câtiva cronicari buni si foarte buni (in numarul 3/2012, despre care scriu acum: Ovidiu Simion, Adriana Barbat, Ramona Harsan, Naomi Ionica, Dan Taranu, Dorin David si Catalin Badea-Gheracostea). In plus, fiecare sumar contine, pe lânga reflectarea evenimentelor organizate in cadrul Facultatii (a caror substanta are pentru ce sa fie invidiata de celelalte facultati din tara, si nu in ultimul rând de cea din Bucuresti – care, din acest punct de vedere, pare c-a adormit de mult), o sectiune consistenta de texte literare, lucrate probabil in cadrul masteratului de scriere creativa de la Brasov (singurul de acest fel din România). Dintre aceste texte am remarcat, in sensul ca mi-au placut foarte mult, poemele cuiva care semneaza Arina M. De-a lungul timpului Alexandru Musina a format, inspirat, editat si lansat zeci de tineri scriitori, dintre care insa majoritatea au abandonat ulterior. Sper ca Arina M. sa continue.
Acest numar 3 din „Corpul T“ contine si o ampla si provocatoare dezbatere pe tema „Cercetarea literaturii in mediul universitar“, la care participa Andrei Bodiu, Rodica Ilie, Alexandru Musina, Dragos Varga, George Ardeleanu, Caius Dobrescu, Ion Simut, Andrei Terian si Vasile Spiridon. Coordonatele discutiei sunt propuse de Andrei Bodiu: „in lumea academica româneasca (…) eram obisnuiti ca lucrurile pe care le facem – chiar atunci când scriam studii de critica literara in saptamânale sau in reviste culturale – sa fie cuantificate si luate in considerare drept cercetare. Or, deja de o buna perioada de timp incoace, acest principiu nu mai functioneaza. Scrierile de acest gen nu mai sunt catalogate ca cercetare si, daca vrei sa le faci, le faci „de placere“. Daca vrei sa scrii la un saptamânal cultural, scrii pentru ca asa vrei tu, dar trebuie sa iti asumi ca ceea ce scrii nu se cuantifica nicaieri si nu constituie nici un fel de suport in activitatea ta universitara. Nu te ajuta nici sa progresezi pe post, nici sa depui proiecte de cercetare, nu te ajuta sa devii conducator de doctorat. Nu te ajuta, propriu-zis – din punctul de vedere al avansarii in cariera universitara – in nici un sens“.
Punctul de vedere cel mai optimist ii apartine lui Andrei Terian: „directia actuala in care se indreapta lucrurile in cercetarea filologica de la noi este una buna. Rau este doar faptul ca aceasta directie s-a impus cu mult prea mare intârziere. Multi dintre noi, desigur, sunt tentati sa se lamenteze – si cam asta fac de zece ani incoace – ca ne pierdem contactul cu cititorii, ca suntem obligati sa scriem in reviste pe care nu le citeste nimeni si asa mai departe. Si, in general, atitudinea este aceea de stoicism cu care suporti un rau necesar, dar care va trece. Or, asta imi aminteste de atitudinea unui venerabil critic literar care, prin anul 2000, afirma (…) ca «abia astept sa treaca odata si toata prostia asta cu internetul». Daca si noi asteptam sa treaca «toata prostia» cu revistele ISI si cu criteriile de cercetare stiintifica, atunci cred ca ne inselam amarnic. (…) in ce priveste urmatoarea prejudecata: daca mergem toti pe cercetare, asta inseamna ca nu mai scrie nimeni cronici literare, nu mai scrie nimeni pentru publicul larg? Nu, nu inseamna asta. Inseamna, pur si simplu, ca vom avea doua tipuri de specialisti. Vom avea specialisti in cercetarea filologica, universitari in primul rând, sau cercetatori la institute, si vom avea specialisti in cronica literara, cum se intâmpla in general in spatiul occidental, sau mai degraba in spatiul cultural anglo-american, unde cronicarii sunt oameni care se ocupa doar cu lucrul acesta. (…) e adevarat, exista si universitari care tin cronica literara, dar o fac just for fun. Terry Eagleton a tinut timp de vreo patru-cinci ani cronica regulata la «London Review of Books»: scrie si acum – mai rar, ce-i drept, dar scrie niste cronici splendide; Rorty recenza si el adeseori carti spre sfârsitul vietii, iar Stanley Fish are un blog foarte interesant pe site-ul «New York Times». (…) Problema si marea diferenta este aceea ca, in Occident, un om care scrie cronica literara nu se asteapta ca aceasta activitate sa ii fie recunoscuta ca activitate stiintifica. El recunoaste de la bun inceput ca exista doua circuite distincte de afirmare: exista un circuit larg, acela al «marelui public», unde, pe lânga «renumeratia» de care beneficiezi pentru textele tale (mare sau mica, nu stiu), rasplata cea mare este popularitatea; si exista un circuit restrâns, «academic», in acre, sigur, popularitatea sau un anumit «bonus» similar nu e nici el exclus, dar e vorba despre o popularitate dobândita in cadrul unei comunitati reduse de specialisti. Asta e diferenta. De pilda, cineva s-a intrebat aici: «Bun, dar revistele asa-zis stiintifice sunt reviste pe care nu le citeste nimeni». Nu, nu le citeste aproape nimeni din cadrul publicului larg, tocmai pentru ca sunt reviste stiintifice si nu brosuri de popularizare; dar le citeste aproape toata lumea din comunitatea academica respectiva. La noi asta e problema: faptul ca revistele asa-zicând stiintifice nu sunt citite nici macar in cadrul comunitatii academice respective. Ca nu sunt citite de publicul larg, asta nu e o problema. Necazul e ca, in momentul de fata, acele reviste nu sunt «stiintifice» decât cu titlul – si nu din cauza calitatii materialelor (ele cuprind si multe texte bune), ci pentru ca nu se integreaza intr-un circuit veritabil de idei“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper