Tehnici audiovizuale (I)

Într-un film american de-acum vreo 40 de ani, un geniu era întrebat cum ar defini culmea civilizatiei. Raspunsul, partial ironic, era: „câte un televizor, în fiecare camera“.

Când, în 1972, mama a cedat rugamintilor mele (eram singurul copil din clasa care nu avea acasa un televizor) si a cumparat unul dintre cele mai ieftine televizoare (scump, totusi, pentru noi), un Venus, mai aveam acasa un radio imens cu lampi, la care ascultam, deopotriva, piesele de teatru radiofonic, emisiunile duminicale („De toate pentru toti“, „Unda vesela“ si „Cine stie câstiga“) si pe cele culturale, ca si buletinele de stiri de la orice post care emitea în româneste, din strainatate, de la Radio Europa Libera la Radio Tirana, precum si un pick-up cu platan acoperit cu catifea, care mergea numai pentru discurile de turatie 78. Abia mai târziu, am cumparat un aparat de radio cu tranzistori, un pick-up la care puteam sa ascult si discuri cu turatii 43, 33 si 16 si, culmea tehnicii, un casetofon. Nici unul dintre aceste aparate nu a fost ieftin. Pentru achizitionarea fiecaruia, mama a „pus bani deoparte“ multa vreme, iar eu am strâns fiecare rest care îmi ramânea de pe la vreo cofetarie sau de la pâine. Abia în 1992 am reusit sa cumpar un televizor în culori, iar, în 1994, un CD player. Apoi… nu mai tin minte. Aparatele, pe masura ce au devenit mai sofisticate, le-am schimbat mai des, fara regrete; de primele eram de-a dreptul atasat. Acum le privesc ca pe simple unelte. Îmi este indiferent ce marca sunt (mai ales ca stiu ca, oricum, toate sunt fabricate în China) si nu sunt capabil sa le folosesc, vreodata, la întreaga lor capacitate, pentru ca nu ma mai chinuiesc sa citesc manualul de utilizare (din ce în ce mai voluminos). În schimb, nu cred ca as putea sa suport sa traiesc prea multe zile departe de toata aceasta tehnica (e drept, cel mai mult ma intereseaza acum calculatorul si accesul la Internet, precum si telefonul mobil).
În urma cu 30 de ani, expozitiile muzeale românesti nu foloseau nici un fel de aparatura audio-video. Acum, expozitiile în care aceasta lipseste cu desavârsire sunt considerate fie o dovada a precaritatii economice în care se zbate muzeul (asta se întâmpla în 99% dintre cazuri), fie un semn al snobismului autorilor expozitiei (acestia se considera, dimpotriva, anti-snobisti), care vor sa arate ca resping vulgaritatea audiovizualului, ramânând credinciosi traditiilor „adevarate“, simplitatii mijloacelor muzeotehnice, pentru o transmitere nemediata a mesajului expozitiei. Oricum ar fi, expozitiile lipsite de tehnica audiovizuala sunt, de regula, considerate fie niste încântatoare exercitii de întoarcere la natura umana, fiind apreciate, mai ales, de cei care frecventeaza Fân-Fest-ul de la Rosia Montana si de cei care s-au retras la Gura Portitei, de când Vama Veche a fost invadata de cocalari si manelisti, fie niste saracacioase exemple de lipsa de adecvare la societatea contemporana, opere ale unor paseisti neadaptati la muzeografia actuala.
Daca însa vom judeca lucrurile doar în acest mod, simplist, probabil ca nu vom ajunge, întotdeauna, la realitatea gândirii muzeografice. Sigur ca, uneori, prezenta unei plasme într-o expozitie poate sa fie rezultatul unui contract de sponsorizare cu clauza prezentei monitorului în toate expozitiile muzeului; pe ecran poate sa ruleze orice, fie ca are sau nu vreo legatura cu expozitia în cauza. Alteori, acolo ar trebui sa ruleze, în bucla, un film documentar legat de tema expozitiei. De obicei, în România, dupa vernisaj, nu mai ruleaza nimic, decât daca are directorul vreun oaspete mai important, pentru ca supraveghetoarea prefera sa închida aparatul, nu ca sa faca economie, ci ca sa nu o mai înnebuneasca ascultatul continuu al aceleiasi bande sonore si privitul acelorasi imagini.
Cine priveste cu atentie un decor teatral sau cinematografic stie ca nici un obiect nu se afla pe scena sau în cadru daca nu urmeaza a fi utilizat sau daca nu transmite un mesaj. Cel putin, asa se întâmpla în productiile realizate de regizori care au facut o scoala adevarata.
Asa ar trebui sa se întâmple si într-o expozitie muzeala (poate va veni vremea, odata, sa discutam si despre legatura dintre muzeu si teatru!): nici un obiect nu ar trebui sa se afle acolo, daca nu are vreun rost anume. Desigur, în cazul audiovizualului, pe vizitator nu îl intereseaza cutia, învelisul (sau îl intereseaza prea putin), în schimb, ar trebui sa fie interesat de ceea ce se transmite cu ajutorul acestei tehnici. Asadar, utilizarea aparaturii audiovizuale nu ar trebui sa fie un moft menit sa ridice costul expozitiei (asta, daca se face în cadrul unui proiect cu finantare din afara muzeului) sau sa demonstreze publicului ca muzeul este în pas cu lumea civilizata. Important este ce se transmite prin intermediul acestei tehnici. Sigur ca nu este cu totul indiferent cum arata un monitor. Ar fi ridicul sa prezinti, într-o expozitie realizata în 2012, un film documentar din 1990, utilizând un monitor de-acum 22 de ani, daca nu încerci sa reconstitui întreaga atmosfera a anului 1990. Iar, daca expozitia nu doreste sa ofere exemple de sunete care sa poata fi ascultate individual, la casca, ci doar un fond sonor general, nu ar fi normal ca boxele sa fie asezate la vedere, ca în primele expozitii care au utilizat acest mod de expunere.
Dincolo de aceste consideratii, este limpede ca, odata cu cresterea gradului de virtualizare a expunerii muzeografice, importanta aparaturii audiovizuale creste exponential. Contabilii si ministrii finantelor care interzic achizitionarea, din fonduri publice, a acestor aparaturi, imaginându-si ca singurul scop pentru care pot fi ele folosite este cel pentru care le-ar cumpara ei însisi (ca sa si le puna în birouri), ar trebui sa fie trimisi, obligatoriu, la scolarizare în muzee.
Nu peste multa vreme, sunt convins, muzeele vor începe sa utilizeze holograme, pentru a „învia“ diverse personalitati care au locuit în casele transformate în muzee memoriale sau pentru a-i ghida, într-un mod amuzant, pe vizitatori. Cum spuneti? E, deja, o idee veche?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper