Rabbit. Sfarsit de capitol

Un articol de RODICA GRIGORE

John Updike, Rabbit se odihneste, traducere si note de Viorica Boitor si George Volceanov,  Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2011

 

„La Aeroportul Regional Southest Florida, pierdut în multimea bronzata, însufletita, ce tocmai a serbat Craciunul, pe Rabbit Angstrom îl încearca brusc sentimentul bizar ca nu cu fiul sau, Nelson, cu Pru, nora-sa, si cu cei doi copii ai lor a venit sa se întâlneasca, ci cu ceva mult mai sinistru si mai apropiat lui, care pluteste nevazut, gata-gata sa aterizeze  propria-i moarte, cu o forma ce aminteste vag de cea a unui avion.“ Astfel începe cel de-al patrulea roman pe care John Updike l-a dedicat „vietii si vremurilor“ lui Rabbit. Aparut în anul 1990, dupa „Fugi, Rabbit“ (1960), „Întoarcerea lui Rabbit“ (1971) si „Rabbit e bogat“ (1981), „Rabbit se odihneste“ („Rabbit at Rest“) reprezinta nu doar încununarea stralucita a unui ciclu romanesc remarcabil, ci si concluzia – amara – pe care o desprinde autorul din prezentarea pe larg a realitatilor lumii americane, o lume frumoasa si cuceritoare, din „cea mai fericita tara care a existat vreodata“, dupa cum Rabbit nu ezita sa repete, dar care, dincolo de stralucirea pliantelor publicitare sau a lozincilor electorale, se dovedeste a fi cu totul altfel si a se situa la ani-lumina distanta de imaginea perfecta impusa prin intermediul discursurilor oficiale ale reprezentantilor oricarui regim politic.
Dupa lectura acestei tetralogii se vede clar ca cel din urma volum este cel mai bine realizat si mai plin de semnificatii. În primul rând, datorita temei majore care, desi identificabila, pe fragmente, si în celelalte volume, apare aici în toata plenitudinea sa, dovada a capacitatii autorului de a o dezvolta – si rezolva – în mod remarcabil. Este vorba despre moartea (fizica sau spirituala) care, însa, nu reprezinta doar sfârsitul unei existente, ci e germenele pe care, dupa cum sugereaza la tot pasul Updike, fiecare fiinta umana îl poarta în/ cu sine de la bun început. De altfel, prima fraza a cartii subliniaza tocmai aceasta realitate, iar „Rabbit se odihneste“ se va încheia, în aceeasi nota si deloc întâmplator, cu gândurile protagonistului care, aflat în spital dupa un grav atac de cord, îsi spune doar „Destul“. În acest context, ultimele pagini ale cartii de fata se dovedesc deopotriva îndraznete si provocatoare, dar si pline de o întelegere profund umana a situatiei lui Rabbit – si, nu în ultimul rând, a lumii în care acesta a trait ori a prezentului actiunii, epoca post-Reagan. Doar în acest fel, nenumaratele probleme ale mariajului lui Rabbit si al lui Janice, plus crizele domestice si neîntelegerile celor doi, ca sa nu mai vorbim de numeroasele infidelitati ale barbatului, primesc alte valente, fiind învestite cu implicatii nebanuite la o prima lectura. Caci, daca în unele dintre scrierile sale anterioare, mai cu seama în „Couples“ (1968), John Updike explora relatiile umane din perspectiva dominantei erotice, de asta data perspectiva pe care o adopta este mult mai sumbra, nu Eros, ci Thanatos fiind semnul sub care este pusa întreaga existenta a lui Rabbit si, desigur, mai cu seama cei din urma ani ai sai. Trupul e din ce în ce mai marcat de decrepitudine, de dureri si de boala, într-o societate care, la rândul ei, pare a se destrama progresiv, sub flagelul SIDA si al abuzului (ori dependentei) de droguri.
Însa, cum John Updike nu putea sa pastreze acest ton sumbru pe tot parcursul unui roman atât de lung, el ofera cititorului multe momente de destindere si, implicit, numeroase zâmbete. Ca, dincolo de impulsul amuzamentului initial si dincolo de comicul de situatie din multe secvente se gaseste altceva, iar râsul îngheata nu o data pe buzele cititorului care întelege ca nu are de-a face cu o simpla comedie, fie ea chiar sociala, e adevarat si tine de arta de mare scriitor a lui Updike, pe deplin comparabila, din acest punct de vedere, cu aceea a lui Nabokov. Pentru ca dincolo de toate faptele omenesti si de nebunestile (sau doar îndraznetele…) proiecte ale lui Rabbit si ale contemporanilor sai sta si asteapta, întotdeauna rabdatoare, moartea. Intuind acest adevar, dar încercând sa-l uite cu orice pret, Rabbit gaseste o solutie: sa manânce; sa manânce bine ori de câte ori se teme! Asa ca Updike va desfasura în fata cititorului adevarate ospete pantagruelice (dar cu meniuri de fast-food!), asezonate cu arahide si unt de arahide, pizza si paste, hot-dog si ketchup din belsug… Sigur ca solutia nu e salvatoare, însa, macar, îl face pe protagonist sa-ti alunge din minte obsesia mortii, cu toate ca efectele vor fi contrarii: Rabbit, care nu mai fusese suplu din adolescenta, devine rapid supraponderal, iar inima sa începe sa sufere tot mai evident din cauza asaltului gastronomic declansat nemilos asupra ei… Dar, pâna sa se vadeasca efectele, întreaga America, lumea unde se misca înca nonsalant Rabbit, începe sa semene cu un urias restaurant sau, pe alocuri, chiar fast-food de mâna a doua… Însa, cum nimic nu poate continua la nesfârsit, Rabbit sufera un prim atac de cord, în Florida, prilejul necesar lui Updike pentru a sugera (pornind de la ceea ce doctorul îi spune sotiei lui Rabbit, Janice, ca nu e nimic altceva decât un cord american tipic pentru vârsta si statutul social al posesorului-pacient!) ca, în fond, inima suferinda a lui Rabbit devine semnul caracteristic al simbolicei inimi a însasi Americii. Desigur, strategia folosita de autor este asemanatoare cu cea din „Fugi, Rabbit“, unde protagonistul nu mai era propriul stapân, ci devenea, cumva, posedat de marea America. La fel e si acum: viata sa devine treptat asemanatoare cu cea a show-urilor televizate, uneori Rabbit având chiar senzatia ca acelea sunt mai reale decât propria existenta, singura deosebire esentiala fiind doar ca viata reala nu e întrerupta la fiecare sfert de ora de pauzele publicitare… Însa, posedat asa cum este de valorile sau lipsa de valori a lumii americane, Rabbit îsi pierde, paradoxal, chiar si capacitatea de orientare, exemplul cel mai concludent fiind drumul parcurs spre înmormântarea fostei lui iubite, Thelma, când se rataceste si ajunge, în loc de cimitir, într-un urias cinematograf din mijlocul unui la fel de urias centru comercial… Caci societatea de consum domina, iar oamenii, în marea lor majoritate, nu fac altceva decât sa repete frazele goale de sens pe care televiziunile le ofera din belsug. Astfel ca, din planurile de a se retrage linistit, împreuna cu Janice, în Florida, nu se va alege mare lucru, câta vreme fiul sau, Nelson, cel care se presupunea ca va duce la înflorirea maxima afacerea familiei, salonul auto Springer Motors, ajunge în scurta vreme dependent de droguri, iar încercarile apropiatilor de a-l aduce pe linia de plutire nu fac, de cele mai multe ori, decât sa înrautateasca lucrurile.
Construite mai cu seama pe baza recursului la procedeele parodiei, cele patru romane ale ciclului dedicat lui Rabbit demonstreaza, însa, extraordinara arta a lui Updike, capabil sa vorbeasca despre feluri de mâncare nesanatoasa, despre infidelitati conjugale, despre trivialitatea existentei din societatea americana contemporana, dar sa faca toate acestea cu mijloacele marii literaturi. Tetralogia aceasta devine, astfel, deopotriva o imagine a Americii, dar si – fapt evident în „Rabbit se odihneste“ – si un impresionant lamento pentru valorile pierdute ale unei societati aflate într-o grava criza spirituala si în care toate ierarhiile sunt rasturnate.
John Updike a facut din Rabbit (Harold C. Angstrom), fost baschetbalist în echipa unui liceu de provincie, apoi întreprinzator avid de succes si de îmbogatire rapida, personajul în legatura cu care critica literara a ezitat sa ofere explicatiile definitive, unele voci vorbind chiar despre posibile asemanari între strategiile acestei tetralogii si maniera de a scrie a lui Flaubert, a lui George Eliot sau chiar a lui Joyce. Si e adevarat: Updike stie cum sa stapâneasca un material narativ extrem de vast, care, altui scriitor ar fi amenintat la tot pasul sa-i scape de sub control, dar si sa utilizeze vocile narative si subtilele efecte polifonice în asa fel încât textul sa para simplu si limpede, ramânând, însa, extrem de elaborat, veritabil exemplu de virtuozitate stilistica pentru proza americana (si nu numai!) a prezentului.
Rabbit, cu pasiunea sa pentru mâncaruri si aventuri erotice, cu (uneori…) impresionantele eforturi pe care le face pentru a pacali moartea, traind, aparent, din plin, dar în realitate nefacând altceva decât sa piarda din vedere aproape cu desavârsire cine e cu adevarat si sa ignore cine ar fi putut deveni daca nu s-ar fi uitat la televizor ca la sfintele icoane venerate de un credincios medieval, ramâne, oricum am lua-o si oricâte reprosuri i-am putea face, un personaj de neuitat. Si un protagonist unic si reprezentativ pentru scopurile estetice ale creatorului sau, o excelenta combinatie de caracteristici ale Unchiului Sam cu accente de macho ale carui fantezii nu mai sunt cuceririle amoroase, ci meciurile de fotbal sau mesele îmbelsugate. În plus, el e întruchiparea perfecta a individului strict conditionat si circumscris de stralucirea emisiunilor televizate si incapabil sa observe vreo clipa imensul vid de constiinta pe care ele îl consacra. Cu toate acestea, Updike se dovedeste a fi, în „Rabbit se odihneste“, un artist chiar mai bun decât în romanele anterioare. Caci, daca acestea ramâneau axate pe faptele si esecurile, pe initiativele si crizele din viata lui Rabbit, de asta data miza e alta si ea are în vedere lumea din jurul protagonistului, un univers uman complet, întreaga societate surprinsa într-o fresca excelenta si în miscarea ori lipsa ei de miscare si de reactie în fata tuturor problemelor cu care se confrunta, de la violenta stradala la conflictele armate si de la dependenta de droguri la esecul întotdeauna ascuns cu grija al marelui si stralucitorului Vis American… Care se dovedeste, fapt subliniat mereu de Updike, a fi si el pieritor, asemenea lui Rabbit. Caci, într-o lume în care idealurile au fost inlocuite cu iluziile, iar acestea au ajuns sa depinda de cantitatea de droguri ingerata, restul, vorba Printului Danemarcei, e tacere.

 

 

Comentariile sunt inchise.