Poezie la indemana

Un articol de STEFAN BAGHIU

Alex Vasies, Lovitura de cap, Editura Casa de Pariuri Literare, Bucuresti, 2012

 

Daca se intreaba cineva ce se mai intâmpla in poezie dupa generatia douamiistilor, raspunsul pare sa puna la indoiala tocmai faptul ca ar mai putea exista incadrari generationiste. Pentru ca, desi poate fi necesara impartirea generatiilor poetice (ciudat, nu dupa curente poetice, directii conceptuale sau manifeste literare, ci dupa cartea de identitate), aceasta nu este decât o metoda rudimentara. Si pentru ca, de fapt, niciodata in ultimii ani nu s-a produs o schimbare de directie poetica, ci s-a implinit pur si simplu o perfectionare (sau, de ce nu, o radicalizare pe alocuri) a ultimelor curente aparute, iata cum generatiile poetice nu mai pot fi de fapt impartite dupa criterii artificiale.
Pentru ca de la etica post-punk si junk (sau spiralism românesc) la postmodernism intârziat, textualism sau imbratisarea confesiunii simple (spoken word), toate formulele prin care generatia trecuta si-a consolidat locul in istoria literaturii românesti sunt invechite, de fapt, insa resuscitate diversiv prin puterea motivelor si a tematicii. Fie abandonul total in fata tehnologizarii, fie lupta deschisa cu acesta prin reinnoirea discursului manifest, fie ignorarea (sau mai bine convietuirea pasnica) cu noile fenomene sociale. Oricum ar fi, poezia generatiei a capatat deja proportiile potrivite. Acum insa, in mod firesc, poetii tineri nu mai sunt interesati sa inoveze curente poetice (invatând deja de la ultimele generatii lectia originalitatii prin tonul propriu, nu prin revolutie literara), iar cei care incearca schema nu au ustensilele necesare. Tocmai pe acest filon vine si blazajul poetic general. Fara excluderea totala a posibilitatii unei noi revolutii literare, deocamdata se poate vorbi despre o oarecare regionalizare a literaturii. Aceasta pare sa fie metoda – probabil indirecta – prin care pot fi explicate directiile poetice. Pentru ca, desi influentele se consuma rapid si divers prin intermediul circulatiei internautice, se contureaza câteva „scoli de poezie“ (folosind termenul cel mai riscant) si câteva directii clare in stabilirea reperelor literare pe care trebuie sa le urmareasca de acum poezia tânara.
Meditatii tehnice
Alex Vasies debuteaza in 2012 cu volumul „Lovitura de cap“. Era, de altfel, una din cele mai asteptate carti, atât de catre „zona ardeleneasca a literaturii“ (ca sa exagerez, din nou, proportiile regionalizarii), cât si de restul publicului de poezie. Pentru ca poemele lui Vasies erau deja cunoscute din reviste literare consacrate si platforme internautice. Si iata, inca din debutul volumului, devine explicabil entuziasmul general pe care l-a provocat Alex Vasies pâna acum. Poemele, cu mici exceptii, au aerul de a fi fost scrise de un poet deja trecut de vârsta debutului, lucru pe care il observa si Claudiu Komartin in cadrul unei sedinte de cenaclu a Institutului Blecher, afirmând ca ceea ce il surprinde cel mai mult la poetii foarte tineri e ca nu au „handicapul incepatorului“. Si, ce-i drept, in „Lovitura de cap“ cautarea defectelor de supra-ambitionare sau de excesivitate discursiva devine o provocare. Cartea pare pur si simplu lipsita de zone stridente sau de deviatii inutile, tocmai pentru ca imaginile sunt construite permanent printr-o tehnica a suspendarii frazelor, a amortizarii socului verbal: „Respiram cu o punga pe fata/ pâna o simteam umeda/ un fel de joc/ unul dintre marile lucruri/ care se pot face când esti singur si treaz.“, „Sa le faci semne de la distanta,/ ridica-ti gâtul peste gard in dup-amiezele festive,/ avioane inhaitate deasupra petrecerilor si lumi fara fire./ Sunete pe care le gasesti in alte anotimpuri,/ sopronul cu acoperis de celofan/ ramas intr-o lume a placerii./ Intentiile, intre sopron si frunzis;/ portiune care odata atinsa pierde orice inteles“. Devine tot mai clar pentru cititori ca poetul nu da decât câteva indicatii disparate pentru a-si stabili decorul. Poezia fragmentata devine metoda preferata a lui Vasies, care pare tot mai precaut in a-si exersa generozitatea discursiva. Departe de a fi un povestitor (pentru ca orice secventa care porneste printr-o mica povestire este sectionata de momentele meditatiei tehnice), departe de a cauta „poezia inalta“, el ramâne in zonele unei simplitati permanente, devenind mai mult un poet de atmosfera: „In continuare privesc la talpile fetitei, ciuruite de pietris./ N-am reusit sa ridic un ecosistem,/ s-ar putea sa ramâna asa pentru totdeauna./ Cea mai buna parte a mea n-o sa se arate tocmai aici./ Pescarusii, daca sunt dincolo de stânci,/ vor trece pe deasupra noastra/ confundându-se cu norii./ O sa se auda si vom inalta in acelasi timp capetele,/ privirile ni se vor intersecta intr-un punct imaginar./ La câtiva centimetri de acces./ Suprapuse peste frecventa politiei de frontiera“.
Am spus „meditatii tehnice“, pentru ca lui Vasies ii este caracteristic excesul de sedentarism si viziune statica. La fel ca T.S. Khasis sau Vlad Moldovan, el alege sa construiasca poeme analizând miscarile marunte, insesizabile si ridicându-le la nivelul de la care pot fi controlate ca imagini. Tehnica este categoric epuizata pe parcursul volumului „Lovitura de cap“, alaturi de obtinerea poeticitatii prin fracturarea discursiva: „Inca te trezesti si ai erectie, si soarele – când nu e nimeni in plan – asaza/ lucrurile./ Nu-ti amintesti cum o cheama si ti-a adus mâncare. Cu o mâna de/ marginea patului, se lasa usor pe saltea./ Ii dai suvitele la o parte, doar o mângâi pe tâmpla./ Tii mâna dreapta sub tine, pâna când amorteste si poti trece mai departe“, „Stam in casuta noastra din vârful dealului,/ cu ochii pe luptatorul preferat./ Nu zice niciunul,/ spargem seminte,/ dar e tensiune – incursiunile sale pe flancurile bavareze/ nu mai sunt cele din tinerete./ Mâine o sa ne trezim de dimineata,/ o sa mâncam cereale asteptând rezultatul semifinalei/ pe care-am abandonat-o dupa 70 de minute – fara istorie,/ doar tactica si intrari la limita, doar posesie si autobaza“. Acestea sunt examinarile amanuntite pe care mizeaza poezia lui Alex Vasies. Pentru ca el nu pare sa aiba nevoie de multe explicatii, de efectele dinamicii imaginarului sau de contrast vizual, construind mereu o poezie „decenta“ pe toate planurile.
Retorica explicatiilor
Problema care apare inevitabil in acest moment este daca nu cumva aceasta sablonare a discursului il poate transforma pe Vasies, dupa decodarea si epuizarea totodata a mecanismului poetic, intr-un poet fad. Pe de o parte, pentru abolirea totala a sanselor de a „gresi inalt“, iar pe de alta, pentru nivelarea totala a tensiunilor. Cu toate ca anumite constructii produc cu intentionalitate vadita efectul de poezie („au fost ocazii pentru viitor“, „prin geam, grilajul ne-a protejat,/ n-a permis a cobori in mediu“), ele ramân suspendate intr-o retorica a explicatiilor si nu intr-una a trairii. Lipsa unei atitudini, decupajul discursiv calculat hiper-cerebral si care poate fi usor interpretat drept frica de a nu deveni excesiv, neacordarea de prioritate sentimentelor, acestea sunt principalele motive pentru care la un moment dat poezia lui Vasies isi pierde din farmecul initial. De asemenea, fortarile „voi fi ofensiv ca Eric Cantona“ (asemanatoare cu referintele culturale permanente din versurile cântaretilor RAP: „eu sunt ca Alexandru ala mare“ – Kazi Ploae, „la fel ca Lacatus fara minge“ – BUG Mafia, „nu joc fotbal, dar trag linii, sunt briliant“ – Chimie) tin mai mult de un joc simpatic decât de o reusita stilistica. Destul de rar reuseste Vasies sa transmita cu adevarat o stare autentica printre blocajele ermetice si sa-si determine citiorul sa se implice in poezia sa. Dupa cum spuneam, chiar si momentele in care pare sa nu aiba nevoie decât de mici indicii pentru a trasa decorul unei poezii de atmosfera pot fi imbunatatite. Altfel, riscam ca la un moment dat sa nu mai intelegem nimic din poezie, de fapt. Si nu ar fi vina cititorului.
„Lovitura de cap“ este unul din volumele „cuminti“ ale noii poezii românesti. Fara pic de stridenta stilistica, fara empatie excesiva, insa si fara a-si oferi posibilitatea de a surprinde poezia la cotele cele mai inalte. Ciudat, pentru ca Vasies are toate ustensilele pentru a deveni unul din putinii poeti tineri stapâni pe propria lor poezie. Insa nu ar strica sa o mai si lase libera, macar din când in când.

Comentariile sunt inchise.