Pentru 10.000 de euro in plus

Un articol de MIHAI IOVANEL

Lumea literara, atât de adormita in restul timpului, s-a inviorat brusc in ultima vreme, odata cu lansarea unui premiu de 10.000 de euro oferit de o asociatie pâna acum necunoscuta (Asociatia Casa de Cultura) celui mai bun roman românesc publicat in 2011.
Iata conditiile concursului, afisate pe saitul numitei asociatii:

„Asociatia Casa de Cultura lanseaza prima editie a Premiului literar «Augustin Fratila»“ – romanul anului 2011, in valoare de 10.000 de euro. In concurs se pot inscrie toti autorii care au publicat un roman in 2011, expediind trei exemplare ale cartii pe adresa Asociatiei Casa de Cultura si completând formularul de inscriere pâna in 23 septembrie 2012. (Inscrierile pot fi facute si de catre edituri.) Juriul de specialitate, format din criticii literari Alex Stefanescu, Dan C. Mihailescu si Daniel Cristea-Enache, va stabili finalistii concursului (cinci autori). Numele acestora vor fi cunoscute in 8 octombrie. Intre 10 octombrie si 2 noiembrie cei 20 de bloggeri vor alege câstigatorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecarui roman finalist. Autorul al carui roman va primi cel mai mare punctaj va fi rasplatit cu Premiul literar «Augustin Fratila» – romanul anului 2011, in valoare de 10.000 de euro. Ceremonia in cadrul careia se va acorda Premiul va avea loc in 7 noiembrie 2012 la Hotel InterContinental Bucuresti. Premiul literar «Augustin Fratila» va fi acordat in fiecare an pentru cel mai bun roman aparut in anul anterior, conform unei selectii facute de cei mai valorosi critici literari si de cititorii activi in mediul online“.

Reactiile nu au intârziat sa apara, atât cele promotionale (de pilda, un interviu in „Evenimentul zilei“ cu Dan C. Mihailescu, membru al juriului), cât si cele critice (criticul literar Adina Dinitoiu si  scriitorul/ editorul / animatorul un cristian au criticat amândoi ambiguitatile premiului si amestecarea criteriilor), pentru a nu mai vorbi de emotiile  romancierilor care au marcat in 2011 si care au inceput sa exerseze fluxul constiintei pornind de la input-ul „ce as face cu 10.000 de euro“.
Dar reactia care a pus cireasa pe tort i-a apartinut lui Nicolae Manolescu. Acesta, intr-un articol din „Adevarul“ („Cine acorda premiile literare?“), s-a aratat iritat de lipsa de autoritate profesionala a premiului:

„un premiu (fireste, nu numai literar) implica ideea de autoritate profesionala. Asadar, nu chiar oricine e indrituit sa acorde premii. In anii din urma, nu putine institutii sau persoane particulare din afara ariei literare au dorit sa acorde premii, dar, fara exceptie, ele au apelat la institutii de profil, cum se spune, pentru a furniza jurii independente si competente. Ceea ce inseamna ca premiile nu se acorda, asa zicând, in mod direct, ci prin intermediul unor oameni de meserie. Autoritatea premiului de aici decurge“.

Dar nu calitatea profesionala a celor trei critici profesionisti care asigura prima faza a jurizarii o critica Nicoale Manolescu, ci amestecarea in afacere a celor 20 de blogari care urmeaza sa jurizeze in faza a doua:

„Noutatea fiind bloggerii, nu putem sa nu ne intrebam cine ii alege pe „cei mai influenti“ 20 (presupunem ca in materie de literatura) si nici cine le verifica priceperea“.

Pentru a-si motiva impresia proasta pe care o are despre cei 20 de blogari, Nicolae Manolescu citeaza o „ineptie“ (cuvântul d-sale) apartinându-i unuia dintre acestia, Dragos C. Butuzea:

„in afara celor care activeaza in ea, industria literara nu exista pentru publicul cultivat, mostenite din vechiul regim, revistele literare au ramas instrumente prin care colaboratorii sa poata lua niste bani de la stat“.

Vazându-se infierat de distisul critic, Dragos C. Butuzea n-a intârziat sa raspunda, aratând, pe blogul sau, ca

„in argumentare, nicolae manolescu comite doua erori logice:
– generalizarea pripita, secundum quid – daca un blogar greseste, inseamna ca toti blogarii gresesc
– sofismul – blogarul are opinii inepte despre industria literara si revistele literare, deci are opinii inepte despre literatura (doar sunt din aceeasi familie de cuvinte)“.

„Pacat pentru cineva pe care il consideram pâna nu demult un reper intelectual“, concluzioneaza Dragos C. Butuzea, ridicându-i permisul de conducere intelectuala lui Nicloae Manolescu.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Pe platforma VoxPublica, in cel mai spiritual si echilibrat episod al zaverei, C. Rogozanu a prelevat cu cruzime câteva perle de pe blogurile celor 20 de blogari aflati in juriu. Iata (doar) doua dintre ele:

„Poezia lui Ciprian Macesaru, chiar daca pierde printr-o diluare involuntara (cred!) a reflexivitatii cu tenta globala, câstiga prin tendinta de survolare constiincioasa a gândurilor proprii“;

„Cartea lui Don DeLillo, pentru mine prima de acest autor, mi-a lasat un gust ambiguu. Nu pot spune ca nu mi-a placut, dar nici ca m-a impresionat teribil“.

Plus un citat din Dragos C. Butuzea: „dar cu parasuta mi-am dorit intotdeauna sa zbor. pentru ca mi-am dorit dintotdeauna sa zbor“ (subl. lui C.R.). Merita insa citat in extenso din textul lui Rogozanu:

„Nicolae Manolescu are o problema cu propriile premii, cu institutiile pe care le conduce, ok, pot accepta asta. Dar are dreptate sa-si puna in acest caz intrebarea: totusi, cum se judeca azi cartile? Chestia mai nasoala e ca chiar se putea face un juriu onorabil din blogari. Sint oameni care scriu bine despre carti, care stiu ce e aia literatura. Deci ideea nu trebuie refuzata din start. Raspunsul blogarilor acuzati de Manolescu e lamentabil. Daca ar fi venit din partea unor avangardisti aroganti, intoleranti cu vechiul, cu mecanismele ruginite de promovare literara, cu stilul obosit al recenziilor traditionale, uf, as fi fost primul sa-i sustin. Se doarme la greu in transeele culturale. Comic e ca acesti blogari functioneaza dupa credinta ca sint mai vioi, mai smecheri cu literatura decit invechitii. Numai ca ei, saracii, citesc literatura mai mult decit rudimentar. Si daca te apuci sa o calci in picioare trebuie sa ai un oarecare «echipament». Altfel, nu esti decit unul din miile de veleitari critici care au scris cindva la posta redactie si acum o ard pe wordpress“.

Dar cine se afla la radacina scandalului – cine este Asociatia Casa de Cultura? Tot de pe saitul acesteia, se poate afla ca

„Casa de Cultura este o asociatie non-guvernamentala, non-profit si apolitica, dedicata proiectelor culturale care promoveaza valorile autentice. Ne propunem ca prin proiectele noastre sa aducem valorile culturale românesti mai aproape de oameni si sa ridicam nivelul de constientizare cu privire la impactul culturii asupra societatii“.

In ce priveste capitolul „Misiune, viziune si valori“, declara fara urma de autoironie Casa de Cultura,

„misiunea pe care ne-o asumam este sa dezvoltam proiecte culturale sustenabile care sa promoveze cultura autentica si importanta ei in societatea româneasca“, iar „viziunea noastra (este) o Românie in care cultura are un rol principal in educatie, in care oamenii inteleg impactul ei asupra intregii vieti, iar valorile promovate prin cultura devin un mod de viata“.

Superb, dar inca insuficient. Lucrurile se mai lamuresc atunci când se afla componenta consiliului director: Alex Stefanescu, Andrei Gheorghe, Mario De Mezzo si Mihail Penescu. Cu exceptia primului (desi, cine stie?), toti fac parte din organigrama Editurii All. Aceeasi editura unde a lucrat ca director Augustin Fratila (1953-2010). Astfel se lamuresc si nelamuririle tuturor celor care se intrebau cum de acest scriitor mai degraba inexistent a ajuns sa dea nume unui premiu de 10.000 de euro. Pe scurt, este vorba doar de o operatiune de marketing pe care o editura a pus-o la cale cu concursul a trei critici si a douazeci de blogari. Motiv pentru care sa vorbesti, cum o face Nicolae Manolescu, despre eventuala „autoritate a premiului“ e fastidios. Ca atunci când McDonald’s decide sa ofere 10.000 de aripioare prajite cui scrie cel mai frumos haiku nu e treaba Uniunii Scriitorilor sau a lui Nicolae Manolescu.

Comentariile sunt inchise.