Horezu

Un articol de DAN BERINDEI

Un colt de rai! Revin aici cu bucuria unei regasiri, cu aceea a reîntâlnirilor. De fiecare data, am pe undeva simtamântul ca reintru în trecut si în ideal. Admiratia mea se îndreapta catre vremurile ctitoriei, dar si catre cei care stiu sa pastreze astazi, în alte vremuri, acest lacas în hainele sale traditionale, ca o nestemata, într-o lume care se deterioreaza zi de zi si-si pierde valentele.

Admiratie mai întâi pentru ctitor, marele ziditor Brâncoveanu, cel care ne-a lasat monumentele sale, pe care le îngrijim sau le uitam, în multe parti ale tarii, care si-a folosit marea avere pentru a zidi nepieritor si a lasa neamului sau marturia faptei sale. Daca te sui la etajul palatului manastiresc si privirea îti poate pleca calatoare, uimirea si admiratia nu mai are margini. Cum a stiut sa aleaga locul ctitoriei, ridicând lacasul în centrul unui peisaj mirific, în care norii par asezati pe arborii padurii, iar privirea ti se pierde pe dealuri si vai oferind o imagine de neimaginat? Dar si constructiile în sine sunt facute pentru nepieritoare dainuire. Daca n-ai sti ca lacasul numara trei veacuri de existenta, ai crede ca el a fost ridicat în anii trecuti, atât este de îngrijit! Dar ceea ce te mai impresioneaza este calitatea lucrarii. Fara îndoiala, de acum trei veacuri, vechea constructie a fost reînnoita în multe rânduri, dar respectându-se ctitorirea initiala, e prezenta si astazi pentru vizitatorul mileniului III, ca si cum ar fi fost zidita ieri!
Locul a fost bine ales si deoarece zona înaltarii a avut si are rolul de a strânge înauntrul lacasului slujitorii lui Dumnezeu, care au venit aici – si chiar pâna astazi – si din zone mai îndepartate si chiar de peste munti din partile Fagarasului, unde de altfel Brâncoveanu a avut domeniul sau de la Sâmbata si alta ctitorie a sa, îngrijita si reînaltata cu câteva decenii în urma de mitropolitul Antonie Plamadeala.
Vremurile n-au fost usoare, dar lacasul le-a înfruntat si astazi îl întâlnim în acest colt de rai, ireal, parca asezat prin vointa divina pentru a ne aminti necontenit valoarea nepretuita a bunurilor spirituale si necesitatea de a ne mai întoarce fata de la bani spre spirit! Câteva ore petrecute în incinta manastirii ne transpun în alta lume, pe alt plan, ne dau o multumire sufleteasca si un simtamânt de legatura cu trecutul si cu înaintasii. Vizitatorul poate beneficia de o terapie spirituala care-i da tarie pentru a înfrunta mai departe încercarile lumii „din afara“ în care se va reîntoarce.
Horezul poate fi un adevarat sanatoriu al vietii interioare, un încarcator de energie si de optimism. Dar cu gând de recunostinta catre martirul ctitor, cel care a dat dovada unei capacitati de jertfa fara de margini, sacrificându-se pentru credinta nu numai pe sine ci si pe cei patru fii, nu putem sa nu ne aratam admiratia pentru cei care asigura astazi, în vremuri atât de încercate, existenta lacasului.
Biserica continua sa reprezinte un reper al existentei noastre, desi lumea este alta si în necontenita schimbare. Fara îndoiala pentru cei de astazi ea nu mai înseamna axul de existenta, pe care veacuri de-a rândul l-a reprezentat, ajutându-ne înaintasii sa înfrunte vicisitudinile care n-au ocolit niciodata acest pamânt daruit de Dumnezeu. Dar, cu toate acestea, la nevoie si la încercari credinta se reaprinde si ne ajuta sa vietuim mai departe, chiar si la cei la care ea parea stinsa. Prin lacasuri, prin ritual, prin slujitorii sai, Biserica are menirea de a ne pastra în preajma ei si totodata este vorba de Biserica noastra ortodoxa, a neamului, care ca si confesiunea greco-catolica, reprezinta o componenta a existentei noastre nationale.
Horezul, aceasta insula de spiritualitate româneasca, ctitorie a unui domnitor ilustru, fiinteaza sub autoritatea mitropolitului Irineu al Olteniei si cea directa a episcopului Gherasim al Râmnicului si a vicarului sau Emilian Lovisteanu si sub cârmuirea eficienta a maicii Marina, stareta priceputa. La Horez te uimeste diferenta fata de viata din afara, rigoarea existentei monahale, daruirea si disciplina „armatei“ tacute si eficiente a calugaritelor. Totul este la locul lui, cu valoarea nepretuita a unei vesnicii. Am tot cautat sa gasesc vreo deficienta, sa pot aduce o imputare si n-am gasit! Manastirea reprezinta un model si fara îndoiala nu este singurul pe care-l poate oferi Biserica. Model pentru lacasuri, dar si un model pentru noi toti, cum ar trebui sa ne cladim existenta, cum ar trebui sa ne comportam si sa demonstram ce putem face! Horezul ne arata necontenit ca sta în puterea noastra, dar mai ales în daruirea noastra si în credinta zidirii, în puterea de a putea construi! De fapt, modelul lui Brâncoveanu se perpetueaza, ctitoria lui este neîncetat reînnoita si ne da siguranta ca nu ne-am pierdut virtutile.
Horezul este un colt de rai pastrat mai departe pentru urmasi, care ne ofera prilej de zabava si meditatie si care ar trebui sa fie o sursa de putere pentru renastere si reconstructie, ajutându-ne sa fim aceiasi, dar totusi si mai buni si sa ne deschida necontenit o larga fereastra spre viata spirituala, dar si spre un trecut care merita necontenita cinstire si pretuire si mai ales ar trebui sa ne determine ca prin comportamentul nostru sa demonstram ca îl întelegem si-i urmam învatatura.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper