Emil Capraru, o viata dedicata celorlalti

Un articol de FLORI BALANESCU

Emil Capraru s-a nascut în ziua de 27 septembrie 1923 în comuna Mihaita, judetul Dolj. Provine dintr-o familie de oameni foarte muncitori, gospodari si cu vointa de a-si vedea cei trei copii oameni bine pregatiti si cumsecade. Emil Capraru a fost elev al Colegiului National „Carol I“ din Craiova, unul dintre liceele prestigioase din epoca, absolvit în 1943, în timpul razboiului care l-a lasat orfan de tata. În acelasi an, a trecut examenele la Facultatea de Medicina Umana de la Bucuresti, pe care a absolvit-o în 1949.
Biografia medicului pediatru Emil Capraru este un decupaj consistent din istoria celui mai dinamic, contorsionat si criminal secol din istorie. Fiu de tarani olteni, tânarul avea sa parcurga treptele unei instruiri scolare si universitare la cote înalte. Atât ultimele clase de liceu, cât si facultatea au fost marcate de razboi, chiar daca frontul se desfasura, undeva, departe. Singurele secvente de razboi propriu-zis le-a trait în Bucuresti, în timpul bombardamentelor americane din 4 aprilie 1944. Anii terminali ai facultatii s-au consumat sub impactul efervescentei ideologice, exercitate în facultate prin intermediul „progresistilor“, organizati în Frontul Democrat Universitar (FDU). Tinerii medicinisti, cu orientari culturale si politice diverse, aveau sa fie marcati brutal de ostilitatea si violenta cu care partidul comunist prelua puterea si îsi marca liniile de influenta în toate institutiile si la toate nivelurile. A fost si cazul Facultatii de Medicina din Bucuresti. În aceasta perioada, românii trebuia sa faca fata unei duble presiuni: ocupatia militara si ideologica sovietica, alaturi de asaltul violent al Partidului Comunist, sustinut de sovietici. Alegerile pentru Societatea Studentilor în Medicina din Bucuresti au avut loc tot în 1946, anul primelor alegeri parlamentare de dupa razboi, câstigate prin frauda masiva de comunisti. Secretar al SSMB a fost ales Emil Capraru, student în anul III, desi nu îsi manifesta niciodata simpatii politice si nu participa la discutiile aprinse de pe holurile si din camerele caminului medicinistilor. Tocmai datorita temperamentului sau cumpanit, colegii l-au pus pe lista candidatilor. Pentru a pastra cât mai nealterate conditiile de acordare a burselor, ce constau în cartele de cantina si cazare în camin, unii profesori l-au sfatuit sa devina membru al PCR, în ideea de a abate atentia activistilor si a vânatorilor de „reactionari“. Era o lume a schimbarilor intempestive, pe care putini reuseau sa le vada în adevarata dimensiune, o lume în care unii profesori au înteles ca, fara a face marunte gesturi de compromis, studentii vor fi abandonati în facultate fara suport împotriva curentului procomunist ce crestea de la o zi la alta. Camuflat în membru de partid, ca reprezentant al SSMB, Emil Capraru a reusit sa ajute foarte multi studenti, care, altfel, desi întruneau conditiile de acordare a bursei, nu ar fi primit-o niciodata de la un comunist convins, în epoca vânatorii de „dusmani ai poporului“, „contrarevolutionari“ (legionari, chiaburi, burghezi etc.). Criteriile statutare de acordare erau profesionale si materiale, neavând legatura cu orientarea politica, religioasa ori de alta natura.
Constient de rolul sau si de ceea ce se întâmpla în tara la nivel politic, social, economic si cultural, studentul, apoi tânarul medic a salvat de la conditii mizerabile sau de la arestare colegi medicinisti, dar si de la alte specializari, chiar studenti din alte centre universitare, indiferent de simpatiile ori încadrarile lor politice. Pe unii i-a ajutat sa se reînscrie la Bucuresti, pierzându-si astfel urmele si evitând pentru moment arestarea. În anii 1946-1948, sistemul represiv comunist functiona înca dupa schemele si structura vechii Sigurante. Pe masura ce sistemul a eficientizat baza de date si procedurile de operare, suspectii au fost mai usor depistabili si arestati. Emil Capraru a scapat vigilentei Securitatii datorita profilului de membru de partid si corectitudinii sale antologice. Toate caracterizarile date de informatori, de profesori, colegi de spital sau de la Editura Medicala, dupa cum reiese din dosarul de urmarit, converg în câteva aspecte: „Element serios, capabil, bine pregatit în munca profesionala. Avea spirit critic si autocritic desvoltat, precum si un spirit de raspundere personal. Deasemeni era popular si prietenos cu toti salariatii în special cu elementele ce provin din mediul muncitoresc“ (1).
Medicul a intrat în atentia Securitatii dupa demascarile din timpul reeducarii de la Pitesti. Primele declaratii demascatoare ce contin numele lui Emil Capraru au fost date de unul dintre studentii medicinisti pe care îi ajutase, dar si de alti câtiva, între care Nutti Patrascanu si Aristotel (Aligo) Popescu. În timpul demascarilor, „informatia“ data de acest student a fost preluata si de altii, care, supusi regimului de reeducare, au scris în declaratii tot ce stiau, ce auzisera ori inventau pe moment. Declaratiile lor vor constitui baza pentru incriminarea lui Emil Capraru. Însa, arestarea a survenit dupa opt ani de la demascari si dupa aproape cinci ani de lucrari informative si supravegheri operative. Securitatea încerca sa îl includa într-un scenariu mai amplu, cu atât mai mult cu cât, în perioada acestor verificari si urmariri, a survenit si Revolta de la Budapesta, cu tot ceea ce a reverberat în spatiul românesc, „liber“ si carceral.
Desi investigatiile au început prin dosarul de verificare nr. 1377 înca din 1954, la 5 ianuarie 1956, prin dosarul nr. 523, a debutat „actiunea individuala informativa“ pe numele lui Emil Capraru, numit codificat „Medicul“ . Acest dosar a fost închis la 7 martie 1960, adica la un an si trei luni de la arestare. Cum în functionarea regimului represiv coincidentele sunt rare, tind sa cred ca închiderea dosarului de urmarire abia în 1960 are legatura cu suplimentul de ancheta de la Malmaison, o ancheta grea, la care a fost supus la începutul anului 1960. Un nou dosar de urmarire se va deschide, cu numele de obiectiv „Pediatrul“, la 12 octombrie 1978 si se va închide în mai 1980. În anii 1970, principala obsesie a aparatului represiv o constituiau relatiile lui Emil Capraru cu rudele sotiei sale, de origine germana, dar si cu fosti colegi de detentie, care reusisera sa emigreze în tari occidentale. Era vorba, asadar, de potentialitatea complotului si a „tradarii“. Informativ, Emil Capraru a fost lucrat în permanenta, nu doar în cadrul celor trei dosare deschise pe numele sau. Notele informative au început sa apara imediat, la câteva zile dupa eliberarea sa, în primele zile ale lunii august 1964, si vor continua pâna la sfârsitul anilor 1980, în ajunul caderii regimului comunist.
Este mentionat de ofiterii de Securitate în timpul supravegherilor operative cu numele „Carp“. Conform sarcinii trasate la 23 decembrie 1954, lt. Silvestru Popa, care avea la dispozitie zece zile, trebuia sa stabileasca: „Comportarea în familie si la locul de munca, activitatea politica din trecut si prezent, moralitatea de care se bucura în cartier, situatia familiara ssic!t, materiala, anturaj, vicii, pasiuni si altele“. Toate investigatiile, facute cu ajutorul agenturii (denumirea retelei de informatori), interceptarea convorbirilor telefonice si a corespondentei, urmaririle de strada etc. au scos la iveala, mereu, aceleasi lucruri: Capraru este un bun profesionist, o fire altruista, un bun vecin, nu întretine prietenii apropiate si scandaloase, nu cu multa vreme înaintea arestarii, devine un sot si un tata bun. Planurile de masuri au esuat, dovada ca a fost arestat abia pe 13 decembrie 1958. Încercarile Securitatii de a-l lega într-un singur dosar-lot cu un alt medic (Aurel Marin) au esuat si ele, în ciuda scenariilor de recrutare a celui din urma, dovedit si el un medic exceptional si un om de calitate. Ei vor fi judecati separat. În absenta unei acuze individuale grave care sa-l condamne fara drept de apel, era nevoie de un lot, adica de o „organizatie“, pentru o condamnare mare. Astfel a ajuns în dosarul lui Capraru si studentul trecut prin reeducare, agentul „Arsene“, devenit medic dupa prima perioada de detentie. În supliciile reeducarii, îl „demascase“ pe binefacatorul sau, adaugând, pentru a fi convingator, detalii ce nu aveau legatura cu realitatea. Devenit informator în închisoare, nu a stiut în timpul scurtei perioade de libertate, de dupa Pitesti, ca fusese abandonat în 1956, Serviciul 7 din Directia III a Securitatii considerându-l ineficient, pentru ca absolvise facultatea si plecase ca medic în provincie, nemaiputând sa-l „încadreze“ informativ pe Capraru. Un aspect important este si ca primele verificari asupra lui Emil Capraru au început în anul în care a fost eliberat „Arsene“, pe care îl ajutase sa-si piarda urma la Bucuresti, dupa primul mare val de arestari din mai 1948, abatut în special asupra tinerilor cunoscuti ori asimilati ca legionari (2). Dupa eliberarea din 1954, Capraru îl ajuta din nou, de data aceasta îi face rost de carti în vederea reluarii cursurilor la Facultatea de Medicina (3). Desi va fi din nou recrutat, sub numele „Sorin Tomescu“, nu va scapa de rearestare, fiind nevoie de el pentru constituirea unui lot pentru Emil Capraru. Furia si obstinatia cu care sistemul represiv a distrus vieti si destine este bine relevata de cazul medicului Emil Capraru. În 1958, acesta avea un traseu profesional promitator – asistent universitar, medic apreciat, sef de laborator la Clinica de Pediatrie, redactor-sef la Editura Medicala si o viata de familie linistita. Nu deranja pe nimeni, dimpotriva, facea bine de câte ori avea ocazia si se putea sustrage vigilentei comuniste.
Masinaria criminala trebuia unsa permanent pentru a se pastra într-o stare de functionare eficienta, principalul ei rost în regimul totalitar fiind controlul centralizat prin teroare, pentru aducerea oamenilor pe aceeasi linie. Poate ca daca n-ar fi fost închis sase ani, cartea „Mama si copilul“, scrisa împreuna cu sotia sa, Herta Capraru, ar fi aparut mai devreme. Oare câte mii de familii din România, câte zeci de mii de copii români au beneficiat de ajutorul, de asistenta oferite de cei doi medici atât de dedicati profesiei lor, numai prin aceasta carte(4)?
Cazul lui Emil Capraru este revelator, în primul rând, pentru o componenta nu foarte vizibila în analizele de gen: unul dintre scopurile vizate de regimul comunist prin experimentul reeducarii din închisoarea politica a fost de a pune la punct controlul societatii în ansamblul ei, o reeducare la scara nationala, sesizata, între primii, si explicata de scriitorul Paul Goma. Prin demascarile externe nu s-a urmarit decât scanarea celor ramasi în afara zidurilor închisorii, contabilizarea si monitorizarea lor cu mijloacele vremii. Reeducatii urmau sa fie artizanii acestei reeducari extinse. Toti cei ramasi dincolo de zidurile puscariei politice erau potentiali dusmani ce puneau în pericol unitatea sistemului, deci susceptibili de a fi arestati, condamnati si pedepsiti/ reeducati.
Primele 48 de ore de dupa „retinerea secreta“ din 13 decembrie 1958 au fost petrecute într-un loc conspirativ al Securitatii. Dupa care „banditul“ a fost dus la Uranus, unde a stat luni de zile, în anchete grele: a fost înjurat, umilit, tinut ore în sir în picioare sau în genunchi, batut cu pumnii, cu rigla la palma, a fost torturat psihic prin intermediul unor înregistrari ce pareau atât de reale în acel mediu ostil si violent, înregistrari din care se auzea o voce traumatizata, ce parea sa fie a sotiei. Dupa finalizarea anchetei, a fost dus la Jilava, unde ar fi trebuit sa ramâna pâna la judecarea procesului. Nu se stie de ce, a fost nevoie de un ocol de doua zile prin Aiud ca sa ajunga iarasi la Bucuresti, de data aceasta la Malmaison, pentru un „supliment de ancheta“, un alt sejur de doua saptamâni la Uranus, o jumatate de zi la Vacaresti, pentru investigatii medicale, apoi din nou la Jilava. Emil Capraru a ramas în închisoarea de triaj Jilava pâna în aprilie 1963, desi, în mod curent, dupa comunicarea sentintei, detinutii erau distribuiti în penitenciare de executare a pedepsei.
Dupa 113 anchete în care Emil Capraru si-a încordat vointa pentru a nu ceda umilintelor, durerii, santajului, presiunilor de tot felul, asa încât sa nu îi bage pe altii la închisoare, a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti, prin Sentinta nr. 544 din 26 mai 1959, la douazeci de ani de munca silnica, opt ani de degradare civica, confiscarea totala a averii personale, cinci sute de lei cheltuieli de judecata. Recursul a fost respins prin Decizia nr. 1750 din 2 iulie 1959. Coinculpatul din dosarul lui Emil Capraru a fost condamnat la saisprezece ani de munca silnica, sase ani de degradare civica, confiscarea totala a averii personale, cinci sute de lei cheltuieli de judecata.
Anii de detentie au fost nu doar o grea încercare pentru tânarul medic ce se simtea vinovat (si înca se mai simte) ca a lasat singura si fara ajutor o sotie tânara (care avea sa fie exmatriculata în anul VI de la Medicina), cu un copil de un an, ci si o sansa neasteptata de a întâlni oameni deosebiti: gen. Dumitru Petrovanu, Constantin Noica, Petre Pandrea, prof. Tudor Popescu, prof. Alexandru Mironescu, pr. Benedict Ghius, pr. Sofian Boghiu,
pr. Roman Braga, pr. Andrei Fageteanu si altii.
Medicul Emil Capraru a asigurat asistenta medicala institutionalizata si privata unui numar de copii ce nu poate fi contorizat. În orice caz, nu poate fi decât impresionant. A consultat copii din toata tara si de toate vârstele pâna în ajunul orbirii complete ce a intervenit cu câtiva ani în urma. Cunosc parinti care-i sunt recunoscatori pentru totdeauna. Emil Capraru este unul dintre cei mai buni diagnosticieni din medicina pediatrica româneasca. La Salcia si Gradina, în lagarul de munca fortata, a asistat si detinuti, dar si personal administrativ, sotiile si copiii gardienilor, care locuiau în apropierea incintei lagarelor. A scos multi oameni din impas, consecvent cu sine si fidel principiului medicinei, care este si al crestinismului: în fata medicului si în fata lui Dumnezeu, oamenii sunt egali.
Medicul Emil Capraru este în pragul vârstei de 89 de ani. Nu mai poate citi. A citit munti de carti, asa cum spusese un taran, închis si el politic, la Salcia. Asculta emisiuni culturale. Într-una din zile, a fost scos din celula de gardianul de serviciu Târla si de un sergent din paza. Lovit cu pumnii din toate directiile, detinutul s-a prabusit pe coridorul celularului din Jilava. Nu a tipat, nu a scos o vorba. A fost readus în celula, zdrobit, cu capul umflat, din care ochiul stâng nu i se mai distingea, plin de sânge. Nu mai auzea. S-a sprijinit de soba de tabla din mijlocul camerei. De acolo, dupa ce caraliul a închis usa, l-au luat niste colegi de celula, l-au asezat în unghiul mort, unde ochiul din vizor nu batea, si l-au spalat pe fata. Pâna la vindecare, a fost „tratat“ de colegi cu comprese si hranit cu picatura. Dupa un timp, a constatat ca starea ochiului a fost afectata iremediabil. Mai târziu, nici operatiile nu au fost de folos. Presat „sa dea nume“, pentru a mai câstiga timp si a slabi presiunea anchetatorilor, Capraru le furniza nume de morti, emigrati sau deja condamnati. În urma verificarilor, constatând ca iar a „dat“ numele unui mort, ofiterul anchetator a ordonat pedepsirea exemplara a „banditului“ contrarevolutionar. Cu un soi de mila, gardianul Târla, târându-l spre celula, i-a spus: „Am avut ordin“.
Dictatura proletariatului, prin bratul ei armat – Securitatea, a reusit sa bata intelectualitatea în cap, dar nu a reusit sa îi distruga integral demnitatea. Emil Capraru face parte din grosul profesionistilor intelectuali, foarte cultivati, care s-au format si maturizat în anii 1940. Regimul comunist a încercat sa îi uniformizeze ideologic ori sa îi anihileze. În ce îl priveste pe Emil Capraru, regimul totalitar nu a reusit decât sa sublinieze exemplar, prin calitatile umane, datorate educatiei din familie si din scoala, precum si instruirii profesionale, un profil moral pe care nu l-a înfrânt teroarea represiva.

2 comentarii pentru “Emil Capraru, o viata dedicata celorlalti”

  1. decembrie 20, 2012 la 11:16 am

    Un profesionist desavarsit, doctor excelent dar mai presus de toate un OM de o integritate rara!
    Domnul doctor Capraru a fost darul pe care Dumnezeu l-a dat mamelor care au avut marele noroc sa il cunoasca printre care ma numar si eu.
    A stiut cum sa transmita parintilor linistea sufleteasca si calmul necesar pentru a ingriji si creste un copil sanatos la trup si suflet iar copii pur si simplu l-au adorat din primul moment!!!

  2. noiembrie 24, 2014 la 8:18 pm

    As dori o adresa de corespondenta a Domnului Doctor Emil Capraru, daca este posibil.Va rog din suflet.Este important

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper