Cantecul popular romanesc în Portugalia (II)

Un articol de COSTIN POPA

LILIANA BIZINECHE în dialog cu COSTIN POPA

 

 

Elisabeth Schwarzkopf
si firele invizibile
Costin Popa: Stimata doamna, stiu ca studiile dumneavoastra au inclus si participari la master classes.
Liliana Bizineche: Am urmat la Innsbruck cursul cu René Jacobs, pentru ca mi-a placut foarte mult muzica baroca. M-a socat când a deschis gura sa cânte, era contratenor, emitea un sunet atât de diferit… Pe moment m-am simtit dezechilibrata, dar am învatat mult de la el, nu tehnic, ci interpretativ, expresiv, toata perfectiunea de triluri, mordenti, rubati… O frumusete dumnezeiasca. Cu Ileana Cotrubas am facut cursuri în Portugalia, la Palatul Mateus. M-am bucurat sa o cunosc mai îndeaproape, pentru ca am avut sansa sa cântam împreuna de multe ori. Am devenit prietene.

C.P.: Am asistat prin anii 90 la Conservatorul din Viena la un master class al Ilenei Cotrubas si am fost impresionat de detaliul la care lucra, cum explica fiecare fraza din punct de vedere muzical si dramaturgic, cum le spunea studentilor culorile pe care trebuie sa le încerce si sa le expuna. Mi s-a parut o lectie formidabila venita din partea unei artiste de mare sensibilitate si dimensiune.
L.B.: Totdeauna m-a impresionat încarcatura emotionala pe care o punea, nu numai în sunet, ci si în cuvânt, în fraza, în frumusetea lor. Era totul întreg, era plin de continut. I-a placut sa le arate studentilor frazarea. Exemplifica foarte mult. Spre deosebire de Valentina Cretoiu, Regina Resnik, Elisabeth Schwarzkopf sau Victoria de Los Angeles, care nu cântau.

C.P.: Vorbiti-mi despre Regina Resnik…
L.B.: Am urmat cursul cu dânsa tot la Lisabona. A fost binevenit, cu câteva luni înainte de a avea spectacolul cu „Carmen“ din capitala Portugaliei. Am învatat multe despre personajul lui Bizet, pentru ca Regina este foarte focoasa, cu un temperament vulcanic. A fost altceva fata de ce primisem de la Valentina Cretoiu, care era soprana si-mi vorbea despre cum cânta si cum reactiona Florica Cristoforeanu, careia îi fusese partenera. Regina era foarte clara în expresie, în intentii. Am avut si marea bucurie de a lucra cu Peter Brook la Paris, cred ca tot prin anii ’81-’82. A dorit sa ma ia în trupa pentru productia lui cu „Carmen“, o versiune mai comprimata, semnata de el si de Marius Constant, care a mai compus ceva muzica. Am lucrat cu Brook o luna, dar n-am putut sa ramân, odata pentru ca eram la Opera din Cluj si nu mi s-a dat viza în continuare si apoi, nu stiu, asa a fost sa fie, pentru ca nici spectacolul nu m-a atras foarte mult. Nu era… opera asa cum o stim noi si, cum el desfasura productia într-o arena cu nisip, nici nu era foarte comod sa cânti în praf. Dar am învatat foarte multe de la Peter Brook.

C.P.: Ati amintit numele marii Elisabeth Schwarzkopf.
L.B.: Am lucrat la Zürich, acasa la dânsa, tot prin ’81. Din pacate nu am putut face decât ore particulare, am rugat-o mult sa ma primeasca la Salzburg, la Mozarteum, unde avea ore, dar clasa era completa. Am studiat putin cu dânsa, vreo zece ore, pentru ca era foarte scump. Era fantastica, din punct de vedere tehnic tot ce învatasem de la dna Valentina Cretoiu a fost valabil. Mi-a spus: „Tot ceea ce stii este perfect, acum trebuie doar sa evoluezi“. Am lucrat numai ciclul de lieduri „Dragoste si viata de femeie“ de Schumann, la mare detaliu. În primele trei-patru lectii a scos de la mine lucruri pe care nu crezusem ca le voi putea face vreodata. Nu stiu, avea niste fire invizibile prin care extragea din tine totul si puteai sa ajungi la niste performante absolut extraordinare.

C.P.: A fost si la Bucuresti într-un recital la Ateneu, bineînteles se afla spre sfârsitul carierei, dar era un monument de stilistica, de subtilitate, de interpretare. Se percepea detaliul infinitezimal în coloristica, în rostirea cuvântului…
L.B.: …a silabelor… La Cluj aveam o biblioteca fantastica, unde erau foarte multe din înregistrarile ei, stateam ore în sir si o ascultam pe Schwarzkopf cântând. Plângeam ca o nebuna… ce perfectiune, ce frumusete! Vorbind de fonoteca mea proprie, trebuie neaparat sa fac o paranteza si sa remarc ca am un prieten foarte drag la Cluj, dl Miron Marie. De fapt, dânsul mi-a deschis mai mult interesul pentru arta lirica, fata de cum l-am avut la început. Eram deja solista la Opera Româna când mi-a pus la dispozitie multe înregistrari de opera adevarata, ceea ce înseamna cu Tullio Serafin, Antonino Votto, Maria Callas, Antonietta Stella, Giulietta Simionato, Mario del Monaco, Franco Corelli etc. etc., artisti de la care am absorbit foarte mult. Trebuie sa-i multumesc dlui Marie. Este un prieten drag si un om de exceptie.

C.P.: Asa este. Datorita dânsului mi s-a oferit si mie ocazia sa va întâlnesc astazi. Spuneti-mi, cu ce maestri ati mai lucrat?
L.B.: Pe Victoria de Los Angeles am avut norocul sa o cunosc si mi-a oferit numai câteva ore, mai de curând, în 2001-2002. Nu prea dadea lectii, dar i-a placut foarte mult ce înregistrari i-am trimis si am lucrat împreuna „Recviem“-ul de Verdi.

C.P.: Mi se pare ca l-ati înregistrat.
L.B.: Live, la un concert dirijat de Gerd Albrecht la pupitrul Filarmonicii din Praga, în lagarul de la Theresienstadt. A fost ceva special, foarte emotionant si foarte greu.
De la opera la concert
C.P.: Stimata doamna Bizineche, am observat ca ati ramas mereu în fach-ul liric, adica n-ati încercat niciodata sa treceti la roluri mai dramatice, desi ati pregatit si Eboli, si Amneris.
L.B.: De fapt, am studiat foarte multe roluri pe care însa nu le-am cântat: Dalila, Octavian, Amneris, Eboli, Romeo din „Capuleti si Montecchi“. Adevarul este ca nu prea mi s-au oferit ocazii. Mi s-a propus odata Azucena si am refuzat. Am studiat Octavian din „Cavalerul rozelor“, rol pe care Valentina Cretoiu dorea foarte mult sa fac, dar pâna la urma proiectul nu s-a realizat, desi as fi vrut. Îmi place foarte mult Richard Strauss. Am interpretat în schimb Herodiada din „Salomeea“ sa, o singura data, din pacate, la Teatrul San Carlo din Napoli, o productie formidabila, cu Gustav Kuhn la pupitru. Ulterior am cântat si Olga din „Evgheni Oneghin“, Isabella din „Italiana în Alger“, Rosina…

C.P.: Enumerati, va rog, teatrele importante în care ati figurat pe afise?
L.B.: La Grand Théâtre de Genève am facut „Katia Kabanová“ de Janácek, concerte si „Beatrice si Benedict“ de Berlioz; la Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, când Barbara Fritolli debutase în rolul Desdemona din „Otello“ de Verdi, am cântat Emilia, cu Antonio Pappano la pupitru, o seara formidabila, în concert, din pacate. Am avut concerte la Concertgebouw din Amsterdam, la Théâtre des Champs Elysées… La Lisabona am facut Carmen, Olga, Anna în „Troienii“ de Berlioz. Am cântat la Nantes, Marsilia si în multe alte locuri. În Germania am avut numai concerte.

C.P.: Repertoriul de concert este o componenta importanta a activitatii dumneavoastra. Recomandati tinerilor sa-l abordeze în paralel cu scena?
L.B.: Da, cred ca este esential pentru un artist de opera sa cânte repertoriu vocal-simfonic, oratoriu, muzica sacra si lied, pe cât posibil lied, pentru ca dezvolta întelepciunea, apropierea de subtil, de culori, îi permite sa se manifeste altfel din punct de vedere vocal, tehnic. Îsi da seama ca este nevoie de alt gen de studiu, de alta perceptie si alta grija pentru sunet, ca nu trebuie cântat numai forte si piano, ci exista o uriasa gama dinamica. Chiar daca baza tehnica ramâne la fel, muzica te conduce catre alte orizonturi si culori. Este interesant si pentru ca liedul se fondeaza pe cântatul în limbi pe care nu le posezi asa de bine. De exemplu, eu nu abordasem niciodata muzica ruseasca si când am început cu Ceaikovski, Borodin, Glinka, Rahmaninov, Rimski Korsakov, am primit o bogatie nemaipomenita, un tezaur sufletesc infinit. Am lucrat cu pianisti rusi din Lisabona, prieteni de-ai mei cu foarte buna pregatire. În Africa de Sud am cântat cântece în limba zulu, am fost prima alba care am cântat cântece în limba zulu, cu sunete foarte speciale, obtinute prin plasarea limbii pe palatul gurii. Îmi plac foarte mult experientele, întotdeauna am vrut si mai mult, niciodata nu m-am restrâns la un repertoriu închis. Cum spuneam, liedul este esential; sigur ca si muzica sacra, pentru ca îti deschide alte zari. Diferenta între a cânta într-o biserica si într-o sala de concert este uriasa, pentru ca încarcatura spirituala pe care o are biserica nu se poate compara cu atmosfera dintr-un alt auditorium. Deschizi gura si deja biserica te ajuta.

C.P.: Ce momente de referinta din cariera dumneavoastra rememorati?
L.B.: Am avut fericitul privilegiu sa lucrez în ultimii ani ai vietii sale cu Lordul Menuhin, de la care am învatat modestia si umilinta ca artist. Pe lânga tot ce am studiat muzical. În compania diferitelor orchestre cu care am cântat, de la Royal Philharmonic sau English Chamber la Orchestre de Paris sau orchestra Teatrului Colón din Buenos Aires, apropierea pe care o avea el fata de muzicieni, cu tact, delicatete, rabdare, frumusete de exprimare, era unica. De fiecare data când cântam cu Yehudi Menuhin era o sarbatoare. Poate sa spuna lumea ca nu era dirijor, ca tacta nu stiu cum… sunt amanunte insignifiante. Va aduceti aminte cum dirija Sándor Végh? Nu ca era cocosat, dar avea o oarecare stereotipie în gestica. Si ce iesea cu Kamerata din Salzburg!
Tiberiu Brediceanu în Portugalia
C.P.: Ce face acum Liliana Bizineche?
L.B.: Se pregateste pentru sustinerea tezei de doctorat la Universitatea din Évora unde este si profesoara, o universitate veche, cu traditie, nu asa de mult în departamentul de muzica, ci în celelalte. Tema este „Interpretarea lirica a cântecului popular românesc cules de Tiberiu Brediceanu“.

C.P.: Cred ca socheaza pe multa lume acolo, nu?
L.B.: Da.

C.P.: Cine este conducatorul stiintific?
L.B.: Constantin Sandu, care este profesor si pianist la Porto si înca un coleg al meu, tot de la Universitatea din Évora, care este etno-muzicolog si m-a îndrumat într-un fel. Însa tot ce am învatat si am cercetat vine din Brasov, pentru ca aici am prieteni, în primul rând pe Horia Cristian, colegul si pianistul meu preferat din România si mai ales de la Brasov, unde am cântat extrem de multe recitaluri la festivalurile de muzica de camera. El si alti prieteni sau colegi de facultate mi-au dat foarte multe materiale, m-au ajutat si încet-încet am pus la cale elaborarea acestei teze. Este o lucrare de pionierat si pentru Portugalia, pentru ca de fapt jumatate de teza este scrisa si cealalta jumatate este reprezentata de concertele pe care le-am facut, trei la numar, cu patruzeci si doua melodii pe care le-am ales din toate regiunile tarii noastre. Bineînteles ca a trebuit sa transpun majoritatea, pentru ca erau scrise pentru voce acuta. N-a fost deloc usor, pentru ca la început le-am abordat cum eram obisnuita, cu voce operistica, apoi a trebuit sa reduc din volum, din toata sonoritatea, ca sa ajung la detaliul de gingasie, de subtilitate, de jucaus, sa ilustrez toate milioanele de stari, de emotii, fatete pe care poti sa le comunici prin aceasta muzica.

C.P.: Ce alte repere are acum activitatea dumneavoastra?
L.B.: Pentru ca am muncit vreo doi-trei ani la teza de doctorat, am avut activitate concertistica mai redusa. Am cântat mai mult muzica baroca, lieduri; acum încep iar sa dau drumul activitatii de cântareata de podium si ma asteapta concerte cu Orchestra Gulbenkian si orchestra simfonica de la Teatrul Sao Carlos. Am avut marea bucurie sa descopar muzica americana, am cântat câteva concerte gen Broadway, pe partituri din filme si musicaluri. Am sa lansez un disc cu lieduri portugheze. Am facut o premiera la Lisabona cu o opera de camera a lui Alexandr Lokshin. Era foarte bun prieten cu marele, regretatul Rudolf Barshai, am facut concerte cu el în câteva dati la Lisabona si la Basel. Si am cântat la Lisabona, în premiera mondiala, Simfonia a X-a de Lokshin. Foarte dramatic, mezzo, orchestra si cor. A fost o experienta formidabila. Merg mult în Brazilia, am si concerte acolo si am fost chemata sa selectionez studenti la Universitatea din São Paulo, cea mai renumita din Brazilia.

C.P.: Va multumesc, va doresc succes si as vrea sa va întreb ce prezente artistice urmeaza în România?
L.B.: Si eu va multumesc, a fost o mare placere sa vorbim. Am în perspectiva un concert la Brasov. Mi-as dori sa fac si un master class la Bucuresti, la Universitatea de Muzica sau la Opera. De asemenea, recitaluri.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper