Viitorul imediat

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Alegerile din Statele Unite, reluarea sesiunii Adunarii Generale a ONU, un forum de cooperare economica în Asia-Pacific si, desigur, razboiul ca permanenta a istoriei moderne, iata, în mare, evenimentele care vor da o configuratie mai precisa zodiei politice sub care suntem nevoiti sa traim în viitorul imediat. Adaug, pour la bonne bouche, o viziune franceza asupra Consiliului Europei.
Visul si interesele americanilor, ca teme de campanie electorala
Odata lansata oficial, campania electorala din Statele Unite ar trebui, în principiu, sa blocheze, pâna la alegerile din 6 noiembrie, luarea unor mari decizii pe plan mondial. Este de preferat prudenta pâna la (re)instalarea sefului statului, despre care se spune ca întruchipeaza cea mai mare democratie, are cea mai puternica armata, cea mai performanta economie si influenta cea mai directa asupra mersului lumii. Sa mai adaugam si aprecierea presedintelui Barack Obama la conventia democratilor de la Charlotte: natiunea americana este cea mai mare natiune din lume. Aceste calificative, folosite în exces de unii, împartasite cu entuziasm de altii, adica întelese si acceptate în moduri diferite, acopera, de fapt, responsabilitatea uriasa a oricarei echipe instalate la Casa Alba pentru protejarea si apararea intereselor Statelor Unite. Lor li se adauga exceptia numita „visul american“, adica idealul prosperitatii. Un vis vechi pentru care nici un efort, nici când acesta a implicat razboiul, nu a fost crutat. În 1949, generalul H.H. Arnold nota în cartea sa „Global Mission“ marturisirea pe care secretarul de stat Byrnes i-o facuse în timpul Conferintei de la Potsdam, din 15 iulie – 2 august 1945: „Ceea ce trebuie sa realizam noi acum nu este sa facem o lume sigura pentru democratie, ci o lume sigura pentru Statele Unite“. Americanii identifica lumea sigura cu propria lor cauza. Sensurile pacii si razboiului sunt dezvoltate sau restrânse în functie de aceasta cauza. Presedintele John F. Kennedy, într-un discurs din 1960, afirma: „Cauza omenirii în întregime este cauza Americii… Suntem responsabili pentru mentinerea pacii oriunde în lume“. Asa este vazuta pacea. În 1991, presedintele Richard Nixon vorbea despre obiectivele angajarii SUA în  primul razboi din Irak astfel: „Nu mergem acolo sa aparam democratia, fiindca Kuweitul nu este o tara democratica; asa ceva (democratia – n.n.) nu exista în regiune. Nu mergem acolo pentru a apara realitatea internationala. Mergem acolo, si trebuie sa mergem, fiindca nu permitem sa fie atinse interesele noastre vitale“. Asa este vazut razboiul. De la irumperea pe scena mondiala a puterii militare, începând cu ultima parte a Primului Razboi Mondial, americanii considera ca interesele vitale ale Statelor Unite sunt peste tot în lume. Strategiile nu sufera modificari esentiale în functie de alternanta la putere a republicanilor si democratilor. Am recurs la aceasta mica incursiune pentru a sintetiza atributele definitorii ale politicii americane care vor intra, nu am nici o îndoiala, ca suport al platformelor electorale ale celor doi candidati, republicanul Mitt Romney si democratul Barack Obama.  O campanie despre care vom mai vorbi.
Adunarea Generala a ONU
Forum de dezbateri, Adunarea Generala a ONU este pusa din nou în fata problemei deblocarii situatiei din Siria. Semn îmbucurator pare sa fie hotarârea Uniunii Europene de a impune, prin ONU, un regim înca si mai sever de sanctiuni împotriva lui Bachar al-Assad. De la începutul crizei siriene, martie 2011, pâna în prezent, au fost adoptate 18 seturi de sanctiuni, cele mai importante fiind interzicerea livrarilor de armament, controlul tranzactiilor financiare si  blocajul economic. Separat sau împreuna, acestea nu au fost suficiente pâna acum pentru rasturnarea dictatorului de la Damasc. Initiativa Uniunii Europene vizeaza depasirea obstructiilor Rusiei si Chinei în Consiliul de Securitate prin antrenarea majoritatii statelor membre ONU. În paralel, initiativa Bruxelles-ului este sustinuta si de unele state. La reuniunea diplomatilor francezi din aceasta toamna, presedintele Hollande a precizat ca reglementarea conflictului din Siria devine obiectiv prioritar al politicii externe a Frantei. Ministrul de Externe Laurent Fabius socoteste imperios necesare eforturile Uniunii Europene pentru schimbarea pozitiei Moscovei si Beijingului. Omologul sau spaniol, José Manuel Garcia Margallo, considera ca „s-a creat un sentiment general privind necesitatea cresterii presiunilor pentru ca regimul lui Assad  sa înceteze violenta si ca ajutorul umanitar sa poata ajunge în aceasta tara“. Direct interesata ca urmare a exodului sirienilor în Turcia, Ankara ar dori sa fie creata o zona-tampon pentru refugiatii sirieni, idee privita cu rezerve la Paris si  Londra. Seful diplomatiei britanice, William Hague, crede ca o astfel de zona ar putea sa declanseze probleme grave pentru administrarea ajutoarelor umanitare internationale. Potrivit statisticilor ONU, pâna acum, peste 2,5 milioane de sirieni sunt afectati de razboiul din tara lor, fiind obligati sa locuiasca improvizat sau sa se refugieze în statele vecine. Ministrul suedez Carl Bildt nu respinge sugestia Ankarei, dar nici nu crede prea mult în sansele ei: „Putem sa încercam, chiar daca eforturile noastre nu vor avea efecte majore“.
Razboiul din Afganistan
În campania electorala din Statele Unite, tema încheierii acestui razboi va fi tratata diferit de competitori. Romney este un adept al razboiului, Obama are responsabilitatea aplicarii masurilor luate la summit-ul de la Chicago, din mai 2012. Acolo a fost fixata, ca data a retragerii trupelor  din operatiunile de razboi, sfârsitul anului 2014. Sa nu se creada ca autoritatile Afganistanului vor ramâne de izbeliste în calea talibanilor. În 2014 ia sfârsit misiunea de lupta condusa de NATO, dar, asa cum este precizat în Declaratia de la Chicago, Alianta „va continua, totusi, sa acorde sprijin puternic, politic si practic, pe termen lung, în baza parteneriatului durabil cu Afganistanul. La cererea guvernului Republicii islamice Afganistan, NATO este gata sa conlucreze pentru stabilirea unei noi misiuni post-2014. În mare, calendarul retragerii trupelor combatante va fi respectat.  O mica bulversare o provoaca hotarârea presedintelui Hollande de a retrage anticipat, pâna la sfârsitul acestui an, trupele franceze combatante.
Forumul de cooperare
economica Asia-Pacific
La începutul lui septembrie, Rusia a gazduit la Vladivostok un Forum de cooperare economica la care au participat 21 de state din aceasta regiune. Statele din zona Asia-Pacific au avut în ultimii ani o dezvoltare constanta economica si nu au suferit excesiv de pe urma crizei declansate, în 2008, în lume. Forumul de la Vladivostok poate fi considerat mai degraba unul de tatonare decât unul al masurilor de perspectiva pentru regiunea atât de des evocata ca viitor centru mondial de putere. Si, totusi, el a oferit ocazia unor contacte de care se simtea a fi o mare nevoie. De la intrarea Rusiei în Organizatia Mondiala a Comertului, Washingtonul a constatat ca trebuie sa deschida un nou dosar complicat al relatiilor sale cu Moscova, altul decât cel politico-militar. Cel al relatiilor comerciale. Presedintele Putin si secretarul de stat american, prezenti la forum, au discutat, cu siguranta in jurul acestei teme. Subiectul de interes pentru cronica diplomatica de azi este abordarea de catre cei doi demnitari a chestiunii razboiul din Siria. Presedintele rus i-a confirmat  doamnei Clinton ca Rusia va introduce în Consiliului de Securitate aprobarea „acordului de la Geneva privind principiile tranzitiei în Siria“. Washingtonul cunostea aceasta intentie. Adoptat la 30 iunie de catre Grupul de actiune pentru Siria, acest acord fixeaza unele principii de tranzitie, dar nu si masurile de înlaturare a lui Assad. În plus, Rusia continua sa sustina ca sanctiunile unilaterale împotriva Siriei îi afecteaza interesele. Aici, ceva mai precis a fost ministrul de Externe Serghei Lavrov, care a tinut sa precizeze  doamnei Clinton ca sanctiunile unilaterale  „au din ce în ce mai mult un caracter extrateritorial si ating interesele companiilor rusesti“. Hillary Clinton a repetat ca orice rezolutie  trebuie „sa prevada  consecinte reale în caz de nerespectare“. O precizare echivalenta cu un avertisment, formulata însa în termeni diplomatici. Sa asteptam bataliile din Consiliului de Securitate convocat la sfârsitul lui septembrie.
Viitorul Europei se discuta cu usile închise
Aceasta este constatarea la care au ajuns recent doi experti francezi, Christophe Deloire si Christophe Dubois. Ei pretind ca, de la un summit la altul, Consiliul Europei evita tot mai mult presa. Din 1995, sefii de stat si de guvern europeni se întâlnesc la Bruxelles, sunt primiti de presedintele Consiliului, Herman Van Rompuy, si de cel al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, iau decizii cu privire la viitorul europenilor pe care acestia nu le cunosc. Nu le cunosc, dar constata rapid ca trebuie sa le suporte efectele. Întrebarea pe care si-o pun cei doi experti este: ce se întâmpla în spatele usilor închise? Si, ca exercitiu de logica, ei ofera urmatorul scenariu: arhitectii institutiilor europene discuta în Consiliul Europei, revin în tarile lor, convoaca guvernele nationale, dupa care popoarele se trezesc în fata unor masuri dificile; aceiasi arhitecti se reîntorc în conclav si iau alte decizii. Ca si primele, nici acestea nu se bucura de prea multa transparenta. Asa au fost tratate criza euro în Sud, criza datoriilor suverane în Nord, disputele pentru largirea spatiului Schengen. Din când în când, se constata ca institutiile comunitare se gripeaza. Care este diferenta între sedintele de la  Elysée si cele de la Bruxelles, se întreaba cei doi experti. „Exista o diferenta, si aceasta este mare. Toti protagonistii reuniunilor de miercuri dimineata de la Elysée sunt responsabili în fata cetatenilor care trebuie sa suporte hotarârile lor sau sa beneficieze de pe urma acestora. Ei, ministrii francezi, au responsabilitatile lor, chiar daca nu foarte mari, pentru ca sunt investiti cu legitimitate conferita de aprobarea Parlamentului national. Hotarârile luate în Consiliul Europei nu au nimic din aceasta obligatie.“
Ce va fi zicând domnul Barroso? În cazul în care nu este prea mult acaparat de soarta democratiei pe ici si pe colo, poate are timp sa reflecteze si la întrebarile celor doi experti francezi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper