„The Dark Knight Rises“ – cum sa întelegi/accepti un film cu supereroi

Un articol de CLAUDIA COJOCARIU

Dupa câteva saptamâni în care „The Dark Knight Rises“ a fost unul dintre principalele subiecte de discutie din jurul meu, printre alte probleme de natura politica si sociala, în timp ce atentatul din SUA de la premiera filmului parca a fost dat uitarii, am decis ca e momentul sa merg la cinema si sa vad ce a mai facut Nolan de data aceasta. Bineînteles, am trecut cu greu peste miile de comentarii, peste parerile personale ale unor colegi cinefili si, în special, peste parerea lipsita de argumente a regizorului David Cronenberg, exprimata într-un articol din „Next Movie“. Se adunasera atât de multe idei – toate diferite la o prima analiza, dar având acelasi numitor comun spre final, si anume ca nu poti avea o parere clara despre Batman-ul lui Nolan – încât am început sa am îndoieli, ajungând sa cred ca la un moment dat filmul mi se va derula în fata ochilor fara ca eu sa pot retine nimic din poveste. Spre surprinderea mea, acest lucru nu s-a întâmplat, si chiar am reusit sa fac câteva deosebiri între noul film si celelalte mai vechi, tot marca Nolan; iar sa îti expui umila parere în fata fanilor adevarati este cu adevarat o mare încercare, caci, atunci când vine vorba despre fani, te astepti la exigenta si înversunare.
Pornind de la o observatie aparent triviala, dar importanta pentru întelegerea filmelor care fac parte din aceasta categorie, „The Dark Knight Rises“ e, mai mult decât orice, un film cu supereroi. Un erou e, prin definitie, cineva care se distinge prin vitejie si prin curaj, si care devine celebru datorita faptelor sale, savârsite în împrejurari deosebite. Daca punem si un „super“ în fata „eroului“, va dati seama ca situatia devine cu atât mai complexa. Altfel spus, eroul se transforma într-o persoana monumentala, în ochii nostri, tocmai prin aceste atributii extraordinare. Fie ca sunt eroi sau eroi negativi (fiecare cu gusturile sale în materie de „rautate“), subconstientul ne permite sa ne identificam cu aceste personaje si sa acceptam cauza luptei purtate de ele. Acelasi lucru se întâmpla si daca citim un foileton de benzi desenate. Filmele cu superoi izvorasc din benzile desenate. Asadar, ele sunt iubite de copii, si reprezinta o combinatie perfecta de „teenage stuff“ si film atât pentru cei mici, cât si pentru cei mari.
Benzile desenate sunt un obiect-cult în SUA înca de la jumatatea secolului al XIX-lea, iar, odata ce filmul s-a instalat în bârlogul sau si a primit titulatura de „cea de-a saptea arta“, lungmetrajele cu superoi au devenit la fel de populare. Acestea fiind spuse, deseori mi-am pus întrebarea de ce ar vrea cineva sa asocieze filmul artistic cu cel cu supereroi. La modul general, filmele artistice sunt cele care trec de nivelul mediu de întelegere, nu numai prin tehnica, dar si prin poveste, si în special prin viziunea regizorala. Cum ai putea sa cizelezi un film cu superoi pentru ca acesta sa devina în acelasi timp artistic? Ei bine, David Cronenberg afirma în interviul amintit ca filmele lui Nolan sunt „în mare parte plictisitoare“, si ca nu sunt artistice, dar nici elevate. El reia ideea ca filmele cu supereroi se trag din benzi desenate, ceea ce ar explica popularitatea lor în special în rândul tinerilor, si accesibilitatea lor – în mare parte pot fi vazute de oricine, indiferent de nivelul intelectual sau de cunostintele cinematografice. Apoi Cronenberg se revolta, aratându-se frustrat de întrebarile intervievatorului, care îl pun pe Nolan în centrul atentiei, si de faptul ca foarte multi spectatori considera ca filmele cu Batman sunt „de arta“.
Sincera sa fiu, nu am auzit acest lucru de prea multe ori. Am auzit doar ca filmele lui Nolan – citez un amic – „tot timpul îti ofera mai mult decât trebuie“, ceea ce nu prea îmi spune mare lucru, dar nicidecum ca s-ar întrece cu Fellini sau cu Godard. Daca tot suntem la acest capitol, imaginati-va un film artistic cu supereroi: oare cum ar arata „The Dark Knight Rises“ în varianta tarkovskiana? Nu prea as vedea asa ceva.
Scurte însemnari despre „The Dark Knight Rises“. E foarte interesant de observat intentia regizorala, pornind de la scenariu, cât si diferentele dintre ultimele doua  filme din seria Batman. Cu siguranta, si spectatorii au sesizat câteva deosebiri notabile dintre „The Dark Knight“ (2008) si cel din urma Batman. Nolan a încercat sa foloseasca mai mult decât materialul povestii, cu toate ca nu prea i-a reusit. Dar sunt sigura ca pentru acest ultim film marca Batman (din câte se zvoneste, ar fi ultimul) povestea nu s-a vrut a fi taiata în doua parti, asa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în seria „Harry Potter“ sau, mai nou, în seria „Twilight“. Daca filmul din 2008 s-a bazat mai mult pe actiune si pe confruntarea cu eroul negativ, Joker, sau mai bine zis pe interpretarea uimitoare a mult regretatului Heath Ledger, „The Dark Knight Rises“ a încercat sa se apropie mai tare de scenariul bazat pe benzile desenate originale, facându-l pe alocuri banal si „light“. Scenele de lupta nu au fost atât de fastuoase, iar replicile, pe alocuri, s-au dovedit cam siropoase. Cât despre planul celor doi eroi negativi, sa fim seriosi, pâna si ei ar fi trebuit sa ia în considerare ca Batman va reusi sa scape din închisoarea în care l-au aruncat. Dar se pare ca unii fani au trecut peste aceste mici „neîntelegeri“, delectându-se în cele din urma cu aparitia lui Catwoman (Anne Hathaway)  –  o alegere destul de buna în ceea ce priveste actrita. Cât despre final, cred ca a ridicat rata schizofreniei în rândul fanilor. Iar „mostenirea supranaturala“ si misiunea de a apara în continuare Gothamul îi revin detectivului Blake (Joseph Gordon-Levitt), care se dovedeste a fi nimeni altul decât Robin. Nu stiu altii cum sunt, mai ales Nolan, dar eu as vrea sa vad cu siguranta continuarea, în ceea ce priveste povestea cu Robin.

Concluzie: Pentru cei care înca mai spera ca un film cu supereroi sa se transforme într-unul artistic, asta doar daca Cronenberg îsi va lua inima în dinti si se va stradui sa-l întreaca pe Nolan, va spun sincer ca asa ceva nu va functiona niciodata. Este o mare diferenta între „a se vrea artistic“ si a fi un film comercial foarte bun. E bine, în general, sa facem distinctia dintre un film comercial si unul de arta, fie si gândindu-ne ca filmele de arta sunt, la urma urmei, cele pe cale de disparitie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper