Reuniunea diplomaţiei române

Un articol de GEORGE APOSTOIU

De o vreme, practica reuniunilor anuale ale diplomatiei a fost importanta si în România. În Franta ea exista de doua decenii. S-a încetatenit formularea ,,reuniunea diplomatiei“ si nu ,,reuniunea  diplomatilor“ probabil pentru a fi pus accentul pe adaptabilitatea institutiei la evenimente. Reuniunile prilejuiesc evaluarea muncii de peste an a profesionistilor politicii raporturilor dintre state, dar aceasta ramâne inaccesibila chiar si curiosilor. Vizibilitatea publica este conferita obiectivelor mari de  politica externa. Sefi de stat, de guvern, ministri de Externe, invitati de marca straini prezenti la astfel de reuniuni proiecteaza viziunea lor asupra evenimentelor sub zodia carora traim.
Teme de interes pentru diplomatie
Atât cât am putut urmari prin intermediul presei internationale (singura sursa de documentare pentru cronica saptamânala pe care o sustin la ,,Cultura“), în fata diplomatilor ramân deocamdata temele vechi: razboaiele, criza, reasezarea noilor poli de putere în lume. Este posibil sa apara una noua, impusa de natura schimbarilor în care au intrat statele islamice: avatarurile democratiei. Criza va trebui înteleasa, dupa unii, ca un blestem ciclic cu actori diferiti. Cea prin care trecem acum este prezentata ca  opera a bancherilor care au decuplat interesul lor pentru profituri imense de  riscurile în care pot sa împinga lumea. Razboiul ramâne, si el, un mijloc de profituri cam de aceeasi natura. Cel din Afganistan se apropie de o solutie finala pe fondul hotarârii mai multor state de a-si retrage trupele din operatiunile de razboi. Nu este si cazul României. Semnificativa si cu pondere devine hotarârea presedintelui francez Hollande care îsi tine promisiunea din alegeri de a retrage trupele franceze combatante pâna la sfârsitul acestui an. Ramân unele ,,detaliile“, printre care cele ale valorificarii imensului material de razboi deplasat de fostul presedinte Sarkozy în Afganistan. Dupa unii, aceasta operatiune se va transforma, prin vânzare, într-o buna afacere pentru statul francez. Iata un subiect de analiza în laboratoarele diplomatice. Razboiul din Siria ar putea capata proportii îngrijoratoare. Dosarul sirian a revenit deja în Consiliul de Securitate. Sa adaugam la acest sumar inventar de teme alegerile din Statele Unite, din Germania, posibilele si asteptatele schimbari de garda în China, reuniunea NATO de la  Chicago si vom constata ca toamna diplomatilor este bogata. Voi reveni asupra acestor evenimente. Deocamdata, sa revenim acasa.
Reuniunea diplomatiei române
Evenimentul cel mai important al vietii noastre politice de la începutul lui septembrie este, fara îndoiala, reuniunea diplomatiei române, tinuta la Bucuresti, în perioada de 3-6 septembrie, sub deviza ,,Viziune si perspective. România 2020“. Stiu ca odata cu reluarea sesiunii parlamentare vom reintra în caldurile  politicii interne si vom reveni la realitate. Dar, deocamdata, sa ne oprim la acest eveniment pentru ca el a readus în fata românilor speranta ca putem discuta civilizat despre politica. Adunarea diplomatilor români a avut loc la sfârsitul (speram!) unei perioade de tensiuni considerabile între Bucuresti, Bruxelles si Berlin. În discursurile lor, primul ministru Victor Ponta si ministrul de externe Titus Corlatean nu au escamotat dificultatile în care a fost aruncata România de aceste tensiuni. Nu ar fi avut nici o ratiune. Si nici ceilalti invitati, presedintii de Camere parlamentare, nu au cazut în  ispita. Slava Domnului! Cred ca ideea care a contribuit, daca nu chiar a impus, echilibrarea dezbaterilor a fost introducerea în program a marcarii a 150 de ani de la crearea Ministerului de Externe. Importanta traditiei a fost sustinuta printr-o interventie plina de farmec de istoricul Neagu Djuvara, fost diplomat român în epoca antebelica. Elegant, venerabilul istoric a împins trecutul diplomatiei românesti în timpuri cu mult mai îndepartate decât cel, important desigur, fixat prin crearea Departamentului Treburilor din Afara. Preferintele domniei sale pentru virtutile domnitorilor preferati din motive subiective (unele tin chiar de picanterii) au fost aplaudate copios.
Trasarea perspectivelor a cazut în grija prim-ministrului si a ministrului de Externe. Substanta fierbinte a episodului Bruxelles a fost înca resimtita si a intrat, atât cât public s-a putut spune, în directiile imediate de actiune ale diplomatiei românesti. Sintetizate, explicate cu acribie si limpezime politica, acestea ar fi: constanta  în îndeplinirea angajamentelor ce decurg din integrarea euroatlantica si din parteneriatul strategic cu SUA, protectia românilor din strainatate, oricare ar fi statutul lor istoric, cultural sau economic, prioritatea relatiilor cu Republica Moldova, relatii normale si benefice cu partenerii traditionali si cu vecinii apropiati, deschiderea orizonturilor spre parteneriate speciale cu puterile emergente, China, India, Brazilia, reînnodarea legaturilor economice cu state din Orientul Mijlociu si Apropiat, Africa si America Latina.
Premierul Victor Ponta: „Vreau sa reafirm faptul ca politica externa a României va ramâne axata pe decizii strategice si coordonate credibile, predictibile, stabilite de mult timp. Aceste coordonate trebuie continuate indiferent de schimbarile politice interne, schimbari care, de altfel, au loc în orice democratie“. Ministrul de Externe Titus Corlatean: „Securitatea si prosperitatea nationala ramân strâns legate de vitalitatea structurilor din care România face parte, în primul rând UE si NATO, dar si OSCE si Consiliul Europei. Am devenit în mod voluntar parte la aceste structuri, adaugând  principiile si valorile lor în modul intern de functionare, iar acesta va ramâne în continuare un «acquis» fundamental al societatii românesti“.  Detalierea acestor obiective va intra în laboratorul diplomatiei. Acolo intervin nuantele. Expunerile publice, asa cum am constatat, nu lasa nici un loc de îndoiala ca tinerii nostri guvernanti, prim-ministrul si ministrul de externe, vor gasi modalitatile de adaptare a cailor de actiune ale diplomatiei pusa în serviciul României. Situatia si timpul impun operatii imediate si ferme pentru ca, nemeritat, România a intrat din nou în tensiuni pentru care nu are nici o vina. Pretexte se gasesc. Mai nevinovat este cel al beneficiului de imagine urmarit în preajma unor alegeri; cel mai suparator este cel stârnit de vanitatea de consolidare a autoritatii; cel mai periculos este cel care ascunde interese greu de anihilat.
Reuniunea diplomatiei române ma obliga la o constatare.  Ascultându-l pe prim-ministru – a avut o interventie echilibrata si calculata –, am vazut ca a recurs la pilde pentru a spune un adevar simplu: opozitia nu este dispusa sa renunte la armele de care s-a folosit în vara pentru a recâstiga puterea cu sprijin din afara. Domnia sa a evocat gluma pusa pe seama opozitiei libiene care ar fi cerut  partenerilor externi sa bombardeze tara pentru a arata ca Libia nu este bine condusa. Îi apreciez umorul, dar eu unul – am mai scris-o chiar în „Cultura“ – cred în continuare ca suntem îndreptatiti sa cunoastem substanta discutiilor de la Bruxelles pe care domnia sa le-a avut cu dl Barroso. Cu atât mai mult cu cât ceea ce ni se spune chiar de catre unii oficiali de-ai nostri nu se regaseste în mesajul transmis reuniunii de la Bucuresti de dna Catherine Ashton, înalt reprezentant U.E. pentru afaceri externe si politici de securitate. Alegatiile unora, sustinute de declaratii ale doamnei Viviane Reding, devenite Biblie pentru unii analisti, sunt tot mai stânjenitoare. Diplomatia româneasca a trecut adesea prin momente care i-au solicitat abilitatea si forta. Istoricul Neagu Djuvara a amintit unele din care se întelege ca nu putem avea numai prieteni. Amintesc si eu unul. În primavara anului 1939, ministrul de externe Grigore Gafencu încearca sa puna la adapost România de urgia razboiului care ne astepta. El face un turneu în toate marile capitale europene. În drum spre Roma se întreba ce sa-i spuna lui Mussolini în afara de calpele cuvinte privind romanitatea celor doua state, bune numai pentru discursuri protocolare. Stia ca Italia a fost întotdeauna ostila României. Cu toate acestea, nu a renuntat la demersul lui.
Invitati speciali la reuniunea diplomatiei române au fost dl Grigol Vashadze, ministrul georgian de Externe si dl Oleg Efrim, ministrul Justitiei din Republica Moldova, care au vorbit despre perspectivele statelor lor de integrare în Uniunea Europeana. Interventii de mare interes. Si, totusi, îmi permit sa nu-mi ascund o nedumerire. Ministrul Titus Corlatean a mentionat si de aceasta data, asa cum a facut-o în atâtea situatii, ca relatiile României cu Republica Moldova intra între marile prioritati ale politicii noastre externe. O declaratie responsabila si necesara. Ministrul Oleg Efrim, care a avut acoperirea mandatului prim-ministrului Republicii Moldova, nu a vorbit în aceiasi termeni. De ce oare?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper