Gotic cu animal print. De la Hunedoara la Bran

Un articol de CATALIN STURZA

„Ale plus Scorti = love“; „Gratyan a fost pe-aici“ – asta citesti pe semineul din Turnul Alb, si asta citesti peste tot, pe mobile, pe pereti, in camerele deschise vizitatorilor din Castelul Huniazilor, sau al Corvinilor, din Hunedoara. Vechiul castel din secolul XV, al lui Iancu de Hunedoara, seamana, cand il strabati la pas, cu unul din cinematografele acelea parasite, din vremea comunismului, pe peretii caruia baietii si fetitele de cartier si-au marcat, indelung, teritoriul. Doar ca pe hol inca se vinde popcorn, iar la intrare ti se taie bilet, pentru un film care nu mai ruleaza demult. De ce ai plati o taxa de intrare, nu tocmai mica, pentru a vizita un cinematograf parasit?
Cel mai frumos castel al Romaniei
Primul lucru care ne sare in ochi cand intram in Hunedoara dinspre Hateg este salba de palate tiganesti caramizii, cu puzderia lor de turnulete sclipind in soarele de iulie. La un kilometru de mandrul castel al Corvinilor se inalta castelele moderne, cu sute de turnulete, ale noilor potentati ai locului. Doar ca, in loc de blazon, acesti potentati au cate un lant gros cat bratul la gat („lantul meu minte nu are“); altfel, asemenea vechiului neam al Corvinilor, si acest neam isi tine castelele, cea mai mare parte a timpului, goale.
Desi Castelul Huniazilor troneaza deasupra Hunedoarei, drumul pana la intrare nu e tocmai usor de gasit, prin labirintul de stradute cu case vechi, unde nimeni nu s-a grabit sa puna vreun indicator. Cel mai simplu e sa intrebi localnicii. Ne scoate din incurcatura un barbat uscativ, ale carui haine ponosite, departe de opulenta palatelor cu turnulete, ne trimit mai degraba cu gandul la iobagii condusi la rascoala de Horia (multi dintre ei, spune legenda, si-au gasit sfarsitul in temnitele castelului). Ajungem in sfarsit pe strada corecta si, in varful dealului, gasim acelasi balci cu care te intalnesti si la Mamaia, si pe Valea Prahovei, si in cetatea Sighisoarei. Sabiile ninja si vampirii de ipsos care musca din femei goale ar trebui sa le aminteasca, turistilor, de atmosfera falnicei resedinte a Corvinestilor.
De la distanta, castelul iti taie respiratia. Aerul sau militaros, turnurile masive si muchiile ascutite impun respect. Nu, acesta nu e vreun castelas de frontiera sau o cetate taraneasca fortificata: e o resedinta regala, slefuita in sute de ani, care transmite un mesaj clar – cine cauta razboi, il va avea cu prisosinta. Romania nu duce lipsa de castele si cetati, multe dintre ele splendide, in special in Transilvania. Si, din pacate, pe cat de splendide, pe atat de prost tratate si lasate in paragina, multe dintre ele. Dar Castelul Huniazilor e special. Seamana cu castelul pe care baietii isi imagineaza, in copilarie, ca-l vor apara glorios de hoardele de asediatori, iar in care fetitele viseaza sa locuiasca, asteptandu-si printul in cel mai inalt turn. Asta ne spune fortareata Corvinilor, vazuta de la departare: ca e, fara indoiala, cel mai frumos castel medieval din Romania.
Suveniruri si zdranganele
De pe pod, deja ceva nu-i in regula. OK, am facut abstractie de gheretele de balci, de tonele de beton turnate in curtea exterioara si de paznicii burtosi de la o firma privata care se fataie prin parcare pentru a scoate, probabil, in evidenta cum ar fi trebuit sa se miste si sa se poarte un halebardier de odinioara daca ar fi vrut sa-si piarda rapid leafa (si capul). Insa ce-s maselele alea alburii dintre creneluri, care sar in ochi precum dintii de aur infipti in gingiile unui proprietar de palat cu turnulete? Cineva a avut ideea sa restaureze crenelurile medievale ale unui castel din secolul XV cu… ciment alb? Poate-i o iluzie optica, poate soarele bate la cea mai nepotrivita ora, din unghiul cel mai nepotrivit.
La poarta, ne lovesc doua surprize – pretul oarecum piperat al biletului si vestea ca, dupa restaurarea inceputa in 2010, sunt disponibile niste expozitii noi. Ok, daca-i castelul Corvinestilor, si-a mai fost si restaurat, pe deasupra, e normal sa creasca pretul biletului, ne spunem, si ne avantam in prima expozitie nou-nouta. Inchisoarea castelului. In partea dreapta a intrarii pasim intr-o camera in care ai experienta unica de a sta la doi metri de un manechin de plastic inchis intr-o cusca, in timp ce din difuzoare se revarsa continuu vaicareli. Manechinul are o mutra de functionar public prins in flagrant de DNA. Asta-i tot? Cam da – insa e ultramodern! Si e, probabil, o incalzire buna pentru combinatia de modern si medieval cu care ne va incanta noul discurs expozitional al castelului.
Modern? Medieval? In fata noastra se deschide curtea interioara, peste care s-a turnat, la fel ca-n parcarea de afara, ciment. Tot la fel ca in parcare, peste ciment s-au turnat diverse tarabe, cu negustori ambulanti care vand suveniruri si zdranganele hand-made. Peste peretii cu ornamente gotice si renascentiste atarna niste steaguri din cele mai evident moderne materiale, in cele mai tipatoare culori. Festivalul de arta medievala de la Sighisoara pare sa se fi eternizat aici, cu tot ce are el mai putin medieval – si mai putin artistic.
Speriati, facem dreapta spre prima usa, doar pentru a intra in labirintul groazei. Nu, nu vampirii ne alunga dintr-o sala in alta, transformandu-ne in suflete bantuite care nu-si vor gasi linistea, sub zidurile grele. Din doua in doua incaperi, dam peste o ditamai camera cu suveniruri, in care magnetii de frigider sunt si mai mari, iar Dracula musca si mai monstruos din femeia goala de ipsos. In fiecare sala peretii sunt acoperiti sub straturi geologice de scrijelituri, lasate de hoardele de turisti vandali pe care aerul martial al fortificatiilor nu a mai reusit sa-i tina afara. Putinele piese de mobilier care au ramas in castel n-au scapat nici ele de febra marcarii teritoriului, „Szarvas Andrey, Calÿ & Ioana au trecut pe aci“.
In capela in mijlocul caruia troneaza, impozant, o lespede cu basorelieful de marmura al unui nobil, peretii igrasiosi au fost si ei insemnati: „Lenuta plus Pavell“. Si, peste tot, steagurile tipatoare, ca umbrelele de plaja de la Mamaia; in viziunea curatorilor, aceste bucati de plastic ar trebui sa intregeasca, intr-un mod credibil, aerul medieval sugerat cu o asa grija a detaliilor marunte!

Un scurt refugiu gasim in expozitia de arme medievale din Sala Cavalerilor: piesele vechi nu sunt multe si sunt aranjate exact ca intr-un muzeu prafuit de istorie din anii ’80, insa, cel putin, mai spicuiesti cateva informatii despre trecutul locului, de pe panourile cu explicatii. Si, da, unele panouri sunt si in engleza, e mare lucru ca cineva s-a gandit la turistii straini! De acolo, fugareala reincepe, iar o expozitie de mobila veche se dovedeste a fi, in fapt, un alt bazar care incearca sa-ti bage pe gat desfacatoare de bere cu colti de vampir.
Gotic cu animal print
Din curtea castelului, o luam acum prin labirintul de sali din stanga, unde groaza capata nuante cinegetice. Nu se stie de ce, niste curatori, muzeografi sau ce-or fi fost s-au gandit ca salilor gotice le-ar sta bine impodobite cu capete de vulpi si cu piei de leopard. Gotic cu animal print. Printre ele, alte zdranganele, si niste pusti care trag cu arcul intr-o tinta de carton, foarte jerpelita.
Nu, ceea ce am vazut de pe pod nu era o iluzie optica. Meterezele chiar au fost reconstruite din ciment si marmura alba, in total contrast cu zidurile medievale. Si nu doar meterezele. Unii pereti exteriori, cu tot cu decoratiunile dantelate, au fost si ei reconstruiti in acelasi mod. Intr-o lume in care Dresda si Nurnbergul, rase la pamant de bombardamentele aliate, au fost reconstruite, cu 60 de ani in urma, cu materiale moderne care imita perfect texturile si aerul Evului Mediu, incat nu poti sa-ti dai seama unde sunt casele originale, si unde e butaforia, practica restaurarii de la Hunedoara ne apare drept foarte… medievala. Si unde mai pui ca marmura aceea n-a fost, probabil, deloc ieftina, atarnand greu la bugetul public de unde s-au alocat banii.
Altfel, cetatea isi pastreaza, din fericire, inca multe elemente nealterate, iar sub stratul de tarabe si suveniruri se gasesc legendele, a caror frumusete se potriveste cu aerul martial al castelului, vazut din departare. Ai senzatia ca, daca s-ar scutura odata bine, si si-ar scuipa plombele inestetice, ar putea s-o ia, fara mare efort, de la zero. Cel mai frumos castel medieval al Romaniei dainuie din secolul al XV-ea, de mai bine de 600 de ani. Cat de mult rau i-au putut face ultimii 20? Cat de mult rau ii vor face urmatorii 20 de ani, daca cei pe mana carora a incaput acum castelul nu vor fi scuipati, impreuna cu plombele de ciment?
Si da, exista expozitii noi si moderne – in numar de doua. Sunt doua camere modernizate, ambele la intrare – o „inchisoare“, pe care am vizitat-o la inceput, si un „muzeu al torturii“. Muzeul e ceva mai complex, iar informatiile, inclusiv in engleza, sunt bogate. Aflam si o legenda a castelului, despre o sotie a unui Bethlen acuzata pe nedrept de adulter, care ar fi fost decapitata in curtea castelului; desi femeia a cerut ca sentinta sa fie dusa la implinire, asa cum cerea traditia, de mana sotului ei, pana la urma ea a fost executata de un prizonier turc. „Doar pentru atata au fost bani, deocamdata“, ne spune, dand din umeri, casierita, aratand spre cele doua expozitii. „E greu, e foarte greu“.
Si totusi se poate. O fuga la Bran
In drum spre Bucuresti, am mai trecut, odata, pe la Castelul Bran. Ultima oara vazusem castelul cu trei ani in urma, si ramasesem cu aceeasi senzatie, ca marea atractie din Trecatoarea Branului nu e decat o mare inselatorie. Branul e promovat, in lumea larga, drept un castel care are, intr-un mod misterios, legatura cu vampirii si cu Dracula. S-a intamplat, nu o data, sa conduc turisti straini prin Bucuresti care ma intrebau, insistent, cum ar putea sa ajunga la Bran, „castelul lui Dracula“. Ce as fi putut sa le raspund? Ca Vlad Tepes – alias „Dracula“ – n-a pus niciodata piciorul la Bran, si ca pana si noaptea pe care se presupune ca a petrecut-o acolo, ca prizonier, e de fapt o legenda?
Pe dinafara, fortareata de granita de pe drumul Brasovului parea, pentru turistii plini de asteptari – si mai ales pentru cei straini – promitatoare si plina de mistere. Pe dinauntru, turistul nu mai reusea sa se dezmeticeasca. Nici macar mobilele originale, din perioada medievala, nu le mai gasea in castel, daramite vampirii de pe cartile postale. Expozitia, dedicata familiei regale si Reginei Maria, are sens in contextul in care cunosti istoria castelului, a Romaniei si, nu in ultimul rand, a familiei regale. Insa e in totala opozitie cu felul cum e promovat castelul in lume, si cu marele balci al canilor cu Dracula de la intrare. Asa ca, la sfarsitul turului, dupa sute de apasari pe butonul aparatului foto, pentru a surprinde aceleasi interioare si aceleasi obiecte care au apartinut frumoasei regine si copiilor ei, turistul se putea simti indreptatit sa-si ceara banii inapoi.
In ultimii trei ani, de cand n-am mai fost eu pe la Bran, castelul a trecut in posesia familiei de Habsburg a Austriei, mostenitoarea printesei Ileana, fiica cea mica a Reginei Maria, careia ii fusese daruit castelul de cãtre brasoveni. De cand castelul a trecut „la austrieci“, lucrurile au inceput sa se schimbe. Balciul de afara e, in continuare, plin de sabii ninja si de cani cu Dracula, si expozitia din castel e, in mare, aceeasi expozitie cu obiectele familiei regale. Insa traseul e acum mai amplu, multe sali odinioara incuiate sunt acum accesibile, si au aparut panouri detaliate, despre istoria lui Vlad Dracul, puse langa alte panouri in care sunt descrise frumos, pe englezeste, credintele romanesti despre moroi si varcolaci. Functioneaza si o noua sala de cinematograf, unde ruleaza, ce-i drept, un film tot despre familia regala. E aceeasi Marie, insa, cel putin, nu te mai intrebi unde au disparut cu totul vampirii aia grozavi care ti se promiteau afara. Iar in curtea castelului, langa fantana (apropo, pana acum habar n-aveam ca in fantana fusese instalat un lift, pentru Regina Maria, care duce in parc!), gasesti alte panouri, foarte instructive, despre proba cantarului si despre procesele de vrajitorie.
Castelul Huniazilor mi se pare, am spus-o, mult mai frumos ca Branul, insa degeaba esti printesa in zdrente. Concluzia logica, dupa o astfel de comparatie, ar fi ca tot ce e frumos, vechi si bine conservat nu trebuie lasat pe mana statului, daca vrem sa prinda si urmatoarea suta de ani. Nu voi fi insa asa de radical. Sigur ca minunatul castel de la Hunedoara trebuie sa ramana al Statului Roman. Cu o singura conditie/sugestie de ameliorare a situatiei din prezent: functionarul/ministrul din cusca aceea care atarna in inchisoare sa fie din carne si oase, si sa fie schimbat in fiecare zi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper