Drepte paralele

Un articol de AURELIAN GIUGAL

Miercuri, pe 29 august 2012, fortele de dreapta au semnat un manifest, care se doreste a fi „primul pas in constituirea unei aliante electorale care sa reprezinte dreapta in alegerile din acest an“. Fortele de dreapta? Care sa fie aceste forte politice ce si-au unit puterea? Pai sunt fortele politice si civice care apara domnia legii si democratia, acelea care ne vor proteja de fortele trecutului, care vor gestiona criza economica, politica si institutionala, care vor lupta impotriva coruptiei, care doresc justitie pentru toti si prosperitate pentru fiecare (am insiruit cateva vorbe din manifestul nenascutei aliante). Iata insiruirea acestor energii care ne vor binele cu orice pret: PDL – Partidul Democrat Liberal, PNTCD – Partidul National Taranesc Crestin Democrat, PNR – Partidul Noua Republica, ICCD – Initiativa Civica de Centru Dreapta si FCD (Fundatia Crestin Democrata).
Alba-ca-zapada si
scheletele din dulap
Daca facem abstractie de toate platitudinile si locurile comune ale politicii romanesti postcomuniste care imbiba asa-zisul manifest (astfel de banalitati s-au repetat obsesiv in preajma alegerilor in ultimii 23 de ani), putem cel putin sa incercam o privire detasata asupra acestui insectar de „forte politice“ (cum le place domniilor lor sa se autogratuleze). Cand colo, ce descoperim? Un partid prabusit, o epava politica ce cauta cu disperare sa-si piarda identitatea ca urmare a incalificabilei guvernari la care a luat parte ca prim-solist (desigur, ne referim aici la PDL, un partid ce si-a unit, in 2008, vigoarea cu evadatii din PNL tot pentru scopurile enumerate mai sus in manifestul noii aliante ce se pritoceste). De altfel, la alegerile locale partidul si-a schimbat culoarea (democrat liberalii au devenit verzi), iar numele partidului fusese sters (voit) de pe majoritatea afiselor electorale.
Alaturi de acest partid, care, fara aventura referendumului, risca sa devina istorie (aidoma CDR-ului, PNTCD-ului sau Aliantei DA), functioneaza asa-zisele formatiuni nou-noute, albe ca zapada (cum ii placea unui fost si actual consilier prezidential sa denomineze partidele care, chipurile, o vor rupe cu trecutul), si cateva bizarerii politice postdecembriste. PNTCD, o fantoma ce se incapataneaza sa bantuie bestiarul politic autohton, un partid de apartament condus de un personaj burlesc, un arivist care si-a cautat adapost printr-o sumedenie de partide politice. Urmeaza PNR si al sau personaj, Mihail Neamtu. Care or fi simpatizantii acestui partid, din ce surse se finanteaza aceasta falanga prezidentiala, nimeni nu stie. Se zvoneste ca din donatii, dar cine isi imagineaza ca un roman mediu (macar unul) isi doneaza banutii pentru aceasta insailare politica patronata de un domn ce peroreaza un darwinism social dezgustator (a si fost, de altfel, catalogat fascistoid) poate fi doar un naiv. O alta fantosa, Fundatia Crestin Democrata, un alt personaj, Adrian Papahagi. Un domn care, in ianuarie 2012, in timpul protestelor de strada, in calitate de secretar personal al lui Teodor Baconschi, facea referire la romanii din strada numindu-i „inepti“ si „mahalagii“. Acum li se adreseaza tot romanilor prin manifeste mestesugite si le vorbeste in termeni diferiti: bine comun si solidaritate. In sfarsit, bomboana de pe coliva: Initiativa Civica de Centru Dreapta, o constructie la fel de insailata (aidoma partidului domnului Neamtu), condusa de un fost prim-ministru extrem de arogant si extrem de plin de el (a declarat la o televiziune de partid: „Crin Antonescu nu ar rezista intr-o competitie electorala cu mine. Multa lume ar considera ca sunt arogant. Dar eu chiar cred ca domnul Antonescu nu rezista unei competitii electorale cu mine, directe. Pentru simplul fapt ca nu e pregatit ca presedinte. Insa aceasta e o simpla speculatie, eu nu sunt foarte interesat de sondaje, ma intereseaza mai mult sa pot performa.“) M.R. Ungureanu, sa ne intelegem bine, este extrem de pregatit, a studiat la Oxford.
Adoratia pentru presedinte
Ce sa intelegem din aceasta increngatura politica? Cum sa o evaluam? Momentan, fie si faptul ca scriem despre o astfel de bizarerie, si tot este prea mult pentru un astfel de surogat politic. Ceea ce ramane este evidenta, si aceasta este clara: un partid in deriva (PDL) cauta identitati sub care sa-si ascunda scheletele din dulap. Se face apel la oameni imberbi (si, prin urmare, curati politic) care sa fie mijlocul unui scop mai pragmatic: supravietuirea cadavrului partidului-mama. Pe acest considerent se fac si se desfac manifeste. Este vizata clasa de mijloc, o categorie de cetateni care inglobeaza un segment important de romani ce inca mai reactioneaza la asocieri de cuvinte fara sens, precum fantomele trecutului sau lupta impotriva comunismului, a stangii in general. Asemenea artefacte politice au traversat meteoric cerul politic romanesc postdecembrist. Cum altfel am putea denumi angrenajele politice de tipul Conventiei Democrate din Romania sau al Aliantei Dreptate si Adevar si – de ce nu? – de tipul Partidului Democrat Liberal?
Un alt aspect de mentionat: toate aceste personaje care au compus un manifest politic limitat conceptual (gandirea in clisee este extrem de pretuita) au in comun adoratia pentru presedintele in exercitiu al republicii. In numele acestei adoratii, corifeii increngaturilor de azi s-au suit pe scena cu presedintele, au sustinut discursuri bombastice, au jubilat, au topait de bucurie, au iesit pe geamuri si si-au strigat adoratia. Numele lor este inevitabil asociat cu persoana presedintelui. Cine sa creada in demersul lor politic, ghidat din laboratoarele clarobscurului prezidential? Cine sa le stearga eticheta de fantose politice si de ce?
Cand normalitatea ucide
In Romania nu exista clivaje politice, iar distinctia stanga/dreapta este superflua. Dar asta este o discutie mai ampla, care nu-si are locul in acest spatiu. Daca intr-adevar falia stanga/dreapta si-ar gasi un anumit sens in politica romaneasca postdecembrista, ei bine, atunci o patura rurala saraca si slab pregatita profesional (jumatate din populatia Romaniei locuieste la sate), adaugata la un lumpenproletariat si o patura a somerilor destul de solida din orase, ar insemna un succes perpetuu pentru social-democrati (asa voteaza in intreaga lume cu democratie consolidata aceste paturi ale populatiei). Pentru personaje de tipul celor care s-au strans in jurul amintitului manifest este o sansa faptul ca, in Romania, saracia, coruptia si clientelismul electoral dau tonul economic si politic dupa 1989. In acest mod, cu un discurs ce simuleaza normalitatea si ajutati de masinaria de partid care e facuta sa stranga voturi, pot spera si ei la ceva. Normalitatea i-ar ucide, starea de exceptionalitate le creeaza solul peren pentru a inmuguri politic.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper