Despre librari

Un articol de MIHAI IOVANEL

În cartea lor despre Statele Unite, Ilf si Petrov radeau de farmaciile americane, în care medicamentele reprezinta doar o marfa dintr-o mie, alaturi de bauturi alcoolice, suruburi, anvelope, sosete. Cine intra astazi într-o librarie traieste aceeasi perplexitate. În librarie va gasi, desigur, si carti; dar pentru a le identifica va trebui sa navigheze printre 200 de sortimente de ceai si de chitibusuri pentru prepararea lui – ceainice, ibrice, lingurite, site, clestisori, zaharuri, suporturi; va arunca, vrand-nevrand, o privire catre stivele de CD-uri si DVD-uri care asteapta în van sa fie cumparate; va trebui sa nu se opreasca prea mult în dreptul vinotecii, si nici la raionul de acadele, bombonici, ciocolatele, dulceturi, borcane cu miere, zacusti; sa nu se lase distras de zecile de agende a caror achizitionare, în vremurile noastre digitale, seamana din ce în ce mai mult cu actul gratuit al lui Gide; sa dea la o parte elefanteii roz si maimutoii de plus care ambitioneaza sa redestepte copilul din tine (la niste preturi prea putin naive);  si, nu în ultimul rand, va trebui sa încerce sa nu verse cafeaua pe care a cumparat-o înca de la intrare si sa consume gogoasa achizitionata cu acelasi prilej fara a o tartina pe suprafata ambientului.

Dar asta este. Alternativa e falimentul. Librariile se lupta sa reziste concurentei facute de megalibrariile digitale – a caror oferta e semnificativ mai generoasa –, dar si de milioanele de carti digitale care pot fi descarcate gratuit din retelele-pirat numite „torente“.
Deschizator de drumuri în Romania a fost lantul de librarii „Carturesti“, imitat apoi de „Diverta“. Librariile Humanitas s-au adaptat si ele, începand sa comercializeze ceaiuri si, mai nou, cafea espresso preparata chiar în librarie (Iulian Leca povestea pe platforma Voxpublica despre cum, intrand la Kretzulescu, l-a gasit pe Gabriel Liiceanu instalat în fata aparatului de cafea; bineînteles, prilejul de a-i comanda o ceasca fostului sau profesor a fost prea mirabil pentru a fi ratat – Leca fiind, de altfel, servit cu promptitudine si profesionalism de catre distinsul traducator).
Dar, pana la urma, cu minime exceptii, librariile tot vor disparea – sau doar cartile din ele? Editurile, asa cum le stim, se vor duce la randul lor. Au aparut primii autori de bestselere care si-au scos cartile în regie proprie – volume digitale, al caror cost de productie bate spre zero, comercializate exclusiv pe platformele online Amazon si Barnes and Noble.
Un exemplu deja clasic e John Locke, un fost comisvoiajor care în 2009 s-a apucat sa scrie thrilere. În trei ani publicase noua romane, vandute în peste un milion de exemplare.
Cum a reusit John Locke? Un prim raspuns îl da autorul însusi, în recenta lui autobiografie „How I Sold One Million E-Books in Five Months“ („Cum am vandut un milion de carti digitale în cinci luni“). Dar acest raspuns poate fi aruncat la cos – e doar blabla si nu merita atentie. Adevaratul raspuns apare într-un articol publicat de David Streitfeld, în luna august, în „The New York Times“ („The Best Book Reviews Money Can Buy“) si suna asa: John Locke a cumparat recenzii.
Pe platforme precum Amazon, oricine are posibilitatea de a comenta calitatea unui produs si de a-i da o nota (minim o stea, maxim cinci stele): media evaluarilor primite de un produs ofera, teoretic, un solid punct de referinta celor interesati de achizitionarea produsului (în speta, carti), stimuland sau descurajand vanzarile. Lucrurile stau asa doar în teorie, pentru ca în practica, dupa cum arata o serie de studii academice, recenziile spontane, dezinteresate si anonime de pe Amazon au tendinta exponentiala de a nu fi nici spontane, nici dezinteresate, nici anonime (folosesc „anonim“ inclusiv în sensul ca semnatarii nu sunt profesionisti, ci ordinary people). Dupa cum a descoperit Bing Liu de la Universitatea din Illinois, Chicago, într-o cercetare din 2008, 60 la suta dintre recenziile de pe Amazon ofera nota maxima de cinci stele, iar 20 la suta dau „doar“ patru stele. Dar, dupa cum observa Liu (citat în articolul din NYT tocmai amintit), „în realitate numarul celor dispusi sa scrie recenzii de cinci stele este destul de redus, astfel ca aceste recenzii trebuie create“. De catre cine? Ei bine, exista profesionisti care se ocupa cu asta. Articolul din „The New York Times“ discuta pe larg cazul unui astfel de profesionist, Todd Jason Rutherford, care s-a îmbogatit contractand, scriind si plasand pe Amazon recenzii elogioase. Unul dintre angajatii lui (caci de unul singur n-ar fi facut fata cererii), Brittany Walters-Bearden, marturisea ca pentru o recenzie de 50 de cuvinte nu se ostenea sa citeasca nici un rand din carte, informandu-se doar de pe internet; în schimb, „pentru o recenzie de 300 de cuvinte rasfoiam cartea cam 15 minute. Mi-ar fi placut în unele cazuri sa citesc toata cartea. Dar cum trebuia sa scriu 70 de texte pe saptamana pentru a-mi plati facturile…“ Oricum, încasarile tinerei Brittany s-au ridicat la 12.500 de dolari, pentru o munca de cateva luni: nu-i rau deloc.
Prin urmare, tot ce avea de facut un scriitor în pozitia lui John Locke era sa cumpere cateva zeci sau sute de recenzii; cum acestea – mai încape vorba? – sunt mai mult decat favorabile, adica encomiastice, cartile lui Locke au ajuns în scurt timp sa aiba note maxime (cinci stele), asortate unor aprecieri exaltate. Odata creat buzz-ul si cum pretul de vanzare al thrilerelor lui Locke era – alta gaselnita – doar 99 de centi, vanzarile au luat-o în sus. Astfel a ajuns John Locke primul autor de e-book-uri produse în regie proprie care sa depaseasca milionul de bucati vandute.
Dar însisi scriitorii consacrati se amesteca în multimea „anonima“ de pe Amazon. Decat sa participi, ca în Romania, la vreo lansare obosita, arborand o expresie subtil melancolica în timp ce criticii invitati te lauda ca asa si pe dincolo, sau decat sa arunci cu bani în stanga si în dreapta pentru a primi cateva recenzii de mantuiala, de ce sa nu iei haturile în propriile maini? În ultima vreme s-au înmultit scandalurile privind scriitori altfel celebri si bogati care, asumandu-si identitati false, si-au recenzat favorabil propriile carti, tamponandu-le în schimb pe cele ale concurentei. Cel mai recent caz este al autorului de romane politiste, tradus si în romana, R.J. Ellory: dupa ce a fost demascat de un coleg – tot autor de policier –, Ellory a recunoscut si si-a cerut iertare, promitand ca nu mai face.
Revenind la punctul de plecare, librarii viitorului vor fi cei care vor vinde cele mai multe carti creand „noduri“ pe retelele virtuale de socializare si pe platforme precum Amazon – într-un fel sau în altul: prin recenzii false, prin diverse „evenimente“ mai mult sau mai putin colaterale sau prin alte mijloace pe care infinita inventivitate umana le va nascoci în viitor. În ce priveste librariile, ele vor ramane locul în care veti gasi, ca si pana acum, ceaiuri, bomboane, scobitori si numerosi mutunache; dar si – tempus fugit – papusi gonflabile, pantofi ortopedici, pistoale cu bile si mielul Vasilica.

2 comentarii pentru “Despre librari”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper