De gustibus… Bucate si bucati literare

Departe de a mai fi un simplu „sujet“ de conversatie pentru gospodinele de la coada – loc de socializare în timpul socialismului „multilateral dezvoltat“ – sau la o ceasca de cafea în sufrageria bunicii, pregatirea bucatelor si servirea mesei au intrat de mult în atentia oamenilor de stiinta, facând obiectul unei discipline academice cu hotare si noime ferme, numita etnologia alimentatiei sau, în spatiul antropologiei culturale americane, food-ways.
Universitarul iesean Petru Ursache, astazi putin trecut de 80 de ani, unul dintre   patriarhii folcloristicii si etnologiei românesti, a ramas, dupa ce colegii de generatie    (Nicolae Bot, n. 1929, Monica Bratulescu, n. 1930, Ioan Serb, n. 1932, Nicolae Rosianu, n. 1935) si chiar altii mai tineri (Vasile Tudor Cretu, n. 1938, Ion Seulean, n. 1939, Lucia Berdan,
n. 1942 etc.) ne-au parasit cu grabire, a ramas, zic, ca „singur printre etnologi“, asemenea olteanului genial  stramutat, pentru o vreme, la Iasi, „singur printre poeti“, sa înfrunte, alaturi de luptatoarea sa sotie, prozatoarea Magda Ursache, vremea si vremurile.
Petru Ursache se arata a fi, prin scrierile sale care se succed într-o cadenta sustinuta, nu doar foarte prodigios, dar si foarte deschis spre nou. Caci, desi debutul sau editorial, cu monografia revistei „Sezatoarea“ (1972), fosta teza de doctorat, elaborata sub  îndrumarea profesorului Mihai Pop, la Universitatea din Bucuresti, îl arata a fi întors cu fata mai mult spre trecut, catre traditie (publicatia lui Artur Gorovei fiind exponenta, prin excelenta, a acestei orientari), scrierile urmatoare scot în evidenta preocuparea sa pentru aceeasi substanta – vechea cultura traditionala a poporului român – tratata însa într-o   maniera moderna, din perspectiva estetica („Poetica folclorica“, 1976, „Prolegomene la o estetica a folclorului“, 1980, „Etnoestetica“, 1998, „Cazul Marie sau despre Frumos în cultura orala“, 2001), etnologica („Eseuri etnologice“, 1986, titlu dat de editor, fortat de „comandamentele“ epocii, în loc de, în intentia autorului, „Moartea formei“, cum marturiseste acesta într-un interviu acordat scriitorului Cassian Maria Spiridon, aparut în „Convorbiri literare“, 4 (64), 2001, si reluat în numarul omagial pe care „Rastimp“. Revista de cultura si traditie populara, anul XIV, nr. 1 (55), 2011,  care apare la Drobeta-Turnu Severin, sub redactia neobositului Isidor Chicet, i-l dedica  etnologului la împlinirea vârstei de 80 de ani), filosofica (vezi „Etnosofia“, 2006), religioasa (vezi „Mic tratat de estetica teologica“, 1999), etica etc.
În fapt, încercând mereu alte moduri de abordare a literaturii populare, etnologul de la Iasi s-a situat permanent în contra directiei (ca sa citam o sintagma celebra a  esteticianului Titu Maiorescu, caruia P. Ursache îi dedica o monografie, în 1987) dominante la un moment dat în folcloristica româneasca, mai ales în contra  contemporanilor sai ieseni, unii dintre ei prea atasati de traditie într-un sens restrictiv si prea vehementi întru sustinerea acesteia ca expresie a arhaicitatii, vechimii, trainiciei, neschimbarii..
Cartea „Bucataria vie. File de antropologie alimentara“ (Junimea, 2011) este o mostra elocventa în acest sens. Si aici autorul pare a face abstractie de (aproape) tot ce s-a scris la noi si aiurea în acest domeniu, mai putin scrierile lui Mihai Lupescu, colaborator al revistei „Sezatoarea“, autor al unei lucrari de pionierat în domeniu, „Bucataria taranului român“, trimisa spre tiparire la Academia Româna înca din 1916, dar ramasa în manuscris pâna în anul 2000, când a vazut lumina tiparului la Editura Paideia cu o prefata de Radu Anton Roman, Studiu introductiv si bibliografie de Maria Rafaila, Postfata de Antoaneta Olteanu, si de cele ale lui Radu Anton Roman, intens mediatizate si „gustate“ de varii categorii de cititori, intrate, dupa moartea autorului, în categoria culturii de masa sau „de consum“. La fel, nu putea sa scape atentiei etnologului nici eseul filosofic al lui Anthelème Brillat-Savarin, „Fiziologia gustului“, 1825 (trad. rom. 1988), mentionat timid în vreo doua locuri, macar ca „jucareaua“ frantuzului este socotita „cap si începatura“  pentru o filozofie a pregatirii bucatelor si a servitului mesei: „Cu Brillat-Savarin – scrie un continuator plin de spirit al acestuia – asistam la un demers propriu-zis filozofic ce poate fi înscris în istoria ideilor. Institutia nu-i va face loc, pentru ca el si-a ales drept obiect ceva ce, pentru puristi, nu poate avea demnitate: gustul, hrana, alimentele, trupul. „Physiologie du goût“ este o carte de filozofie, este cu mult prea pripit sa o reducem, cum adesea s-a facut, la o culegere de anecdote de spus la masa, la o gramada de istorioare gurmande amuzante, sau la o lucrare atipica, de genul jurnal de bord al unui fin cunoscator, ba chiar al unui mâncau. Demersul reflexiv al lui Brillat-Savarin trebuie inclus în curentul putin citit, si înca si mai putin studiat, al Ideologilor“ (Michel Onfray, „Ratiunea gurmanda. Filosofia gustului“ (1995, trad. rom. Editura Nemira, 2000, p. 73).
Nici cartea confratelui Petru Ursache nu este, cum lasa sa se înteleaga subtitlul, un studiu de  „antropologia alimentatiei“, macar ca structura ei releva o viziune antropologica: „hrana, limbaj primordial“, „crud“ si „gatit“ dupa porunci si legi“, „hrana si magie“, „mitologie si istorie“, „hrana taranului român“ etc., fiind, mai degraba, un excurs, facut cu bun-gust, prin literaturile lumii, de la epopeea lui Ghilgames si textele veterotestamentare pâna la scrierile autorilor români (mai ales) de la Negruzzi si Kogalniceanu pâna la Pastorel Teodoreanu si Mihail Sadoveanu..
În special opera acestuia din urma, unul dintre literatorii preferati ai universitarului iesean (vezi selectia de eseuri, Sdovenizând, sadovenizând…, 1994, editia a doua 2005) este citita cu placere, cu delectare putem zice, cunoscând unele dezvoltari în „Bucataria vie“, precum, spre exemplu, însemnarile despre reîntoarcerea, fortata, în natura a Genovevei de Brebant, în versiunea „de autor“ „Maria Sa Puiul Padurii“: „Dupa multe zile de cautari, Doamna Genoveva gasi, în sfârsit, într-un fund de vâlcea, izvorul de slatina de care avea nevoie si astfel putu sa se foloseasca de alte daruri ale padurii. Pânisoarele, râscovii si hribii aparura pe vetrita din jurul focului si în siraguri lungi la soare pentru proviziile de iarna…“. A se compara hrana aceasta silvestra cu mâncarurile servite la ospatul cavalerilor pregatiti sa plece întru apararea crestinatatii: „Doamna Genoveva priveghea de-aproape miscarea slujitorilor. Deserta pe tavi mari de arama multe din bunatatile camarilor ei: peste afumat, grasime de porc alba ca laptele, pandispanduri cu mere …“.
Capitolul cel mai „antropologic“ al cartii, care face trimitere vizibil, prin titlu, la studiul fondator al lui Claude Lévi-Strauss, „Le Cru et Cuit“ din „Mythologiques“, a fost oferit, cu gentilete, de autor, pentru a fi publicat în volumul omagial, alcatuit de colegii de Catedra cu ocazia împlinirii, de catre semnatarul acestor rânduri, a vârstei de 70 de ani,  „Exigentele si actualitatea lecturii etnologice. In honorem Nicolae Constantinescu“, editori Narcisa Stiuca si Adrian Stoicescu (Editura Universitatii din Bucuresti, 2012, p. 111-120)1, gest pentru care îi multumesc si îi ramân îndatorat.
Originala în sine, în felul de a pune problemele si de a le rezolva, scrierea universitarului iesean aduce înca un spor de noutate prin antologia de texte pe teme gastronomice selectate, într-o ampla anexa, întâi din opera lui Mihail Sadoveanu, rânduite în capitole sugestiv numite: „traditia la ea acasa“, „prilejuri de calatorie si popasuri“, „ospetie si chef“, „cafea si vin“, „bucate si povesti de vânatoare“, apoi din poeti români în ale caror creatii s-au strecurat aluzii alimentare, de la I. Budai-Deleanu la Tudor Arghezi, Ion Pillat, Ion Minulescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Stefan Baciu, pâna la cei „foarte contemporani“, poeti si prozatori adunati în „pustiul înfloritor de la terasa MNLR“ si care „se apleaca de la  mese cu dexteritate si gratie/ si iau cu halbele din râul Iordanului/ inspiratie pentru înca o generatie literara/ pâna apar Grosan cu Buduca si Marian Draghici/ si vine si Suciu si face ecluza pe apa Iordanului/ si tot wiskey-ul lumii acesteia berea si coniacele celeilalte lumi/ vor curge numai si numai înspre mesele lor“.
Cu cele mai recente carti ale sale, P.U. se dovedeste a fi mai tânar spiritual si mai updatat, decât confratii sai nascuti cu un deceniu în urma sau chiar mai târziu, încremeniti în proiecte reverentioase dar  mai putin fructuoase si în atitudini iconoclaste.

Un comentariu pentru “De gustibus… Bucate si bucati literare”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper