Cherubino, asa cum l-a imaginat Kierkegaard

Un articol de COSTIN POPA

Exaltare adolescentina, agitatie continua, zbateri, emotie cvasi-maladiva, trepidatie intensa, deruta si oscilatie pasionala, dorinta sexuala neîmplinita, fara putinta de a-i detecta izvoarele, autoadmiratie, neliniste, framântare, melancolie, febrilitate, sensibilitate extrema, impulsuri explicite sau ostoite, reflexivitati nesigure, labilitati, contradictii, autoironie, neliniste, tulburare, suspine, senzualitate emergenta… amestecuri confuze. Stari ale germenilor unui erotism incipient, nedefinit, vag, difuz, dar invaziv, rascolitor. Acest Cherubino chiar nu stie ce se petrece cu el („Non so più cosa son, cosa faccio“), se lamenteaza si interogheaza, pentru lamuriri, doamnele experimentate, „Voi, che sapete che cosa e amor, donne vedete, s’io l’ho nel cor“. Nu stie ce-i mistuie sufletul, ceva simte, dar nu poate defini. Un mister…
Da, acest Cherubino mi-a aparut cu claritate drept imaginea scenica a ceea ce a gândit Søren Kierkegaard în 1843 si l-a fixat în opera sa, în care l-a sugerat pe eroul mozartian drept prim stadiu erotic. Ei bine, gratie talmacirii mezzosopranei Kate Lindsey, l-am avut în fata la un recent spectacol cu „Nunta lui Figaro“, la editia cu numarul 64 a Festivalului International de Arta Lirica de la Aix-en-Provence. Nu credeam ca o asemenea multitudine de fatete, de detalii, pot fi înfatisate de o interpreta. Juna americana de 31 de ani a fost debordanta, zvapaiata, în permanenta miscare browniana, cum spuneam, cu atitudinile cele mai diverse. Da, abilitatile de joc, de expresie corporala si faciala ale lui Kate Lindsey s-au demonstrat nelimitate. Cu look minion, delicios, subtire si dezinvolta, artista a realizat o creatie memorabila. Nu stiu cât de mult a intervenit regizorul Richard Brunel în conturul lui Cherubino. Am fost surprins ca într-un interviu luat de dramaturgul Catherine Ailloud-Nicolas nu a pomenit personajul. Poate ca a avut doar meritul de a nu strica ceea ce tânara mare artista (nu ma feresc de cuvinte mari!) a conceput în plan filosofic si a redat fara repros. De aceea, îi acord integral cununa de lauri lui Kate Lindsey.
Din perspectiva vocala, timbralitatea îi este lirica, de mezzosoprana cu irizatii sopranile, ceea ce se potriveste bine cu ambiguitatea adolescentina a personajului. Nu amploarea de sunet este calitatea primordiala a artistei, ci muzicalitatea, nuantarile, rafinamentul, sonoritatile camerale discrete.
Dupa experienta unica de la Aix, mi-as dori sa asist la spectacole mozartiene cu „Flautul fermecat“ si „Don Giovanni“ în care sa descoper prin interpretii lui Papageno si Giovanni, transpunerea în totala profunzime ideatica a celorlalte doua stadii erotice kierkegaardiene, asa cum filosoful danez le-a definit. Dar pentru asta este nevoie de doi interpreti geniali de talia lui Kate Lindsey, de doi gânditori ai liricii si, nu în ultimul rând, de regizori si dramaturgi pe masura.
Spectacol de echipa
Daca pentru mine Cherubino a fost centrul vital al productiei, nu înseamna ca alti artisti din distributie nu au fost la înaltimea unui spectacol vivace, jucat admirabil, cu extrem de multa miscare. Personajele au primit profiluri deslusite si chiar faptul ca soprana Malin Byström, interpreta Contesei, era însarcinata, i-a servit regizorului pentru o încadrare inedita în trama. Teatralitatea mozartiana, prezenta la fiecare pas în partitura, a respirat prin toti porii si a înfatisat o adevarata „folle journée“ a lui Beaumarchais, a lui Lorenzo da Ponte, a lui Amadeus.
Daca modernizarea prin jocul scenic a fost un demers reusit, autorul mizanscenei a dorit sa mearga mai departe si sa aduca actiunea în zilele noastre (decoruri Chantal Thomas, costume Axel Aust). A izbutit doar partial. A ne situa într-un birou de firma poate fi, cu indulgenta, o idee functionala pentru primul si al treilea act (desi un asemenea ambient pare o locatie cam ciudata pentru o nunta), dar a avea în actul secund un decor casnic, cu dormitor si masini de cusut, ca anexa la camerele de lucru, este ceva fortat. Placut a fost simbolul din ultimul act, când inventivul Richard Brunel (cu sprijinul maestrului de lumini Dominique Borrini) a proiectat peste decorurile din scena umbra batrânului si solitarului platan ce creste printre scaunele auditoriumului „open air“ de la Théâtre de l’Archevêché, obtinând efectul de imagine al gradinii palatului Contelui Almaviva.
Pulsatia vie a spectacolului s-a datorat si directiunii muzicale a lui Jérémie Rhorer la pupitrul orchestrei pe care a fondat-o, Le Cercle de l’Harmonie. A condus-o cu gestica eleganta catre sonoritati transparente, diafane. Tempii au avut cumpanirea corecta si discursul a balansat între vioiciune, spuma si introspectie, cu inteligenta aplecare asupra zicerii recitativelor. Printre multe alte momente exemplare, celebrul desen melodic din final „Contessa,  perdono“ pe care îl rosteste Contele, „iertarea universala“ cum a numit-o cândva Riccardo Muti, a fost într-adevar ca o coroana a dezlegarii tuturor conflictelor, a asezarii molcome a spiritelor. Un cor cu nume de lux, „Les Arts Florissants“, si-a regasit rapid omogenitatea si tonurile frumoase.
Frazarea impecabila în ariile „Porgi amor“ si „Dove sono“, discursul nuantat au fost atributele de exceptie ale sopranei Malin Byström, în rolul Contesei Almaviva. Prin aceeasi conducere fluida a însiruirii de sonuri din aria „Deh vieni non tardar“ s-a facut remarcata si interpreta Susannei, Patricia Petibon, a carei placuta voce de soprana a câstigat în consistenta fata de anii anteriori, desi nu întotdeauna a fost însotita de „glanz“. În plus, pe alocuri, câteva respiratii „furate“ sau sunete situate sub tonul exact, s-au mai facut simtite. Cele doua principale personaje masculine, Contele si Figaro, au revenit baritonilor Paulo Szot si Kyle Ketelsen, glasuri frumoase, rotunde si expresive. Mai putin realizate din unghi vocal au fost Marcellina si Bartolo, propuse de mezzosoprana Anna Maria Panzarella si basul Mario Luperi, prima fara pregnanta, cel de-al doilea destul de uzat. Sunt însa observatii care nu au afectat imaginea unui spectacol de echipa, aflat sub semnul pajului Cherubino.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper