Se poate reconecta curentul principal al Stângii europene la socialism si la democratia economica?

Un articol de NYEGOSH DUBE

Recentele alegeri din Franta au oferit Partidului Socialist controlul nu doar asupra executivului, ci si asupra legislativului. Sa fie acesta, oare, un lucru bun? Pentru noi, cei de Stânga, cu siguranta. Sa fie acesta un pas important în instaurarea unei ordini economice de tip socialist în Europa? Nici vorba. În Franta, avem un partid socialist care nu militeaza defel pentru valorile socialiste. Fireste, însa, ca asta nu se întâmpla doar în Franta. Partidul Socialist al Muncitorilor din Spania nu are mai nimic de-a face cu socialismul sau cu promovarea puterii colective a lucratorilor. În Anglia, avem un partid laburist care nu promoveaza nicio forma de control al muncitorilor asupra economiei. În Germania si în Suedia, partidele social-democrate par sa considere ca social-democratia poate coexista cu antidemocratismul economic funciar al capitalismului corporatist – idee care, pe masura evolutiei neoliberalismului, s-a dovedit cum nu se poate mai eronata. Toate aceste partide au renuntat de mult la socialism si la controlul democratic asupra capitalului.
Cum capitalismul trece printr-una dintre cele mai grave crize ale sale din anii ’30 încoace, ati putea crede ca ar fi trebuit sa asistam la aparitia unui nou val socialist în Europa, la o initiativa de preluare a puterii din mâinile oligarhiei corporatiste si financiare, pentru a o încredinta unor institutii economice controlate în mod democratic, de înlocuire a actualului sistem cu unul în care cetatenii sa decida împreuna cum sa aloce resursele si sa distribuie avutia comuna. Ati fi îndreptatiti sa credeti ca principalele partide de stânga – social-democratii, socialistii, laburistii – ar încerca sa extinda democratia în sfera economica si sa reduca inegalitatile de venit si putere. Din pacate, în loc sa conduca rezistenta împotriva lui, majoritatea acestor partide a ajuns sa accepte modelul neoliberal. În timpul acestei crize, total lipsite fiind de o viziune alternativa, ele au ajuns sa se zbata ca pestele pe uscat. Desi victoria socialistilor francezi e binevenita, partidul lor nu propune nicio schimbare fundamentala în modalitatea de control al capitalurilor. În lipsa unor astfel de schimbari, impozitarea cu 75% a veniturilor de peste un milion de euro risca sa duca la fuga capitalului peste hotare. Or, capitalul ar trebui sa ajunga în mâinile muncitorilor francezi, nu peste Canal sau dincolo de Atlantic.
„New York Times“ a publicat de curând un foarte interesant articol scris de Steven Erlanger si intitulat „Ce este un socialist?“. Vorbind despre alegerile din Franta, Erlanger se întreaba: „Si oricum, ce mai înseamna sa fii socialist în ziua de azi?“. Raspunsul lui: „Mai nimic“. Iar daca ne referim la socialisti precum Hollande sau Zapatero, are perfecta dreptate. Dar el sustine în mod absurd ca, dat fiind ca pâna si conservatorii au îmbratisat idei asa-zis socialiste, cum sunt cele ale statului bunastarii si impozitarii progresive – dar si restrictiile impuse asupra emisiilor de CO2 –, socialismul „si-a cam facut treaba“. În consecinta, „socialismul pare sa aiba din ce în ce mai putine de spus.“ Asemenea multor altora, Erlanger echivaleaza în mod gresit socialismul cu statul bunastarii, impozitarea progresiva si alte tipuri de reglementari impuse întreprinzatorilor privati. Ceea ce nu se deosebeste foarte mult de ceea ce facea Tea Party-ul american când îl numea pe presedintele Obama socialist. Fireste ca, pentru Tea Party, socialismul este ceva înspaimântator, asa ca a pleda pentru niste impozite ceva mai mari pentru milionari ar întrece orice închipuire, pentru ca i-ar aduce mai aproape de temutul socialism. Pentru Erlanger, socialismul nu e amenintator, ci, pur si simplu, irelevant.
Ce este socialismul?
Ei bine, permiteti-mi sa fac o sugestie extrem de îndrazneata: orice partid european care se intituleaza socialist – sau, cel putin, face parte din Internationala Socialista si/ sau din Partidul Socialistilor Europeni – ar trebui sa faca toate eforturile pentru transformarea ordinii capitaliste europene într-una indubitabil socialista. Daca acceptam acest lucru, atunci e limpede ca partidele socialiste europene nu si-au facut treaba. Imaginati-va o grupare politica socialista care militeaza chiar pentru socialism! Quelle horreur! Ceea ce suscita o întrebare-cheie: ce înteleg eu prin socialism? Întâi de toate, permiteti-mi sa spun ce consider ca nu înseamna socialismul: nu înseamna statul bunastarii si impozite progresive, nici controlul statului asupra întreprinderilor private si nici chiar proprietatea de stat, desi fara îndoiala ca unii socialisti au sustinut astfel de masuri. Si, cu siguranta, nu este sistemul colectivist impus de statul autoritar, asa cum a existat el în blocul sovietic si înca mai dainuie în locuri precum Cuba, chiar daca aceste regimuri s-au auto-intitulat socialiste. (Daca acceptam sa le numim socialiste, am putea la fel de bine considera ca Germania de Est era o democratie, tinând cont de denumirea sa oficiala!) Dupa cum preciza si Declaratia Internationalei Socialiste (IS) de la Frankfurt, din 1951: „Comunismul îsi atribuie, pe nedrept, o parte din traditia socialista, când, de fapt, el n-a facut altceva decât sa o distorsioneze pâna într-acolo, încât a ajuns de nerecunoscut“.
Sustin ca socialismul este un sistem în care cetatenii, care constituie ceea ce numim „societate“, controleaza institutiile si procesele economice în propriul beneficiu, asigurându-se ca interesul public are prioritate în fata maruntelor interese individuale sau oligarhice. O buna parte din acest control trebuie sa fie exercitata de catre cetateni, în calitatea lor de producatori ai avutiei comune. Asta înseamna controlul asupra productiei si investitiilor, dar si asupra distribuirii roadelor acestor activitati, repartizarea echitabila a veniturilor si a bogatiei fiind unul dintre scopurile sale fundamentale. Singurele mijloace prin care cetatenii pot exercita controlul asupra economiei sunt mecanismele democratice, care se refera atât la institutiile politice existente, cât si la institutiile nou create ale democratiei economice, inclusiv companii democratizate.
Cu alte cuvinte, în centrul ideii de socialism se afla notiunea de democratie economica, adica acea democratie extinsa la sfera economica, la toate nivelurile ei, de la cel micro pâna la cel macro. Ea cuprinde institutii precum companiile aflate în proprietatea angajatilor sau administrate de acestia (inclusiv cooperative), fonduri de investitii create din banii muncitorilor si companii cu actionariat salarial, institutii financiare detinute si controlate de colectivitate, fonduri de investitii nationale si internationale administrate în mod democratic, care detin procente semnificative din actiunile unor mari corporatii, dar si proprietatea municipala si de stat, cu conditia sa aiba un grad important de participare a cetatenilor si lucratorilor. În vreme ce „democratia politica este un element indispensabil al unei societati socialiste,“ dupa cum proclama Declaratia de Principii a Internationalei Socialiste din 1989, democratia economica este, la rândul ei, o conditie necesara pentru o autentica democratie politica, nealterata de puterea oligarhica corporatista.
Un manifest pentru democratia economica
Probabil ca va va surprinde sa aflati ca toate partidele care fac parte din Internationala Socialista au subscris la viziunea pe care am schitat-o mai sus! Potrivit Declaratiei IS: „Raspunsul socialist este cât se poate de raspicat: popoarele lumii ar trebui sa exercite controlul asupra tuturor aspectelor vietii politice, sociale si economice, prin intermediul unui tip mai avansat de democratie“. Si continua: „Internationala Socialista… militeaza, ca întotdeauna, în favoarea democratizarii la scara mondiala a structurilor de putere economice, sociale si politice“. Si: „Miscarea democratica socialista sustine în continuare atât socializarea, cât si proprietatea publica în cadrul unei economii mixte… Dar obiectivul controlului social asupra economiei poate fi atins printr-o întreaga paleta de mijloace economice“.
Aceste mijloace economice includ: „politici de productie democratice, participative si descentralizate; controlul public al investitiilor; s…t procese decizionale colective atât la nivelul companiei, cât si la cel al locului de munca, dar si implicarea sindicatelor în deciziile de politica economica nationala; cooperative autogestionate, alcatuite din muncitori si agricultori; întreprinderi publice în care sa existe formule democratice de control si luare a deciziilor (…); democratizarea institutiilor sistemului financiar si economic mondial (…); controlul si monitorizarea internationala a activitatii corporatiilor transnationale“.
Textul continua în acelasi spirit si merita citat pe larg: „Nu exista un model unic, consacrat, al democratiei economice, ceea ce înseamna ca avem suficient spatiu de manevra chiar si pentru cele mai îndraznete dintre experimente (…) Cu toate acestea, principiul care sta la baza ei e cât se poate de clar – controlul nu doar formal, legal, asupra Statului, ci implicarea substantiala a muncitorilor însisi si a comunitatilor din care fac parte în luarea deciziilor privitoare la economie. Acest principiu trebuie sa se aplice atât la nivel national, cât si la nivel international (…)  Concentrarea puterii economice în mâinile celor putini trebuie sa fie înlocuita de o noua ordine, în care fiecare persoana are dreptul – ca cetatean, consumator sau salariat – sa influenteze directia si modul de distributie al productiei, structura mijloacelor de productie si conditiile de munca“.

Prin urmare, Declaratia de Principii a Internationalei Socialiste din 1989, aflata înca în vigoare, contine un manifest lipsit de orice echivoc în favoarea democratiei economice! Sintagma „democratie economica“ apare chiar de trei ori în document. Nu mai putin de 28 de partide politice din Uniunea Europeana, majoritatea, importante partide aflate la guvernare sau în opozitie, au aderat la principiile acestei Declaratii, înscriindu-se în Internationala Socialista. Altceva, însa, nu prea au facut. E timpul ca partidele socialiste, social-democrate si laburiste din Europa sa înceapa sa promoveze – si sa implementeze – principiile la care deja au aderat! Cât priveste întrebarea ce serveste de titlu acestui articol, raspunsul meu ar fi: Nu doar ca poate, dar trebuie sa o faca, daca doreste sa ofere cetatenilor Europei o viziune autentica asupra schimbarii si o alternativa consistenta la disfunctionalul si antisocialul model economic existent.

Traducere de Alexandru Macovei
Text preluat de pe platforma CriticAtac.ro

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper