România 2012: lecţia de anatomie politică pentru novici

Un articol de AURELIAN GIUGAL

Motto:
„Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, si ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, caci nu este nimic nou sub soare.“ – Ecclesiastul 1 (9)
„Domnia ordinului si legalitatii lipsesc acum.“ Daca acestea ar exista „capitalurile ce fug azi de noi… vor alerga de sine catre noi din toate partile si creditul va aduce si la noi sosele, canaluri, drumuri de fier si exploatari de tot felul… de care noi din nenorocire suntem cu desavârsire lipsiti.“ ? Barbu Catargiu – „Proprietatea în Principatele moldo-române în Acte si Legiuiri privitoare la chestiunea taraneasca“, citat în L. Patrascanu, „Un veac de framântari sociale: 1821-1907“, Editura Politica, Bucuresti, 1969, p. 250.

În „Lectia de anatomie a doctorului Tulp“ (1632), Rembrandt ne înfatiseaza sapte medici din Breasla Chirurgilor din Amsterdam ce asista la lectia de anatomie sustinuta de doctorul Nicolaes Pietersz (cunoscut si sub numele de Tulp). În România zilelor noastre o generoasa clasa politica ofera o lectie gratuita de anatomie politica întregii societati românesti, stupefactia celor care privesc ca la un muzeu al curiozitatilor naturale fiind pe masura propriei lor ignorante.
A fost nevoie de un referendum însailat ca România sa-si redescopere monstrii politici si sociali care-i dau sens. O Curte Constitutionala ce exista din considerente politice amâna cu obstinatie luarea unei decizii, nu pentru ca ar fi foarte greu de luat o anumita pozitie, ci pentru ca si aici taberele politice nu pot coabita. În anul 2012 în România au loc dezbateri fluviu pe tema prolixa a numarului de locuitori cu drept de vot. Taberele aflate în competitie avanseaza cifre care mai de care mai fanteziste. Câte bordeie, atâtea obiceie, nu? Parchetul si emisarii straini descopera uimiti ca în România exista frauda electorala. Un consilier american, Philip Gordon, care-i pasa de România, de viitorul ei, de democratia ei (pe cuvântul meu, asa a declarat domnia sa), a venit sa ne spuna noua, aici în Balcani, ca „au existat, asa cum se stie, acuzatii credibile de vot ilegal masiv la referendum“, ca „au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanti, care ar schimba cvorumul de vot si, se pare, încercari de presiune asupra Curtii Constitutionale privind validarea referendumului“. Ceea ce nu vrea sa stie emisarul american este faptul ca mita electorala si votul ilegal sunt practici recurente în procesele electorale din România ultimelor doua secole. Pai, hai sa ne împrospatam memoria. Iata o declaratie solemna rostita în Camera Deputatilor, la doua luni (27 mai 1917) dupa prima revolutie rusa, declaratie reprodusa de Matei Dogan („Sociologie politica. Opere alese“, Editura Alternative, Bucuresti, 1999): „Timp de 40 de ani, partidele noastre politice au practicat fara exceptie coruptia… Noi toti suntem raspunzatori pentru aceasta situatie, pentru ca nu am facut nimic ca sa oprim aceasta monstruoasa tiranie si coruptie a vietii noastre politice. Prin metodele pe care le-am folosit, am creat, sustinut si dezvoltat atotcuprinzatoarea putere a oligarhiei.“ – p. 141. „Atotcuprinzatoarea putere a oligarhiei“ se dezvoltase în conditiile votului cenzitar, vot ce înca stârneste regrete în România postcomunista. Poate nu ar fi rau sa se republice anumite studii referitoare la perioada „democratiei mimetice“ (Matei Dogan) interbelice: spre exemplu, Marcel Ivan, „Evolutia partidelor noastre politice în cifre si grafice 1919 – 1932“ (se vorbeste aici despre zestrea guvernamentala) sau Matei Dogan, „Regimul politic si clasa politica în România interbelica“ (se vorbeste cu generozitate în acest studiu despre fenomenul coruptiei si al falsificarii voturilor).
În postcomunism, coruptia & clientelismul electoral au fost regula si nu exceptia alegerilor generale si locale. De altfel, presedintele suspendat a fost si este un fan înveterat al utilizarii conceptelor de coruptie si clientelism electoral. E drept, domnia sa face apel la aceste practici într-un mod de-a dreptul selectiv (perfect inteligibil de altfel, e un animal politic ce-si doreste victoria): atunci când este pe cale sa piarda activeaza placa zdrelita a fraudei electorale; când lucrurile sunt clare si victoria asigurata nu mai este nevoie sa facem referire la fraude, alegerile au fost deja corecte. S-a ajuns la situatia bizara în care un partid a vorbit de mita electorala în termeni de strategie politica menita sa asigure succesul în alegeri (pentru cei care au ratat momentul a se vedea alegerile din colegiul electoral 6 Neamt, colegiu câstigat, inclusiv prin oferirea de mita electorala, de Adrian Radulescu, jucator politic ce avea pe spatele tricoului sigla PDL). Am mai scris si mai scriu, aruncati o privire pe rezultatele electorale de la alegerile locale si generale sau, daca vreti, europarlamentare. Veti descoperi urmatoarele scoruri electorale: în localitatile unde domina pedelistii (primarii sunt membrii acestui partid) scorurile sunt foarte mari pentru PDL (localitati rurale cu scoruri si peste 80%); invers, unde pesedistii sunt dominanti, ei bine acolo câstiga, curios, au ba?, si cu peste 80%, PSD. Exemplele sunt numeroase si pot fi oferite cu generozitate (alegerile generale din 2008 sunt elocvente). La europarlamentarele din 2009 EBA a fost pe locul trei în judetul Hunedoara (dupa PDL si PSD). Va imaginati asta fara fraude electorale? Eu nu. PNL-ul se încadreaza si el în aceasta schema, numai ca retelele clientelare ale acestui al treilea partid românesc sunt mult mai firave (e si asta o explicatie de ce partidul este pe pozitia pe care este).
Prin urmare, coruptia electorala este o practica ancestrala pe plaiurile noastre, iar daca ar fi o planta am putea-o clasifica la speciile endemice, numai ca, stupoare, organismele internationale au aflat despre acesti monstri electorali doar la referendumul de pe 29 iulie. Curat murdar, coane Fanica, ar spune nenea Caragiale. Senzatia care se degaja este aceea ca se încearca o lovitura de forta si nu se urmareste deloc normalizarea actului electoral. Sa rezolvam treaba cu acest referendum si mai apoi vedem noi ce este de facut cu frauda electorala, par a-si pune cerberii înhamati la munca migaloasa a detectarii neregulilor electorale (nu se mai bate la poarta sa vedem daca mai traieste nea Vasile, se bate la poarta se vedem daca a votat nea Vasile). Ceva în genul: pâna la anul, ori moare magarul, ori piere samarul, coruptia electorala fiind pictata când în clarobscur, când se pierde în liniile de fuga aidoma tablourilor impresionistilor.
Ce ar mai fi de spus în tot acest circ (cu presedintele suspendat adus la exasperare de sovaiala unei curti ce joaca dupa melodii diferite) cu valoare de lectie politica exemplara? Poate doar ca ar trebui sa nu ne mai lamentam într-atât de toate aceste manifestari ale unui organism bolnav politic si sa gândim mai putin patimas realizând ca un asemenea scrutin electoral reprezinta proba turnesolului si are menirea sa readuca la lumina (în caz ca am uitat cumva) toate artefactele unei culturi politice precare si rudimentare. Putem învata ceva din acest referendum? Istoria politica si intelectuala ne învata ca nu.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper