Inventarea tenisului (2)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

E la mare moda identificarea, dezvaluirea si denuntarea „plagiatorilor“. Sigur, în acest belicos la culme con-text sunt practic „condamnat“ sa devin coreut în imensul madrigal cacofonic al deontologilor si eticienilor actului scriptural. Constiinte pure si spirite intransingente, operând cu maximalisme radicale, acestea cu siguranta ca sunt atinse de aripa perfectiunii, mai putin un singur aspect: nu vad padurea din pricina copacilor. Într-un spatiu comunitar normal, natural ca as racni si eu „hotul“, aratând cu degetul impostura prim-ministeriala. Însa în conditiile în care din biata tarisoara dispar flote, sute de mii de hectare de padure, mii de paturi de spital si zeci de miliarde de euro, parca, zau asa, nu furtisagul pontian reclama maxima vigilenta si urgenta.
Si cine stie, poate ca instabilitatea politica, imensul scandal international generat artificial de lepadaturi launtrice si de granguri occidentali si profunda recesiune economica determinata mai curând de jaful portocaliu decât de tesatura esicherului financiar mondial nu au drept solutie eliminarea unui premier si sef de partid care tocmai se bucura de o majoritate parlamentara dorita cam de 60-70% din populatie! Însa poate ca ma însel eu si au dreptate papionagiii mitingisti si, în genere, toti cei îndragostiti de justitiarismul de „Ciresica“ al reformatorului suprem… În fond, e banal: cine se aseamana se-aduna! Si oare cum sa nu cadreze perfect „subtirimea“ de spirit a artistilor si gânditorilor iceristi si cosmica apetenta intelectuala a Marelui Machitor? Pai nu? Pai sigur ca da!!!!!!!
Aceste consideratii nu sunt nici inutile, nici scoase din context, chiar daca la o prima vedere n-ar fi mare legatura între istoria tenisului si o minima analiza a situatiei politico-economice românesti. Ca sa nu va mai „fierb“ pe o canicula de-a dreptul letala, voi spune direct ca relatia e urmatoarea: acest miniserial ce-l dedic biografiei jocului de tenis are la baza într-o proportie jenant de mare cartulia autorului francez Jean-Christophe Piffaut, „L’Invention du tennis“, aparuta în anul 2007 la editura pariziana Les Qautres Chemins. Piffaut, jurnalist si scriitor, mare pasionat al sportului alb, este, iar acest aspect se cuvine subliniat, initiatorul proiectului privind realizarea muzeului din cadrul parcului de la Roland Garros, numit Tenniseum. El este cel care a gândit si realizat aceasta institutie impresionanta, în prezent fiind custodele-sef al acestui atât de necesr spatiu al memoriei tenisistice franceze – si nu numai. Tot ce va figura în miniseria pe care o initiez acum porneste de la rândurile, ideile si chiar retorica frantuzului. N-am nici o pretentie de originalitate, nu l-am mai citit de multisor pe Dante, n-am facut o pasiune pentru privirea Beatricei, nu dau bibliografie, nu trimit la subsol, nu folosesc sintagme de genul „a gorgoniza“, „obvios“ si „a meduza“, nu nazuiesc la premii ale Uniunii Scriitorilor, nu reclam aura de „geniu“ humanitasian – pur si simplu voi povesti, în multe situatii tale quale, story-ul atât de bine asezat în pagina, argument si document de catre Jean-Christophe Piffaut. Daca exista un merit în toata aceasta „afacere“, el revine exclusiv entuziastului autor parizian, al carui ecou umil, fidel si recunoscator eu sunt.
De ce ar fi însa necesar acest mic efort de renarare a unei cartulii despre istoria jocului de tenis aparute pe malurile Senei? Din cel putin doua motive: primo – volumul nu va fi niciodata tradus în româneste, din pricini tern-si-meschin-“economice“ (editorii bastinasi, ca orice capitalisti mioritici sadea, vor sa dea imediat lovitura, asa ca nu fac experimente!); secundo – pentru ca România, tara în care toti se pricep la orice, niste lucruri simple, dar fundamentale se cuvin, totusi, a fi cunoscute în cele din urma…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper