Despre fanfictiuni

Un articol de MIHAI IOVANEL

Pornind de la succesul recent, de mari proportii, al romanului „Cele 50 de vicii ale Domnului Grey“ de
E.L. James, publicat initial pe un site al admiratorilor seriei „Amurg“ a Stepheniei Meyer si, de fapt, clona fidela a acelei serii, Ewan Morrison face în „Guardian“ istoricul genului numit „fanfiction“, traductibil prin „fanfictiuni“ – fictiuni produse de fanii unui anumit obiect cultural care simt nevoia sa prelungeasca sau sa dezvolte lumea imaginara a obiectului-sursa, respectand sau distorsionand parametrii originari.

Întrucat implica semnificativ conceptele de autor si de proprietate intelectuala, ambele relativ recente (secolul al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea), fanfictiunile reprezinta un fenomen modern. Desi Morrison nu-l aminteste pe Cervantes, volumul al II-lea din „Don Quijote“, în care spaniolul îsi apara romanul de continuarea ilegitima produsa de un pirat editorial, poate fi considerat momentul auroral al fanfictiunilor.
Cu cat o opera este mai puternica sau mai adictiva, cu atat fanfictiunile sunt mai numeroase. Bunaoara, bestselerul „Contele de Monte Cristo“ a avut parte de mai multe continuari neautorizate, dintre care una – tradusa repede si în romana – intitulata „Mana de mort“, apartinand unui catolic portughez, îl pedepseste pe Edmond Dantès pentru toate blastamatiile lui. Dar Dumas a scapat ieftin. Pornind de la literatura lui Jane Austen, au fost comise nu mai putin  de 200.000 de texte-capusa, majoritatea pornografice. Sherlock Holmes, „Razboiul stelelor“ sau „Harry Potter“ reprezinta alte exemple de succes în domeniu – cu rezultate dintre cele mai bizare; de pilda, în romanul „The Ring of Soshern“, publicat de Jennifer Guttridge în 1968, opera fondatoare pentru subgenul „slash fic“ (rescrieri în cheie gay ale unor artefacte populare), capitanul Kirk (al navei „Enterprise“) se lasa penetrat de
Mr. Spock pentru a-i salva acestuia viata… În ce-i priveste pe ucenicii vrajitori ai dnei J.K. Rowling, bietul Harry Potter a trait cam tot ce se poate trai în materie de sex gratie zecilor de mii de pagini lansate pe internet de catre admiratori; iar Hermione… ei bine, o transmisiune în direct, audio-video, de la Campionatul Mondial de sex oral din Rodos n-ar fi decat o gluma nevinovata în comparatie cu pataraniile Hermionei.
Literatura romana s-a întalnit si ea cu fenomenul fanfictiunilor, deocamdata nu în variante XXX. Imediat dupa 1990, Ion Cristoiu a lansat în „Expres Magazin“ un concurs de continuare a romanului „Delirul“, din care Marin Preda nu apucase sa scrie decat primul volum; castigatorului i s-a publicat în volum tentativa de „Delirul II“, dar azi nimeni nu-si mai aminteste numele lui. Pot fi numite si cazuri ceva mai memorabile. „Sub pecetea tainei“ a lui Mateiu I. Caragiale, proza considerata neterminata de unii, a fost dusa la capat în doua randuri: de Radu Albala si de Alexandru George. Alexandru George, de altfel, a mai semnat fanfictions în care i-a reanimat, printre altii, pe Sherlock Holmes. Tot Mateiu, de data aceasta prin jurnalele lui pierdute în preajma razboiului, a fost prelucrat de Ion Iovan; rezultatul, „Ultimele însemnari ale lui Mateiu Caragiale însotite de un inedit epistolar precum si indexul fiintelor, lucrurilor si întîmplarilor în prezentarea lui Ion Iovan“ (2008), este o capodopera; dupa cum si „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginara“ au fost vazute capodopere, macar în sensul de capodopere ale lui Vasile Voiculescu.
Nu mai putin, prozele de început ale lui Sadoveanu pot fi conceptualizate drept fanfictiuni ivite în continuarea romanelor populare cu haiduci ivite la tatana secolelor XIX-XX.

Si critica literara a cunoscut cazuri de fanfictiuni. Alex Stefanescu a aspirat sa duca mai departe „Istoria“ lui
G. Calinescu, reluand firul din 1941, de unde o lasase acesta. Rezultatul fu fericit, Alex Stefanescu ajungând mai mare decat Calinescu – cu 20 de centimetri sau poate chiar cu mai mult.

Un comentariu pentru “Despre fanfictiuni”

  1. august 24, 2012 la 11:30 pm

    De fapt, majoritatea scriitorilor romani contemporani scriu doar fanfictiuni, in sensul ca ciupesc o idee, doua din vreun roman occidental si isi incearca puterile sa-l duca mai departe – sau mai aproape.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper