Ce mai citim?

Cartea de muzeografie este o raritate în România. În librariile marilor muzee ale lumii veti gasi rafturi întregi cu volume dedicate profesiei, fie în limbile de origine, fie traduse. De la manuale de marketing aplicat muzeografiei pâna la volume cuprinzând rezultatele cercetarilor în domeniile conservarii si restaurarii, specialistii – dar si cei interesati, din simpla curiozitate, de muzee – au posibilitatea de a gasi, aproape în fiecare luna, câte o noua lucrare despre muzee.

Daca adaugam si domeniile conexe (protejarea patrimoniului construit, a patrimoniului imaterial si a patrimoniului natural), atunci ritmul de aparitie este, fara îndoiala, mult mai rapid. Pentru oricare specialist, este foarte dificil sa tina pasul cu tot ceea ce apare nou, pentru ca practic, în fiecare saptamâna, una sau doua carti sunt adaugate pe rafturile librariilor. Evident, un cercetator în domeniu nu poate sa se limiteze la aceste volume: anuarele publicate de muzee apar într-un ritm ametitor, astfel încât, pentru a fi pus la punct, un muzeograf, un conservator, un restaurator trebuie sa citeasca zilnic lucrari de specialitate. Imaginea savantului adâncit în gânduri ori plimbându-se absent pe culoarele goale ale muzeului nu mai este de actualitate de cel putin sase decenii. Astazi, muzeografii trebuie sa îsi gaseasca timp sa citeasca lucrarile de specialitate, alergând între doua conferinte la care prezinta comunicari, o sedinta la consiliul municipal si o lectie deschisa în muzeu, reuniunea unui grup de lucru care pregateste o expozitie itineranta care urmeaza sa fie organizata peste patru ani, scrierea unui proiect pentru obtinerea de fonduri europene si primirea unei delegatii de colegi din strainatate. Noua ore de munca trec zilnic precum fulgerul si obligatia cititului este amânata pentru sfârsitul de saptamâna sau, uneori, chiar pentru concediu.
Desigur, pentru majoritatea personalului de specialitate din muzeele României, situatia nu este cu mult diferita, chiar daca mai exista, înca, muzeografi care îsi scurteaza timpul de stat la serviciu, pentru a-l lungi pe cel petrecut la o terasa. Adeseori, birocratia si faptul ca personalul insuficient duce la supraaglomerarea celui existent, scurteaza timpul alocat studiului personal. În plus, muzeografii români, pur si simplu, nu îsi permit sa cumpere carti; banii pe care îi primesc abia le ajung pentru hrana zilnica si pentru îmbracaminte. Ramân, totusi, bibliotecile si împrumuturile între colegi.
Chiar daca lucrarile de stricta specialitate apar destul de rar în România, ele exista – desi sunt publicate în tiraje confidentiale si nu se bucura, din pacate, de nici un fel de promovare. Tocmai de aceea, mi-am propus sa amintesc aici aparitia unor lucrari care se afla pe piata deja de ceva mai multa vreme, dar care nu sunt, înca, suficient cunoscute.
„Management muzeal si educatie muzeala în România“ este titlul unui manual (de altfel, pe coperta I, titlul este chiar „Manual de management muzeal & educatie muzeala“) tiparit de Asociatia Muzeelor din Olanda, la Amsterdam, în 2010. Volumul reprezinta rezultatul derularii unui proiect al Fundatiei Matra, dedicat întaririi Retelei Nationale a Muzeelor din România si care, sub îndrumarea Dianei Dochia si a lui Dragos Neamu, s-a desfasurat în anii 2008 – 2010. Echipa olandeza (formata din Herman Aarts, Anneke van de Kieft, Judijke Kiers, Kees Paisier si Diana Timmer) avea o experienta, atunci când a venit în România, acumulata în proiecte similare din Cehia, Polonia, Rusia si Ucraina. Profesorii olandezi au sustinut mai multe programe de pregatire în tara noastra. Volumul publicat reprezinta, de fapt, suportul de curs oferit de cei cinci muzeografi olandezi, la care se adauga descrierea sumara a unor proiecte prezentate de câtiva colegi români: Peter Hügel, Gabriela Tanasescu, Silvia Costin, Ionut Cristian Gheorghe, Dan Breaz, Iulia Grumazescu, Carmen Dragomir si Adelina Stoenescu. Lucrarea este un abecedar pentru tinerii muzeografi, mai ales, pentru cei care nu au avut prilejul sa studieze în facultate muzeografie si care au ajuns sa afle mai multe despre muzee abia dupa ce s-au angajat. Astfel, primul capitol îsi lamureste cititorii cu privire la rosturile muzeului (definitie, misiune, rol), dupa care acestia sunt învatati concepte minimale de management strategic, marketing, management de proiect, managementul financiar, cel al colectiei, cel de personal si cel al calitatii. A doua parte a lucrarii este rezervata educatiei muzeale si comunicarii cu publicul muzeal.
Întregul volum reprezinta o lectura agreabila, chiar si pentru muzeografii având deja experienta si care vor fi incitati sa priveasca unele lucruri despre care credeau ca stiu totul, într-o alta perspectiva.
Cea de-a doua lucrare a aparut în 2011 în cadrul colectiei „Biblioteca Brukenthal“ (este cel de al cincizecelea volum din aceasta serie, publicat sub auspiciile marelui muzeu sibian) si reprezinta rezultanta unui program derulat, în realitate, permanent de catre muzeu. De altfel, volumul intitulat „Pedagogia muzeala: un program de succes“ reuneste mai multe studii referitoare la programele educationale ale institutiei. Autorii (Dana Roxana Hrib, Rodica Ciobanu, Anamaria Tudorie, Raluca Teodorescu, Anca Ioana Serfözö, Ghizela Vonica si Sabin Adrian Luca) pornesc de la un grupaj de referiri la creativitate drept principal vector de dezvoltare a institutiei muzeale si continua aplicat, explicând ce înseamna ghidajul general, cel tematic, ghidajul pentru elevi, ghidajul în diferitele tipuri de expozitie, întelegerea activitatilor derulate de catre muzeu etc. Redeschis publicului în 2007, dupa multi ani de somnolenta – determinata, mai ales, de lipsa unei finantari adecvate, din partea Ministerului –, Muzeul National Brukenthal a renascut si a reusit sa dedice mare parte din activitatea sa lucrului direct cu publicul. Tocmai de aceea, nu este de mirare ca în 2010 Muzeul a primit Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural / Premiul Europa Nostra, la categoria Educatie, Instruire si Constientizare, pentru programul educational „Descoperind muzeul“.
Lucrarea este foarte bogat (pe alocuri, chiar exagerat) ilustrata si reprezinta rodul unui real succes de public (mai ales, pentru publicul tânar). As spune ca editarea acestui volum este aproape un act de curaj într-un peisaj publicistic, înca, destul de prafuit. Practic, volumul ar trebui sa se regaseasca în biblioteca fiecarui muzeu din România si nu pot decât sa sper ca cererea va fi suficient de mare pentru a determina Muzeul Brukenthal sa se gândeasca la o noua editie, adusa la zi, cu proiectele desfasurate în ultimii doi ani.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper