„4,3,2“ de Cristian Mungiu, ca document istoric. Teme tragice

Un articol de MIHAELA GRANCEA

Mult comentatul film al lui Cristian Mungiu, premiat cu Palme d’Or la Cannes, reprezinta una dintre peliculele de referinta ale „noului val“ din cinematograful romanesc (1). Initial, s-a afirmat ca „Patru luni, trei saptamani si doua zile“ (2) face parte din ciclul „Amintiri din epoca de aur“. Dar, prin foarte multe elemente, aceasta pelicula este unica în filmografia autorului. Prin abordarea tehnico-estetica si axiologica, prin lipsa umorului atat de prezent în celelalte productii cinematografice, prin prezentarea  dimensiunilor negative ale naturii umane, deficiente alimentate de comunism, dar si prin surprinderea unor caractere, „Patru luni, trei saptamani si doua zile“ se situeaza, în opinia noastra, în afara ciclului. „4,3,2“ banalizeaza imaginea tragediei, asa cum este aceasta înteleasa de simtul comun, si ne înfatiseaza promiscuitatea generalizata, absenta demnitatii umane (anihilarea acesteia fiind una dintre „reusitele“ epocii) si avatarurile dorintei de a supravietui.
Actiunea filmului se desfasoara, precum în tragedia clasica, pe parcursul unei singure zile. Naratiunea filmica sobra, în cadre închise, aproape claustrofobe, e plasata, în cea mai mare parte, în orasul Iasi, în 1987, asadar spre sfarsitul epocii comuniste. Gabita, o studenta de 22 de ani, ramane însarcinata. Nu avem date despre istoria acestei sarcini accidentale, deoarece, în economia filmului, astfel de aspecte nu au importanta. Cum în epoca ceausista întreruperea de sarcina era considerat un act ilegal si atragea rigorile legii (vezi decretul 770 din 1966) (3), Gabita se gandeste la un avort clandestin provocat prin mijloace empirice (4). Cere, în acest scop, ajutorul prietenei si colegei ei de camera, Otilia.  Personajul Otiliei este o manifestare a altruismului care merge pana la sacrificiu, al solidaritatii feminine care functiona adesea, în astfel de cazuri, în comunism.  Celelalte personaje, în doze diferite, sunt negative; nici macar Gabita, aparenta victima, nu depaseste limitele umanitatii care este afectata de presiunea sistemului. Ultima scena a filmului ne edifica în acest sens. Victima este Otilia, tanara care se umileste, care pierde, care se lasa violata pentru ca aceasta a fost plata în natura ceruta de „felcerul“ Bebe pentru a-i întrerupe sacrina Gabitei; cea taumatrizata a fost Otilia, cea care a riscat, cea care s-a lasat posedata de felcerul sinistru.
De fapt, fimul insista pe episodul avortului provocat, un episod dificil, deoarece acesta presupune si violarea Otiliei, dar si prim-planul fetusului avortat, imagine care tulbura, desi prosopul în care este învelit acesta era pufos si alb. Pentru Otilia, trauma nu a încetat odata cu expulzarea fetusului, caci acesta trebuie abandonat într-un loc cat mai îndepartat de scena provocarii avortului. Pentru a scapa de cadavrul nenascutului, Otilia face o cursa înfricosatoare prin cartiere periferice, aflate în întuneric, cu oameni fantomatici si aparent amenintatori. Fetusul va fi, cu mari emotii, aruncat în toboganul unui bloc. Dar pe Otilia nu o îngrozeste doar situatia în care e pusa din cauza episodului avortului, ci si efectele neasteptate pe care istoria fetusului le-a avut asupra propriei existente; îsi „redescopera“ iubitul conformist, las, iar acasa la acesta cunoaste un cerc de intelectuali care sarbatoreau „o onomastica“. Acest „chef“ conformist demonstreza autosuficienta gazdelor si a invitatilor, parveniti care îsi expun biblioteca în sufragerie, în spatele mesei festive, opulenta fiind, astfel, „regizata“ meschin. Tablourile din holul apartamentului de bloc si din sufragerie sunt reproduceri ieftine, cu rame kitsch. Desigur, axul acestei lumi alienate sunt felcerul pradator Bebe, un caracter atroce, dar si receptionera de la hotel, o femeie apatica si lipsita de bunavointa si profesionalism, alaturi de militienii care „îsi omoara timpul“ cu o cafea si o tigarã scumpa, la o vorba cu receptionerii. Uniforma lor de un albastru jandarm, precum si „Dacia“ cea rosie a lui Bebe sunt singurele pete de culoare mai îndraznete. Cand mi-am propus acest film pentru analiza, îl regandeam ca pe o naratiune filmica centrata pe istoria unui avort. Dupa ce am revazut însa filmul, am realizat ca tema avortului este, mai degraba, pentru Mungiu, un prilej pentru a dezvolta o retea mai larga de finalitati analitice, de caractere, de comportamente de gen (barbatii sunt prãdatori sau lasi, zelosi, iar femeile, victime care supravietuiesc, „se descurca“, deoarece sunt solidare).
În timp ce coloana sonora este golita de muzica, fiind sustinuta de zgomotele mediilor filmate, sunete care contribuie la construirea atmosferei de thriller, coloristica palida, lumina cetoasa si întunericul diluat de umbre singuratice si aparent primejdioase constuiesc imaginea unei lumi crepusculare. Doar ultimele secvente ale filmului sunt completate, aparent deconstructiv, de muzica perioadei, o muzica romanticoida care falsifica si sterge perceptia dramatica a episodelor anterioare din naratiunea filmica.
Problematica avortului ilegal, politica P.C.R. fata de întreruperea de sarcina, politica cu finalitati demografice si ideologice, a mai fost dezvoltata si în alte pelicule, din epoca sau recente. Ne gandim la filmul artistic „Ilustrate cu flori de camp“ (1974, Andrei Blaier) si la documentarul „Nascuti la comanda. Decreteii“ (2005, Florin Iepan). Daca în lungmetrajul lui Blaier, în jurul unui episod asemanator, dar încheiat tragic, se construiesc personaje burlesti, documentarul lui Florin Iepan prezinta dimensiunile politicii demografice, traumele individuale, perceptia colectiva fatã de aceasta maniera de suprimare a vointei individului si de scadere a nivelului de trai în anii ’70-’80.
Pentru cel care a trait în realitatea comunista, filmul obliga la reamintire, cu atat mai mult cu cat, conform marturisirilor regizorului, „povestea“ peliculei a fost inspirata de un episod petrecut în epoca. Pe de alta parte, tocmai prin faptul ca nu este tezist, filmul are o profunda semnificatie morala. Pentru generatiile care nu au cunoscut în profunzime anii ceausismului, anumite detalii discrete (studentul arab care traficheaza marfa de prima necesitate, bisnitarul, cozile tacute, cainii maidanezi, spatiile de joaca improvizate printre blocuri, peisajele urbane apasatoare, oamenii ca niste umbre), care vorbesc despre penuria de produse de larg consum, despre politica de austeritate, sunt indicii cu caracter istoric si/ sau indicii care ofera piste pentru cinefil – uneori adevarate, însa alteori false.
Unul dintre personajele principale este Gabita, studenta de 22 de ani, „inocenta“ si iresponsabila. Aparatul de filmat nu o place însa; de fapt, nu o vedem cu adevarat; regizorul prefera, cand este vorba de acest personaj, filmarea profilului, a semiprofilului, cel mult folosirea planului  mediu. Desi, la începutul naratiunii, Gabita pare depresiva si devitalizata, dupa avort nu pare afectata de remuscari, desi o transformase pe Otilia în victima, o manipulase si curmase viata fatului ei; în maniera autista si egolatra, Gabi este concentrata doar pe propria ei poveste. Este cea care îsi revine usor din socul situatiei periculoase prin care a trecut, în timp ce Otilia refuza sa vorbeasca despre episod, deoarece acesta o traumatizeaza, fiind, pentru ea, sinonim cu violul, cu descoperirea oportunismului, a falsitatii si stupizeniei familiei în care dorea sa intre, si cu egoismul si conformismul propriului iubit (sunt interesante, în acest sens, analizele critice complementare ale peliculei semnate de Alex Leo Serban, Iulia Blaga, Carmen Mezincescu, Florin Lazarescu, Ovidiu Simonca, Andrei Gorzo, Mirel Banica, Cristian Tudor Popescu, Mihai Fulger etc,  pe agenda.liternet.ro/cronici/4luni3saptamanisi2zile.html).
Exista, în film, cateva scene relevante cu referire la trairile Otiliei:  fata devastata de disperare si sila, chipul Otiliei ce se reflecta si se regaseste în oglinda din baia hotelului sau în cea din apartamentul parintilor „logodnicului“ ei; de altfel, aparatul este absorbit, determinat de miscarile Otliei, o priveste din toate unghiurile, o filmeaza cand alearga, alearga odata cu ea. O construieste din miscarile, oglindirile, tacerile ei; aceasta constructie demonstreaza si evolutia procesului de maturizare. Poate. Astfel, intuim ca, în viitor, Otilia se va desparti de prietena si chiar de iubit.
Ultimele secvente sunt edificatoare. Spre surpriza Otiliei, Gãbita a coborat la restaurantul hotelului în care i s-a provocat avortul, la scurt timp dupa expulzarea fetusului, si a început sa cerceteze meniul, desi Otila credea ca prietena sa zace sleita de puteri si depresiva în camera de hotel. În acel restaurant se desfasoara o nunta tipica, cu muzica autohtona languroasa, cu exces de alimente si bautura, cu clasica bataie între invitatii beti. Cele doua tinere vor beneficia de resturile de la nunta, de un platou cu carnuri, o oferta neasteptata pentru epoca austeritatii. În timp ce Gabita, impenetrabila, se pregateste sa manance, Otilia cere doar o apa minerala si îsi priveste colega ca si cand atunci ar fi descoperit-o cu adevarat. Astfel, realizam, în fine, ca trauma o traieste doar Otilia; figura ei descompusa si dezvaluita de prim-planuri, dar mai ales de ultima privire  îndreptata spre camera, pare înghitita de valul de promiscuitate, de iresponsabilitate, de crepusculul unei umanitati care accepta conventiile totalitarismului.

 

NOTE:
1. Filmul „4,3,2“, pelicula minimalista specifica asa-zisului „neorealism romanesc“, considerat o capodopera a celei de-a saptea arte, este, poate, si cel mai premiat film romanesc din istorie  (Premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul de la Stockholm, Palme d’Or la Cannes, Marele Premiu Fipresci, Premiul Ministerului Francez al Educatiei Nationale, 2007; Cel mai bun film strain, din partea Asociatiei Criticilor de Film din Los Angeles, 2007; Cel mai bun film strain, din partea Asociatiei Criticilor de Film din Toronto, 2007; Cel mai bun film strain din partea BBC Four World Cinema, 2009; Cel mai bun film european, în cadrul celei de-a XXIII-a gale a Premiilor Goya de la Madrid, 2009 etc).
2. Le multumesc doamnei prof. dr. Mirela Murgescu, precum si tanarului meu colaborator Radu Ciprian Serban pentru contributia lor la realizarea acestei analize; doamnei Mirela Murgescu, pentru faptul ca mi-a propus sa abordez filmul si ca document cu o doza mare de istoricitate, iar lui Radu Ciprian Serban, deoarece mi-a sugerat sa insist, în analiza, pe aspectele legate de degradarea relatiilor interumane în epoca; în film, episodul avortului a fost „declicul“ care a provocat prezentarea unor tipologii si comportamente umane. Acest material este nucleul unui studiu mai amplu.
3. Decretul 770/1966 pentru reglementarea întreruperii sarcinii a fost publicat în  „Buletinul Oficial“ al RSR, nr. 60, 1966; pronatalismul regimului ceausist a fost accentuat prin Decretul 411/1985.
4. Din perspectiva istoriei epocii ceausiste, filmul este oarecum „aseptic“. Legislatia antiavort, în acea perioada, a însemnat mii de decese, tragedii anonime si camuflate, relatii interumane alterate de frica, suspiciune si amoralitate (vezi statisticile si analiza sistemului totalitar al pronatalismului ceausist în Gail Kligman, „Politica duplicitatii. Controlul reproducerii în Romania lui Ceausescu“, traducere de Marilena Dumitrescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000; Lavinia Betea, „Mentalitati si remanente comuniste“, Editura Nemira, Bucuresti, 2005; „Raportul Final. Comisia Prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania“, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, pp. 510-525; Sorin Bulboaca, „Introducere în demografie“, ed. a II-a, „Vasile Goldis“ University Press, Arad, 2010, pp. 43-46). Ca martor al epocii, am cunoscut episoade care, prin atrocitate si caracter macabru, au depasit povestea din „4,3,2“.

2 comentarii pentru “„4,3,2“ de Cristian Mungiu, ca document istoric. Teme tragice”

  1. august 26, 2012 la 2:09 pm

    Felicitari! Bun subiect, bun comentariu. Ar fi bun si un fils care sa arate necazurile unei fete contemporane, pricinuite de atitudinea Bisericii Ortodoxe Romane fata de avort si de interesul ei cvasiinexistent pentru ajuroarea mamelor si copiilor… Realitatile actuale sint si mai scandaloase…

  2. iulie 9, 2013 la 6:39 pm

    Un simt de observatie de o acuitate remarcabila. Analiza extrem de pertinenta. Am vazut filmul o singura data si unele aspecte remarcate aici le-am remarcat la randul meu, dar nu le-as fi putut preciza/defini in felul acesta atat de patrunzator si de clar. Nu am nici exercitiul de a fi atenta la planurile folosite de regizor, asa ca lectia imi prinde bine. Voi revedea filmul dupa ce mi-a fost atrasa atentia la astfel de lucruri. Multumesc!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper