O tinerete de artist

Un articol de DANA PÎRVAN-JENARU

James Joyce, Portret al artistului la tinerete, Traducere din engleza si note de Antoaneta Ralian, Prefata de Dana Craciun, Humanitas Fiction, Seria de autor James Joyce, 2012, 288 p.

 

Una dintre cele mai importante initiative ale Editurii Humanitas Fiction de la începutul anului 2012 o reprezinta inaugurarea seriei de autor James Joyce, prin care li se ofera cititorilor români o noua talmacire (si implicit o noua interpretare!) a operei joyciene, numele traducatorilor – Antoaneta Ralian si Radu Paraschivescu – reprezentând o garantie în plus a valorii. „Portret al artistului la tinerete“ (1916), romanul semi-autobiografic al lui James Joyce (în care autorul experimenteaza tehnici inovative, straduindu-se sa-si gaseasca un stil autentic), a avut de trecut mai multe hopuri pâna la publicare (i-au trebuit zece ani de prefaceri succesive) decât pâna la a deveni o capodopera.
Cartea constituie un bildungsroman în care Joyce si-a transfigurat artistic crâmpeie din propria devenire, avataruri intelectuale, religioase, metafizice, topite pe de o parte într-o apriga revolta fata de constrângerile sociale si religios-catolice din Irlanda, iar pe de alta parte în vocatia artistica irepresibila, constientizata si asumata cu orgoliu. Romanul este, de fapt, o rescriere a unui eseu refuzat de editori pentru continutul erotic explicit, transformat apoi în romanul satiric „Stephen Hero“, un text stufos, greoi, cu un personaj inconsistent. Ajutat de Ezra Pound si de W. B. Yeats, Joyce va publica actuala varianta rescrisa care, spre deosebire de cele anterioare, renunta la elementele narative si are un plus de independenta fictionala, foarte multe personaje care întruchipau persoane reale din viata scriitorului fiind eliminate.
Numele eroului devenit celebru a fost pastrat – Stephen Dedalus –  ca si simbolistica sugestiva pentru esenta personajului, asa cum bine explica si Dana Craciun în prefata densa a volumului: „prin Stephen Dedalus (…) autorul sugereaza din start doua dintre trasaturile esentiale ale protagonistului, si anume dimensiunea sacrificiala si cea creativa. Stephen trimite cu gândul la primul martir crestin, lapidat pentru credinta sa, iar Dedalus, simbol al ingeniozitatii creative, prefigureaza zborul eroului din labirintul conventiilor în care traieste prima parte a vietii. Joyce echilibreaza referintele crestine cu cele pagâne, sugerând si prin aceasta felul în care Stephen va încerca sa se situeze dincolo de orice constrângeri culturale“.
Scris la persoana a treia, în stil indirect liber, cu dialoguri reduse (intensificate însa în partea finala), romanul este structurat în cinci parti, corespunzatoare unor etape diferite din evolutia tânarului. Acestea oglindesc experinte exterioare si interioare, surprinse din copilarie pâna în momentul parasirii Irlandei, când tânarul decide sa se exileze si sa devina scriitor. Fiecare parte are un stil si un ton anume, diferentele rasfrângând felul în care mintea lui Dedalus îi reflecta experientele. Evitând construirea unei povesti clasice, cu început, mijloc si sfârsit, Joyce le ofera cititorilor niste instantanee în proza în care sunt surprinse scene relevante din copilaria si adolescenta eroului sau, cu care se identifica. De cele mai multe ori, translatia de la o scena la alta se face fara niciun fel de reper spatial sau temporal, aceeasi schimbare brusca suferind si perspectiva narativa în ultimele pagini, când, odata cu jurnalul, se trece de la persoana a treia la persoana întâi. Evenimentele nu sunt legate prin semnificatii de suprafata, nu sunt înlantuite cauzal, cititorul fiind obligat se lege singur itele sensurilor. Fragmentarismul este unul semnificativ, în centrul operei aflându-se experienta psihologica subiectiva a personajului, creionata pe fondul unui Dublin întunecat al secolului al XIX-lea, din atmosfera si viata caruia Joyce a încercat toata viata sa pastreze imagini esentiale, „epifanii“.
Incipitul romanului se înscrie într-o nota ludic-ironica, constituind un fragment din povestea spusa de tatal sau: „ Cândva, pe vremuri – dar ce mai vremuri erau si acelea – o vaca mugitoare venea pe drum la vale, si vaca asta mugitoare, care venea pe drum la vale, a iesit în calea unui baietas dragut pe care-l chema micul hapaila…“. Pe lânga povesti, primii ani ai copilariei mai înseamna cântece fredonate peltic, mirosuri si senzatii tactile, prin care copilul face primii pasi în lumea frumusetii si a sensibilitatii: „Când faci pipi în pat, mai întâi e cald si bine, pe urma se face rece. Mama îi pusese o musama. Musamaua avea un miros ciudat. Mama mirosea mai frumos decât tata“. Înca din începutul romanului, Dedalus pare prezentat ca un germene al artistului care interpretreaza lumea si care nu-si gaseste locul între ceilalti. În scoala iezuita, unde preotii îi înspaimântau pe copii cu viziuni apocaliptice, marginalitatea sa devine evidenta, nu se poate amesteca cu „mojicii“, nu le poate gusta placerea jocurilor, nu le accepta urletele si se fereste de picioarele lor bolovanoase. Doar caldura din sala de studiu este aducatoare de liniste si placere. Atitudinea agresiva a colegilor fata de el (este bagat cu capul în apa vasului de toaleta si ajunge la infirmierie) îi confirma senzatia ca este un outsider. Notatiile pe care le face pe pagina alba a cartii de geografie sugereaza preocuparile sale înca neconstientizate pe deplin pentru stabilirea propriului loc în cercurile concentrice ale lumii: „Stephen Dedalus/ Clasa întâi/ Colegiul Clongowes Wood/ Sallins/ Comitatul Kildare/ Irlanda/ Europa/ Lumea/ Univers. (…) Ce vine dupa Univers? Nimic. Daca o fi existând ceva la marginea Universului, ceva care sa arate unde sfârseste acesta si unde începe nimicul? Un zid nu s-ar putea sa existe, dar poate ca o linie subtire care sa încercuiasa totul“.
Nevoia de a patrunde în spatele cuvintelor si de a gasi esente necunoscute ale lumii îl framânta: „Cuvintele pe care nu le întelegea si le repeta întruna în gând, pâna când le învata pe de rost: si, prin aceste cuvinte, întrezarea portiuni din lumea reala care-l înconjura. Se parea ca ceasul în care avea sa ia si el parte la viata acestei lumi era tot mai aproape si, în taina, începuse sa se pregateasca pentru rolul cel mare care, dupa cum simtea el, îl astepta, dar despre a carui natura nu avea decât vagi presimtiri“.
Într-una din scenele cu valoare de prag existential, copilul, dezorientat de lumea din jurul sau, îsi constientizeaza forta, puterea cuvântului, a sinelui. Este pedepsit pe nedrept la scoala, mai exact batut, deoarece nu este crezut ca un alt elev i-a spart ochelarii si de aceea nu-si facuse temele. Trairile sunt descrise magistral de catre Joyce: „Stephen si-a retras bratul drept, maltratat si desfigurat, si a întins palma stânga. Mâneca sutanei a fâsâit din nou, rigla s-a înaltat si un pârâit de craca frânta, un sfredel de durere întepatoare, usturatoare, arzatoare au facut ca mâna sa i se închirceasca, palma si degetele sa se flescaiasca ca un bot livid, ca o piftie tremurânda. De asta data, apa care-l oparea i s-a varsat din ochi si, încins tot de rusine si de sfâsierea durerii, si-a tras îndarât bratul zvâcnitor si a lasat sa-i scape un scâncet de suferinta. Trupul îi era zgâltâit de spaima, si de rusine, si de furie si îsi simtea strigatul gâlgâit rupându-i-se din gâtlej si lacrimile care-l frigeau oparindu-i obrajii“. Acest strigat va izbucni, caci copilul gaseste curajul de a raporta nedreptatea care i se facuse si chiar este apreciat pentru gestul sau. Încrezator, de aici înainte va da drumul si altor revolte si îsi va spune raspicat cuvântul, lasând în urma nesiguranta.
Scepticismul religios devenit ratiune existentiala, tânarul va refuza îmbratisarea unei cariere în cadrul Bisericii, în schimb preocuparile pentru lectura si scris devin din ce în ce mai clare. Eliberarea de constrângeri si apropierea de „inima dezlantuita a vietii“ sunt sarbatorite cu mult entuziasm: „Sufletul lui se înaltase din mormântul adolescentei, desirând pânzele. Da! Da! Da! O sa creeze falnic, din libertatea si din puterea sufletului sau, asemenea marelui mester al carui nume îl purta, o sa creeze un lucru viu, nou si-avântat si frumos, impalpabil, imperisabil“. Vederea fetei pe plaja este parca acea confirmare a vietii libere si frumoase pe care o alege: „Era singura si nemiscata, privind în largul marii, si când a simtit prezenta si admiratia din ochii lui, privirile i s-au întors catre el acceptându-i linistit privirea, fara sfiala si fara atâtare. I-a rabdat un timp lung, lung, privirea, apoi si-a întors ochii dinspre el si s-a aplecat spre mare împroscând usor apa cu piciorul“. Aviditatea de a simti, de a trai experiente deopotriva apolinice si dionisiace, telurice ori celeste devine o forta de nestapânit, echivalenta cu afirmarea difidenta a identitatii creatoare. Nu mai e loc de înversunare si revolta, ci de experiente care sa se reverse în infinitul launtric. Dedalus îsi ia „zborul“, devine puternic prin asumarea voluptatii de a fi liber si de a scrie. Raspunde menirii de a fi ceea ce este.
În timp ce primele pagini erau scrise într-o maniera naiv-infantila, ultimele pagini ale romanului sunt la fel de complexe si profunde ca si eroul ajuns student. Insesizabil aproape, se trece de la evenimente exterioare la cele interioare, de la naratiune, la reflectii lucide si la vis. Aici e de gasit una dintre cele mai importante realizari ale lui Joyce: creeaza un stil ce se dezvolta odata cu personajul central. Devenirea eroului este si o devenire a stilului. Numeroasele referiri din roman la pasari si la zbor se concretizeaza în desprinderea luciferica a lui Dedalus de tot ce reprezenta „pamântescul“.
Daca începutul romanului cuprindea o poveste, un cântec si senzualitatea unor atingeri si mirosuri prin care copilul facea intuitiv cunostinta cu lumea, finalul îi lasa eroului drumul liber catre o astfel de reîntoarcere – lucida – catre profunzimea estetica a lumii. Desi senzatia unor cititori ar putea fi aceea ca în roman „nu se întâmpla nimic“, de fapt, în acest puzzle de secvente aparent arbitrare se petrece totul: o crestere si o eliberare prin asumarea unei constiinte profunde a lumii si prin deschiderea totala, plina de speranta, catre creatie: „Vreau sa strâng la piept frumusetea care înca nu s-a nascut pe lume“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper