O tara franta (I)

Nu, nu este vorba despre România. Despre cât de frânta este tara noastra, nu as vrea sa vorbesc tocmai acum, tinând cont de fierbinteala ce a cuprins mintile multora din tabloul public, asa cum se vede el, prin media, si cum este resimtit de omul de rând. Atentia mea se îndreapta spre spatiul aflat la Sud – Est de România.
Nu este cazul sa detaliez, aici, istoria banatului Bosniei, începuta în secolul al XII-lea, dar trebuie amintit ca, în secolul al XIV-lea, exista un regat al Bosniei, care, ulterior, a fost cucerit de Imperiul Otoman, începând din 1463, pâna în 1527, când au fost învinse ultimele rezistente. O parte dintre bosniaci a fost convertita la islam, în vreme ce alti bosniaci au ramas catolici ori ortodocsi (dupa cât de puternica a fost influenta statelor vecine), lor adaugându-li-se mai multi evrei sefarzi, expulzati din Spania, în 1492. Grupul etnic bosniac a fost, însa, pulverizat, în secolul al XIX-lea, atunci când, înca înainte de anexarea provinciei de catre Austro – Ungaria, în 1878 (prin acelasi Tratat de la Berlin, care a recunoscut independenta României), s-a produs un adevarat fenomen de implozie a unei etnii: practic, catolicii au început sa se identifice cu croatii, iar ortodocsii cu sârbii – cele doua etnii care s-au consolidat, din toate punctele de vedere, în secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. Foarte curând, singurii care au ramas sa se considere bosniaci au fost musulmanii. Nici în perioada de existenta a Regatului Iugoslaviei si nici ulterior, dupa instaurarea regimului comunist, diferentele etnice si religioase nu s-au simtit pregnant, Iugoslavia fiind un stat care si-a propus, întotdeauna, integrarea diverselor etnii si religii de pe teritoriul sau (sub dominatia clara a sârbilor, pe teriotoriul carora se afla capitala).
Procesul de disolutie a federatiei iugoslave, început în 1991, prin separarea Sloveniei, si continuat prin razboaiele care au cuprins Croatia si Bosnia – Hertegovina, a fost atroce pentru cea mai complexa, din punct de vedere etnic, dintre republici. Cei care au sprijinit cel mai mult independenta republicii au fost si singurii care se considerau bosniaci, adica, musulmanii. Nici ortodocsii si nici catolicii din republica nu au dorit independenta, ci alipirea regiunilor locuite de ei la statele celor pe care îi considerau conationali: sârbii si, respectiv, croatii. Razboiul din Bosnia a fost unul care a consemnat o situatie cu totul ciudata, pornita de la pierderea identitatii nationale bosniace de catre majoritatea populatiei. La vremea începutului razboiului, potrivit recensamântului din 1991, cei care se considerau bosniaci (asadar, musulmanii) formau cam 44% din populatie, în vreme ce aceia care se considerau sârbi erau 31% si, respectiv, croati, 17% (8% erau din alte etnii sau se considerau „iugoslavi“). Prin sprijinul masiv acordat de NATO, bosniacii au reusit sa câstige razboiul. La vremea respectiva, media româneasca a relatat atât desfasurarea razboiului, cât si urmarile sale imediate. Se pare ca au murit, în timpul conflictului, cel putin 100 000 de oameni, din toate taberele. Ranile razboiului sunt, înca, evidente în Bosnia (mai ales, la Sarajevo), dar ele se resimt, mai degraba, în oameni, decât în cladiri.
Acordul de la Dayton, care a dus la formarea Bosniei si Hertegovinei, asa cum o stim azi, are, fara îndoiala, meritul de a fi adus pacea. Totodata, el a stat si la baza adoptarii unor simboluri ale noului stat (drapel, stema, imn, moneda etc.). Numai ca toate acestea au fost decise de catre instante controlate international si nu au nici o legatura cu identitatea nationala bosniaca. O identitate nationala se formeaza cultural, or, înca de acum aproape trei secole, de când s-a produs ruptura etnica a populatiei bosniace, împartite, pâna atunci, doar din punct de vedere religios, nimic nu a stat la baza formarii unei identitati culturale bosniace. Asa cum se stie, limba si istoria fiind aceleasi, pentru toate cele trei comunitati, nu se poate spune ca bosniacilor le-a fost lasat ceva pe care sa îl considere a fi doar al lor. Dintre marile religii monoteiste, islamul este, fara îndoiala, cea mai nivelatoare, din punct de vedere cultural, nelasând prea mult spatiu pentru afirmarea altor paliere identitare (etnie, limba). Situatia actuala este dintre cele mai ciudate. Las la o parte faptul ca nu exista nici o estimare a populatiei a statului bosniac actual: nimeni nu stie câti etnici sârbi, croati sau… bosniaci sunt în tara (si câti sunt refugiati) si ca este limpede ca nimeni dintre cei aflati în autoritatile centrale nu este foarte dornic sa încerce asa ceva, tocmai pentru ca lucrurile s-ar putea sa iasa prost pentru singurii cetateni ai tarii care se considera bosniaci: musulmanii (în pofida unei cresteri a populatiei, determinate de îndemnurile imamilor spre înmultire). Dar, în vreme ce sârbii si croatii din Bosnia se revendica de la identitatile culturale ale celor doua state vecine, bosniacii se lupta sa îsi inventeze o identitate. Rapelul la regatul medieval nu este suficient (din punct de vedere etnic, în secolul al XII-lea, diferentele dintre sârbi, croati si bosniaci nu erau, deloc, clare). Asa se întâmpla ca, bosniacilor le-a ramas un drapel facut din triunghiuri si din stele copiate dupa drapelul european (culorile albastru si galben sunt luate tot de acolo), un imn compus (fara versuri) special pentru ei, o moneda numita marca convertibila si o organizare statala fata de care oricare alt stat european se poate considera functional (chiar si cel român!).
Muzeul National al Bosniei si Hertegovinei, din Sarajevo, este, mai degraba, o cladire cu o expunere, decât un muzeu, în adevaratul sens al cuvântului. Mai mult decât atât, recentele taieri de fonduri au pus în pericol chiar si aceasta fantomatica alcatuire muzeala. Nici celelalte muzee din tara nu se afla în situatii cu mult mai fericite, dar, cel putin, sunt dedicate unor comunitati etnice distincte.
Desigur, s-ar putea sa para ciudat ca, într-o perioada în care mai toate statele europene se straduiesc (sau, cel putin, asa se lauda) sa contribuie la formarea unor natiuni bazate pe valori sociale comune, mai degraba, decât pe identitati etnice, statul bosniac, care a primit, de-a gata, o constitutie menita sa sprijine o natiune multiculturala, multietnica si multiconfesionala functioneaza absolut deficitar, cu o forta centripeta (bosniacii) si doua forte centrifuge (sârbii si croatii). Muzeele statului sunt o vie ilustrare a acestei realitati – asa cum, de altfel, de regula, muzeele ilustreaza, cum nu se poate mai bine, realitatile sociale ale fiecarui stat în parte.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper