Despre look si credibilitate dramatica pe scenele lirice

Un articol de COSTIN POPA

PETER MARIO KATONA în dialog cu COSTIN POPA

 

 

Costin Popa: Domnule Katona, bun venit la Cluj-Napoca! Ne-am întâlnit mai devreme pe strada si îmi spuneati ca multa lume vi se pare cunoscuta si multi par a va recunoaste.
Peter Mario Katona: Într-adevar, la Cluj-Napoca am fost acum multi ani împreuna cu tatal meu, pe care lumea îl stia. Tot timpul se oprea pe strada si vorbea cu fratele, sora, sotul cuiva. Era complicat pentru mine, la 15-18 ani arborele familiei mi se parea ceva foarte dificil. Ce îmi pare însa important este mostenirea tatalui meu, cu multe rude în Ungaria si Germania, dar si destule aici, în România.

C.P.: V-ati nascut la Berlin, dar v-ati stabilit ulterior la Londra, unde acum ocupati importanta functie de director de casting la Opera Regala Covent Garden.
P.M.K.: Da, tatal meu a parasit Clujul în anii ’20, dupa ce a facut primele studii la Conservatorul local. Le-a continuat la Viena si Roma si apoi în Germania, unde s-a stabilit. Si-a început cariera acolo, bunica era nemtoaica.

C.P.: Tatal dvs., Julius Katona, a fost bariton?
P.M.K.: Initial a studiat ca bariton si la începutul carierei a cântat în acest registru. Am o fotografie acasa, facuta la Conservatorul din Cluj, unde tatal meu este Rigoletto, machiat ca om batrân, când de fapt avea 23 de ani. Însa Herbert von Karajan, care era Generalmusikdirektor la Ulm, l-a sfatuit sa schimbe si a început sa interpreteze partituri de tenor. Asa ca si-a facut cariera mai ales ca tenor. S-a reîntors la Cluj în 1946 pentru a cânta Ducele din „Rigoletto“. Mai am fotografii cu tatal meu la Wiesbaden, în „Boema“ si „Rigoletto“.

C.P.: Vorbind despre trecerea de la bariton la tenor sau invers, care este opinia dvs.?
P.M.K.: Este dificil de judecat pentru ca, în cazul tatalui meu, vocea lui nu mai amintea deloc de un fost bariton. Se întâmpla destul de des, mai ales în repertoriul mai greu, când glasul unui bariton liric se transforma în cel al unui tenor dramatic. Sunt multi tenori cunoscuti care au început ca baritoni, Carlo Bergonzi, Plácido Domingo.

C.P.: Depinde si de întinderea vocii.
P.M.K.: Sigur. Exista multi baritoni care simt ca pot cânta ca tenori, dar se tem de acute. Dar acestea nu sunt totul, nici macar nu reprezinta partea cea mai importanta a unei voci. Esential pentru o cariera de cântaret este registrul mediu, pe care-l folosesti cel mai mult. Cele câteva acute dintr-o partitura pot chiar sa fie transpuse daca restul registrului este frumos si serveste întreg rolul.

C.P.: Bineînteles ca nu poti transpune în serie, ci poti efectua numai transpozitiile deja consacrate.
P.M.K.: Evident.

C.P.: Ce parere aveti despre Plácido Domingo care acum cânta partituri de bariton? Parerea mea este ca el ramâne totusi tenor.
P.M.K.: Sigur, asa este, dar el nu a fost niciodata un tenor concentrat pe registrul acut. În ziua de astazi a mai pierdut ceva din notele înalte. Îmi amintesc ca acum câtiva ani spunea ca daca nu ar avea de cântat sunete peste registrul mediu ar putea fi pe scena în fiecare seara. L-am vazut de trei ori în „Simon Boccanegra“, întâi la Berlin, apoi la Milano si Londra. Mi s-a parut foarte bine asezat în rol. Stiu ca multi sunt cinici asupra acestui fapt, dar vocea lui este înca proaspata, nu pare a fi a unei persoane în vârsta, iar autoritatea pe scena, muzicalitatea si maniera în care stie sa-si foloseasca glasul legitimeaza schimbarea. Asa ca nu cred ca trebuie criticat. Publicul iubeste foarte mult ceea ce face pe scena, cariera îi este formidabila. Sa ne amintim de Ramón Vinay care a început ca bariton, a devenit tenor dramatic si la sfârsitul activitatii artistice a revenit si a cântat Hans Sachs. Se întâmpla astfel de lucruri extraordinare care nu trebuie judecate scolastic. Or, acum Domingo cânta înca foarte mult în noul sau repertoriu si trebuie sa ne bucuram pentru asta. În stagiunea viitoare va interpreta la Covent Garden primul sau Nabucco. A zis ca nu va cânta Iago pentru ca nu-i place personajul, nu agreeaza ideea de a fi erou negativ. Nu-i place nici Scarpia. Numai rolurile nobile. Asa ca alege ce va mai cânta, de exemplu rolul de bariton din „Cei doi Foscari“, în 2014 si Dumnezeu stie ce va mai face, pentru ca totusi nu întinereste. Nu va exista pericolul sa repete rolurile din tinerete care i-au adus celebritatea, ca sa poata fi comparat cu el însusi mult mai tânar, ci se apropie de noi partituri. Pavarotti a avut un repertoriu destul de mic. Dar Domingo…

C.P.: Desigur, este un artist extraordinar, muzicalitatea si rezistenta lui sunt minunate. S-ar mai formula obiectiunea referitoare la culoarea vocii legata de rolurile de bariton, dar oricum trebuie sa fim fericiti ca Domingo exista si continua sa cânte. Lucrati la Covent Garden din 1983, corect?
P.M.K.: Absolut.

C.P.: Aproape treizeci de ani. Ati ocupat multe functii?
P.M.K.: De fapt, a fost aceeasi pozitie, doar eticheta s-a schimbat. Am fost administrator artistic, apoi s-a inventat titlul de director de casting, dar activitatea mea a ramas aceeasi, planning si casting. Înainte am activat în Germania, la Frankfurt si Hamburg, apoi la Covent Garden. Totul s-a scurs foarte repede. Descoperind noi artisti, esti mereu înconjurat de tineri si nu realizezi trecerea timpului. Covent Garden este un teatru recunoscut pentru distributii cu artisti consacrati, dar sigur ca folosim si cântareti noi. În fiecare an sunt atâtea debuturi, ca abia când vad programele noastre realizez câte posibile stele am descoperit. Folosim oaspeti si în general facem angajarile pe maximum doi ani. La Covent Garden nu exista rezidenti. Utilizam cântareti englezi, apoi cei mai buni cântareti din lume, ca si pe cei mai buni tineri, noile descoperiri. Dar, desigur, trebuie asigurat un echilibru.

C.P.: Cooperati cu directorul muzical.
P.M.K.: Da, în mod normal el este directorul artistic al Operei. Antonio Pappano l-a înlocuit pe Colin Davis si este responsabil de productiile teatrului. Trebuie sa conlucram, sa nu apara fisuri.

C.P.: Deci, activitatea dvs. este concentrata asupra castingului.
P.M.K.: În primul rând asupra programarii. Folosim toate informatiile pe care le avem, lucram cu patru-cinci ani înainte si trebuie sa facem programele pentru tot teatrul (balet si opera) în asa fel încât sa fie echilibrate. Apoi trebuie sa le umplem cu nume de cântareti. Productiile sunt în general stabilite de directorul muzical, dar lucram foarte strâns pentru a anticipa ce s-ar putea întâmpla.

C.P.: Faceti des auditii la Covent Garden?
P.M.K.: Da, mereu. Rolul meu nu este numai sa planific si sa fac distributii, ci si sa culeg informatii, deci… auditii, calatorii, toate merg împreuna.

C.P.: Cum pregatiti anul 2013, An Verdi – Wagner?
P.M.K.: Vor fi niste programe speciale dedicate acestor comemorari, expozitii, conferinte, colaborari cu alte teatre de opera, dar lucrarile celor doi maestri sunt foarte bine reprezentate pe toate scenele lirice mari, asa ca nu va fi ceva spectaculos nou. Vom avea o noua productie cu „Vecerniile siciliene“, versiunea franceza, care nu a mai fost prezentata la Londra de nu stiu câti ani, posibil niciodata. Vom avea si o noua productie cu „Parsifal“. Desigur, numarul de opere de Wagner din care ai de ales este mult mai mic, daca nu vrei sa folosesti si lucrarile de tinerete. Deci în 2013 nu ne vom concentra în special pe noi productii, ne vom axa pe alte activitati, nu avem ce reinventa, pentru ca în fiecare saptamâna sau luna se cânta Verdi sau Wagner.

C.P.: Care credeti ca este trendul actual în selectia cântaretilor?
P.M.K.: În zilele noastre a devenit mult mai „teatral“. Nu mai este suficient sa fii un bun vocalist, de fapt s-a schimbat definitia de „bun cântaret“. Nu mai este suficient sa ai un glas bun, frumos si doar sa cânti, trebuie sa fii un artist mult mai complet, nu numai ca stil si limbaj, dar si ca actor, cu fizicul acceptabil pentru a reprezenta personajele. Sigur ca în „Romeo si Julieta“ nu poti avea cântareti de cincisprezece si saptesprezece ani, dar daca arati de patruzeci-patruzeci si cinci, publicul de astazi nu te accepta. Deci trendul actual este sa creezi personaje credibile din punct de vedere dramatic. De fapt, este un compromis, nu exista cântaret la care sa nu faci un compromis. Nu exista artist 100% perfect, doar vorbim de oameni, dar ideea este sa fii capabil sa creezi un personaj pe cât de credibil, pe atât de bine interpretat muzical.

C.P.: Vocalistii timpurilor mai vechi…
P.M.K.: Stiu ce vreti sa spuneti. Am sa exemplific. Acum doi-trei ani am avut o premiera cu „Fiica regimentului“, cu Natalie Dessay si Juan Diego Flórez, o productie foarte nostima, semnata de Laurent Pelly. Cei doi cântareti au fost excelenti, dar, daca te duci cu treizeci de ani înapoi la spectacolele cu Pavarotti si Joan Sutherland, era cu totul alta poveste. Performanta muzicala era formidabila, dar cea actoriceasca se limita la ce puteau face ei pe atunci iar publicul a fost foarte fericit si multumit. Spectatorul de azi, desigur, nu ar mai accepta o comedie interpretata de cântareti cu staturi atât de majestuoase. În prezent este nevoie de productii în cu totul alt stil. Nu înseamna ca toti trebuie sa fie slabi si înalti, dar este nevoie sa fie potriviti cu personajul pe care-l interpreteaza. Am dat acum niste ani „Ariadna la Naxos“ cu Jessye Norman, o uriasa. Productia a fost conceputa pentru ea… avea acel chip formidabil de expresiv. Dar daca aduci o cântareata noua într-o productie conceputa pentru altcineva, de cu totul alte dimensiuni, exista pericolul de a cadea în ridicol. Deci trebuie vazuta situatia în ansamblul ei, se asteapta mult mai mult de la cântareti în ceea ce priveste aspectul teatral, iar sansa unui artist liric este foarte mult influentata de asta.

C.P.: Deborah Voigt a avut mari probleme la Covent Garden. Ati rejectat-o.
P.M.K.: Da, pentru ca am facut productia în 2002 cu alt cast. Or, a doua zi dupa premiera cu Deborah Voigt, regizorul si dirijorul au spus ca nu se poate schimba productia dupa numai doi ani pentru ca soprana este atât de corpolenta si publicul râde în sala. Oricum, nu noi am recuzat-o, ci ea a decis sa plece, întelegând ca montarea nu era facuta pentru ea. Acest soc a fost bun si pentru propria-i sanatate, pentru ca nu ar fi putut continua asa. S-a întors mai slaba si a cântat tot „Ariadna la Naxos“ doi-trei ani mai târziu. Între timp si-a rezolvat problemele medicale, pentru ca si despre asta era vorba, nu numai de punctul de vedere estetic. Am întâlnit-o pe doamna Voigt la Barcelona, în timpul Concursului Francisco Viñas si nu am recunoscut-o; era atât de subtire si de draguta, de fapt suntem în relatii foarte bune, este o persoana minunata. Astazi este mult mai dificil sa-ti construiesti o cariera daca nu ai look-ul credibil pentru rolurile pe care le cânti. Pentru alte eroine, de exemplu Ulrica, nu sunt probleme de fizic, ci trebuie doar sa faci personajul credibil. Exista, din pacate, cântareti care nu au aspectul potrivit pentru unele roluri. De exemplu, un bas tânar, dar mic de statura, cum poate cânta Filip sau Sarastro? Merge în directie gresita cu asemenea optiuni. Trebuie sa încerci sa reprezinti si din punct de vedere teatral rolul pe care-l cânti.

C.P.: Domnule Katona, ati lucrat cu multi cântareti români. Spuneti, va rog, câteva cuvinte despre ei, despre vocile lor, despre importanta lor…
P.M.K.: Ar trebui sa ma întorc în 1969. Când am fost la Cluj, am vazut „Nabucco“ la Opera Maghiara, cu o soprana foarte talentata care cânta când Abigaille, când Fenena. Era Julia Tözser, cunoscuta apoi ca Julia Varady. A facut o cariera formidabila. Pot sa spun ca eu – eram pe atunci la Frankfurt, asistentul lui Christoph von Dohnányi –, am invitat-o acolo. În acea perioada era foarte dificil, dar a auditionat si a fost angajata câtiva ani. Îmi aduc aminte si acum acele sunete moi, ca de catifea, din timbrul ei în solo-ul Fenenei din „Nabucco“… În aceiasi ani si Ileana Cotrubas si-a început cariera în Germania. Venea de la Mozarteum din Salzburg si von Dohnányi a adus-o la Frankfurt. Iata doua mari cântarete din România. Mai târziu au început cariere interesante Alexandru Agache, Leontina Vaduva care câstigase concursul din Toulouse, apoi Angela Gheorghiu, care a dat auditie la Covent Garden. În prezent, amintesc de Stefan Pop, Teodor Ilincai, Anita Hartig care va debuta anul viitor la Covent Garden. Mai sunt si altii, de exemplu Tatiana Lisnic. Le-am urmarit carierele si au jucat un rol important în activitatea mea. Ma bucur foarte mult ca i-am auzit devreme, ca i-am ajutat sa se dezvolte si sa se realizeze.

C.P.: Stiu cât apreciaza sprijinul dvs., stimate domnule Katona, ma bucur ca am avut ocazia sa va cunosc. Cât veti mai sta la Cluj?
P.M.K.: Plec mâine, pentru ca apropiatul colaborator al meu, directorul Operei, asteapta primul copil, asa ca va lipsi pâna la sfârsitul lunii. Speram sa pot ramâne mai mult timp aici, dar se întâmpla asa de multe lucruri la Covent Garden, încât… Însa îmi propun sa ma întorc foarte curând.

C.P.: Poate veniti si la Bucuresti?
P.M.K.: Da, desi în Capitala am mult mai putine legaturi si cunostinte decât aici, unde legaturile de rudenie fac ca totul sa-mi fie mult mai familiar. Dar as vrea sa am timp sa vin si la Bucuresti.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper