De la Paris la Bucuresti via Viena

Un articol de ION BOGDAN STEFANESCU

De curand am asistat la un recital intitulat „Paris“, sustinut de doi tineri artisti foarte maturi. Un cuplu muzical cum rar se aude pe scenele romanesti de concert, mai ales daca ne referim la o asociere a unui instrument de suflat, în cazul nostru flautul, cu pianul.

Recitalul i-a avut ca protagonisti pe flautistul Matei Ioachimescu si pianista Catalina Butcaru si în Bucuresti a fost prezentat publicului o data la Sala Radio si în saptamana urmatoare, pe 30 mai, în stagiunea muzicala „Iosif Sava“ organizata de d-na Verona Maier, prin fundatia ACCUMM, în fiecare zi de miercuri la Muzeul Sutu. De fapt, prin aceste doua aparitii bucurestene, cei doi muzicieni si-au încheiat periplul artistic ce s-a întins pe o perioada de doua saptamani, atingand mai multe centre culturale importante ale tarii: Bistrita, Timisoara, Cluj, Pitesti etc. De mentionat faptul ca „turneul national“ a fost organizat chiar de ei însisi, dand astfel dovada si de un evident talent managerial. Dar, cel mai important lucru în acest demers muzical a fost faptul ca nivelul artistic al celor doi instrumentisti a fost unul european, demonstrand, o data în plus, ca stadiul la care te aduce si te lasa scoala romaneasca trebuie neaparat coroborat printr-un studiu temeinic în institutiile cu o îndelungata traditie muzicala. Întamplarea fericita a facut ca acesti doi muzicieni sa-si finalizeze studiile, desavarsindu-si tehnica instrumentala, la Academia de Muzica din Viena, una dintre cele mai renumite scoli din lume, la care viseaza sa învete orice tanar dornic de a dobandi un nivel artistic recunoscut în plan international. Nu oricine însa accede la un asemenea nivel, ci doar cei virtuosi.
Catalina Butcaru, nascuta la Constanta, este privita ca unul dintre marile talente ale generatiei sale. Profunzimea ei muzicala, împreuna cu o expresivitate si virtuozitate impresionante au entuziasmat publicul de pretutindeni si, din fericire, si pe cel romanesc. La numai saisprezece ani a fost admisa la Universitatea de Muzica din Viena, unde a lucrat cu profesorul Jürg von Vintschger. Ulterior, si-a aprofundat studiile cu pianista Meira Farkas si a obtinut „Diploma de solist“ la aceeasi prestigioasa Universitate. Îsi continua perfectionarea sub îndrumarea marelui pedagog rus Alexander Satz si participa de asemenea la numeroase cursuri de maiestrie, cu muzicieni de renume precum Dmitri Baskirov sau Andrzej Jasinski. De-a lungul studiilor sale, Catalina Butcaru îsi verifica abilitatile si în competitiile internationale, devenind laureata concursurilor „Mozart“ si „Steinway“, ambele organizate la Viena. În 2008 îi apare CD-ul de debut, imprimat la „Wigmore Hall“ din Londra, cu lucrari pentru pian solo de Berg, Ravel si Schumann. CD-ul a fost primit cu entuziasm de critica internationala si prezentat în întregime de Radiodifuziunea austriaca. Celebrul muzicolog britanic David Wright scria în cronica sa: „Este un disc pe care trebuie sa-l ai neaparat. Este cea mai buna interpretare pianistica pe care am auzit-o în ultimii ani.“ Citindu-i CV-ul, realizam ca deja pianista Catalina Butcaru are o bogata activitate concertistica, sustinand, printre altele, concerte la Radiodifuziunea din Viena, celebra sala Konzerthaus din Viena, sala „Martinu“ din Praga, Filarmonica din Luxemburg, fiind, de asemenea, o prezenta foarte activa la festivalurile din Reichenau si Golling din Austria sau „Klassik Azur“ din Sudul Frantei.
Matei Ioachimescu, la randul sau, un adevarat muzician, cu o solida scoala interpretativa dobandita tot la Academia din Viena, sub atenta îndrumare a flautistei Barbara Gisler, este o prezenta deja cunoscuta publicului romanesc prin numeroase aparitii scenice alaturi de pianistul Horia Maxim, carora, de multe ori li s-a alaturat si flautista Mihaela Anica (si ea absolventa a Academiei din Viena) alcatuind împreuna trio-ul „The Spirit of Viena“. De asemenea, Matei Ioachimescu a putut fi ascultat si în cateva recitaluri de flaut acompaniat de chitara sau în postura de solist al Orchestrei Radio, al Filarmonicii bucurestene sau al altor ansambluri de prestigiu din tara. Este, în acelasi timp, o prezenta pedagogica foarte activa prin cursurile pe care le acorda anual, la Bistrita, mult mai tinerilor flautisti romani dornici de perfectionare.
Recitalul din seara de 30 mai a beneficiat de o conceptie bine conturata prin faptul ca au fost alese lucrari de referinta din repertoriul flautistic ce apartin eminamente spatiului francez, în general, si implicit, celui parizian, punand în evidenta, totodata, gandirea si tehnica pianistei.
Initial, am crezut ca titlul „Paris“ ales pentru aceasta serie de reprezentatii a avut ca sursa de inspiratie legendarul personaj, ultimul fiu al Hecubei si al regelui troian Priam, cel care a fost blestemat sa atraga distrugerea Troiei, motiv pentru care, la nastere, a fost condamnat la moarte. Aceasta sarcina dura a fost încredintata unui slujitor de încredere care, nefiind în stare sa-l ucida, l-a abandonat în padure, pe muntele Ida, convins ca nu va putea supravietui. Soarta a facut ca pentru cinci zile nou nascutul sa fie alaptat de o ursoaica, iar cand slujitorul, cuprins de remuscari, s-a întors la locul faptei, l-a gasit pe micut în viata, astfel încat s-a simtit obligat sa-l adopte, numindu-l Paris. Copilul a devenit un tanar foarte frumos si inteligent tradand descendenta sa nobila. Paris se îndragosteste de Elena, sotia regelui spartan Menelaos, pe care o rapeste, declansand astfel razboiul troian. Ideea sursei acestui titlu de recital s-ar fi sustinut prin programarea lucrarilor „Chant de Linos“ de André Jolivet si „Bilitis“ de Claude Debussy, piese ce au ca sambure de pornire subiecte mitologice. Dar ceilalti trei compozitori care au întregit în mod fericit programul – Jaques Ibert prin Sonatina „Jeux“, Camille Saint-Saëns cu „Romance“ si Francis Poulenc cu „Sonata pentru flaut si pian“ – au impus alegerea acestui titlu drept simbolul cultural pe care îl reprezinta „Orasul luminulor“, locul cu cea mai valoroasa emulatie creatoare, locul unde s-au succedat, cu o viteza ametitoare, cele mai importante curente artistice ale secolului XX, locul unde flautul – prin repertoriul pe care marii compozitori ai vremii i l-au dedicat si prin existenta unei scoli exceptionale care a produs cei mai apreciati flautisti ai lumii – a capatat statut de instrument solistic.
Fiecare dintre lucrarile prezentate impune interpretilor o foarte buna stapanire de sine în vederea parcurgerii cu succes a tutror provocarilor tehnice si, mai ales,  realizarii dialogului continuu, fara de care genul cameral îsi pierde valoarea. Cei doi au dat dovada de o mare dezinvoltura si de o foarte buna cunostere a textului muzical, comunicand exceptional unul cu celalalt. Fluidul muzical, de multe ori eclatant si plin de forta, alteori foarte rafinat, plin de culori – realizabile numai printr-o tehnica de suflat foarte stabila si printr-un tuseu impecabil – a reusit sa creeze acea stare de chatarsis, publicul rasplatind performanta artistica cu apaluze furtunoase si ovatii.
Se cuvine sa subliniem faptul ca astfel de interpretari ar trebui sa fie prezente cat mai des în stagiunile camerale romanesti devenind modele pentru elevii si studentii nostri. De asemenea, am avea un motiv în plus de a trage un semnal de alarma pentru scoala romaneasca, deoarece, în mare masura, interpretii cu care ne putem mandri astazi au devenit performanti doar printr-o educatie occidentala. Nu ne ramane decat sa îi felicitam pe cei doi protagonisti pentru demersul lor artistic si sa speram ca îi vom mai asculta cantand împreuna.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper