Ciripeala si reinnoirea aforismului

Un articol de CATALIN STURZA

„E posibil sa ai o atitudine obiectiva despre Twitter doar daca nu esti dependent de el“, scriu editorii revistei americane n+1 în cel mai recent numar al publicatiei, intitulat „O epoca bizara“. „Putine lucruri ar putea sa para mai ciudate decât acest bilet sinucigas în continua derulare al civilizatiei occidentale. Sa nu scrii niciodata mesaje mai lungi de 140 de caractere? Capacitatea de concentrare a atentiei oamenilor se prabuseste ca un apeduct roman. (…) Pasarile s-au nascut ca sa emita  acele sunete repetitive, placute si lipsite de înteles pe care le numim ciripit. Ideea, în ceea ce ne priveste pe noi, bipezii fara pene, nu era tocmai aceea ca noi puteam da sunetelor legate si inteligibile un sens cumulativ?“
Priviti feed-ul de pe Twitter la momentul nepotrivit, si o gaura neagra se va deschide deasupra narcisismului dvs, ne avertizeaza n+1. În spatele fluxului continuu de mesaje va aparea, subliminal, un mesaj de 140 de caractere care exprima esenta interactiunii pe Twitter: „Am nevoie, atât de tare, de atentie încât nu pot sa fiu atent la tine, decât în masura în care asta atrage atentia asupra mea. Stiu ca si pentru tine e la fel“. Astfel, o multime uriasa de oameni se depreciaza, unii pe ceilalti, dându-si fiecare importanta.
Când Beckett scria, în 1930, ca e cât se poate de lipsit de logica sa crezi ca ego-ul tau de mâine va fi satisfacut de experienta zilei de azi, fiind la fel cum ai crede ca foamea îti va fi satisfacuta la vederea unchiului tau care manânca un sandvis, el pornea de la premisa ca nimeni nu ar fi crezut ca sandvisul mâncat de cineva poate sa potoleasca foamea altcuiva. Asta era valabil în anii ’30. Astazi, o multime de oameni, de pe Twitter, sunt convinsi ca si tu te vei bucura, atunci când ei scriu ca manânca un sandvis. Oamenii acestia va spun, în orice moment, ce manânca, unde merg, ce cumpara – fara sa se gândeasca de ce ar trebui sa va pese. Sau – un mesaj care, în aparenta, e opusul celui mai banal tweet, „Azi manânc din nou la prânz“, dar care are un efect identic – scriu ceva atât de criptic, încât nu are nici un sens. Acest tweet spune, oricare ar fi forma lui: „Nu am nimic de zis, dar vreau sa zic ceva“.
Ascensiunea postarii de 140 de caractere, pe Twitter, apare în plina devalorizare a limbajului, ca efect al comunicarii pe Internet – atât în sensul pozitiv, cât si în cel negativ, arata editorialistii de la n+1. Scaderea economica a costului publicarii digitale democratizeaza exprimarea si atrage un public vital pentru scriitorii, sau pentru tipurile de scriitura care, altminteri, ar fi ramas închise în sertar. Si, totusi, usurinta extrema cu care poti sa îti afisezi, acum, cuvintele pe Internet a deschis larg portile neglijentei si ale confuziei. În afara Twitter-ului, lejeritatea coercitiva a stilului de postare de pe blog, o relaxare paradoxala, impusa de moda, ameninta proza unei întregi generatii. Nu vei parea contemporan si autentic daca nu vei scrie ca si cum nu ai avea nici cea mai mica idee despre ce vrei sa spui. Nu e departe momentul când va parea pretentios, elitist sau demodat sa scrii orice, oriunde, cu rabdare si grija.
Bloggerii (care se pare a devenit, tot mai mult, sinonim cu scriitorii) nu au luat niciodata contact cu rigorile unei editari profesioniste a textului si, daca scriu pentru bani, atunci trebuie sa scrie si iar sa scrie. Combinatia a descurajat virtutile stilistice ale conciziei, selectivitatii si ale stilului impersonal. Iar acum, epoca Twitter. Limita stricta, de 140 de caractere (si mai mica, daca vrei ca mesajul tau sa fie raspândit si de altii), stabilita dupa lungimea unui SMS, a definit platforma înca din 2006. Un mesaj pe Twitter e atât de scurt, încât poti sa treci direct la subiect – dar, pe de alta parte, e atât de scurt, încât de ce ar trebui sa aiba un subiect? Caracteristicile formale ale Twitter-ului se înclina, simultan, în doua directii opuse: spre esential, dar si spre superfluu, spre concizie, dar si spre prolixitate.
Însa aceasta platforma cu doua fete a adus, în alta ordine de idei, ultimul lucru pe care l-am fi asteptat de la Internet: reînnoirea epigramei si a aforismului, reevaluarea virtutilor literare ale conciziei si ale stilului impersonal. Asta înseamna ca Twitter, care e, oficial, o platforma de microblogging, a functionat, în practica, exact pe dos fata de bloguri. Oscar Wilde, Kafka si Cioran ar fi fost vedete pe Twitter, iar cele mai bune tweeturi din ziua de astazi rivalizeaza cu aforismele lor de un singur rând. Iar întâlnirea cu aceste aforisme, segmentate sub forma de tweet-uri, ar fi fost mai interesanta decât o lectura, cap-coada, a cartii „Despre neajunsul de a te fi nascut“, cred editorii de la n+1. Modul ideal de a consuma aforisme e ca si cum ai mânca alune, sau bomboane – câte un pumn deodata.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper