Cartea, prilej de aprofundare/linsaj?

Un articol de Valentin Protopopescu

Cristina Rusiecki, Radu Afrim. Tesuturile fragilitatii, Editura Tracus Arte, Bucuresti, 2012

 

O carte despre Radu Afrim, asa cum este cea scrisa de Cristina Rusiecki, intitulata „Tesuturile fragilitatii“, nu reprezinta o lectura comoda. Sigur, cartea, care mai curând e o constructie de tip album, în economia careia textul se îngemaneaza cu documentul fotografic, livrat în cea mai mare parte chiar de catre „subiectul“ (sau „obiectul) abordarii, Radu Afrim însusi – ar trebui sa contabilizeze nasterea unei personalitati teatrale de anvergura si sa explice mecanismele afirmarii sale. Pâna la un punct, volumul Cristinei Rusiecki reuseste magistral în acest proiect, dar ceea ce e si mai important este faptul ca el trece dincolo de „simpla“ recuperare a unui personaj/moment din istoria recenta a teatrului national.
La rigoare, criticul dramatic face opera de arheologie biografica într-o maniera sui generis, caci acest efort inspirat este metamorfozat, diplomatic si necesar, într-o subtila analiza a operei „pe scândura“ a acestui atipic artist pe nume Afrim. Analiza, da, dar si interpretare, si hermeneutica, si tuseu psihanalitic, si judecata estetica, si argument metafizic, si, înainte de orice, viziune. Da, Cristina Rusiecki are tupeul (pozitiv si fara papion!) sa propuna o Afrimanschauung, recte o perspectiva afrimiana asupra vietii, care viata, pentru regizorul român, este fara doar si poate chiar teatrul.
Adevarata viata e pe scândura sau, mai precis, în tribulatiile teatrale inspirate de realitatea nefardata, simpla, banala si cotidiana. Mai mult, o asemenea realitate nu e tocmai cea care se vede cu ochiul liber, ci una care, abisal, se ascunde (se ascunde? Nu! Se camufleaza, protector!) în spatele replicilor din text pentru a recupera ceva din gestul arhaic, infantil si primar. Caci Afrim, prin felul în care-si construieste si conduce personajele (va mai amintiti de Tadeusz Kantor?), evolueaza aidoma unui psihanalist ce investigheaza biografia originara a conditiei insului, cea de dincolo de cuvinte, imperative si pedagogii punitive. Gestul lui este unul recuperator si are ceva din superbia paradisului infantil, când candoarea si perversitatea polimorfa (sintagmele sunt sinonime!) dau culoare unei lumi pe care adultii se straduiesc din rasputeri s-o revopseasca apoi în cenusiu.
Din toate aceste pricini nu e deloc confortabil sa scrii o carte despre Radu Afrim. Personajul e incomod, abrupt si sincer. N-are lipici la ipocrizie, el este familiarizat cu nebunii, cu transsexualii si cu retardatii, nu ilustreaza teze „înalte“, saluta „elitele“ cu înjuraturi tandre si mai ales nu sufera de acea constipare ontologica a „geniilor“ de Dâmbovita. De aici si autenticitatea lui, dar si imesa dificultate de a-l „prinde“ în „insectarul“ unei abordari cât de cât monografice.
Spun cât de cât pentru ca riscul asumat de Cristina Rusiecki este major, întrucât Afrim e viu, e tânar, e dinamic si tot creeaza, opera lui fiind departe de a se fi încheiat. „Afrimiada“ autoarei noastre este un gest de curaj intelectual nefardat, caci a surprinde în curgerea lui nestavilitul proces marca Radu Afrim e un risc si o provocare poate fatale. De ce fatale? Pentru ca asa cum bine sublinia Cristina Rusiecki, dintre toti regizorii români de teatru ai momentului, Afrim e singurul care a trezit entuziasme fanatice, el beneficiind de cortegii întregi de suporteri inflamati peste limita normala a unei galerii de fotbal. Daca te legi de idolul lor, ti-ai dat foc la caruta!
Ei bine, sunt convins ca volumul „Tesuturile fragilitatii“ nu-i va pune viata în pericol autoarei, ci dimpotriva, va cântari greu într-o alta întelegere, mai stabila si mai asezata, a operei afrimiene, întelegere pe care, sunt convins, numerosii si exaltatii fani ai lui Radu Afrim au nevoie s-o integreze în miezul iubirii lor fata de acest colosal artist…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper