Romanii n-au luat Bacu’ la Baku

Un articol de ION BOGDAN STEFANESCU

De câtiva ani buni încoace privim înspaimântati, siderati, apoi din ce în ce mai relaxati pâna la indiferenta, reportajele difuzate pe toate canalele de stiri, având ca subiect examenul de bacalaureat. O realitate crunta creata printr-un sistem de învatamânt complet abulic, cu profesori slab pregatiti, cu o programa din ce în ce mai vlaguita de substanta, sistem care a produs unora o mare lehamite, altora o totala indolenta astfel încât un numar impresionant de tineri nu mai reusesc sa obtina diploma de bacalureat. Nemaivorbind de numarul coplesitor de elevi care se exalta în fata notei 5.
Faptul ca muzica a fost scoasa de ani buni din programa scolara, faptul ca televiziunile nu difuzeaza concerte de muzica clasica, faptul ca programele de divertisment sunt cotropite de banalitati muzicale si de umor scandalos de slab si de vulgar, realizat numai de amatori, a dus la formarea unor generatii fara criterii valorice. Numai asa românii, prin vot public, au putut alege melodia „Zaleilah“ interpretata de Mandinga pentru concursul Eurovision. E bine de stiut ca aceasta competitie este una de creatie, si nu de interpretare, iar în urma câstigarii locului fruntas, compozitorul respectiv poate spera la o cariera internationala. Nu e mai putin adevarat ca si interpretii pot fi remarcati de anumite case de productie. Asadar, concursul Eurovision reprezinta un pas important pentru o viitoare cariera, asemenea examenului de bacalaureat care îti permite sa accezi la un nivel superior de perfectionare. Cu toata aceasta miza, România a ales sa se prezinte cu o piesa chiar stupida, fara nici o substanta melodico-ritmica, creata de un binecunoscut „compozitor de manele“, dl Costi Ionita. De altfel, probabil tocmai aceasta combinatie de manea cu stilurile dance, latino s.a.m.d. a propulsat piesa pe primul loc în topul preferintelor românilor. Si cum altfel daca acesta este tipul de muzica preferat în toate cluburile si, hai sa o spunem, în foarte multe medii sociale? Îmi aduc aminte cum într-o emisiune realizata de Liviu Mihaiu unde invitati erau d-nii George Pruteanu si Dan Grigore, atmosfera s-a încins tocmai din cauza controversei iscate pe marginea mediatizarii atât de violente a manelelor. Invitatii acuzau lipsa de substanta muzicala si, mai ales, ridicolul textelor acelor melodii. Numai ca cei din opozitie, adica ceilalti doi domni invitati, Florin Salam si Bursuc au avut o replica cu care au castigat detasat polemica, în aplauzele publicului de platou. Spune Florin Salam: „Eu îi respect foarte mult pe invitatii dumneavoastra, sunt oameni cu scoala. Maestrul Dan Grigore este un mare muzician, dar vreau sa va spun un lucru: noi suntem invitati sa cântam la nunti cu staif, unde vin multi politicieni si oameni care au scoala; sa stiti ca nimeni nu ne-a rugat sa cântam Bach“. Cu alte cuvinte, manelele îsi au locul lor, dupa chipul si asemanarea consumatorilor. Si, iata ca se dovedeste o data în plus preferinta românilor pentru o astfel de muzica. Sunt convins ca producatorii au fost siguri ca vor da lovitura. De fapt este o tendinta universala de a aduce în muzica de club tot felul de influente exotice, moda lansata de Buddha Bar. Numai asa se explica faptul ca melodia cântata de Engelbert Humperdinck a iesit pe ultimul loc. Revenind însa la oile noastre, maneaua cea de toate zilele, cosmetizata cu un sound de muzica dance, nu a avut impactul scontat. Ne-am prezentat cu surle si trâmbite, la propriu, prin aparitia „artistilor“ pe scena, la figurat prin comentariile presei care anuntau piesa noastra drept favorita concursului. C-asa-i românul, fudul. Fudulia distruge România! Daca în finalul competitiei am ocupat un loc situat la mijlocul clasamentului, e numai pentru ca suntem supusi unei conspiratii bine organizate. De fapt, piesa „Zaleilah“ ar fi trebuit sa se situeze pe primul loc înca de la primul vot si sa ramâna acolo pâna la final. Cum sa te lupti însa cu Tarile Nordice ori cu Serbia, Bosnia, Muntenegru si altele care s-au votat între ele? Numai noi suntem ai nimanui, spuneau multi dupa eveniment. Si nu pot sa-i contrazic, chiar asa este: suntem ai nimanui, adica unici. Din reportajele realizate cu membrii acestei formatii trimise sa ne reprezinte am aflat ca saracii interpreti au repetat pâna la surmenare aparitia scenica, adica exact ce se întâmpla cu cei ce îsi doresc performanta în domeniul artei sau sportului. Mare ne fu însa uimirea când am vazut produsul acestor repetitii epuizante: câtiva baieti cu parul îndreptat în toate directiile ce se prefaceau ca bat toba sau ca sufla în niste instrumente ce pareau sa fi fost împrumutate de la circ îi tineau tira unei fete foarte frumoase, dar complet lipsita de voce. De altfel, cred ca aici ne-am înscris în curentul european, pentru ca aproape toate vocile din concurs au sunat îngrozitor de fals, iar cei care acompaniau faceau playback. De mult tot spun ca prostia în lume, în general, se plateste foarte scump. De data asta cred ca s-a exagerat. Chiar si rusii au exagerat. Or fi fost batrânelele simpatice, dar nu aveau nici o legatura cu concursul. Rusii însa ne intereseaza mai putin. Revenind la melodia noastra, ma întreb cine o fi scris textul: o combinatie „inedita“ de spaniola si engleza, limba româna fiind probabil considerata neinteresanta tocmai într-un concurs unde specificul ar trebui sa fie national. Daca moda impune însa cele doua limbi de circulatie, ne facem frate si cu dracu, numai sa trecem puntea. „Creatorii“ au considerat ca suna mai „trendy“ asa. În tot acel „noian de versuri“ am fost „impresionati“ de valoarea poetica a refrenului, citez: „Zaleilahleilahlei / Every day, everybody / When you love, you say / Every day, everybody / Zaleilahleilahlei / Every day, everybody / Zaleilahleilahlei, zaleilahleilahlei“. Interpreta a pus suflet, numai ca toate acele fiorituri tipice muzicii spaniole sau, mai nou, manelelor, au sunat înfiorator de fals iar coregrafia baietilor din trupa a fost de-a dreptul penibila. Numai când vezi o asemenea evolutie, realizezi cât de „dura si extenuanta“ poate fi pregatirea unei astfel de aparitii scenice.
Daca am judeca prestatia formatiei Mandinga dupa grila unui examen de bacalaureat, atunci locul 12 ar putea fi echivalat cu o nota de 7, ceea ce ar fi o performanta în sistemul actual. Daca am considera locul 12 dupa modelul american de evaluare, atunci calificativul C sau chiar D ar însemna un rezultat foarte slab si, în unele situatii, în functie de politica scolii, s-ar impune repetarea anului. În cazul concursului Eurovision, însa, situatia e mult mai clara si decisiva: numai locul întâi este câstigator, restul combatantilor fiind respinsi si chemati sa-si încerce puterile anul urmator.
Am putea spera ca acest esec sa însemne un sut în fund care sa trezeasca vigilenta publicului atunci când va avea ocazia unui nou vot, dar mai ales ar fi un semnal de alarma pentru producatorii autohtoni si pentru cântaretii nostri care, pe an ce trece, sunt tot mai dezorientati. De fapt, lipsa de cultura în acest domeniu e crasa. Sunt foarte multi amatori ajunsi în centrul atentiei din cauza unui sistem mediatic care a produs o mare degringolada culturala. Daca stau bine sa ma gândesc, fiecare editie a acestui concurs a însemnat un sut în fund, iar dupa multimea de suturi, probabil ca acest fund generos a ajuns atât de tabacit încât a devenit imun. Am putea parafraza o vorba din batrâni strigând: vai de capul si de Zaleilahleilul nostru!
Se cuvine însa sa felicitam tara organizatoare: Azerbaidjan. Locuitorii Baku-ului beneficiaza de o sala de spectacol construita dupa cerintele secolului XXI, sala în care s-au investit enorm de multi bani. De asemenea, producatorii evenimentului au dat dovada de real profesionalism, propunându-ne acele clipuri impecabil realizate, cu ajutorul carora au facut reclama tarii si au umplut, în mod fericit, spatiile albe ale transmisiei, în care scena suferea transformari în functie de concurent. Din pacate, cred din ce în ce mai mult ca noi, românii, nu vom avea niciodata o astfel de sala, oficialitatile noastre fiind continuu preocupate de perpetua tranzitie a societatii, a averilor dintr-un buzunar într-altul, impunând un nou model de viata conform caruia media de la bac chiar nu mai conteaza, pentru ca banii se fac pe teren, în timp ce „prostii“ pierd vremea învatând.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper