Roland Garros, mon amour (56)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

La fel ca in viata, tenisul are si „zei“, are si „muritori“. Inventie frantuzeasca rafinata de britanici, sportul alb reprezinta un univers uman foarte complex, in care coexista registre extrem de diferite. De pilda, sa faci parte din Top 10 echivaleaza cu a-l apuca pe Dumnezeu de picior. Membrii clubului de elita al tenisului mondial sunt niste supercampioni, al caror joc, stabilitate mentala si inteligenta tactica ating treapta de sus a excelentei. Ei pot fi batuti uneori de tenismanii din Top 20, 30, 40 sau 50, si extrem de rar se intâmpla sa piarda la the rest of the people. Fireste, in tenis se vad si miracole. (Nu degeaba se spune ca o partida este câstigata abia dupa ce arbitrul a rostit sacrosancta formula „Ghem, set si meci!“ – iar uneori nici macar atunci…) Nu este imposibil ca un tenisman sa piarda dupa ce a condus cu 6-0 6-0 5-0 si 40-0! Dar, evident, este putin probabil.
Din toate aceste considerente, sa joci la Roland Garros pe Centralul Philippe Chatrier impotriva ocupantului locului trei mondial, un monument al istoriei tenisului, detinator a nu mai putin de 16 titluri de Mare Slem – Roger Federer, este o performanta in sine. Când ai 27 de ani, când in 2012 este pentru prima oara când ai depasit granita lui Top 100, când de regula joci doar in turnee tip challanger si când figurezi prima oara pe tabloul principal la Roland Garros, oare cum e sa stii ca-l infrunti pe boss-ul suprem al sportului alb, un „monstru“, o legenda, un mit? Iar daca mai si vii din România, o tara care nu figureaza pe harta de elita a tenisului, ar trebui ca lucrurile sa fie destul de clare.
Ei bine, pe 30 mai, Adrian Ungur din România, omul de pe pozitia 92 a clasamentului ATP, l-a infruntat in templul de la Roland Garros pe Federer. Adrian, tenisman talentat, cu un serviciu puternic si mai ales posedând un excelent rever cu o singura mâna, s-a aflat in prima saptamâna a turneului de la Porte d’Auteuil in fata unor multiple premiere. Era intâia oara când lua startul alaturi de primii 128. Era prima data când depasea primul tur, in urma unei victorii surprinzatoare, trei la unu la seturi in fata fostului numar 3 mondial, de doua ori semifinalist la Roland Garros, argentinianul David Nalbandian. Era pentru prima oara când juca impotriva unui membru al Top 3 si, de asemenea, era pentru prima data când pasea pe Philippe Chatrier, având privilegiul de a privi „in sus“ la publicul obisnuit al acestei arene de 15 000 de locuri.
Sa-i fi fost usor lui Ungur? Ce trebuie sa fi simtit el in momentul in care intra pe acest teren mitic, stiind ca are sa-l infrunte pe cel mai titrat jucator din istorie? Cel mai bun rezultat inregistrat de Adrian in sezonul 2012 a fost o finala de challanger la Bucamaranga, in Columbia. Arena din Bucamaranga, pusa alaturi de Philippe Chatrier? Dar despre ce vorbim aici?
Pai vorbim, simplu, despre faptul de a fi totusi om. Iar când se intâmpla sa fii om, atunci e clar ca nimic din ceea ce este omenesc nu-ti ramâne strain. Nici in bine, nici in rau. Asa si cu Ungur, asa si cu Federer. Iar partida de pe Centralul parizian a reflectat acest banal adevar.
Meciul a parut de la bun inceput la discretia fostului campion de la Roland Garros din 2009. Roger a condus cu 3-0 in primul set, insa usor-usor Adrian a mai redus din handicap, si-a facut serviciul, ba chiar a avut câteva lovituri aplaudate, mai cu seama pe rever, atât in lung de linie, cât si in cross. La un moment dat a rasucit o scurta pe backhand atât de mult, incât Roger a lovit pe lânga minge, desi ajunsese scurta românului. Elvetianul s-a incruntat, publicul a râs, iar Ungur a capatat si mai multa incredere in sine. Setul l-a pierdut la trei românasul. In mansa secunda, Federer joaca tare, joaca serios, nu vrea sa piarda prea mult timp in aceasta partida din turul al doilea, pe care, pe buna dreptate, o considera o formalitate. El vine ca tancul peste mult mai fragilul adversar, care este „nimicit“ cu servicii-bomba si cu drepte-inverse asasine. Ungur pierde la doi setul. In mansa a treia, la scorul de 2-2, Roger simte ca victoria e aproape si ca nu trebuie decât sa doreasca pentru ca aceasta sa-i aterizeze in buzunar. Doar ca excesul de trufie se plateste. Adrian invie, joaca pentru prima oara in viata lui la nivelul ametitor al unui posesor de Mari Slemuri – si o face dezinvolt, uitând cine este el si mai ales cine este Federer. Culmea e ca-i merge!
In ghemul al saselea din setul al treilea românul are primele mingi de break din partida. La scorul de 5-4 in favoarea sa, Ungur are doua mingi de set. Le rateaza. Se intra in tie-break. Federer ajunge sa conduca cu 6-4, e aproape sa inchida meciul, dar Adrian are o excelenta revenire si, profitând de serenitatea putin cam prea grabita a campionului, ajunge sa câstige un set cât o victorie!
Evident, in setul al patrulea lucrurile intra in normalitate si Roger Federer se impune cu 6-3. Partida ia sfirsit in aplauzele publicului francez, iar Ungur ii strânge cu fermitate mâna campionului, privind deschis in ochi. Da, românul nu s-a facut de râs, nu s-a predat, a luptat facând ceea ce stia el mai bine sa faca! Prestatie decenta, onorabila, pe alocuri chiar memorabila a outsider-ului de la Pitesti! Si ce onoare pentru el, patru seturi la Roland Garros, in fata lui Federer, pe Philippe Chatrier! Adrian poate sa povesteasca nepotilor, la senectute, spunând cu mândrie: Et in Arcadia ego!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper