Recviemul Visului

Un articol de RODICA GRIGORE

Hubert Selby Jr., „Recviem pentru un vis“, traducere si note de Andra Matzal, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2011.

 

„A fost oarecum amuzant ca, pe când ne aflam la Cannes, la premiera filmului, niciunul dintre ziaristi sau reporteri nu dorea sa discute cu noi – cu Ellen Bursty, Jared Leto, Jennifer Connely sau cu mine: cu totii voiau sa-l auda doar pe Hubert Selby Jr. Acolo el era adevarata celebritate! Dovada, mi-am dat seama dupa aceea, ca Europa, spre deosebire de America, ii recunoaste si-i apreciaza extraordinara contributie la literatura contemporana“, spunea regizorul Darren Aronofsky in anul 2000, la putina vreme dupa succesul repurtat de pelicula sa, „Requiem for a Dream“, realizata pornind de la romanul omonim al lui Hubert Selby Jr. Filmul, vizionat de milioane de spectatori, beneficiind si de nominalizari la Premiile Oscar si la Globurile de Aur, a contribuit mult la impunerea, in rândul publicului (inclusiv a publicului cititor) american a unui autor adesea ignorat si trecut in mod voit cu vederea de ilustrii reprezentanti ai criticii academice de peste Ocean. Caci, oricât de paradoxale ar putea sa para cuvintele lui Aronofsky, ele erau, in acel moment, foarte adevarate si reflectau o realitate atât a „establishment“-ului literar american, cât si a preferintelor cititorilor. Care, chiar daca erau – ori se declarau a fi! – fascinati de imaginea Visului American si de modul in care aceasta a evoluat in literatura de-a lungul vremii (de la F. Scott Fitzgerald la John Updike, de exemplu), nu-l considerau pe Hubert Selby un autor demn de luat in seama, judecându-i mult prea adesea opera din perspectiva amanuntelor socante care ii marcheaza biografia ori, in cel mai bun caz, din aceea a unui experiment (gratuit) pe care scriitorul ar fi ales sa-l faca la nivelul limbajului romanesc.
Cu toate acestea – si in ciuda tuturor acestora – si desi a scris relativ putin in comparatie cu contemporanii sai (publicând doar cinci romane si un volum de povestiri), Hubert Selby Jr. impune, prin intreaga sa creatie, o alta viziune asupra lumii de peste Ocean, a prosperitatii si a stabilitatii sale, dar si asupra celebrului Vis American care, oricât de stralucitor a putut vreodata sa fie, in cea de-a doua jumatate a secolului XX ajunge sa aiba nevoie de un recviem… De aici, romanul sau aparut in anul 1978 si intitulat, deloc intâmplator, tocmai „Recviem pentru un vis“. Aparut dupa „Ultima iesire spre Brooklyn“ (1964), textul acuzat de obscenitate si chiar interzis pentru un timp in câteva tari, dar si dupa decizia autorului de a lupta impotriva dependentei de droguri si de calmante, romanul acesta, desi ignorat de o parte a criticii sau dispretuit de o alta, va fi considerat, in ultimii ani, o adevarata „Divina Comedie“ a unei Americi care nu mai poate nutri speranta niciunui Paradis si a niciunei calauze de nadejde. De aici deruta, teama, ezitarile permanente ale protagonistilor acestei carti, de la Sara, cea care viseaza sa ajunga la televiziune, unde sa poarte mult iubita sa rochie rosie, la fiul ei, Harry, cel care spera sa poata câstiga suficienti bani pentru a pleca departe – cât mai departe – de Bronx impreuna cu Marion, iubita sa si Tyrone, singurul prieten. In paranteza fie spus, ecranizarea lui Aronofsky muta actiunea din Bronx-ul anilor ’70, unde era ea plasata in roman, pe strazile din Coney Island, la jumatatea anilor ’90, insa utilizeaza dialogurile lui Hubert Selby Jr., pe fondul unui soi de „expresionism cu note hip-hop“, dupa cum critica de film a afirmat imediat dupa premiera. In acest fel, totul pare actualizat, actiunea e de-a dreptul contemporana, iar conflictele si tensiunile se dovedesc a fi aceleasi, la mai bine de douazeci de ani distanta. Dovada, daca mai era nevoie, ca Visul American se afla, si la inceputul noului mileniu, cam in aceeasi stare cu cea descrisa in imagini atât de pregnante in cartea de fata. Caci, daca Tyrone, Harry si Marion sunt dependenti de droguri, cautându-si iluzoria salvare de griji si de nefericire in substantele interzise, Sara, fara sa fie in afara legii, nu poate trai fara ciocolata, fara pastilele menite s-o ajute sa slabeasca si mai ales nu concepe viata fara televizor. Astfel ca visul ei de a ajunge pe platourile de filmare devine o adevarata expresie a unei dependente parca si mai grave decât cea a fiului sau. In fond, fiecare personaj coboara in fiecare zi in infernul propriu, se lupta sa iasa la suprafata si nu gaseste nicio alta solutie decât refugiul in efemeritatea unui vis (auto)indus artificial.
Inrudit structural cu scrierile lui Charles Bukowski sau William S. Burroughs, „Recviem pentru un vis“ dezvaluie cititorului care trece dincolo de socul initial al subiectului si al unor scene violente ori al limbajului uneori crud, o profunzime si o viziune comparabile, dintr-un anumit punct de vedere, cu acelea ale unui Kafka ajuns in Tara-Minunilor-Televizate-si-a-Paradisurilor-Amfetaminice-si-Artificiale… Numai ca, „la fel cum nimeni nu e profet in propria tara“, dupa cum scriitorul a subliniat sarcastic in repetate rânduri – mai cu seama dupa succesul filmului din anul 2000, care l-a propulsat, deodata, in atentia lumii culturale – nici autorul „Recviemului“ nu a avut sansa unei receptari adecvate in spatiul american; paradoxal, deoarece, dupa cum tot el spunea, „M-am considerat intotdeauna un scriitor extrem de american – e adevarat, insa, nu si unul agreat de establishment-ul academic. Lucru care, daca ma gândesc bine, ar trebui, in acest context, sa ma flateze, câta vreme nu am scris decât pentru a spune ceva celor altfel neauziti, inexistenti si necunoscuti, iar nu lumii bune a saloanelor literare contemporane…“ Iar cei altfel nevazuti si neauziti sunt prezentati in aceasta carte intr-un mod care ii face nu doar adevarate personaje de roman, ci ii transforma si in adevarati reprezentanti ai unei lumi care, chiar daca a fost adesea negata sau ignorata, a existat si continua sa existe. Nimic altceva decât un alt chip al Americii zilelor noastre, lipsit de fardul publicitatii si de stralucirea reclamelor turistice, ca si de obsesia unei politici atât de corecte, incât isi pierde sensul si substanta si devine simpla demagogie… „Recviem pentru un vis“ este, ca sa repetam formularea autorului, „un roman despre cancerul unui vis“, un text care spune foarte multe despre esecul cu care marele Vis American s-a soldat in perioada contemporana. Prosperitatea, proprietatea, prestigiul si toate celelalte aspecte considerate adesea definitorii pentru fiinta umana se dovedesc, privite astfel si dintr-un unghi care exclude orice cosmetizare, a fi cele mai periculoase iluzii, iar urmarirea lor – calea cea mai sigura spre ratare. Caci omul ajunge, dorind sa corespunda unui standard pur exterior, sa-si piarda individualitatea, sa nu se mai recunoasca pe sine, sa gândeasca asa cum vorbesc actorii de reclame si sa simta durerea doar atunci când vede stelele de cinema plângând cu lacrimi de glicerina pe marele ecran. Sara este, desigur, exemplul edificator in acest sens si un personaj cu adevarat impresionant si tulburator, mai ales prin dorinta ei de a fi respectata de ceilalti doar pentru ca ea considera ca intreaga societate traieste asemenea ei, sub eterna fascinatie a micului ecran, veritabil Tarâm al Fagaduintei Iluzorii unde spera, viseaza si se lupta sa ajunga cât mai aproape de „vocile care veneau dinspre televizorul ei“.  Adica, in realitate, tocmai spre locul unde orice vis sfârseste in cosmar.
Comparat cu Dostoievski, pentru extraordinara sa capacitate de a-i observa pe „umilitii si obiditii“ Americii secolului XX, cu Norman Mailer pentru temeritatea de a-i aduce in prim plan pe cei exclusi de obicei din universul literar, cu Saul Bellow sau cu Hunter Thompson, dar fara sa aiba vreodata violenta verbala a celui din urma sau sa ajunga la detasarea rece a naratorilor celui dintâi, Hubert Selby Jr. reuseste sa demonstreze cum drog nu inseamna, cel putin in Bronx, doar substanta interzisa, ci tot ceea ce ofera fiintei umane iluzia ca o reala cunoastere de sine ar fi inutila si ca omul se poate multumi, pentru a fi fericit, cu o ceasca de cafea la fiecare câteva ore, cu o bomboana de ciocolata la cateva minute ori cu vizionarea unui talk-show in fiecare seara. Numai ca, desigur, viata e in alta parte si, mai ales, inseamna altceva, iar la acest adevar vor ajunge toti protagonistii „Recviemului“, cei pe care autorul ii intelege extrem de bine, el insusi fiind afectat, in mai multe momente ale vietii sale, de dependenta de droguri (prima oara când le-a simtit puterea inspaimântatoare fiind, dupa propria marturisire, atunci când, aflat in spital in stare grava, pierzându-si un plamân din cauza tuberculozei, era convins ca nu va supravietui durerii fizice si mai ales suferintei psihice pe care starea in care se gasea i-o provoca).
Pe de alta parte, personajele „Recviemului“ demonstreaza, dincolo de limbajul uneori dur, capacitatea de a manifesta compasiune si intelegere pentru semeni, iar aspectul acesta atenueaza prima impresie de „dirty realism“ (despre care s-a discutat mult, mai ales pornindu-se de la exemplul prozei lui Raymond Carver) pe care textul acesta o poate da. Alegând sa vorbeasca despre violenta, droguri, sex, suferinta si marginalizatii societatii, Hubert Selby Jr. reuseste sa socheze chiar si acum, dupa ce furia anilor ’60 ori ’70 a trecut de mult. Sa socheze ochiul, urechea, conventiile de tot felul. In acest context, devine, probabil, mai putin important daca scrierile sale reprezinta fictiuni biografice sau, ca sa repetam o sintagma impusa de Stephen Cooper, biograful lui John Fante, „confesiuni meditative“. Desigur, scriitorul si-a prins, indirect, propria viata in opera, reimaginând si redimensionând in repetate rânduri amanuntele biografice, dar, de la un anumit punct incolo, acestea au devenit, pur si simplu, literatura.

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper