Polita alba, casatoria alba, orfanii albi

„Polita alba“ era un termen pe care îl cunosteam vag din Romania, de-acum 30 de ani, dinainte de emigrare. Cred ca, de fapt, îl stiam din carti. Noi semnam pe vremea aceea o data sau de doua ori pe luna statele de salariu si plecam de la casieria institutiei cu banii în mâna. Nimeni nu ne garanta nimic, nimeni nu ne dadea pe credit. Stiam ce e un casier. Ce e un garant, ce e un creditor, ce e o polita, habar n-aveam. Doar din lecturi. Cred ca într-o carte de Dostoievski am citit prima data despre o polita în alb. Cineva semnase o polita, jucase banii la ruleta… era haituit de creditori… parca asa ceva. Din context întelesesem de ce se numea polita în alb. Fiindca era o hârtie care cuprindea niste cifre aproximative. Deci o hârtie fara o valoare determinata. Sumele puteau fi la nevoie completate de beneficiar. Semnatura promitea o returnare iluzorie de fonduri, data fiind pe un act oficial cu o valoare iluzorie, mizându-se pe o „întelegere“ iluzorie. Sau cam asa ceva.

Dupa ce am plecat din România, în tara mea de emigratie am auzit tot mai des vorbindu-se despre „casatoria alba“. Asta când am început sa cunosc lume din comunitatile de emigranti. Si când am început sa întâlnesc la tot pasul cupluri nepotrivite.
Cu prima „casatorie alba“ m-am întâlnit în cazul unui homosexual. Care vroise sa iasa din tara, felul lui de-a fi „altfel“ fiind mai agreat pe alte meleaguri. Ca atare simulase interesul pentru o straina pe litoral. Îi explicase cum la popoarele de religie ortodoxa exista „taina“ casatoriei. Femeia, credula, îi respectase traditia si credinta. Se însurasera. Ca urmare, românul nostru obtinuse viza de iesire din tara. Si… divortase în câteva saptamâni, în tara de emigratie, unde acum putea sa se manifeste pe pofta inimii. Facuse ca atare o „casatorie alba“, mi-au explicat cunoscatorii. Adica semnase un act pur formal, fara acoperire în viata reala, doar cu valoare birocratica si administrativa
Nu de putine ori mi s-a întâmplat sa vad dupa aceea cazuri similare: femei splendide maritate cu niste napârstoci, tinere titrate si cu ambitii intelectuale maritate cu câte un neispravit fara scoala, barbati tineri si ambitiosi însurati cu câte o babeta. Convietuirea rezista în functie de gradul de constiinta al celui care beneficiase de o plecare din România pe baza certificatului de casatorie. Vietile schilodite se întâlneau la tot pasul. Rezultat al „casatoriilor albe“.

Dar asta se întâmpla în urma cu câteva decenii, pe vremea când granitele erau închise. Acum „casatoria alba“ nu mai este de actualitate. Acum fiecare pleaca unde vrea si când vrea, însotit sau neînsotit de vreun tovaras de viata.  Doar ca acum am ajuns sa ne confruntam cu alt termen. Anume, cu „orfanii albi“. Copiii ramasi în tara fara  parinti. Nu pentru ca ei s-ar fi prapadit, nu pentru ca si-ar fi parasit pur si simplu copiii. „Orfanii albi“ sunt cei ai caror parinti i-au lasat în tara, ei plecând în strainatate.
Daca ar fi sa urmam regula cazurilor mai sus amintite, în situatia „orfanilor albi“ vorbim deci despre niste certificate de nastere fara valabilitate practica, ci doar birocratica. Asa cum stau lucrurile când vorbim despre o polita în alb. Sau despre o „casatorie în alb“, în care una e pe hârtie, si alta în realitate.

Nu stiu cine a introdus termenul de „orfani albi“. Nu stiu nici cât de luat în seama este în tara efectul lui. Ceea ce stiu însa este ca dintre toate tarile în care emigratia româneasca este masiva, Italia este cea care l-a pus în discutie. Organizat. Si cu toata seriozitatea. Comunitatea româneasca din Italia ne-a obligat sa ne confruntam cu drama a ceea ce ei au numit „orfani bianchi“. Comunitatea românilor din Italia a organizat, în colaborare cu autoritatile administrative si stiintifice din tara de emigratie, o consfatuire pe tema acestor „orfani bianchi“.
Nu numai situatia copilului ramas în tara fara parinti s-a discutat cu acest prilej. Ci si starea femeilor românce, care, asa cum consemneaza luarile de cuvânt ale participantilor italieni la consfatuire „ne cresc copiii nostri în loc sa si-i creasca pe-ai lor si ne îngrijesc batrânii nostri în loc sa si-i îngrijeasca pe-ai lor“.
Cifrele care se consemneaza cu prilejul lucrarilor acestei conferinte sunt alarmante. În România, arata aceste cifre, se afla în prezent peste 350.000 de copiii fara nici un membru din familia nucleara. Din cei 5 milioane de minori înregistrati la ultimul recensamânt în tara, 750.000 au cel putin un parinte plecat în strainatate. Numai în Roma lucreaza în momentul de fata peste 40.000 de parinti cu copiii lasati în tara.
Ca în Romnaia n-ar exista nici o reactie la aceasta situatie aberanta nu putem spune. Nici participantii la consfatuire nu o sustin. Din contra, ei iau în discutie hotarârea de ultima ora a guvernului de a pedepsi cu înhisoarea parintii „orfanilor albi“. Criminalizându-i astfel, spun documentele congresului, desi nu criminalizarea lor va duce la stoparea acestui exod. Nu puscaria, ci crearea posibilitatilor de a-si creste copiii ar putea sa-i salveze pe parintii asa numitilor „orfani bianchi“, lucru pentru care va trebui sa fie analizat întregul sistem social. Si întregul sistem valutar, fiindca parintii nu pleaca de aventurieri ce sunt, lasându-si copiii pe drumuri, ci fiindca moneda tarii lor este fara putere economica.
Nu stiu ce efect au asemena consfatuiri, pe teme de-o gravitate sociala absoluta. Câteodata ma tem ca ele sunt elegante jocuri de floreta, pe acoperisul unui edificiu care se prabuseste. În acelasi timp, însa, ele pot fi si clopotul de alarma, care însoteste orice catastrofa.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper