O intalnire privilegiata

Un articol de GEORGE G. POTRA

130 de ani de la nasterea lui Nicolae Titulescu
55 de ani de la asezarea in eternitate a lui Constantin Brancusi

 

 

Nascuti undeva in Oltenia, Brâncusi si Titulescu au incalecat doua veacuri pentru a duce in lume geniul românesc. Au ales cai diferite. Brâncusi a facut din piatra zbor; Titulescu a facut din cuvânt idee.
Au spart catapeteasma veacului pentru a deschide contemporanilor si urmasilor un nou orizont. Fiecare s-a vrut un copil al libertatii gândului si al indraznelii gestului. Si au iluminat, amândoi, pe firmamentul secolului XX ca doi luceferi.
Pecetea lor inconfundabila se regaseste in toate colturile de lume. Au trait si au suferit, au gândit si au creat, au construit si au meditat ca oameni ai timpului lor. Nu au suferit nici o clipa de modestia de a fi români.
Amândoi au adus România in Europa si Europa in România. Au fost români si europeni deopotriva. Peste tot unde umanitatea a fost la ea acasa, Brâncusi si Titulescu i-au fost oaspeti de onoare. Ei au lasat umanitatii o mostenire pe care o descoperim mereu mai bogata decât proiectia lucrului bine faptuit.
Si-au dat intâlnire cu eternitatea cu peste 50 de ani in urma, dar ne-au ramas permanent contemporani. Pe o harta a spiritualitatii secolului XX, numele lui Brâncusi si al lui Titulescu le vom gasi mai frecvente, chiar decât ne putem inchipui azi, caci ei proiecteaza pe cerul sperantei aspiratia spre o victorie a adevarului si a binelui.
De dincolo de timp, acesti doi mari creatori ne someaza ca suntem responsabili pentru fiecare clipa de umanitate si de pace. Cu fiecare dintre gândurile acestor doi intelepti – din care oferim cititorului doua segmente diferite, doua mesaje individuale, unul pe calea discursului politic, altul sub forma meditatiei filosofice – suntem convocati sa descoperim frumosul din noi, sa-l aparam, sa-l daruim generos.
Slujind omul din om, Brâncusi si Titulescu ne-au dat masura indraznelii omului, a capacitatii sale de a sfida curajos si invingator timpul. „Suflete-pereche“ nu reprezinta doar o metafora.
Dincolo de ingemanarea cuvintelor, mai presus de faptul ca nu s-au intâlnit fizic decât o data in viata, cei doi au ramas alaturi statornic la cina cea de taina a destinului românesc.

 

CONSTANTIN BRÂNCUSI
Confesiuni
(selectie)

Desteapta-te om, pe drumul bun porneste/ Invinge trândavia si lenea ce te-opreste./ Tu ca vulturul te-avânta spre culmile senine/ Darul lumei cânta. Uita-te pe tine.
Noua ni se pare greu drumul fiindca nu stim sa mergem noi, ori ne porobotim ca prostii, sa-l ispravim deodata, ori stam in marginea lui si ne  plângem ca niste copii indaratnici, cautând tot felul de motive ca sa ne ascundem slabiciunea si nesiguranta in noi. Sunt rari cei ce stiu sa-si masoare pasul. S-acei luceferi „nemuritori si reci“ merg incet, drumul mare in urma lor lasa.
Pe Dumnezeu nu il ajungem niciodata. Dar ceea ce e important este curajul de a porni la drum.
Lucrul cel mai formidabil este sa mergi bine, fiind constient de tine insuti si de drum.
Viata e ca o spirala. Nu stim in ce directie se afla tinta. Trebuie sa inaintam in directia pe care o socotim cea buna.
Viata mea a fost trista ca tristetea insasi si aspra ca asprimea insasi. Ceva, tot timpul mai puternic decât mine, m-a impins inainte spre un lucru fara nume, care m-a facut sa lupt cu toate mizeriile vrajmase.
Dupa legea oamenilor, am abia o jumatate de secol, si totusi am trait mii de ani.
Fa zvon in tara ca steagul Oltului a inceput sa se urzeasca la buricul pamântului. Sunt primit la Salon cu trei opere.
Am fost trimis si eu de mic copil la procopseala in lume. N-am pierdut legatura si nu mi-am scos radacinile pentru a umbla nauc pe tot globul. A profitat si arta mea si m-am salvat ca om.
Nu cautati formule obscure sau mistere. Eu va dau bucurie curata. Priviti-le ssculpturilet pâna le veti vedea. Cei mai aproape de Dumnezeu le-au vazut.
Mi-ar placea sa-mi fac Coloana in Central Park. Ar fi mai mare decât orice alta constructie, de trei ori mai mare decât obeliscul vostru din Washington, cu o baza de latime corespunzatoare – saizeci de metri sau peste. Ar fi facuta din metal. In fiecare piramida ar exista apartamente si oamenii ar locui acolo, iar sus de tot mi-as pune pasarea – o pasare imensa in echilibru pe vârful coloanei mele infinite.
E nevoie ca viata individuala sa fie resorbita in gândirea universala, pentru ca frumusetea unei opere sa devina evidenta pentru toata lumea.
Exista doua feluri de simplitate; una este sora cu ignoranta, iar cealalta cu inteligenta. Sora inteligentei este complexitatea insasi; sora ignorantei este totodata si prostia insasi.
Plâng – este atâta frumusete in sufletul meu, incât mi se rupe inima, nimeni in jurul meu, nimeni!
Sculpturile mele nu trebuie sa fie respectate, ci iubite. Trebuie sa-ti vina sa te joci cu ele.
Coloana fara sfârsit e aidoma unui cântec etern care ne poarta in infinit, dincolo de orice durere si bucurie artificiala.
Coloana mea nu poate avea nici soclu, nici capitel, cum au coloanele antice: ea nu are nici inceput, si nici sfârsit.
„Pasarea maiastra“ este intruchiparea in duh calator a celui mai adânc dor.
Nu pasarea vreau s-o redau, ci harul ei, zborul, elanul.
N-am cautat toata viata decât esenta zborului. Zborul, ce fericire!
Intr-o buna zi, o pasare a intrat in atelierul meu. Când a vrut sa iasa, nu si-a mai gasit drumul si s-a lovit, speriata, de geamuri si de pereti. O alta pasare mi-a intrat in atelier, s-a odihnit o clipa pe un soclu si apoi si-a luat zborul, aflând firesc calea care duce spre cer. La fel se intâmpla si cu artistii.

(Sorana Georgescu-Gorjan, „Asa grait-a Brâncusi/
Ainsi parlait Brancusi/ Thus spoke Brancusi“, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2012)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper