Intre Zohar si Karamazovi. Sibiu 2012

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

S-a incheiat de curând editia a XIX-a a Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Ca de fiecare data, cele zece zile de sarbatoare au scos orasul din rutina unui intreg an pentru a-i oferi intrarea in zeci de alte lumi. Dupa preferintele fiecaruia, caci umbrela generoasa si multicolora a festivalului adaposteste evenimente in toate genurile si pentru toate gusturile, de la cele populare, cu acrobatii si spectacole de strada pâna la cele mai rafinate, cu workshop-uri si conferinte.
In weekendul petrecut de cronicar la Sibiu, cea mai interesanta productie teatrala vizionata a fost „Fratii Karamazov“ de la Teatrul Provisorium din Polonia. In spectacolul adaptat si regizat de Janusz Oprynski, actualitatea marilor clasici se probeaza litera cu litera. Sau miscare cu miscare! Sau inflexiune cu inflexiune, daca tot e vorba de arta teatrului. Cum sa impaci trama abundenta si privirea naratorului cu obligourile scenei pare sa fi fost prima provocare a regizorului. Iar solutia s-a dovedit izbutita pe deplin. Scenografii Jerzy Rudzki si Robert Kusmirowski impart scena in camarute egale, asa incât fiecare personaj sa aiba spatiul sau. Astfel, sincronia si multiperspectivismul sunt gata. Vârtejul turnantei care, in acorduri de carusel, aduce in prim-plan personajul exact in momentul ales de regizor,  substituie ingenios perspectiva naratorului omniscient.
Cât priveste dramatizarea, aceasta e infailibila. Rareori mi-a fost dat sa vad una la fel de buna.  Sa faci un spectacol de doua ore si jumatate din sute si sute de pagini de Dostoievski pare din capul locului o incercare de Sisif. Dar in productia poloneza dialogul pastreaza ce e viu si esential, trama se intelege imediat, iar dezbaterea isi face loc permanent. Actualitatea ideilor e coplesitoare in decupajul lui Janusz Oprynski. Rupte parca din disputele de azi, argumentele teologice pro si contra apar cu o claritate izbitoare, in deconcertanta sincronie cu modul in care a evoluat perceptia asupra lui Dumnezeu in vremurile noastre.
Apoi, nota care da pregnanta actualizarii se afla in strânsa legatura cu tipologia personajelor, extrem de posibila azi. Cea mai spectaculoasa aducere la zi pare batrânul Karamazov, un om perfect normal, eliberat in viziunea regizorului de tusa libidinoasa, un chefliu la vreo patruzeci de ani, nu mai rau ca altii. Adam Woronowicz ramâne o prezenta scenica credibila pâna in vârful unghiilor. De altfel, cinstit vorbind, in interpretarea actorilor alesi, toti Karamazovii se manifesta ca adevarate forte pe scena. Fiecare dintre ei are charisma, debordeaza de energie, imprastie in jur un magnetism incandescent si, mai presus de toate, ramâne un om absolut posibil in zilele noastre. Aliosa (Marek Zerasski), cu vâltoarea vârstei, cu exaltarile specifice adolescentei, atât in iubirea de semeni cât si de Dumnezeu, e un adolescent zbuciumat care intra direct in inima publicului. Cu intelepciune scenica, regizorul subliniaza subliminal dominanta karamazoviana, patima consumata in domenii diferite, a fiecarui personaj. Dmitri (Mariusz Pogonowski) e un adult plin de forta. Zbaterile lui sunt credibile, iar povestea sa poate fi parte din viata oricarui om de azi. Ivan (Lukasz Lewandowski), intelectual cu ochelari, traieste cu aceeasi fervoare specifica tuturor Karamazovilor cazuistica si desfasurarea argumentelor in favoarea (absentei) lui Dumnezeu. Mare performanta reusesc actorii polonezi!
Pacat ca inceputul altui spectacol nu a dat voie unei mari parti din public sa urmareasca si finalul. Aceeasi tara se perpetueaza an de an in Festivalul de la Sibiu. Reprezentatiile nu incep la timp, basca dureaza mai mult decât scrie in program. Daca va gânditi ca e vorba doar de montarile straine si ca producatorii acestora ar da informatii gresite, aflati ca spectacolul teatrului gazda, „Ultima zi a tineretii“, a durat cu o jumatate de ora mai mult decât era trecut in program. Drept pentru care cronicarul nu a mai fost lasat sa intre la spectacolul de dupa, „Absolut!“, cu Marcel Iures, care se juca in sala Studio. Si ca el, destui altii. La fel de furibunzi! Este un exemplu dintre zecile posibile adunate an de an si care, cu mai multa grija, ar putea fi lesne remediate de organizatori.
In sfârsit, sa pastram doar ce e bun, si anume bijuteria acestui festival, reprezentatiile „Mana. Lumina intelepciunii“ si „Momentul zero“ ale Companiei israeliene de dans, Vertigo, o cunostinta mai veche a publicului, de pe vremea când Sibiul era capitala culturala europeana. Cele doua spectacole, cu aceiasi zece dansatori (Tomer Navot, Hen Ezrihen, Nitsan Margaliot, Ruth Valensi, Yael Cibulski, Sean Olles, Micha Amos, Emi Wielunski si Rina Wertheim), concepute de aceeasi excelenta coregrafa, Noa Wertheim, au facut deliciul publicului sibian. In „Mana. Lumina intelepciunii“, care pleaca de la intrebarea din „Zohar“, „Ce se repara mai intâi, vasul sau lumina?“, barbati cu alura de calugari medievali, in robe de o plasticitate ce terfeleste orizontul de asteptare (scenografia Rakefet Levy), pe deasupra bine garnisite cu elemente trendy de azi, suscita pe loc interesul publicului, alternând in miscari componentele yin si yang, masculinul si femininul. Formeaza cupluri sau grupuri ad-hoc care bulverseaza subliminal spectatorul prin miscarile si prizele cu look nou, pentru a-l tine, pe parcursul intregului spectacol, cu ochii mari cât cepele. Iar dansatoarele si dansatorii, talentati, cu miscari de infinita expresivitate, lucrata parca pe fiecare centimetru de corp, fac un adevarat tur de forta fara sa se menajeze nici un moment. Un element alogen in ceea ce priveste energiile dezvoltate in grupul de dansatori, linia casei care avanseaza sau se indeparteaza in „Mana. Lumina intelepciunii“ si apa care curge la chiuvetele de pe scena in „Momentul zero“ creeaza o subtila relatie interior-exterior. Ca la orice spectacol bun, zeci de interpretari tâsnesc din mintea privitorului. Mult mai importante, insa, ramân magnetismul si seductia cu care reprezentatiile capteaza publicul minut de minut.
De regula, cronicarul da seama de productiile vazute, fara sa-i mai ramâna timp si spatiu pentru evenimentele colaterale ale acestui festivalul atât de bogat: conferinte, lansari de carte, spectacole-lectura, antologia anuala de texte traduse si publicate pe spezele festivalului. Dintre aparitiile de anul acesta de la FITS se cuvine amintit volumul „Arta secreta a actorului. Dictionar de antropologie teatrala“ de Eugenio Barba si Nicola Savarese. Barba a devenit deja o prezenta statornica la FITS.  Regizorul-antropolog face parte dintre personalitatile ale carei conferinte, spectacole prezentate si titluri publicate aduc un imens plus de valoare festivalului. Cartea de la Humanitas, aparuta sub egida Festivalului International de Teatru de la Sibiu, in conditii grafice excelente si in supla traducere a lui Vlad Russo, reprezinta un instrument valoros si necesar in pregatirea tuturor specialistilor de teatru.
O surpriza placuta a fost revista „Aplauze“ publicata in fiecare an de studentii de la Teatrologie. Revista ramâne memoria cea mai persistenta si mai detaliata a fiecarei editii FITS. Nu mica mi-a fost mirarea când in locul celor patru traditionale pagini de ziar de pâna acum, adesea redactate in graba si cu destule greseli, am descoperit de data aceasta o revista de toata lauda. Look-ul e cu totul schimbat, hârtia e de calitate, coperta arata ca la o revista adevarata, cu fotografii spectaculoase alese cu gust. Aceasta in ceea ce priveste imbracamintea. Cât despre continut, de abia aici se afla surpriza de proportii! Departe de articolele cu o abordare de multe ori superficiala, in care privirea analitica parea rara avis, multe dintre cele scrise la prezenta editie constituie veritabile exemple pentru noua critica de teatru: supla, accesibila si – cu atât mai de laudat –, cu o buna stapânire a conceptelor teatrale. Cronicarii se pricep sa reconstruiasca plastic spectacolul, sa formuleze astfel incât sa incite curiozitatea, sa reproduca viu senzatiile produse de reprezentatie, peste care s-a asternut necesara ordine a analizei. Bravo! Aplauze! Aplauze! Aplauze!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper