De la „saizecisti“ la „tinerii maniosi“ si inapoi

Un articol de ALEX GOLDIS

Constantin Abaluta, Bazooka Girl, Casa de Editura Max Blecher, Bucuresti, 2012, 72 p.

 

Una dintre surprizele anului in materie de poezie va fi considerata, cu siguranta, cartea lui Constantin Abaluta, „Bazooka Girl“. Si asta nu in ordinea aparitiei propriu-zise (se stie ca Abaluta e, de câteva decenii, unul dintre cei mai prolifici poeti contemporani), ci din unghiul reformarii imaginarului. Dincolo de titlul in cea mai clara descendenta… douamiista, sunt semne ca poetul a incercat sa-si updateze universul cu câteva teme „la zi“.
De la social la absurd
E aproape paradoxal sa constati ca un poet din Generatia 60 (probabil cea mai abstracta si mai livresca generatie din intreaga literatura româna), si nu vreun tânar „mânios“ de azi, se poate apleca asupra unor subiecte sociale sau politice stringente. Desi nu da nume si nu descrie situatii imediat recognoscibile, exista destule semne – lasate inadins de poet – ca prima parte a volumului e inspirata de recentele reactii stradale la criza financiara: „un tip cu o foarfeca se-nvârte printre oameni/ si decupeaza din hârtie neagra figurile mai deosebite/ un orb isi pipaie profilul din hârtie neincetând sa strige/ JOS! JOS! JOS!/ jandarmii primesc flori de la câteva fetiscane/ ambulantele SMURD si reporterii TV sunt primiti cu aplauze/ elicopterul ce survoleaza piata este huiduit/ un pusti plimba un câine cu roti de carut in locul labelor din spate/ un militar in uniforma se gândeste cu sârg la acei/ centimetri patrati de index aratator si inelar/ cu care va inzestra computerele legii martiale/ câtiva tineri cu tablete IP ii tin pe toti la curent/ cu miscarile guvernantilor/ lozincile se schimba ca raspuns la noile realitati“.
Un poet protestatar, care sa imparta dreptati in stânga si-n dreapta sau sa militeze deschis pentru o cauza anume, nu e totusi Constantin Abaluta. Caci, pe cât de atent sunt inventariate detaliile infinitezimale ale unor astfel de miscari, pe atât de echidistant e ochiul poetic fata de fiecare dintre „mobilurile“ si „ideologiile“ aflate in spatele lor. Mai mult: neutralitatea lui Abaluta se transforma, pe alocuri, intr-un program poetic in toata regula. Originalitatea volumului e de regasit in devierea acestei neutralitati intr-un soi de lipsa de neintelegere superioara. Poetul pare ca se plimba pe suprafetele dinamicii protestatare, insa nu vrea sau nu poate sa-i surprinda sensul mai general. Astfel incât intreaga mobilizare de forte cetatenesti devine o juxtapunere de gesturi disparate si absurde: „Pe la prânz vine mama cu baiatul ce duce lozinca: ROBERTA, 60/ 120, pustiul se mira cu glas pitigaiat:/ oameni mari si nu stiu aritmetica…/ Patrulând in jurul fântânii, batrânul cu pipa goala pufaie/ si bolboroseste mânios: Mincinosul!…Canalia!…/ Un pensionar cu un carton agatat de gât:/ VREAU EUTANASIERE GRATUITA!/ Un student cere apa calda la camin./ Un orb cere carti in braille./ O mama cu tripleti se plânge ca nu-i dau alocatie/ decât pentru unul singur/ „Un batrân ceasornicar striga: Jos ceasurile electronice!“. De remarcat ca aglutinarea de revendicari si de lozinci urmeaza, in poemele lui Abaluta, o progresie inceata, dar sigura, spre ilogism.
Nevoia de simbol
De aici deriva, in fond, si reintoarcerea saizecistului pierdut intr-o poetica a cotidianului la mai vechile deprinderi congenere. Caci ciclurile „Bazooka Girl“ si „Urme verzi“, desi par ca-si joaca semnificatiile la nivelul de suprafata al realului, poetul nu-si poate reprima nevoia (cât se poate de autentica, de altfel) de simbol. Astfel incât in spatele imaginarului „mizerabilist“ cu care poetul cocheteaza mai mult sau mai putin voluntar se poate citi usor intentia sublimarii. „Bazooka Girl“, cea descrisa intr-o multitudine de ipostaze, de la curva sau „victima terorismului“ pâna la „silueta grasa cu picioare cracanate“ scrijelita pe sapunul de rufe, nu e doar una dintre imaginile depravarii, ci, in cel mai bun spirit purist, depravarea insasi.
Nici grupajul „Urmelor verzi“ nu constituie propriu-zis poezie sociala, desi asa s-ar fi zis la o prima lectura. Pe de o parte, Abaluta parodiaza, in pasaje consistente, aspectul birocratizat al revendicarilor cetatenesti si mirajul bunastarii comunitare. O fina ironie si un gust special pentru absurd il faca sa se pastreze la adapost de ipostaza moralistului, desi nu s-ar putea spune ca poetul nu cocheteaza deloc cu ea: „Dimineata/ când deschide fereastra/ constata ca nu depune un efort deosebit./ Asa ca ii vine ideea/ c-ar fi pacat/ sa nu se angajeze deschizator de ferestre/ la intreprinderea fratelui sau./ Acolo se va face/ ca depune mult efort“. Desi pare din nou ca porneste de la concret (poetul „coboara pe trotuarele patriei“si „in beciurile comunitare“, se uita „pe geamul domului Badiga“), tinta parodiilor lui Abaluta e, de altfel, intreaga infrastructura a umanitatii. Astfel incât obsesia „petelor verzi“, transcrisa când grav, când umoristic, incepe sa capete tuse groase de simbolistica inalta. Fapt ce n-ar constitui totusi o problema, daca aceasta simbolistica n-ar deveni, din pacate, destul de previzibila. „Urmele verzi“ reprezinta, in mai toate poemele lui Abaluta, restul de umanitate neglijat. Sau, in traducere saizecista, acel inefabil, acea suavitate ramase dupa ce toate convenientele si contractele sociale au fost incheiate. Cu toata infuzia de concretete originala in interiorul generatiei, Constantin Abaluta ramâne, in fond, asa cum s-a spus, artizanul unui „cotidian metafizic“: „Pe trotuarele patriei/ se lafaie pete de soare si urme verzi/ dar somerii sunt nemultumiti./ Spun ca-i o diversiune a guvernului./ Extremistii afirma ca-i inceputul/ unei politici neo-malthusianiste/ menite a-i converti pe cei fara serviciu/ in siruri de urme verzi si anonime./ Mâine domnul prim-ministru/ va inaugura un put in comuna Corbeanca,/ va scufunda cu mâna lui galeata in adânc/ tragând de lantul cumpenii stravechi./ Apoi urma-va festival folcloric,/ concurs de meserii ancestrale,/ cositul, despicatul lemnelor, suflatul in tulnic./ Urmele verzi nu vor fi de fata./ Din pudoare“.
Astfel incât nu-i gresit sa spui ca in „Bazooka Girl“, Constantin Abaluta parcurge intregul traseu de la „saizecisti“ la „tinerii mâniosi“. Si inapoi.

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper