Castile dauneaza grav sanatatii

Un articol de LAURENTIU MALOMFALEAN

Cristina Ispas, rezervatia, prefata de Bogdan-Alexandru Stanescu, casa de pariuri literare (seria Poezie, colectia Prezent), sf.l.t, s2011t, 104 p.

 

„Între timp (…) lucrurile s-au schimbat (…), criza de treizeci s-a dus si nici n-a fost cine stie ce criza, norii aia aducatori de nevroze s-au dus, au fost aspirati în altceva, si a ramas numai lumina aia sulfurica în urma lor etc. (…) „rezervatia“ s-a nascut sigura pe ea, distanta si rece, si s-a schimbat destul de putin pe parcurs.“ (Cristina Ispas, interviu realizat de un cristian: http://www.blog.cdpl.ro/15-10-2011-la-debut-eram-mai-nerabdatoare-nu-numai-cu-cartea-dar-cu-tot-ce-se-intampla-in-jurul-meu-iar-acum-nu-mai-sunt/)

Iata ca la patru ani dupa debutul cu „fetita. mixaj pe vinil“, Cristina Ispas ne-a rezervat un al doilea volum, o „rezervatie“ la propriu, dar mai ales la figurat. Pazit aprig la fiecare colt, intrare, ba chiar si titlu, de câte-un moto mai mult sau mai putin potrivit, volumul e cel mai bine rezumat în primul poem, la rândul sau programatic: „emotia pur si simplu emotia n-a fost niciodata / un bun detectiv“ („grupul de suport“). În schimb, lehamitea, plictisul, oboseala si blazarea sunt la ele acasa.
Prima parte, „oameni de weekend“, e pe departe cel mai bun segment al cartii. De fapt, aproape ca putea sa constituie singur un volum, „rezervatia“ purtându-i numele initial (si chiar ca mai strasnic suna). Coerent, unitar pâna la capat, ciclul se vrea un automocumentar al sfârsitului de saptamâna hipercapitalist, petrecut la mare, la Corabia, la munte, în Bucuresti, la tara, sau pur si simplu pe drum. Enumeratii fara sfârsit, în care locurile si oamenii ramân la fel de neputinciosi în fata ploilor, ce vin din senin si strica mereu seara.
Have a nice weekend,
enjoy the music
De la contrastul inteligent al unui pasaj ca „trântesc portiera cu piciorul / când deschid poarta, un câine pe care nu mi-l amintesc / profita si fuge în drum / pe alee, sub vita, e racoare / altfel totul e parca prea tacut / pe bunica si pe bunicul îi gasesc în casa la televizor / urmaresc nemiscati înmormântarea lui michael jackson“ („oameni de weekend“), la observatia ca „miky e într-o pereche de jeansi si într-un tricou negru / pe care scrie cu litere mari no, I’m not on the fucking facebook / desi în cazul ei mesajul e fals“ („furtuna amicala“), Cristina Ispas ne radiografiaza cu desavârsita subtilitate societatea de consum pe care o criticam în subtext, însa cu infinita ipocrizie o construim cu totii. Daca prin crapaturile textului survin cumva emotii, ele sunt numaidecât false: „pe FM erau genul de piese vechi / care desi nu-ti plac neaparat / reusesc totusi, cumva, sa-ti umfle artificial emotiile“ („FM“). Paradoxal sau nu, faptul face ca de la posibilitatea violurilor în „Second Life“ la diminutivele maternale sa nu fie decât un pas: „baietelul doarme linistit la fereastra / cu bratele usor transpirate     aproape ca nu respira / cablurile de la mp3 i se leagana pe pieptul micut / ca o împletitura de alge / sub valuri de apa calduta“ („micile forte“).
Si iata-ne ajunsi la eternele casti înfundate-n urechi, pâna pe creier daca s-ar putea, nefiind vorba aici de o introversiune obligata, castile nu sunt dopuri care sa te izoleze de lumea exterioara, muzica nu face decât sa umple un gol, o absenta launtrica imposibil de mascat. Poeta se tradeaza uneori („când nu mai suport, o dau iarasi pe acustice / îmi imaginez orasul vazut de sus si creierul orasului vazut de sus / ca o pasare moarta pe jumatate îngropata în nisip sau asa ceva“ – „weekend în bucuresti II“), sau, jignita mortal de intensitatea pseudotandretii, crede numai c-ar putea-o face („în vagon alte siluete se dezlipesc de geam / se apleaca asupra rebusurilor / mângâie tandru firele de la casti ofteaza prin somn / îsi aranjeaza compulsiv hainele sifonate / sau îsi depun cu grija ceafa pe tetiera / iar si iar, de o mie de ori, ceafa pe tetiera // tipul de lânga mine se cerceteaza pe displayul aparatului canon / de parca ar vrea sa-si aranjeze, dincolo, un zâmbet nereusit / daca nu m-as fi hotarât, chiar atunci, sa musc dintr-un mar / probabil ca si eu / as fi izbucnit în plâns“ – „concediu“).
Pâna la urma, Cristina Ispas nu face decât sa constate, sa noteze fara sa critice o lume, o societate parca picata din cer, o mascarada perversa din care face prea bine parte: „la intrarea în mall miros puternic de brad / îmi dau caciula jos si ma uit îngrijorata spre tine / îmi sta ok parul? / e ceva cu oamenii din jur / sunt atât de aranjati / pot fi usor confundati cu manechinele / numai accesoriile pulseaza intens agatate de corpuri si par vii“ („des espaces autres“). Si daca spatiul interior implodeaza, generând la suprafata simulacre de viata, mai sclipitoare si hiperreale, timpul explodeaza, vidându-se de orice semnificatie personala: „din ce în ce mai grabite, simt cum picioarele / îmi înlocuiesc, hotarâte, gândurile“ („weekend la tara“). Mai poate surveni altceva decât reificarea completa?
Restul e rest
Urmatoarele trei cicluri sunt mult sub „oameni de weekend“. Atât ca tonus, cât si ca text poetic propriu-zis. „masinile dezirante“ via Deleuze&Guattari continua si reiau, în cel mai bun caz, dezvoltarile anterioare („toata lumea din jurul meu vorbeste la telefon / un cuplu asculta muzica la o singura pereche de casti / un barbat între doua vârste, cu ochelari rotunzi, / se priveste gânditor în geam / asculta si el muzica / ascult si eu“ – „albinele“). Ca la început, salvarea poate fi adusa de un câine, printr-o nesperata lectie de naturalete: „ma gândesc la (…) cum as derula, cu draperii de metal la ferestre, / metri si metri de filme / la cum mi-as face liste cu muzici // sau poate as urmari peste tot câinele asta schilod / care m-a scos discret din bloc, as încerca sa-l înteleg / daca îmi scot castile, clinchetul gherutelor lui / pe aleea umezita de ploaie / si respiratia intermitenta / ar declansa un film mai frumos chiar acum“ (tehnici).
Al treilea ciclu, „sindromul clerambeault“ ssict se dovedeste prea putin erotoman pentru a-si merita titlul. De fapt, un alt adjectiv domina sectiunea, chiar daca poeta îl neaga: „1. scarile rulante nu duc în viitor / nu duc într-un film postuman / în care singuratatea pare atât de încrezatoare / scarile rulante duc în oras / (…) // 2. lifturile nu duc pe acoperisul lumii / nu duc într-un viitor postuman / în care fericirea pare atât de sigura, / lifturile duc în camere de hotel“ („protect me from what I want protect me from I want / protect me protect me…“). Lasând la o parte faptul ca m-as putea întreba singur, ca prostul care nu crede, ce dumnezeu poate însemna „postuman“, ar fi mai cugetat sa remarc o Cristina Ispas devenita brusc sincera: „nu fac decât sa ma gândesc / cât de mult mi-ar placea / cu un simplu click pe umar, într-una tot restul noptii, / sa te pot / micsora, mari, micsora“ („click“). Într-adevar, Dani cam absenteaza din peisaj (inclusiv din fotografii).
Ultima parte, cu moto din Ofelia Green („Each little person is a little cyborg…“), se numeste „filme stricate“ si contine sintagme cel putin expirate, gen salcii „rasucite piretic“, „viata implicita“, „ca un pui de perna sifonat“, sau întreg pasajul „undeva în pamânt / soarele înca mai zvâcneste ca un prunc cald / desi, când îl scot, simte ca vremea s-a mai racit / se încordeaza, dar patul pare acum moale / si parca din ce în ce mai mult se topeste în goana rotilor“. Fara comentarii, poeta se da iar în vileag: „dragi prieteni, / prietenii mei îmi spun ca parca nu mai sunt eu / si eu au întotdeauna dreptate // dragi prieteni, / cele mai triste dintre femei / îsi acopera cu degetele lor fine, / la marginea orasului, fiecare zâmbet“ („and if I’ll have to go, will you remember me?“). Poemul de „sfârsit“ raspunde, mai mult decât s-ar vrea: „micile evenimente ale zilei au fost gestionate / mesele si ziua de lucru s-au întâmplat deja / poate acum sa iasa în parc / unde copiii întorc capetele si o privesc mirati / îsi parasesc leaganele si ea atunci simte o durere în brat / de parca i l-ar smulge cineva / dar e bine ca simte…“.

Rezervata. Fara pathetisme, fara sentiment. O scriitura de cyborg, automata, generata de-un laptop în timp ce „relatia de lunga durata“ s-a bagat la un film.
O rezervatie fata de care poti avea rezerve, daca nu esti la rândul tau înauntru.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper