Balcanii de lângă noi

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Asadar, iunie a fost o luna plina de evenimente: reuniunea Organizatiei de la  Shanghai si a grupului BRICS, summit-ul G-20 de la Los Cabos din Mexic si, mai ales, intâlnirea Putin-Obama, care l-a precedat. Exista si motive ca agendele acestor conclavuri sa fie incarcate cu dosare grele. Situatia din Siria si trenarea, la Moscova si la Pekin, in luarea unor decizii care sa faca posibila adoptarea unei rezolutii in Consiliul de Securitate prin care sa se puna capat violentelor. Tonul, intre Moscova si Washington, pe marginea acestui adevarat razboi civil, a crescut destul in ultima vreme. Sa speram ca presedintii Obama si Putin vor fi gasit mai multe puncte convergente in tratarea crizei, pe care sa le constatam cât mai repede. G-20 dezbate, nu hotaraste, soarta economiei mondiale si incearca sa avanseze idei de solutii pentru depasirea crizei. Vin la rând chestiuni mai pamântene: perspectiva Greciei dupa victoria dreptei in alegerile din 17 iunie si capacitatea Bruxelles-ului de a evita antrenarea Spaniei, Portugaliei, Irlandei intr-un colaps financiar. Trebuie sa intelegem ca aceste evenimente au sau pot avea repercusiuni asupra României. De aceea, sa privim mai atent la ce se intâmpla in imediata noastra apropiere. Mai degraba printr-un capriciu al istoriei decât prin geografie, România  a fost – si inca mai este – socoti ta tara balcanica. De fiecare data când magnetul balcanismului ne atragea si invingea fibra noastra latina intram in complicatii pe care le depaseam cu inteligenta si nu fara dificultati.
Croatia a depasit
penitenta mascata
Penitenta pe care europenii i-au aplicat-o dupa razboaiele etnice din fosta Iugoslavie si, de la 1 iulie 2013, va deveni al 28 stat membru al Uniunii Europene. Negocierile tehnice de aderare au fost incheiate, mai sunt asteptate rezultatele ratificarii aderarii in fiecare stat membru. Aderarea acestei tari la Uniunea Europeana (atât de bine protejata de Germania!) a fost incetinita politic din motive ce tin de evolutiile din spatiul fostei Iugoslavii. Mai ,,europeana“ ca dezvoltare decât Grecia, Bulgaria sau România, Croatia a trebuit sa plateasca pentru exacerbarea nationalismului din vremea razboaielor iugoslave, dar nimeni nu a enuntat direct si clar acest motiv. Nationalisti si vinovati erau socotiti numai sârbii. Nu numai geografic, dar si economic Croatia  corespundea pe de-a intregul intereselor Uniunii Europene. Pentru intârzierea aderarii adesea au fost invocate erorile din perioada de tranzitie. Dar de privatizat s-a privatizat totul; in materie de comert, inca din 2007, exporturile croate pe piata comunitara atinsesera nivelul de 4,9 miliarde de euro in timp ce importurile din tarile Uniunii Europene erau aproape trei ori mai mari, adica de 13,2 miliarde; alegeri democratice au fost facute in câteva rânduri de la câstigarea independentei. Asteptarea a fost impusa si de lentoarea evolutiilor din procesul de reconciliere nationala sau etnica din spatiul ex-iugoslav. Cu aceasta, ajungem la chestiunea nationalismului, atât de prezenta in Balcani si atât de blamata in Uniunea Europeana. In luna mai a fost organizat ,,Forumul subversiv de la Zagreb: este posibil sa existe alti Balcani“, la care s-a vorbit in special despre nationalism. Ciudat este titlul. De ce subversiv? La forum au participat  reprezentanti din Slovenia, Bosnia-Hertegovina, Serbia, Kosovo, Macedonia, Albania, Bulgaria si România (cf. Jean-Arnault Dérens: ,,Forum subversif de Zagreb : d’autres Balkans sont possibles“, „Le Monde diplomatique“, iunie 2012). In introducerea sa, Dérens se opreste la raportul dintre nationalism si politica de stânga in spatiul ex-iugoslav. ,,Doua decenii, notiunea de „stânga“ – asociata nu numai fostelor regimuri socialiste, dar si nationalismului lui Milosevici – a ramas un concept tabu in Balcani. In vreme ce mobilizarea sociala se generalizeaza in tarile din regiune, Forumul subversiv de la Zagreb a organizat o prima intâlnire a militantilor progresisti din toata Europa de Sud-Est. Douazeci de ani de la razboaiele iugoslave, o noua stânga radicala este pe cale sa se nasca“. Daca vrea sa spuna prin aceasta ca stânga reinvie nationalismul, rationamentul ne  indeparteaza, nu ne apropie de esenta razboaielor din fosta Iugoslavie. Si nu numai. Nationalismul nu a fost apanajul stângii si nici marca exclusivista a Balcanilor in timpul imploziei Iugoslaviei. Ne este cu mult mai de folos sa plasam acest tip de conflict in rationamentul folosit de Henry Kissinger pentru a explica ascensiunea comunismului, de exemplu in China: ,,In societatile bazate pe ideologie, dreptul de a defini legitimitatea devine crucial“. Ideologia care a stat la baza dezmembrarii Iugoslaviei nu a fost una de stânga. Dupa cum nu a fost nici cea din fosta Uniune Sovietica. Apoi, exista state conduse de guverne de dreapta care se refugiaza si astazi din când in când in ideea nationala – unele chiar in cea nationalista – ca masura de protectie. Sa spunem ca primul caz il ilustreaza politica Poloniei, iar al doilea, cea a Ungariei, ambele membre ale Uniunii Europene. Cele doua state se repliaza câteodata pe pozitii de protectie ale propriilor natiuni intelese ca ,,materie istorica“ a statului. Astfel de ,,intoarceri“ le-au facut Grecia si Spania chiar când nu erau conduse de guverne de stânga, iar modul in care Parisul duce de decenii lupta sa apriga pentru protejarea agricultorilor francezi poate intra, cu nuantele de rigoare, intr-o cheie de  interpretare apropiata. Nu totul vine de la nationalism. Este greu de crezut ca nationalismul va disparea din mentalitatea slavilor de sud, dar nu numai nationalismul lor a stat la baza imploziei Iugoslaviei. Este gresit sa fie pusa dezmembrarea Federatiei iugoslave exclusiv pe seama nationalismului, si inca si mai gresit ca acest nationalism sa continue sa fie socotit subversiv. Daca ar fi astfel, atunci am fi indreptatiti sa consideram ca initierea acordurilor de la Dayton, din 1995, prin care a fost trasata noua harta politica a statelor nationale foste iugoslave a fost si ea subversiva.

Asertiunea potrivit careia crearea statelor nationale se intinde pe perioada dintre Tratatul din Westfalia, din 1648, pâna la al Doilea Razboi Mondial, a fost amendata prin tratatele de la Dayton si astfel au aparut statele iugoslavilor de sud de azi. Teza devine si mai pasionanta daca se accepta ca a existat „o asistenta“ a Europei insesi – produsa in anii 90 –, data procesului de dezmembrare a Iugoslaviei. Unul dintre aceste state nici macar nu este national, ci etnic. Ma refer la Kosovo, un paradox al politicii Bruxelles-ului peste care nu se poate trece. La  nasterea acestui stat etnic a mosit nu o Europa de stânga, cum s-ar intelege de la Dérens, ci interese alambicate. Citind relatarile din presa internationala pe marginea „forumului subversiv de la Zagreb“ merita atentie interventia unuia dintre organizatori, bosniacul Igor Stiks. Nascut la Saraievo, refugiat in timpul razboiului la Zagreb, cu studii de sociologie la Paris, Stiks este acum profesor la Edimburgh. Cu experienta lui scotiana, el a  explicat astfel scopul organizarii forumului: „Noi avem doua obiective: sa depatologizam Balcanii si sa deprovincializam stânga occidentala. Adica, Balcanii sunt, in continuare, bolnavi“. In traducerea si interpretarea lui Dérens „depatologizarea Balcanilor“ ar insemna ruperea cu ideea ca aceasta regiune constituie un univers particular, minat intotdeauna de nationalism. „In realitate, chestiunile sociale si politice sunt in cea mai mare parte aceleasi in Balcani ca si in alte state din Europa, ca este vorba de noii sau vechii membri ai Uniunii Europene… Cât priveste stânga occidentala, este timpul ca ea sa inteleaga ca nu este tintuita in centrul lumii si al tuturor dezbaterilor“. Aceasta a doua sarcina sa o lasam in grija exclusiva a forumistilor de la Zagreb. Ne depaseste.
Tot in Balcani, grecii au
inteles la timp pericolul izolationismului
Prin victoria obtinuta de dreapta in alegerile din 17 iunie grecii si-au intins o plasa subtire de siguranta iar unii dintre ei mai spera ca se pot salva de la colapsul economic. Criza lor a capatat un interes mondial. Summit-ul G-20 de la Los Cabos-Mexic o are pe agenda. Cu un procent abia trecut de pragul insecuritatii emotionale, cum ar spune acelasi Kissinger, Partidul Noua Democratie se afla in pozitia de a forma, in coalitie, un nou guvern. Va reusi? Este posibil, daca i se vor alatura socialistii din PASOK si o mica formatiune de stânga ceva mai putin radicala decât Partidul Syriza. Daca nu, haosul. Ramâne intrebarea: tot PASOK si Noua Democratie? Tot aceste partide, cu conditia sa decida grecii, nu altii. Noile alegeri au infirmat bruma de avans al adversarilor Uniunii Europene. Furia militantilor Partidului Syriza a speriat mai degraba decât a dat incredere in revenirea la moneda veche, drahma, si la luarea destinului pe cont propriu. Aproape 80% dintre greci considera ca este mai bine sa-si continue afacerile in euro, nu in drahme. Si ce bani au facut de când folosesc euro! Syriza a pierdut pariul cu alegatorii dupa ce cartea Greciei s-a jucat dramatic in public. Grecii au fost „ajutati“ in alegerea lor, Parisul si Berlinul si-au facut timp sa le dea o idee despre ce ar insemna sa rateze intâlnirea cu norocul. Cârcotasii spun chiar ca Germania a devenit un adevarat alegator la 17 iunie. Cancelara Angela Merkel a crezut de cuviinta sa declare ca ar fi important ca grecii sa-si asigure prin alegeri o majoritate care sa dea garantia ca Atena isi va respecta angajamentele. Au ales, iata. Sa vedem daca aceasta alegere va garanta respectarea angajamentelor. Berlinul si Parisul au avut consultari in ajunul alegerilor pentru apropierea pozitiilor lor destul de diferite de la venirea lui Hollande la Elysée. Noul presedinte a cazut la pace cu Merkel in timpul unei convorbiri telefonice „constructive si fructuoase“, cum anunta comunicatele oficiale. Si, totusi, doamna cancelar este inca atacata in Franta, scrie „Nouvel Observateur“ din 14 iunie, pentru rigiditatea pe care o manifesta ori de câte ori crede ca Germania ramâne singura cu povara unei crize de care nu se simte responsabila. Da, nu este responsabila, dar când au aparut fermentii crizei, Berlinul nu a facut nimic care sa sifoneze avantajele nemtilor in afacerile cu grecii, fie ei si corupti. „A aparut o falsa dezbatere care opune cresterea economica si rigoarea bugetara“, se apara madame Merkel continuând sa-si mentina mascat preferinta ei mai veche  pentru austeritate. Primul-ministru francez Jean-Marc Ayrault, conciliant, a declarat ca Franta si Germania trebuie sa se afle pe aceeasi baricada in privinta cautarii solutiilor la criza. „Fara crestere, chiar daca luam initiativa reducerii datoriilor, nu iesim din criza“. Se spera ca la  Consiliul European din 28/29 iunie se va ajunge la o solutie adecvata. Chestiunea perspectivei stabilitatii Greciei ramâne tulbure, oricâte injectii financiare i s-ar administra si oricine i-ar purta de grija. Globalizarea a facut ca eventuala prabusire a zonei euro sa-i nelinisteasca pe multi. Chiar si China si Japonia simt nevoia sa intervina pentru redresarea situatiei si promit bani. Cel putin pâna isi pun la adapost afacerile si interesele lor in Europa. Prea multe interdependente afecteaza acum capacitatea unui stat, a Uniunii Europene insesi, de a se autoapara. Nu câstigurile anuntate de veselii aparatori ai globalizarii („nu va fie teama de globalizare!“ imi suna strident in urechi si acum), ci criza sau crizele dau masura adevarata a acestui fenomen care trece peste noi ca un tavalug.
Balcanii de lânga noi se afla intr-o schimbare istorica pe care nu  este bine sa o ignoram. De la aderarea la Uniunea Europeana, Slovenia a devenit un stat prosper. Acesta este un caz fericit. Când vor intra in comunitatea europeana, Croatia si apoi Serbia si mai târziu Bosnia-Hertegovina si Macedonia ii vor urma exemplul. Slavii de sud sunt tenaci. Grecia are necazurile ei dar pâna si de acestea ar trebui sa tinem cont. Adica sa evitam greselile pe care o corupta clasa politica le-a facut aducând in stare de disperare un popor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper