Roland Garros, mon amour (52)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Ca orice domeniu al competitiei si excelentei, tenisul comporta si exceptii. Sportul alb este un registru al senzationalului, cu toate ca frecventa petrecerii acestuia nu este una ridicata. Se întâmpla totusi ca bariere considerate de multi si de mult timp imposibil de depasit sa cada atunci când vremea s-a copt. Neverosimilul devine posibil, ba chiar si real. Iar în asemenea circumstante, pâna si cei mai redutabili sceptici sunt nevoiti sa recunoasca taria evidentei.
Surorile americane Williams, Venus si Serena, au cucerit împreuna, în proba de dublu, nu mai putin de douasprezece titluri de Grand Slam. Fiecare, pe cont propriu, a câstigat alte coroane din gama Marelui Slem (Venus, sapte, Serena, treisprezece). La dublu mixt, familia Williams sta ceva mai „rau“, Venus nu are „decât“ doua coroane, la fel si mezina. În total, clanul condus de Richard a strâns nu mai putin de treizeci si sase de trofee cucerite în toate probele posibile si în toate turneele de Mare Slem, de la Melbourne la Roland Garros, de la Wimbledon la Flushing Meadows. Nec plus ultra, nimeni nu a reusit mai mult vreodata.
Interesant este ca acest binom feminin compus din sportive afro-americane exceptionale a cunoscut si clipe mai delicate pe court. Fiind atât de valoroase si dominând ani buni tenisul feminin mondial, surorile nu aveau cum sa evite rivalitatea fratricida. Asa s-a întâmplat la editia din 2002 a turneului de la Roland Garros. Sâmbata, pe 8 iunie 2002, pe Centralul Philippe Chatrier, Venus îsi înfrunta sora mai mica. Era o premiera nu numai pentru Roland Garros, ci si pentru sportul alb în genere, cel putin în epoca moderna: ultimul act, la un asemenea nivel, sa se dispute „în familie“.
Venus, pe-atunci în vârsta de 21 de ani, este favorita. Ea a avut o „chenzina“ superba, dupa cum spun francezii, caci nu a pierdut nici macar un set pâna în finala, petrecând în medie pe meci nu mai mult de 57 de minute. Cifrele sunt exceptionale, cu toate ca zgura rosie europeana nu reprezinta tocmai suprafata favorita a primei nascute în familia Williams.
Mezina, care e mai juna cu un an decât Venus, este într-o forma grozava. Ea s-a maturizat mult si promite sa calce pe urmele surorii sale mai mari. Si, amanunt important, în urma cu doua luni, pe hard-ul de la Miami, Serena a învins-o pe Venus! Este un argument serios, care trebuie luat în calcul…
În vestiarul din complexul de la Porte d’Auteuil atmosfera este împartita. Nu e lume multa, doar apropiatii celor doua adversare se vântura pe culoare si în camera jucatoarelor. Atitudinea surorilor este diferita. Venus e introvertita, sta cu fata în prosop, are gândurile ei, nu pare dispusa sa comunice prea mult. Mezina, vesela, nu pare constienta de ceea ce urmeaza sa se întâmple. Ea ignora (sau se preface) ca o asteapta a doua ei finala de Mare Slem, dupa triumful de la US Open, editia 1999. Serena glumeste cu cei din jur, este destinsa, totalmente decontractata. Ba nu ezita sa-si aranjeze, cocheta, coafura, caci de ceva timp si-a vopsit claia de par negru-abanos!
Si finala începe, cu un Philippe Chatrier plin-ochi. Lumea buna a Parisului vrea sa participe nemijlocit la aceasta minune tenisistica! Realitatea din vestiar este transferata pe zgura însângerata a terenului central. Venus joaca un tenis crispat, nu se regaseste, claritatea ei obisnuita, ca si agilitatea exemplara ce-o defineste frecvent au disparut. Publicul este deceptionat, nu e tocmai ce doreau spectatorii. Venus face numeroase duble greseli, loviturile îi sunt fie prea lungi, fie prea scurte, serviciul pe prima minge nu se ridica la constanta prezumata, scurtele nu ies, iar voleul da rateuri. De cealalta parte, fara sa joace stralucit, mezina greseste totusi mai putin decât sora ei si, în plus, îsi pastreaza buna-dispozitie de la vestiar. În aceasta zi, Serena este mai puternica, mai motivata, mai „în partida“. Dupa o ora si jumatate de joc, Cupa „Suzanne Lenglen“ îi revine celei mai mici dintre surorile Williams, scor 7-5 6-3.
Cele doua adversare de circumstanta se îmbratiseaza si se saruta la fileu, rasuflând usurate. Venus nu este suparata, nici urma de resentiment în comportamentul ei. Ba ea gaseste resursele de a se amuza, caci se intercaleaza în grupul de fotoreporteri pentru a-si imortaliza mezina ce tine ridicata cupa deasupra capului… Indiscutabil, albumul familiei Williams avea nevoie de o asemenea fotografie, cu-atât mai mult cu cât trofeul de simplu de la Roland Garros va ramâne si unicul în palmaresul altfel impresionant al clanului!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper