Roland Garros, mon amour (51)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Circula, si nu de ieri-de azi, o prejudecata: tenisul practicat de femei este inferior celui pe care-l joaca barbatii. Fireste, nu de forta sau de viteza este vorba aici. Natural ca tenismanii au alte asemenea calitati atletice decât pot dovedi jucatoarele. Dar tehnic si tactic, volitiv si moral, nu se poate spune ca fetele ar fi inferioare baietilor, ca tenisul lor ar fi unul de calitate mai scazuta. Reprezentantele sexului frumos joaca altfel de tenis, diferit, dar o fac cu rezultate si cu un spectacol cel putin la fel de concludente ca si barbatii.
Ca asa stau lucrurile o demonstreaza finala feminina de la Roland Garros, editia 1999. Sigur, machistii vor sari în sus si vor spune „da-da, atunci a câstigat trofeul parizian, la a treia încercare, Andre Agassi“! Evident, a fost anul lui Andre, care, dupa dubla 1990-1991, când pierdea în fata lui Gomez si a lui Courier, a izbutit în cele din urma sa se impuna pe zgura de la Porte d’Auteuil în cinci manse, învingându-l dupa un senzational comeback pe ucraineanul Andrei Medvedev… Însa, daca l-am întreba pe american daca prin asta a ramas în memoria lui editia 1999 a Roland Garros-ului, probabil ca raspunsul lui ar fi putin diferit. Si nu e vorba despre faptul ca elevul lui Brad Gilbert nu s-ar fi bucurat imens ca frumoasa „Cupa a Muschetarilor“ i-a revenit lui… Nu, Agassi s-ar fi referit la altceva: atunci, aleasa inimii sale, Steffi Graf, a triumfat si ea la simplu, iar în acel an binecuvântat Roland Garros-ul a fost locul magic al unei iubiri de poveste.
În plus, Andre ar fi si obiectiv, caci ne-ar spune cât de spectaculoasa si dramatica a fost finala feminina, trecând cu modestie peste propriul sau meci de pe Chatrier! Si daca ar proceda astfel, nici nu s-ar însela prea mult, caci runda ultima de pe tabloul de simplu feminin a fost una incredibil de dura si de tensionata. Se întâlneau în finala tânara „leoaica“ a circuitului WTA, elvetianca de origine ceha Martina Hingis, si „veterana“ de treizeci de ani, de mai multe ori campioana la Porte d’Auteuil, Steffi Graf. Steffi avea aproape de doua ori vârsta oponentei sale, pe-atunci Martina fiind de vârsta lui Steffi când aceasta câstiga prima oara Roland Garros-ul, adica 18 ani, în 1987.
Debutul meciului si turnura luata de întrecere ne arata o Hingis decisa sa nu faca deloc concesii prestigiului, valorii si palmaresului campioanei germane. Martina, sub ochii vigilenti ai mamei sale, Melanie, pe-atunci si antrenoarea sa, joaca un tenis agresiv si mai ales foarte rapid pentru blonda din Mannheim. În acel an Hingis câstigase aproape tot si pustoaica simtea ca avea sa-si adjudece si „Cupa Suzanne Lenglen“. Doar nu se putea împiedica de „un ciot“, de aceasta sportiva mai vârstnica, una care le prinsese jucând pe Evert, Billie Jean King, Goolagong, Navratilova etc, o legenda, o „bunicuta“. Tineretea nu are nici rabdare, nici respect. Totul pare sa iasa în aceasta duminica de 5 iunie jucatoarei dezinvolte si ofensive, iar punctele se succed rapid, în favoarea elvetiencei! Primul set revine acesteia, cu 6-4. Steffi nu se preda, dar nu mai e ce-a fost cândva. Anii s-au strâns, oboseala si uzura se simt.
În setul al doilea, acelasi scenariu, doar ca Martina se aventureaza înca si mai des la fileu, dorind sa închida mai repede finala. Publicul, iar asta conteaza pe Philippe Chatrier, o sustine de la bun început pe nemtoiaca, poate pentru ca Steffi a fost de cinci ori campioana pe zgura Parisului, poate pentru ca are o distinctie si o eleganta de „regina“, iar parizienii nu pot uita asta! Fluieraturile, huiduielile si zarva „pro Graf“ încep sa o disturbe pe dârza elvetianca. Martina începe sa greseasca, iar Steffi, imperturbabila, întoarce soarta unui meci ce parea pierdut dinainte. La un moment dat, cu prilejul unei mingi litigioase, pustoaica uita de regulament si trece în terenul adversarei pentru a arata arbitrei Anne Lasserre urma lasata de minge! Aceasta îi da punct de penalitate, iar de-atunci echilibrul se rupe definitiv. Hingis cedeaza nervos. Sub privirile neputincioase ale mamei sale, Martina ajunge sa aiba minge de meci, dar e tot ceea ce poate face, caci pierde setul secund în prelungiri, 7-5.
În decisiv, Steffi, purtata de harmalaia multimii pe valul datator de curaj, este pur si simplu singura pe teren. Setul, partida si campionatul îi revin, scorul de 6-2 reflectând fidel aceasta dominatie sustinuta în primul rând de antipatia publicului fata de Hingis. Strivita de ostilitatea celor cincisprezece mii de oameni din tribune, juna sportiva din Tara Cantoanelor nu poate face fata presiunii. Imediat dupa ultima minge, ea alearga în bratele Melaniei, care a redevenit mama, uitând de conditia de couch. Ea îsi sufoca în îmbratisare fata, parca pentru a o proteja împotriva nedreptatii generale. De cealalta parte, Steffi Graf, aidoma lui John Kennedy altadata, spune, facând o reverenta în fata publicului ce a purtat-o spre cea de-a sasea cupa la Roland Garros: I feel French! Si ea chiar este frantuzoaica, altfel fiind imposibil de explicat acest din urma trofeu, nascut în primul rând din torpilarea psihica a adversarei sale de catre acest public subiectiv si nedrept, ce adoptase o finalista spre a o demantela pe cealalta…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper