Pasii p(r)o(f)etului

Un articol de LAURENTIU MALOMFALEAN

Andrei Dósa, Cand va veni ceea ce este desavarsit, Tracus Arte, Bucuresti, 2011, 100 p.

 

„Ajungi tânar poet dupa ce scrii acasa câtiva ani, dupa ce poeziile tale sunt refuzate în mod repetat de ziarul local, (…), dupa ce ajungi la o sursa si înveti sa scrii poezie, (…), dupa ce îti schimbi radical modul de a scrie o data sau de doua ori si dupa ce te hotarasti sa participi la un concurs care, în loc sa-i anunte pe câstigatori, anunta «amânarea editiei din acest an». Dar nu te lasi si te hotarasti sa mai trimiti la înca un concurs, cel mai prestigios concurs de debut, care se dovedeste a fi din ce în ce mai putin prestigios si din ce în ce mai mult în alte feluri, nedemne de a fi discutate de un tânar poet. Si când juriul acestui concurs anunta ca «anul acesta nu se acorda premiul», tu tot nu te lasi si începi sa te gândesti la alte variante. Gasesti o editura dispusa sa te publice, apoi începi sa negociezi conditiile în care va aparea cartea. (…) . Si pâna la urma învingi. De acum esti un tânar poet. Ai debutat.“
(Andrei Dósa, „Bildungsroman“, în „Sacul si poeticul. Unde este poezia azi?“, dosar îngrijit de Luiza Vasiliu, „Dilema Veche“, nr. 424 / 29 martie-4 aprilie 2012)

Câstigator al cu adevarat prestigiosului Premiu „Mihai Eminescu“ – Opera Prima si aruncând astfel înca o binemeritata palma peste obrazul incredibil de gros al Concursului Editurii Cartea Româneasca, volumul „Când va veni ceea ce este desavârsit“ semnat Andrei Dósa poate fi considerat fara dubiu si pe reala dreptate cel mai reusit, bun si frumos debut în poezie din 2011. Însa, ca nu cumva sa i se urce betia succesului prea sus, dizolvându-l într-un amor propriu de care cu siguranta s-ar debarasa mai devreme sau mai târziu, trebuie spus ca, din fericire, poetul nu s-a desavârsit înca, titlul cartii fiind perfect adecvat unei prime iesiri în scena, daca nu în decor.
„Ocroteste deprinderile
parintilor mei!“
Cele trei cicluri pot fi citite ca niste filme documentare, pe care le-am putea minimalist numi „familia“, „firma“ si „femeia“, cu doua pauze de publicitate (secventele din „Exercitii de respiratie“), poemul de final devenind un soi de generic derulat în fata ochilor exoftalmici pe un fundal de rock psihedelic. Astfel, „într-un sul de linoleum“ deschide în forta volumul pentru a ramâne pâna la capat extrem de unitar în perspectiva sa dominanta. Nonrelatia cu parintii ni se developeaza treptat, oscilând cu dezinvoltura de la pasaje dramatice („nu mai era vorba de mama / (…) / era vorba de un obiect / mi se facuse rusine cu ea / i-as fi strigat / ridica-te femeie ce dracu! te vede lumea! / daca atunci as fi avut muschi si umeri tatuati cu sirene / si maria te iubesc / as fi smuls-o cu brutalitate de pe jos“ – „eram cu mama când a cazut“), pâna la tragicomicul internautic subtil din „O seara cu familia D.“: „Nu stiu cum s-au gasit ei doi, / dar uite ca împreuna se descurca: mama tasteaza, / tata manevreaza mouse-ul. / Mama îmi scrie: / pozele pe care ni le-ai trimis / au ceva din singuratatea / romanelor americane. // (…) // Tata îmi scrie: sa vii acasa, ca niciodata nu stiu / câta pâine sa cumpar / daca nu esti aici.“ Evident, figura tatalui mai mult lipseste: sfântul „google este tatal meu / de la el am învatat cum se / face nodul la cravata // am apelat la el / de mai multe ori într-o singura zi / decât la tata în toata viata mea“ („online“). Pentru ca, de fapt, locul parintilor nu e la îndemâna fiului, cei doi vegetând împietriti în fata tembelizorului magnetic: „eu îi rog / sa îmi dea iubire / ei îmi dau de înteles ca / focul încalzeste / masa e pusa / patul va fi desfacut // (…) // eu ma pregatesc sa ies / cer binecuvântare / si putere / ei cu ochii întorsi spre tv / vad pericole prevad capcane / îmi spun sa ma feresc“ („legatura parinteasca“).
Patetic, însa, vai, cât de real, tipic si crud. Încât odraslei fireste ca-i vine din start sa se rostogoleasca repede si cât mai departe, înfasurat „într-un sul de linoleum“. Cert e ca, la fel de firesc, poetul ajunge sa derapeze de multe ori într-un imaginar cvasioniric: „Eu si tata ne prindem de mâna. / Începem sa ne învârtim prin casa, / o foreza cu viteza de / 25 de metri pe secunda. / Bratele noastre se înnoada, / coborâm spre centrul pamântului.“ („Din tata în fiu“); compensator în cel mai figurat grad, numai frustrarea datorata lipsei de comunicare si comuniune familiala naste baloanele gasite în cutiile din noptiera tatalui, care umflate si legate de colturile casei ajung s-o ridice în aer („lucrurile parintilor“), sau copacii deveniti peste primavara baloane cu aer cald („Exercitii de respiratie (I)“ – „2.  le traiettorie delle mongolfiere“).
Ciclul secund, cea mai slaba parte a volumului, vine sa ne documenteze nefericirile unui locuitor în „usa rotativa“ multinationala, cusca din care se roaga unui înger corporatist la rândul sau. Experienta de angajat se traduce în fond inegal, poetul fiind capabil de niste finisuri oscilând jemanfisist între nicicumul „nu ti-e frica sa întelegi / entitatea care opereaza / cu nuante de negru?“ la subit estetizantul de pe urmatoarea pagina „Trupul meu e o panglica sângerie care leaga, / rasucita cu eleganta, cutia în care ma sufoc încet.“). Ermetic-eliptic uneori, în schimb alteori de un cinism absolut necesar, deloc debarasabil, ca în fragmentul de proza versificata „Monstrul sacru al scobitului în nas“, Andrei Dósa poate fi si gratuit, într-un poem tot cinic intitulat „Îmi este atât de rusine“: „Din cauza mea, / poporul român are / maxilarele cele mai puternice / din lume: / opt ore de râs, opt ore de mestecat, / opt ore în care îsi sfâsie aproapele. / Vocabularul lor s-a redus / la un singur cuvânt: tac!“; în fine, sa mai notam un teribilism deloc modest, asa cum e cel din „dumnezeu s-a nascut în america si a uitat sufletele într-un lagar comunist“, cu dedicatie pentru Thomas Pynchon.
Stilistic vorbind, pentru ca poetul nostru cam are stil, oricât am vrea noi sa nu vedem asta, facându-l minimalist ori mai stiu eu cum, aproape fiecare poem al cartii contine cel putin o comparatie metaforizanta, mai mult sau mai putin valoroasa: „pielea scrotului / se strânge, se roteste / ca o bucata de hârtie sub care mocneste jarul“, „parapantele se deschideau / (…) / asemenea unor flori presate / care prind din nou viata“, „zâmbetele lor seamana cu / o conserva deschisa cu cutitul“, „îti iei doza zilnica de cofeina / asa cum / mutilatii îsi scarpina adesea / membrele fantoma“, „lumina se opreste pe terasa / ca un sediment al dupa-amiezii“, „limbile noastre se joaca / doi delfini în largul marii“, „ninsoarea ne va acoperi / ca o haina pentru copii“, ceva mai putin admirabila „ma voi scufunda în tine ca un mormoloc“ declansând un comic involuntar, însa, nu-i asa, viril.
Despre desavârsire si alti demoni
Patrundem astfel în ultima parte, „ceea ce este în parte va disparea“, ce completeza titlul si se sfârseste reîntregindu-l. Episoadele cu „ea“ se deruleaza plenar, de la „sa uit // ca m-am simtit ca atunci când vrei sa vezi cu ochii tai tarâmul / din o mie si una de nopti / si în locul lui / descoperi un desert / plin cât vezi cu ochii / cu sonde petroliere“, la cea mai lasciva tandrete („breteaua rochiei se rasuceste ca o foita de tigara / ezita în locul în care umarul e cel mai rotund / unde se strânge toata lumina zilei / îmi vad propriul chip zâmbind în el / e o bila de cristal în care hedonistii îsi pot ghici viitorul“ – „splendoare în iarba“), textele proferând o violenta mai degraba visata, pasiv-discursiv: „am sa ma urc pe barajul unui lac / am sa-ti formez numarul / o sa pun telefonul jos pe beton / si o sa sar în cap / tocmai pentru ca nu mi-a iesit niciodata“ („e nevoie de ceva mult mai violent“). Simplitatea gesturilor banale („te iau în brate / ma învârt si chiui / pentru ca nu stiu ce sa fac cu tine / te înfasor în prosop / ma primesti si pe mine / golesti ambalajul / îmi dai biscuiti sparti / din palma“ – „principiul ordonator“) se întâlneste cu vocabule indigeste, poetul explicitând aiurea („niciodata nu mi-am batut capul sa descopar / ce esti tu pentru mine / half-life second life life extra life“ – „fara nicio legatura“), pâna la codul afectiv împartasit în penultimul poem, „Acalmie“: „Vorbim într-o limba necunscuta. Uiali, tebeius! Eusi tebeius, dandirei!“
Pe lumea asta mai mult ce sa vrei? Andrei Dósa putea foarte bine sa se opreasca aici. Dar, cumva masochist, apare un poem aluvionar, un poem fluviu de final, un poem cascada ce poate crea dependenta, fiind conceput ca un drog pentru lectorul neavizat. Un poem stupefiant. O senzatie de stupoare, cum doar vizionarii de la Rimbaud la Cartarescu puteau sa-ti ofere, si tu mai sa gemi de placere. „când va veni ceea ce este desavârsit, ceea ce este în parte va disparea“ se prezinta ca o suma de tripuri înfipte cu forta într-un delir mai ametitor decât viata. Mai sus am spus masochist pentru ca poetul imagineaza casatoria si casnicia ferice: „vom ajunge la MTR // si vom îmbraca toate costumele populare pe rând si vom face câte o nunta în fiecare asa vom întari legatura asa vom simti ceea ce a simtit brâncusi când a turnat coloana infinitului // si când se vor termina toate nuntile / ne vom muta cu mare fast în casa taraneasca de la primul etaj al muzeului“. Sufocând în plus, vortexul imaginatiei nu exclude livrescul si referintele, care abunda la maximum, de la Radu Cosasu la Pavel din Tars, cu a sa epistola profetic-îndragostita.
Prin hiperpunctarea mai multor efuziuni ecstatice, daca nu chiar viziuni ecstasy-ce, se naste un poem orgasmatic, însa, trebuie s-o spun, textul suna pe undeva fals, contrafacut, ilizibil. Ca orice produs imaginativ în care drogul e vizat (ayahuasca se contopeste cu heroina, chiar daca doar „citat“, si reprodus pe coperta IV), bataia ramâne de scurta durata – nu din considerente morale sau mai stiu eu de care, ci din credinte ce tin de sanatatea poeziei: sa faci poezia dependenta de o substanta ramâne o crima. Daca desavârsirea vine din drog si nu din sinceritate, prefer sa nu mai vina deloc si sa ramâna deoparte. Oricum ar fi, dar sigur, nu poate, cum a ghicit si Paul Cernat, avem în „Când va veni ceea ce este desavârsit“ un volum autoprofetic, un prim pas dintr-o cariera de scriitor ce se anunta deja fulminanta. Când va veni poetul desavârsit, ceea ce este în carte va disparea.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper