Mopete si adevarul integral

Un articol de C. STANESCU

De pe la jumatatea secolului trecut, Radu Cosasu, care a fost odata, in prima si foarte frageda lui tinerete, si Radu Costin, cauta neobosit si cere imperativ „adevarul integral“. Intr-o vreme si intr-o lume in care se iubea doar adevarul partial de tot, pretentia lui enorma i s-a intors impotriva, smulgându-i creionul din mâna: dat afara de la „Scânteia tineretului“ si de peste tot ajunsese a fi printre primii someri din România socialista. N-a lasat din mâna lumânarea, faclia cu care cauta peste tot cu nestins romantism revolutionar „adevarul integral“ ca sa poata supravietui. De atunci incolo si pâna azi asta si scrie: Supravietuiri. Cauta si azi „adevarul integral“. Când pare incredintat ca l-a gasit, mai scrie o capodopera. „Codul unui agent acoperit“ din „Dilema“ nr. 431 (17-23 mai 2012) este o asemenea capodopera a publicisticii actuale. Autorul ei citeste cu sufletul la gura o carte, un dialog in care Filozoful intreaba si Poetul raspunde. Numele Poetului este pseudonimul marelui sau personaj strigat de toti cititorii care l-au cunoscut: mopete. Chestionat asupra traiului in comunism, pseudonimul marelui mopete ii raspunde Filozofului cu adevarul sau integral: „trecerea mea lina prin viata, intr-o istorie, altfel, accidentata, nu are alta explicatie decât aceea de a fi fost agent acoperit al unui serviciu de care nu stiu. Alta explicatie nu exista, sunt ofiter acoperit“. La inceput Filozoful nu-l ia in serios si, desi el vrea o marturie cruda si pura, isi mai pastreaza umorul – putin – spunându-i ca „povestea e savuroasa“, ca „este extrem de amuzant sa fii asa ceva fara sa stii“, dar mopete o tine pe a lui si pe-a „adevarului sau integral“: „Dar nu e amuzant deloc! E doar, repet, logic“. Si, scrie autorul capodoperei publicistice din „Dilema“, „urmeaza logica, irefutabila: a lucrat din 1953, inca student, la Agerpres – „un loc – spune mopete – de vârf al ideologiei oficiale“, fara sa fie chinuit de autobiografie si originea sa nesanatoasa, luat in garantie, pe simpatie, de seful redactiei, a plecat de câteva ori prin „lagar“ fara sa fie controlat de vreun securist, nu i s-a cerut niciodata sa raporteze ce a discutat cu strainii, a fost abonat la Biblioteca Americana, a imprumutat carti de la Biblioteca Engleza“ si pseudonimul lui mopete, traducatorul lui „Ulise“ al marelui Joyce, spune si repeta ca nu glumeste, ca „niciodata, nimeni, nu m-a intrebat nimic, in timp ce altii au facut puscarie pentru asta.“ Cariera lui relativ ascendenta si fara hârtoape, il asigura el pe Filozof, nu se poate justifica din afara decât daca a fost ofiter sub acoperire: „Aceasta e formularea clara – noteaza Radu Cosasu – la care dl Liiceanu nu mai poate replica nici ca e o gluma savuroasa, nici ca e amuzant, ci, pe sleau, ca e o enormitate: „nu poate nimeni sa fie ofiter sub acoperire fara sa stie“. „Ba poate“, riposteaza calm Poetul si enunta concis cum: pe cai deductive care intaresc revelatia indusa de ipoteza sa“. Urmeaza un sir de „poeme“, poemele vietii si ale „adevarului integral“ irepetabil al irepetabilului mopete: „Avem, sa-i zic asa – scrie Radu Cosasu – poemul intrarii in partid a agentului acoperit – inadmisibil pentru anticomunistul visceral, perfect logic insa pentru un cetatean care vrea o casa de la partid, unde sa-si adaposteasca pisicile, si nu vede nicio drama, nimic diavolesc, in aceasta optiune, «ce drama? care drama in aderarea la un partid? ce importanta are?»“. E uluitor ce spuneti! – riposteaza Filozoful si „controversa ii aduce sa discute despre Socrate; e controversa (bine, sa nu-i spun poem) pe cursurile lui Vianu, colaborationistul, la care agentul se ducea pentru a mentine «o continuitate cu cultura»(!), iar investigatorul nu accepta compromisul, desi, kunderofil, admite ca «viata poate fi in alta parte»“. Investigatorul, plin de simpatie ranita de „enormitati“, vrea cu tot dinadinsul sa-l salveze pe Poet de compromis, invoca „stilistica autopersiflarii“ din discursul acestuia, tehnica subevaluarii si experienta abisului, dar Poetul, nu si nu!, nu se lasa in ruptul capului „reabilitat“, o tine pe a lui, cu „agentul acoperit“ al  unui serviciu nestiut. „Vai! Vai! – exclama Filozoful – Cum diminuati totul, ce deriziune socratica practicati!“, iar Poetul, luminat ca de o revelatie, murmura: „acum incepe sa se vada ca am fost o gogoneata“. „O ce? – ne cutremuram odata cu Gabriel Liiceanu. O ce? O gogo… E clipa – se dumireste si Radu Cosasu in capodopera lui eseistica si interpretativa – când m-am iluminat intr-o contra-revelatie codificata ca o parola de trecere intre spioni batrâni. Mircea Ivanescu e un gogo-lian, un agent acoperit al serviciilor gogoliene, care lucreaza pe granita cea mai vulnerabila, aceea dintre ridicolul (acceptat) si sublimul (inaparent). Nici unui fictionar român nu i-a venit in ultimii saizeci de ani o asemenea idee de racolare, nimeni dintre fictionari nu a trait o existenta mai sfidatoare a tot ce-i bombastic si sumar. In fata lui, e presant sa ne descatusam din cliseele pedestre. Sunt prea putini gogolieni printre noi, asta e situatia si nu-mi dau seama daca e grav sau nu.“ Grav ori nu, ramâne trist ca pâna ce nu ne vom descatusa din „cliseele pedestre“ nu se intrevede nicio sansa de a atinge (sau macar zari) „adevarul integral“ dupa care zicem ca tânjim: mopete si pseudonimul sub care s-a ascuns el toata viata a trait, ca pe o „enormitate“, adevarul integral.
Cum au trait in comunism generatiile tinere contemporane cu mopete, inconjurate de carti, filme, muzici si Cenaclul Flacara al tineretului revolutionar, aflam tot in „Dilema“ din interesanta ancheta organizata de Marius Chivu. Cum petreceau scriitorii din „Siberia spiritului“ la Valea Vinului vom afla  din povestile si amintirile publicate in „Dacia literara“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper