Jurnalul lui Osama bin Laden

Un articol de DUMITRU RADU POPA

În ultimii ani, omul domnea peste un fel de ciudat imperiu al tacerii si solitudinii, nu mai era acel „seik al terorii“, cum fusese botezat cu spaima de catre lumea occidentala. Osama bin Laden era acum suveranul unui faliment obscen, teribil si de nerepetat. Cam aceasta reiese din fragmentele de jurnal si minima corespondenta care au fost gasite în mizerul fort din Abbottabad, în Pakistan. Este exact locul în care bin Laden a fost descoperit de comandoul special al U.S. Navy. Aceste pagini de jurnal si mesaje au fost date acum, cu masurata parcimonie, publicitatii de catre Pentagon, la aniversarea unui an de la executia liderului istoric Al-Qaeda, si ele vorbesc despre un om care îmbatrâneste în buncarul de ura si teroare pe care l-a construit în jurul lui. Si e numai ura sentimentul primordial care îl mai tine în viata, un sentiment ce nu e controlat, ci mai degraba îl controleaza si îl face prizonier.
Nu merge bine, stricati toata opera mea, se plânge el, nu stiti sa câstigati de partea voastra sprijinul popular, ucideti prea multe victime gresite – ca si cum ar exista, în acest razboi terorist, victime… drepte! Toate acestea si multe altele sunt reprosate discipolilor lui care nu îl mai urmeaza, bandelor de asasini care, în Africa, în Asia, în Statele Unite si aiurea, nu mai dau doua parale pe strategia si viziunile lui bin Laden, dar îsi înregistreaza crimele sub umbrela Al-Qaeda, ca si cum acesta ar fi un fel de brand transnational. În fapt, mai fiecare factiune actioneaza dupa cum o taie capul, sunt toate un precar, odios free-lance al urii si violentei. Nu sunt multe fragmentele date la iveala de serviciile americane de lupta împotriva terorismului, abia 175 de pagini, care trebuie citite cu prudenta, ca un fel de fragmente ale unui întreg ce nu poate deveni înca public, evident din motive strategice. Dar corpusul acesta e suficient ca sa dea o idee asupra faptului ca Osama bin Laden însusi îsi dadea bine seama de falimentul proiectului sau început la sfârsitul anilor ’80 si care chema la un razboi global împotriva Occidentului, culminând cu actul criminal de la 11 Septembrie 2001.
Ca toti liderii fanatici, fie ca e vorba de halucinatii mistice sau ideologice, si bin Laden suferea de blestemul clasic al extremismului si mai extremist, al fanatismului cel mai fanatic care, pâna la urma, alieneaza acel „popor“ în numele caruia se actioneaza si care trebuie unit si salvat. E aproape savuros sa citesti ca Osama se scandalizeaza de ferocitatea si brutalitatea gruparii al-Shabab  din Somalia, careia îi reproseaza ca a aplicat pedepse corporale prea severe chiar „fratilor musulmani“, cum ar fi taierea mâinilor la hoti. Asta stârneste oroare celui care, pe 11 Septembrie 2001, a trimis la moarte deopotriva „necredinciosi“ si „frati musulmani“. Tot el se înfurie pe iemenitii lui Aqap care, desi se lauda cu apartenenta la Al-Qaeda si cu Profetul ei, Osama, „îsi pierd timpul cu fleacuri, cum ar fi uzurparea guvernului tarii lor, în loc sa se concentreze asupra distrugerii Americii“. Asta pentru ca America a ramas obsesia lui majora, visul lui neîmplinit. Singur, cum e, proiecteaza imposibilul: un atentat la viata lui Barack Obama – fata de care pare ca nutreste un fel de reverenta dupa alegerile din 2008 – fie si numai pentru a-l vedea cocotat pe tronul Imperiului american pe vicepresedintele Joe Biden, pe care el îl considera a fi nici mai mult, nici mai putin decât „un total incompetent si inept“. În jurnal planuieste actiuni-fulger pentru asasinarea tuturor „generalilor cu patru stele“ ai armatei americane care se succed la conducerea razboiului împotriva terorismului si, în primul rând, pe temutul general David Petreus…
Dar toate acestea ramân mereu la stadiul de proiect, închise în carcasa craniului sau si în aceea de beton, blestemata dar de neînlaturat din atâtea bune motive, ale buncarului din Pakistan unde si-a petrecut viata de las si nemernic criminal în fuga, între 2006 si 2011, ani la care se refera jurnalul si corespondenta sa. Între altele, mai aflam cât de mult uraste Iranul si pe iranieni, adversari de moarte întru credinta. Sunt acei inamici siiti contra sunitilor sai binecredinciosi. El, care a condus atâtea intreprinderi criminale împotriva a mii de oameni nevinovati – unii de aceeasi credinta cu el – se revolta naiv în fata metodelor de tortura si pedeapsa ale guvernului din Teheran. E un „regim crud si bizantin“, scrie în mod surprinzator Osama în jurnal, referindu-se, mai ales, la felul cum au fost tratati membrii Taliban si jihadistii scapati peste granita, în Iran, la intrarea trupelor NATO si a americanilor. Sunt coruptibili si nu poti avea încredere în ei, opineaza bin Laden. Ca dovada, cei care au fost eliberati de iranieni, au pierit cu totii sub bombardamente precise NATO, semn ca li se dadusera exact reperele unde puteau sa fie distrusi.
Un capitol interesant în acest jurnal este destinat copiilor. Acuma, sa nu ne închipuim ca Osama bin Laden s-ar fi transformat în vreun filantrop sau o persoana interesata de destinul generatiei de mâine… „Copiii sunt foarte periculosi, scrie el, vorbesc tot timpul, se preumbla peste tot, se joaca cu alti copii fara sa stie nimic despre ei sau despre parintii acestora… Astfel, ei pot deveni informatori involuntari asupra parintilor lor teroristi. De aceea e bine sa fie tinuti mereu în casa, si sa iasa afara numai însotiti de adulti si doar pentru urgente medicale“. Acesta e felul de viata de familie fericita pe care Profetul (de alta data) îl recomanda „fratilor“.
Fata de teroristul solitar care a încercat sa produca explozia în Times Square cu o auto-bomba nu are decât cuvinte furioase, îl socoteste un inconstient pentru a nu fi planificat riguros lovitura, în concordanta cu „fratii“, ci a actionat fara sa se consulte cu nimeni, fara sa asculte de ordine si disciplina, singurele care au putut sa duca la o actiune „perfecta“ , cum e definita oribila zi de 11 Septembrie 2001. Ei, da, comenteaza Profetul, aceea a fost, într-adevar o reusita, o actiune care „a mers, pâna la urma, mult mai bine si mai departe decât fusese proiectata“.  Ca un CEO (Presedinte al unei Corporatii) în cazul acesta multinationale, ca un Steve Jobs al masacrului perfect sau un Ford al distrugerii bucata cu bucata si piesa cu piesa, Osama se îngrijoreaza pentru viitorul firmei sale, Al-Qaeda, cazuta pe mâna unor diletanti ai razboiului sfânt, ignoranti si atrasi de alte interese decât distrugerea cu orice pret a Occidentului, în primul rând a Americii. „Trebuie sa ne întoarcem la puritatea si claritatea misiunii noastre în numele lui Allah si a mizericordiei sale“, scrie el, dar se pare ca nimeni nu îl mai asculta acum. S-a facut tot mai târziu, noapte, si the Seals au si aterizat pe buncar. Moartea trebuie sa-i fi venit, probabil, ca o eliberare lui Osama bin Laden. Iar sentinta de dupa moarte ar trebui sa fie, probabil, similara cu aceea pe care Areopagul a dat-o lui Erostrat: tacerea si uitarea!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper