Imposibilul cel de toate zilele

Un articol de IONUT VULPESCU

Întotdeauna mi-a placut sa recitesc ziarele de dinaintea unui eveniment care survine oarecum pe neasteptate. Lectura publicatiilor aparute la 1 august 1939, bunaoara, cu o zi înainte de declansarea marii conflagratii care avea sa schimbe lumea, ar reusi nu doar sa ne amuze, parcurgând declaratiile solemne – enormitati prin intermediul carora politicienii îsi asigurau compatriotii ca nu se va întâmpla nimic rau. În primul rând, ne-ar obliga sa ne revizuim opiniile cu privire la capacitatea noastra de a prezice ceea ce va urma.
Înainte si dupa motiune
Pastrând proportiile, tot asa si cu ziarele aparute cu o zi înainte de motiunea de cenzura care a pus capat guvernarii PDL-UNPR-UDMR. Ele sunt pline de declaratii sforaitoare ale liderilor PDL, în frunte cu domnii Emil Boc si Mihai Razvan Ungureanu, conform carora motiunea urmeaza sa pice, iar opozitia sa se acopere de ridicol. Domnul Boc asigura pe toata lumea ca a numarat personal voturile, cu o seara înainte (ne si închipuim scena: e demna de Caragiale, cu presedintele PDL pe post de Trahanache). Domnul Ungureanu, fost sef al spionajului românesc, clama, pe de alta parte, ca nu motiunea îl îngrijoreaza, ci salariile si pensiile.
Desfasurarea evenimentelor a aratat însa ca, probabil, domnul Boc a facut (si) aritmetica la fara frecventa, în timp ce domnul Ungureanu îsi facea griji pentru ceva ce nici nu exista: pedelistilor nu le-a iesit – dar deloc! – numaratoarea, iar analiza documentelor fostului guvern a aratat ca acesta n-avea nici cea mai mica intentie sa readuca salariile la nivelul din 2010 si sa restituie pensionarilor banii luati cu japca.
Acum, motiunea a trecut, PDL s-a mutat în opozitie si, date fiind moravurile politice ale UDMR, probabil va ramâne complet izolat pe scena politica. Asa cum a si fost, de fapt, ca partid ajuns la putere printr-o înselatorie – si anume, promisiunea stârpirii coruptiei – si mentinut acolo prin manevre de care sunt sigur ca nici macar presedintele Traian Basescu nu îsi doreste sa-si mai aminteasca. Dupa cum au aratat-o sondajele, populatia a receptat mai mult decât entuziast schimbarea de regim: fapt firesc, dupa ce ani de zile semnalele aratau ca mergem într-o directie gresita, iar electoratul percepea acut faptul ca mergem într-o directie gresita. Ceea ce liderii PDL spuneau ca este imposibil sa se întâmple (numarasera ei!) nu numai ca s-a întâmplat, dar va genera noi si noi schimbari, în cascada, în lunile care vor urma.
Unde ne sunt drepturile
salariale furate
Nu asta e însa important. Important este ca schimbarea de guvern a aratat ca o alta imposibilitate era, de fapt, o posibilitate la îndemâna. Este vorba despre readucerea salariilor la nivelul din 2010 si de restituirea catre pensionari a sumelor retinute în mod incorect. În tot cursul anului trecut ni s-a spus ca este imposibil. S-a încalcat chiar legea: sa nu uitam ca, initial, ordonanta prin care salariile bugetarilor au fost taiate cu 25% era prevazuta sa ramâna în vigoare numai pâna la 31 decembrie 2010. Printr-o smecherie pe care Curtea Constitutionala a înghitit-o – cum a înghitit multe dintre încalcarile Legii fundamentale, comise de regim –, salariile au ramas taiate si în 2011, iar oamenilor li s-a spus, chiar de catre seful statului, ca nu mai sunt bani.
Bani erau, fireste. Faptul ca Florin Georgescu, împreuna cu delegatia FMI, i-a identificat în cursul unei întâlniri de numai câteva ore, arata atât incompetenta celor care ne-au guvernat pâna deunazi, cât si reaua lor credinta, dispretul lor real pentru cetateanul din ale carui impozite traiesc. Indiferent daca Traian Basescu va reusi sau nu sa blocheze aceasta majorare, folosind drept pretext mentinerea actualului deficit bugetar – conditie la care pâna si FMI a renuntat –, e limpede, cred, pentru toata lumea ca bani pentru a le reda oamenilor drepturile luate cu anasâna exista.
Ei existau si înainte. S-a vorbit mult despre asa-zisele proiecte de investitii conduse de doamna Elena Udrea. S-a vazut, în primul rând, ca ele nu prea exista. Când însusi seful statului prezinta drept modernizare a tarii închiderea de spitale, de institutii, de trasee de cale ferata, când primul ministru inaugureaza centuri ocolitoare, prezentându-le drept autostrazi, e clar pentru orice om de bunacredinta ca banii de investitii au luat alte cai. Iar ce s-a facut, totusi, s-a vazut, si e evident si cum s-a facut: terenuri de fotbal în panta, în comune în care media de vârsta depaseste 65 de ani, telescaune în localitati „turistice“ fara sosea si hotel, „autostrazi“ care merg de nicaieri catre niciunde. Una peste alta, bani aruncati în vânt, care nu au contribuit în nici un fel la bunastarea cetatenilor sau la stimularea economiei. În contul acestor miliarde de euro, am luat împrumuturile de la FMI, pe care le vom plati si noi, si urmasii nostri, si – cunoasteti replica – urmasii urmasilor nostri.
Despre asa-zisele investitii
As mai adauga un aspect la chestiunea investitiilor. În principiu, investitiile sunt bune. Chiar când se mai sifoneaza bani catre amici politici, investitiile publice pot fi un motor al economiei. La noi, cum spuneam, nu s-a întâmplat asa: economia a continuat sa se contracte, iar acum suntem în recesiune, în ciuda „investitiilor“ doamnei Udrea. De ce? Raspunsul e usor de aflat, daca acceptam sa renuntam la nombrilismul care ne caracterizeaza si sa privim o clipa în jur.
Nici o tara serioasa nu a facut, în ultimii patru ani, investitii. Pentru ca investitiile nu se fac în criza. Toate planurile europene de salvare economica, oricâta austeritate ar fi cuprins tarile membre ale UE, au constat în primul rând în subventionarea locurilor de munca existente, prin împrumuturi de stat si achizitii de actiuni la companii. Nici Franta, nici Germania, nici Marea Britanie, nici Italia nu au facut investitii. Planul de salvare a Spaniei, conceput recent de guvernul de centru-dreapta al lui Mariano Rajoy, nu cuprinde investitii, ci 1) stimularea cresterii economice si a crearii de locuri de munca, si 2) diminuarea cheltuielilor. Guvernele Boc-Ungureanu, pretinzând ca fac austeritate si investitii, au risipit, de fapt, banii pe apa Sâmbetei. De unde n-o sa-i mai vedem niciodata înapoi.
A mai existat o „gaura neagra“ a banilor publici, despre care nu se spune nimic. Este vorba de finantarea unor asa-zise proiecte europene din bugetul de stat. Incapabila sa atraga banii de la Bruxelles, fosta putere a dat, totusi, drumul la nenumarate proiecte, întrucât clientela politica trebuia hranita. Nevenind banii de la Bruxelles – caci europenii stiu cu cine au de-a face – guvernele Boc-Ungureanu au dispus ca sumele reprezentând co-participarea statului român sa fie livrate integral, câteodata chiar la începutul proiectului. Spre a putea raporta ca au demarat 50 sau 60% dintre proiectele depuse. Desi, conform fostului premier Mihai Razvan Ungureanu, procentul fondurilor atrase în primul trimestru al anului 2012 (adica dupa declararea fondurilor europene drept o prioritate de guvernare) a fost de cca 7,9%. Diferenta dintre stadiul destul de avansat al unor proiecte si sumele infime atrase de la Bruxelles a fost acoperita din bugetul statului: acel buget, nu-i asa?, de austeritate, al unui stat aflat în criza!
Daca presedintele Basescu nu va întelege relatia constitutionala cu noua majoritate tot asa cum a înteles-o si pe cea cu vechea coalitie, atunci se va vedea ca, în realitate, daca exista competenta, onestitate si vointa de a servi binele public, va fi destul de usor sa se mentina echilibrele macroeconomice si, în acelasi timp, sa le fie redate cetatenilor drepturile de care au fost deposedati.
Daca un lucru era cu adevarat imposibil – iar realitatea, adica votul la motiune, a dovedit-o –, acesta era sa continuam în acelasi mod ca si pâna acum. Cu un consum prabusit de taierile de salarii si pensii, cu un somaj în crestere, din cauza absentei oricarei masuri de stimulare a economiei, într-o recesiune din care unica iesire ar fi fost (pentru fosta coalitie) un nou împrumut extern. Era imposibil sa mai stam cu mâinile în sân, în timp ce resursele strategice erau date pe nimic, sub pretextul ca nu avem bani sa le exploatam. Era imposibil sa mai acceptam ca oameni incapabili sa conduca o primarie comunala sa fie ministri si sa decida viitorul României.
Nu vreau sa sugerez ca de-acum încolo va curge lapte si miere. În primul rând, depinde înca în mare masura de Traian Basescu (si, adaug eu, de anumite institutii care i s-au subordonat, în mod mai mult sau mai putin constitutional) daca urmatoarele sase luni vor aduce redresarea pe care o asteptam.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper